Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

marius andrei alexe fantoma hamlet tntm

cronica rolului de ion parhon rubrica revista teatrala radioÎn evoluţia artei spectacolului de la noi din ţară, interferenţele teatrului cu muzica, dansul, pictura au devenit tot mai temerare şi mai numeroase, încât sincretismul s-a insinuat confortabil şi aproape emblematic printre calităţile circumscrise modernităţii limbajului teatral. Şi, nu întâmplător, arcul generos al colaborării regizorilor noştri cu unii reprezentanţi ai acestor arte s-a deschis considerabil şi a condus la configurarea unor relaţii profesionale statornice şi benefice pentru însăşi tinereţea fără de bătrâneţe a teatrului. Aşa s-a întâmplat în unele spectacole ale lui Silviu Purcărete, la care emoţia esetică îşi afla sorgintea şi în calitatea muzicii concepute de Iosif Herţea sau, mai de mult, în preferinţele regretatului Vlad Mugur de a conlucra cu eminentul compozitor Pascal Bentoiu. Peste timp, aceste „dialoguri” convergente sau complementare şi-au aflat întrupări tot mai variate  şi mai distincte, îmbrăcând înfăţişări nu numai eterogene, dar uneori şi eclectice, sporind disponibilităţile spectacolului de a bicui iniţiativa interpertativă a publicului ori, dimpotrivă, obturând încercarea realizatorilor de a ne convinge de viabilitatea intenţiilor directorilor de scenă. Fără a mai însemna o noutate sau o curiozitate, colaborările regizorului Alexandru Dabija cu Ada Milea, în calitatea ei de compozitoare, poetă şi interpretă, sau ale regizorului Mihai Măniuţiu cu excelentele coregrafe Vava Ştefănescu şi Andreea Gavriliu au dat adeseori roade mărturisitoare de profesionalism şi indiscutabil adevăr artistic.

Marius Andrei Alexe Hamlet

Marius Andrei Alexe în rolul Fantomei din spectacolul Hamlet după William Shakespeare, regia: Ada Lupu Hausvater, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara 

Nu de mult, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, am avut prilejul de a ne întâlni cu un nou Hamlet, spectacol semnat de regizoarea Ada Lupu Hausvater, unde sincretismul dezvăluit în relaţia dintre teatru şi muzică a căpătat o notă şi mai surprinzătoare. Căci este vorba despre împletirea textului shakespearian, tradus cu o valenţă neostentativă de contemporaneitate de către dramaturgul Peca Ştefan, cu muzica în care mult îndrăgitul de tineri hip-hop, ritmurile din zona rap şi pasajele ivite din lăuntrul folclorului coexistă şi conferă discursului artistic un aer nu numai inedit, ci şi provocator. Dar nu numai atât. Consistenta implicare a muzicii în spectacol este marcată şi mai surprinzător în distribuţie unde, alături de Hamlet, interpretat de Matei Chiuariu, rolul Fantomei a fost încredinţat cunoscutului raper Marius Andrei Alexe – Bean, liderul trupei „Subcarpaţi”, iar cel al Actorului i-a revenit lui Valentin Popescu zis Vali Umbră, mai vechiul său coleg, pentru ca acesta să înfiinţeze apoi propria sa trupă cu numele „Fraţii Grimm”. Chiar înainte de primul gong mi-am zis că acest concept de spectacol ţinteşte o „lovitură de marketing”, atrăgându-şi din start adeziunea publicului tânăr, numeros şi entuziast, mai grăbit să sfideze unele prejudecăţi legate de text sau clişeele atribuite unor versiuni scenice şi cinematografice cu Hamlet pe care, poate, nici nu le-au văzut. Mărturisesc aici că gândul nu m-a părăsit nici la sfârşitul reprezentaţiei, când sala gemea de tineret şi răsuna de aplauzele lui frenetice, mai ales la vederea liderului de la „Subcarpaţi”, care se întorcea cu nedisimulată modestie la rampă după ce dăduse viaţă Fantomei.

marius andrei alexe fantoma regelui hamlet

Ar fi nedrept să mă opresc însă la acest aspect, căci montarea concepută de Ada Lupu Hausvater, în scenografia inspirată a Iulianei Vâlsan, cu inserţii video de Eugen Obrad şi costume sugestive imaginate de Monica Grand, Marilena Suciu şi Maria Aluaş, se adresează în chip manifest tinerilor trăitori ai spaţiului carpatin, tuturor celor capabili să evite compromisul şi mediocritatea sau, după cum afirma Codruţa Popov, apreciatul secretar literar al teatrului, în caietul-program, acelora care, aidoma lui Hamlet, aleg „să schimbe lucrurile, să cerceteze, să înţeleagă”. În acest spectacol nu-l vom afla în fiinţa lui Hamlet pe romanticul meditativ, din memorabilul spectacol semnat de Alexandru Tocilescu, nici pe protestatarul din „închisoarea Danemarcei”, identificată cu propria noastră „temniţă”, din demersul regizorului Dinu Cernescu, nici pe acel erou învăluit de nebunia lumii noastre, din antologicul spectacol clujean semnat de Vlad Mugur, toate aceste trei ipostaze dezvăluindu-ne nu numai valoarea unor eminenţi regizori şi interpreţi, ca Ion Caramitru, Ştefan Iordache şi, respectiv, Sorin Leoveanu, dar şi o „personalitate multiplă”, cum am putea să îl percepem pe Hamlet, raportat la infinitatea tâlcurilor şi a semnificaţiilor pe care le-a întrupat de-a lungul timpului şi le mai poate întrupa cel mai celebru personaj din opera shakespeariană şi din întreaga dramaturgie universală.

