ora-de-teatru-tntm

Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă serie a deja binecunoscutelor cursuri de teatru pentru amatori, reunite sub titlul Ora de teatru.

Aflat în cel de-al cincilea an de existență, proiectul se adresează tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și să descopere noi modalități de dezvoltare personală prin tehnici specifice teatrului. La fel ca în anii precedenți, Ora de teatru cuprinde trei grupe, structurate pe categorii de vârstă: grupa A (7–12 ani), grupa B (13–18 ani) și grupa C (începând cu 19 ani).

ora-de-teatru-01-650x435

Foto: Adrian Pîclișan

Înscrierile se fac de luni, 14 noiembrie până vineri, 25 noiembrie 2016, între orele 8–16 la secretariatul Teatrului Național – tel. 0256 499 908 sau 0745 508 595, sau online, pe adresa tntm.office@tntimisoara.com.

Ora de teatru, ediția 2016, va debuta sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la ora 11.00, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, când va avea loc prima întâlnire a cursanților cu trainerii.

Cursurile Orei de teatru sunt gratuite.

Comunicat al Teatrului Național din Timișoara

logo revista teatrala radioArhiva Teatrul Național din Timișoara

 Arhiva rubricii Educație teatrală

costintuchilaEDUCAȚIE TEATRALĂora de teatru,teatrul national timisoara
Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă serie a deja binecunoscutelor cursuri de teatru pentru amatori, reunite sub titlul Ora de teatru. Aflat în cel de-al cincilea an de existență, proiectul se adresează tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și să descopere noi modalități de dezvoltare personală...