Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ

parfum de coreea

rubrica roma caput culturaePentru o singură seară, 3 octombrie 2017, poate fi văzut pe scena Teatrului Argentina din Roma spectacolul intitulat Profumo di Corea”, întâlnire unică cu o cultură milenară care are ca baricentru sentimentul numit Han, cel al durerii şi al speranţei, care descrie atitudinea psihologică a poporului coreean în faţa istoriei sale atât de crudă şi nedreaptă, istoria unei ţări încă divizată.

Han se transformă într-un spectacol unde se improvizează sunete şi dansuri care învăluie spectatorul asemenea unui parfum miraculos cu tot farmecul Orientului Extrem.

Hyun Bin Lim (1)

Hyun Bin Lim

Rămânem încântaţi de dansul budist Beopgochum, faimosul ritual pe muzică de tobă practicat de călugării budişti, ca şi de Ssitkim-gut, un alt dans ritual care face parte din ceremonia şamanică cu care se acompaniază sufletele defuncţilor la trecerea de la viaţă la moarte şi de asemenea de Janguu dance, dansul cu tobele pe umăr executat, aşa cum cere tradiţia, de femei şi care se caracterizează printr-un ritm dinamic şi vivace.

În peste o oră de spectacol ni se dezvăluie cultura bogat nuanţată a unui popor extrem de complex prin intermediul muzicii şi al cântecelor precum cel numit Pansori, patrimoniu cultural nematerial al Coreei din 1964, un gen de poveste muzicală interpretată de un cântăreţ şi un instrumentist cu tobă. Genul narativ se împleteşte cu muzica şi dansul gestual.

Jungyoon Choi1

Jungyoon Choi

”Profumo di Corea” prezintă şi două tipuri de Sinawi. O muzică deosebită de inspiraţie şamanică, interpretată la cinci instrumente tradiţionale care, plecând de la un motiv tematic, vor da viaţă unor sunete improvizate şi ele cu scopul de a transmite sentimentul Han.

Selecţionat de Korean Arts Management Service în vederea promovării culturii coreene în străinătate, promovat de Institutul Cultural Coreean în colaborare cu Teatrul Argentina şi realizat cu contribuţia Traveling Korean Arts şi a Ambasadei Republicii Coreea în Italia, spectacolul reuneşte o distribuţie de excepţie.

Jiyoung Oh

Jiyoung Oh

Se prezintă pe aceeaşi scenă pentru prima dată cele mai prestigioase ”nume” din panorama artistică coreeană, mulţi dintre ei profesori universitari, directori de Conservator, membri ai orchestrei naţionale din Coreea de Sud şi câştigători ai premiilor naţionale şi internaţionale.

Toată această atmosferă va fi întregită de un alt moment inedit. O imensă pictură va fi realizată în timpul spectacolului pe fundalul scenei Teatrului Argentina.

Yoo Rim Jin

Yoo Rim Jin

Aşadar, o întâlnire cu istoria, cultura şi spiritualitatea, un parfum din Orient care îmbată minţile şi învăluie trupurile cu noi vibraţii şi sentimente.

Corespondenţă de la Roma

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

Un ”Vis de toamnă”, în care eroii sunt morţi de la început

”Madame Pink” şi o viaţă de câine 

Paola Borboni, ”domnişoara teribilă” a teatrului italian

Când regizorii de film se îndrăgostesc de teatrul liric

Yasmina Reza, o artistă discretă, îndrăgostită de Veneţia

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Portrete

Arhiva rubricii Corespondență

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEBeopgochum,Janguu dance,muzica coreeana,Profumo di Corea,raluca niță,teatre roma,Teatrul Argentina din Roma,Traveling Korean Arts
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ Pentru o singură seară, 3 octombrie 2017, poate fi văzut pe scena Teatrului Argentina din Roma spectacolul intitulat ”Profumo di Corea”, întâlnire unică cu o cultură milenară care are ca baricentru sentimentul numit Han恨, cel al durerii şi al speranţei, care descrie atitudinea...