hamlet si fantoma tatalui

Hamlet și Fantoma tatălui

Dar nu despre protagonistul acestui spectacol incitant, uneori şi deconcertant, adică despre un Hamlet plăcut la înfăţişare, firesc însă conştient de calităţile pe care societatea n-a ştiu şi n-a găsit cu cale să i le fructifice, până la plecarea lui prematură dintr-o lume ostilă valorilor, vreau să vă vorbesc. Mă voi opri cu gândul la fantoma Regelui defunct, cred cea mai ciudată, mai neobişnuită şi probabil mai controversată Fantomă de pe scenele noastre chemată să demaşte uciderea tatălui lui Hamlet de către unchiul său. În locul acelui personaj „nepământean” şi copleşitor din spectacolul lui Vlad Mugur, sau al aceluia care semăna binişor la chip cu însuşi domnul Shakespeare din spectacolul Naţionalului craiovean conceput de Tompa Gábor, cu Adrian Pintea în rolul titular, aici ne întâlnim cu o Fantomă prietenos-protectoare, poate un alter ego al Regelui dispărut şi nelipsit de păcate, sau poate chiar al Prinţului Danemarcei. Spun asta, deoarece în bizarul şi neobositul însoţitor al lui Hamlet, întrupat de Marius Andrei Alexe, nu aflăm neapărat izvorul acelui sentiment de stranietate sau aerul vindicativ, menit să-i amintească mereu fiului că are de împlinit o teribilă răzbunare pentru moartea tatălui său. Cu o plasticitate expresivă a mişcării şi a gestului, când domoală, când exuberantă, sau prin farmecul  muzical bine ritmat, această Fantomă se integrează în bipolaritatea planurilor real şi ficţional ale spectacolului, sugerată şi prin frecventa învăluire a scenei de voalul abundent al aburilor, ca un mesaj de umanitate bulversată şi ultragiată, sau un transparent contrapunct faţă de universul animat al mediocrităţii sufocante din jurul lui Hamlet. Fantoma este şi liantul dintre viaţă şi moarte, personajul în bună parte complementar lui Horaţio (Flavius Retea), ori „duhovnicul” tainic pe lângă singuraticul Hamlet, martor sau arbitru în dialogurile sale cu Regele (Ion Rizea), cu Regina mamă (Claudia Ieremia), cu Polonius (Doru Iosif) şi cu Ofelia (Cristina König) sau în duelul cu Laertes (Victor Manovici), ba chiar şi în „confruntarea” cu propriul său ego, până la acel tragic soroc când ne putem imagina că acelaşi personaj îi va putea sluji eroului în nevoia lui de mântuire.

hamlet regia ada lupu hausvater tntm

Uneori, fie prin accentele unei actualităţi a traducerii oglindită de expresii uşor de recunoscut mai ales de acelaşi public tânăr, sau prin evoluţia muzicală a interpretului Fantomei, prin sonorităţile flautului ori fluierului, suntem conduşi într-o ambianţă aparent detaşată de text, însă decupată în consens cu năzuinţa programatică a realizatorilor de a-l plasa pe Hamlet între tinerii societăţii româneşti post-decembriste, poate neîmpăcaţi cu rolul de perdanţi, adică pregătiţi nu numai să constate, ci şi să reacţioneze.

hamlet fantoma

Imagini din spectacolul Hamlet. Fotografii de Adrian Pîclișan. Sursa foto: Teatrul Național din Timișoara

Distanţarea de straiele şi de spiritul unor montări tradiţionale presupune şi aici plusuri şi minusuri ce vor fi evaluate în chip diferit de către cei din sală, mergând de la îmbrăţişarea grabnică şi comodă a întregului eşafodaj al construcţiei regizorale, până la violenta sau ireverenţioasa ei respingere din capul locului, cu un zel şi o încrâncenare poate deloc străine de suficienţa şi de acea rea-voinţă atribuite de spectacol lumii ostile lui Hamlet. Dincolo de ele, cred că acest discurs artistic se circumscrie şi el lecturilor regizorale pătrunse de conştiinţa unei responsabilităţi a creatorului de teatru faţă de raporturile dintre timpul operei şi timpul spectacolului. Iar hieratismul, teatralitatea şi neliniştea personajului Fantomei la care m-am referit aici, departe de… a înspăimânta, mă îndeamnă mai degrabă să îi dau dreptate lui Marius Andrei Alexe, atunci când, în caietul-program, mărturiseşte că „a fost o provocare frumoasă”…

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare                                                  

costintuchilaCRONICA ROLULUIada lupu hausvater,bean trupa subcarpați,fantoma regelui in hamlet,fratii grimm,hamelt,ion parhon cronica rolului revista teatrala radio,marius andrei alexe,matei chiuariu,peca stefan,teatrul national timisoara
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON În evoluţia artei spectacolului de la noi din ţară, interferenţele teatrului cu muzica, dansul, pictura au devenit tot mai temerare şi mai numeroase, încât sincretismul s-a insinuat confortabil şi aproape emblematic printre calităţile circumscrise modernităţii limbajului teatral. Şi, nu întâmplător, arcul generos al colaborării...