Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

cronica de teatru mariana ciolan omul care manca lumea

Prin noua premieră prezentată la Teatrul de Artă din București, cu Omul care mânca lumea, regizorul Alexandru Mâzgăreanu reiterează interesul său pentru o problematică în registrul acut al unei actualități îngrijorătoare, pentru radiografierea fină, în acest context, a individului în ceea ce are el general uman, peren. Așa cum erau puse deja în evidență în montări precum, bunăoară, acelea cu Gărgărițele se întorc pe pământ (Teatrul Tineretului, Piatra Neamț), Purificare (Teatrul Național din București), Factorul uman (Teatrul de Comedie), din repertoriul contemporan, sau din spectacole cu celebre texte clasice animate însă de simțire modernă, ca Mizantropul (Teatrul „Nottara”). Montarea este dublată și de un act cultural prin faptul că aduce pentru prima dată pe o scenă românească (după ce l-a cunoscut într-o lectură la UNATC, în traducerea lui Ciprian Marinescu, ne spunea regizorul) textul unui tânăr autor german foarte apreciat astăzi, Nis-Mome Stockmann, declarat de către criticii de teatru dramaturgul anului 2010 pentru acest text. După premiera absolută de la Heidelberg, piesa, multipremiată de altfel, care tratează tranșant tema libertății și identității individului într-o societate tot mai sufocant și absurd automatizată, depersonalizată, s-a jucat în numeroase teatre din Germania, dar și din alte țări, larga circulație și succesul avându-și o motivație desigur și în caracterul de universalitate a temei și a subiectului într-o societate tot mai globalizată.

Nis Momme Stockmann

Nis-Momme Stockmann

Personajul central, denumit generic – Fiul, este un ins de vreo 35 de ani, bine cotat într-o companie de succes. Dar, în numele unei libertăți pe care o reclamă cu toată ființa, hotărăște, aparent dintr-o dată și inexplicabil, să își dea demisia. În absența acelei descătușări și înălțări spirituale care ar fi trebuit să urmeze unui asemenea gest, în locul efectelor reparatoare, viața sa devine tot mai împovărată, personajul se dovedește a fi tot mai copleșit de un întreg cortegiu de situații. În fapt lucrurile care subiacent i-au marcat și continuă să îi marcheze existența: bătrânețea, demența senilă galopantă a Tatălui (denumit și el de către autor tot generic), relația șubrezită cu soția de care a divorțat și cu copiii. Pe acest fond, lipsa banilor care își face curând apariția devine factor agravant și în raportul său cu prietenul și colegul de muncă, Ulf, de care se îndepărtează treptat, și cu fratele mai mic, Filip.

imagini omul care manca lumea

În spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu, un foarte scurt „prolog” dezvoltat în registrul gestual fixează relaționarea personajului în universul intim, cu tatăl, cu fratele și cu soția, cu prietenul său, anume cu trecutul adus în scenă prin imagini foto, o perioadă în care nimic nu părea să trezească gândul eșecului de proporții în ordinea realului și la nivelul trăirilor. Dar, totuși, contribuie de la început la insinuarea unei tensiuni care va guverna firul acestor existențe atât de comun line, până la un punct, dar devastator deviate ulterior. Într-un spațiu aproape gol, unde acțiunile și întâmplările sunt punctate doar de câteva elemente de recuzită (condiția materială a tânărului teatru particular este cu succes exploatată estetic!), spectacolul se construiește ca o structură cinematografică/secvențială, adecvată scriiturii cu valențe discursive. Asta contribuie la acumularea progresivă și apăsătoare a semnelor și înțelesurilor acestei piese în care regizorul pune în evidență drama psihologică a insului copleșit de rigorile vieții moderne ce nu mai lasă loc trăirilor firești, și drama unei societăți unde indivizii se pot într-atât înstrăina încât să ajungă până la urmă să piardă sensul unor noțiuni fundamentale ca dragostea filială, respectul pentru familie și prietenie.

