Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

Oameni sarmani dostoievski cronica de teatru tv ani bradea

cronica de teatru tv siglaMotto: ”Nefericirea e o boală molipsitoare. Nefericiții și săracii trebuie să se ferească unii de alții ca să nu se  molipsească și mai tare.” – F. M. Dostoievski

Un tulburător spectacol, realizat în anul 1969, în regia lui Ion Barna, scenariu de Vasile Rotaru după romanul de debut al lui Dostoievski, Oameni sărmani, a fost difuzat de TVR 2 luni, 30 ianuarie 2017.

Dostoievski 26 de ani, desen K. Trutovsky, creion italian, hârtie, (1847

Dostoievski la 26 de ani, desen de K. Trutovski, desen, creion italian pe hârtie, 1847

Considerat de critica epocii drept primul roman social rusesc, Oameni sărmani îl transformă peste noapte pe tânărul și necunoscutul Feodor Mihailovici Dostoievski într-un promițător și foarte apreciat scriitor. Succesul neașteptat l-a bulversat pe cel care trăia destul de retras, cu prieteni puțini și participa destul de rar la cercurile literare. Mai târziu, în Jurnal de scriitor, va povesti despre emoția acestui început, pe care nu-l va uita niciodată. ”Era luna mai a anului 1845. Nu mai scrisesem nimic până atunci, dar la începutul iernii m-am apucat subit să scriu Oameni sărmani, prima mea nuvelă. Terminând nuvela nu știam ce să fac cu ea, cui s-o dau. […] D. V. Grigorovici […] trecând pe la mine mi-a spus: […] Nekrasov vrea să publice la anul o culegere, am să i-l arăt. […] M-am întors acasă la ora patru și era o noapte albă, petersburgheză, luminoasă ca ziua. […] Deodată sună cineva la ușă, ceea ce m-a uimit la culme, și iată că Grigorovici și Nekrasov se reped să mă îmbrățișeze, entuziasmați, gata să plângă amândoi. […] În aceeași zi, Nekrasov i-a dus manuscrisul lui Belinski. […] Belinski […] m-a primit extrem de rezervat, cu un aer important. […] A început să vorbească înflăcărat, cu ochii aprinși: Dar dumneata însuți își dai seama, repetă el de câteva ori, cu vocea lui obișnuită, strigând, ce anume ai scris? […] E imposibil să înțelegi la cei douăzeci de ani ai dumitale. […] Ai atins fondul lucrurilor, ai arătat esențialul dintr-o dată. […] Adevărul ți s-a dezvăluit ca unui artist și l-ai primit ca pe un dar. Așa că prețuiește-ți darul, rămâi fidel lui și vei fi un mare scriitor!”

oameni sarmani Dostoievski 1847

F. M. Dostoievski, Oameni sărmani, ediție din 1847

Despre momentul acela, absolut hotărâtor pentru întreaga carieră a lui Dostoievski, au povestit, în amintirile lor, și unii dintre cei care l-au cunoscut sau doar au fost contemporanii marelui scriitor rus. Citim astfel de mărturii în volumul Dostoievski văzut de contemporanii săi, apărut în 2014, la Editura Ratio&Revelatio din Oradea. D. V. Grigorovici: „Despre felul cum i-am luat aproape cu forța manuscrisul Oamenilor sărmani și i l-am dus lui Nekrasov, povestește însuși Dostoievski în Jurnalul său. Din modestie, probabil, a trecut peste amănuntele felului în care lectura s-a petrecut în casa lui Nekrasov. La ultima pagină, atunci când bătrânul Devușkin își ia rămas-bun de la Varenka, nu m-am mai putut stăpâni și am izbucnit în plâns; m-am uitat pe furiș la Nekrasov: pe chipul lui de asemeni curgeau lacrimile.” S. D. Ianovski: „L-am cunoscut pe F.M. Dostoievski în anul 1846. […] Numele lui […] era atunci pe buzele tuturor, datorită marelui succes al primei sale opere (Oameni sărmani), și noi vorbeam deseori despre el, eu exprimându-mi constant entuziasmul pentru acest roman.” V. A. Sollogub: „În anul 1845 sau 1846, am citit, într-una dintre publicațiile lunare de atunci, romanul intitulat Oameni sărmani. În el se ascundea un talent atât de original, o asemenea simplitate și forță, încât acest roman m-a umplut de entuziasm.”

