Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

cronica idis tes

”Idiş?” a fost inspirat de interviuri purtate de regizoarea Andreea Vălean şi de dramaturgul Peca Ştefan cu foşti membri ai trupei Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti şi Tel Aviv, cu membri ai publicului din România şi Israel care au asistat la mari spectacole ale TES de-a lungul timpului, precum şi de studiul unui amplu material de arhivă.

Mulţi dramaturgi români de origine evreiască au scris, sub pseudonime, piese în limba română pentru publicul românesc şi evreiesc, simultan. Dramaturgul Peca Ştefan, împreună cu regizoarea Andreea Vălean, pătrunde cu aplomb în Cetatea Ierusalimului Teatral de la Bucureşti cu o piesă mai evreiască decât poate ar fi scris-o evreii, un text curajos, satiric, dramatic, romantic şi profund uman. Piesa Idiş” ne povesteşte, pe crâmpeie, istoria teatrului în limba idiş. Limba e ţara! Ni se vorbeşte despre viaţa evreilor, despre turbulenţele istorice, grozăvii şi comedii, despre emigraţie, despre familiile care trăiesc o dublă identitate, despre Holocaust. Din negura arhivelor recente ale comunismului, este extrasă, senzaţional, fioroasa tovarăşă Ana Pauker, dar în postura de arestată la domiciliu, care a plâns în hohote, la teatru, nu de victimele ei, ci de copila Anne Frank. E o scenă paralizantă întâlnirea dintre Ana Pauker şi o actriţă, pe care o imploră să-i interpreteze viaţa pentru a nu fi uitată sau greşit înţeleasă de posteritate! (Coposu o descria pe Ana Pauker ca fiind o femeie cultă, cu care se putea discuta, dar incapabilă să depăşească o limită.) Întâlnirea celor două Ane oferă un remember memorabil, jucat impecabil de Katia Pascariu, în tandem cu Anka Levana.  

Fotografie din spectacol

Spectacolul, pe ansamblu, e vivace, cursiv, dar şi întortocheat. Prea multe subiecte. Şi redundanţe. Istoria teatrului lui Goldfaden şi a Teatrului Baraşeum, născut în plină dictatură antonesciană. Jocul de ping-pong dintre Mihail Sebastian (Iosif Hechter) şi unul dintre actori abordează razant cenzura fascistă, antisemită, fiind evocat cu acest prilej şi filosoful antisemit Nae Ionescu. Scenariul fuge însă de tragicul vehement şi doar menţionează masacrul din Bucureşti, fară să meargă mai departe (evreii agăţaţi de cârligele măcelăriilor din abator!). Lipseşte un ax central al naraţiunii. Teatru în teatru, poveste în poveste. Două finaluri. Ultimul ‒ amânat şi altul ‒ abrupt. 

Actorii fac legea. Marius Călugăriţa, în rolul lui Goldfaden însuşi, realizează un personaj hâtru, complex, suculent comic în scena de tocmeală cu rabinul (faţă bisericească negociabilă), interpretat de Lucian Ionescu cu transfigurare profundă.  

Fotografii din spectacol

Fotografii din spectacol

Regia este inventivă, atentă la detalii, cu multe momente atractive. Muzica live place. Decorul ‒ inspirat simplificat. Costumele ‒ frumoase, luxoase (scenografia: Mălina Ionescu; asistent costume: Monica Nedelcu). Coregrafia, desenată scenic de Andreea Duţă, şi aranjamentul muzical al lui Mihai Prejban contribuie la starea de spirit pozitivă de-a lungul întregului spectacol. TES Orchestra ‒ Bogdan Lifşin (clape), Rodica Gancea (vioară), Feras Sarmini (vioară), Sergiu Marin (violoncel), Mihai Pintenaru (clarinet) ‒ contribuie la fascinaţie. Actorii distribuiţi în mai multe roluri ‒ excelenţi. Natalie Ester schimbă garderoba, jocul, epocile cu mare siguranţă scenică, cu binecunoscutul ei talent polivalent. Marius Călugăriţa este piesa de bază în aranjamentul regizoral. Iolanda Covaci acoperă, de asemenea, mai multe roluri cu precizie şi incizie, la fel şi Mircea Dragoman, actor cu personalitate şi expresivitate. Trecerea prin mai multe roluri solicită actorii să facă faţă şi are dezavantajul de a nu fi ancoraţi într-o singură partitură da capo al fine. Ei rămân memorabili numai pe unele momente ale jocului lor. 

Un spectacol dinamic, coagulat din fragmente onorează noua stagiune a teatrului.

P. S. Regizori de mare forţă au montat spectacole memorabile la TES, iar turneele din Israel şi lumea occidentală au fost încununate de succese răsunătoare. Sub conducerea marii actriţe Maia Morgenstern, teatrul a cunoscut modernizări, revigorări, a obţinut parcă mai uşor fondurile necesare. Nu-l putem uita nici pe Harry Eliad, graţie căruia prima comedie satirică anticorupţie din România, ”Nuntă cu miliardar”, scrisă de semnatarul acestor rânduri, a văzut luminile rampei timp de trei stagiuni. Retoric, mă întreb: de ce piesa, lansată aici, la evrei, nu e preluată de români?   

 Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

Strălucirea unui eveniment, cronică de teatru

”Exemplară deschidere de stagiune la Teatrul Național din București”, cronică de teatru

Un nou spectacol de succes la Teatrul Național din București: ”A fost odată în România”, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcronică de teatru rtr,dinu grigorescu,teatrul evreiesc de stat
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU ”Idiş?” a fost inspirat de interviuri purtate de regizoarea Andreea Vălean şi de dramaturgul Peca Ştefan cu foşti membri ai trupei Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti şi Tel Aviv, cu membri ai publicului din România şi Israel care au asistat la mari spectacole...