Serban Gomoi

Șerban Gomoi

Ca în toate discursurile scenice ale lui Alexandru Mâzgăreanu, actorul este și aici pilonul de cea mai mare rezistență și calibru. După ce au lucrat de mai multe ori împreună, iar în Fazanul i-a dat rolul titular, lui Șerban Gomoi îi încredințează acum ofertantul rol al Fiului. Actorul reușește să facă dovada unor remarcabile calități în cu totul alt registru decât în piesa bulevardieră. Printr- o bună dozare și gradare a mijloacelor interpretative, el redă nu numai convingător, dar și foarte atașant larga gamă de trăiri a personajului, dă contur precis suișurilor și coborâșurilor în devenirea acestuia, întrupând pregnant neliniștea incipientă care se răstoarnă într-un fior nevrotic acaparator, iritarea în fața neputințelor crescânde ale Tatălui ce va duce la exasperare tradusă în brutalitate verbală și chiar fizică, stările lui de deznădejde, de abulie, provocate de neîncrederea în soție, gelozia, suspiciunile și invidia față de Ulf, dezinteresul față de copii, umilirea în fața fostului patron ca expresie dureros elocventă a coborârii la cea mai joasă limită a respectului de sine. Iar sinusoida aceasta imprimă însuși ritmul susținut al spectacolului. O foarte frumoasă surpriză este apariția în rolul Tatălui a lui Romeo Pop, actor care în ultimul timp nu a prea avut ocazia să își exerseze pe scenă înzestrările artistice. Stările confuze ale personajului său sunt traduse prin momente în care amarul condiției ireversibile a acestui bătrân sclerozat, afectat adânc de indiferența Fiului este potențat prin apelul cu măsură la umorul și ironia rafinat insinuate în replicile fruste. Emoționant construită de regizor, cu minuție și delicatețe, ni se dezvăluie relația dintre Fiu și Tată și în momentele paroxistice, de furie și de revoltă ale celui dintâi, de stupoare îndurerată ale ultimului, dar și în acelea marcate de împăcarea de sine a Fiului, din finalul profund impresionant al spectacolului. Foarte productiv pentru rotunjimea spectacolului funcționează deopotrivă relația lui Șerban Gomoi cu partenera de joc care o interpretează pe soție, în reprezentația văzută de mine, Antoaneta Cojocaru, viguroasă în expresivitatea privirii și a mimicii, a tensiunii corporale, a rostirii sugestive și a tăcerilor generatoare de bogate înțelesuri. Deși mai schematic în structura textului, Ulf capătă un bun contur în interpetarea lui Alexandru Călin, în timp ce Liviu Chițu reușește să îi imprime lui Filip acea candoare care ține de vârsta personajului său, încă ferit de pericol pe teritoriul renunțării și al înfrângerii, care devine cumva dătătoare de un licăr de lumină în această fundătură obscură în care au coborât cu toții.

Omul care manca lumea Fotografii de Romulus Boicu

Fotografii din spectacol de Romulus Boicu

Omul care mânca lumea este un spectacol care nu te poate lăsa indiferent, care îndeamnă să meditezi la el și după ce ai părăsit sala de teatru, poate, în unele cazuri la modul stăruitor. Temele, peocupante în sine – efectele dăunătoare ale corporatismului, trauma post-divorț sau efectele bolii Alzheimer, pot să nu îl privească direct pe spectator, acesta se va lăsa însă cucerit de limpezimea privirii regizorale într-o construcție scenică deloc sofisticată, dar profundă, de un spectacol despre spaime cotidiene și metehne durabile, despre om înfățișat fără menajamente dar cu înțelegere și iubire.

logo revista teatrala radio

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

 

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 
costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru mâzgăreanu,antoaneta cojocaru,cronica de tetru rtr,gărgărițele se întorc pe pământ,mariana ciolan cronici,Nis-Mome Stockman,omul care manca lumea,romeo pop,serban gomoi,teatru de artă bucurești,tema tatal si fiul
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Prin noua premieră prezentată la Teatrul de Artă din București, cu Omul care mânca lumea, regizorul Alexandru Mâzgăreanu reiterează interesul său pentru o problematică în registrul acut al unei actualități îngrijorătoare, pentru radiografierea fină, în acest context, a individului în ceea ce are el...