Am ales să scriu această lungă introducere, citând din amintirile lui Dostoievski și ale contemporanilor săi, care vizează ecourile epocii la romanul Oameni sărmani, tocmai pentru a scoate în evidență felul surprinzător în care a apărut un mare nume în literatura lumii.

oameni-sarmani-editura polirom

Romanul epistolar a fost transpus în scenariul lui Vasile Rotaru ca o succesiune de întâlniri între cei doi protoganiști. Altfel spus, dialogul din schimbul de scrisori imaginat de Dostoievski se transformă, în spectacolul regizat de Ion Barna, în discuții față în față, cu prilejul vizitelor pe care Makar Devușkin i le face Varvarei Dobroselova. Între cei doi există un îndepărtat grad de rudenie, cu care Devușkin își motivează grija exagerată pentru Varvara. În realitate el este îndrăgostit de tânără, chiar dacă diferența de vârstă dintre ei este destul de mare, iar ea nutrește sentimente de prietenie și atașament pentru aceasta, fiind totuși mult mai rezervată în a și le exprima. Amândoi sunt foarte săraci, locuiesc cu chirie în case învecinate, se luptă cu lipsurile în fiecare zi, iar Varvara are și probleme de sănătate. Devușkin își cheltuie aproape întreaga leafă de funcționar mărunt pentru a-i asigura traiul iubitei sale Varvara, dar și pentru a-i face mici cadouri, ceea ce-l duce pe acesta într-un hal de sărăcie greu de imaginat: fără posibilitatea de a-și cumpăra haine și încălțăminte, arătând ca un cerșetor, ceea ce atrage atenția șefilor săi, mult îndatorat, gata să fie aruncat în stradă de proprietara casei unde locuiește. Varvara are mereu procese de conștiință înțelegând sacrificiul pe care-l face Devușkin, căruia-i cere să nu mai cheltuie pentru ea. Asta însă ar însemna ca Varvara să găsească o slujbă, să se mute, și astfel întâlnirile lor să nu mai poată avea loc. O astfel de suferință ar fi mult mai greu de suportat decât lipsurile fizice, iar Devușkin nu o poate accepta sub nicio formă, cu riscul de a se îngropa amândoi în cea mai neagră sărăcie. Degradarea fizică aduce după ea degradare morală. Copleșit de greutăți, fără nicio soluție de salvare, Devușkin cedează și își îneacă disperarea în alcool. Drama celor doi capătă proporții apocaliptice. Pe fondul acesta sumbru vine cererea în căsătorie a unui negustor, lipsit de noblețe sufletească, arogant și vulgar, dar care ar putea să-i asigure Varvarei siguranța materială. Însă doar pe aceea, pentru că liniștea sufletească e pierdută pentru totdeauna. Despărțirea de Devușkin, printr-o scrisoare neterminată, este răvășitoare pentru amândoi. Este momentul în care ei înțeleg că nefericirea lor nu s-a sfârșit, ba mai mult, abia începe! Înțeleg că, în sărăcia lor, în mijlocul lipsurilor cu care se luptau în fiecare zi, erau de fapt fericiți. Fericiți că se aveau unul pe altul, fericiți că, deși nu vorbeau despre asta, se iubeau! Aparenta salvare este, în aceste condiții, prăpastia în care sfârșesc amândoi, amputați sufletește. Răscolitor final, profundă incizie în cele mai tainice resorturi ale ființei omenești, mai ales dacă ne gândim că autorul poveștii, scriitorul, era un tânăr de douăzeci de ani!

leopoldina-balanuta

Leopoldina Bălănuță

În rolul Varvarei Dobroselova am putut-o vedea pe tânăra, de atunci, Leopoldina Bălănuță. Emoționantă apariție și, dacă mi-e permisă comparația, aș spune că talentul actriței a fost evident încă de la primele sale roluri, putându-i-se lesne prevedea o carieră strălucitoare, precum marelui Dostoievski de la prima operă publicată. Am urmărit așadar o Varvara de o tristețe sfâșietoare, cum numai pe figura melancolică a marii noastre actrițe s-ar fi putut vedea.

Constantin Rautchi

Constantin Rauțchi

Programarea acestui spectacol, din arhiva de aur a Televiziunii Române, a prilejuit evocarea unui alt mare actor, din păcate aproape uitat astăzi, Constantin Rauțchi. Personajul Makar Devușkin s-a pliat în mod fericit pe firea tăcută și însingurată a omului care a fost Constantin Rauțchi și a fost pus în lumină de forța expresivă a actorului care a aparținut generației de aur a teatrului românesc.

Mai trebuie să amintim că ilustrația muzicală a spectacolului poartă semnătura lui George Popescu.

cronica de teatru tv rubrica revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv 

Alte articole de Ani Bradea:

Cetatea blestemată, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Cronica unei vieți irosite, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea 

Scena de sticlă

În octombrie se numără aniversările

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TVBelinski,constantin rauțchi,cronica de teatru tv rtr,F M Dostoievski,ion barna,leopoldina balanuță,Nekrasov,oameni sarmani,primul roman al lui dostoievski,V. A. Sollogub,Varvara
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA Motto: ”Nefericirea e o boală molipsitoare. Nefericiții și săracii trebuie să se ferească unii de alții ca să nu se  molipsească și mai tare.” – F. M. Dostoievski Un tulburător spectacol, realizat în anul 1969, în regia lui Ion Barna, scenariu de Vasile Rotaru după...