Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de teatru omul care manca lumea razvana nita

Omul care mânca lumea, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Artă, Bucureşti 

Cum se face trecerea de la statutul de cetăţean onorabil – în rând cu lumea, căsătorit, cu doi copii, fiu şi frate grijuliu, angajat model – la cel de fiinţă bântuită de întrebări, hărţuită de responsabilităţi, incapabilă de a găsi rosturi majore în rutina zilnică? Este tema textului semnat de Nis Momme Stockmann care l-a inspirat pe regizorul Alexandru Mâzgăreanu.

afis omul care manca lumea

Ramolismentul candid şi insidios al tatălui (adorabil şi tulburător Romeo Pop) îi destructurează fiului cel mare întreaga existenţă şi îl aduce în situaţia de a recalibra şi reanaliza relaţiile cu cei din jur. E momentul în care ceilalţi iau chipul consacrat al infernului iar asumarea independenţei devine o condiţie obligatorie pentru recuperarea sinelui. Evident că în această dezbatere sunt reactivate frustrările, suferinţa lipsei de comunicare veritabilă, a afecţiunii sincere şi necondiţionate. În absurdul univers contemporan, eroul nostru ajunge un înstrăinat, un exilat la periferia propriului destin.

Cel mai bun prieten (foarte expresiv Alexandru Călin) îi consolează soţia (convingătoare Antoaneta Cojocaru) iar fratele e mereu pe fugă (interesantă apariţie Liviu Chiţu) – o umanitate care scapă printre degete, un fundal mai curând agresiv şi suficient pe care fiul îl priveşte cu ostilitate şi scepticism.

omul care manca lumea teatrul de arta foto romulus boicu

Şi totuşi… momentul răbufnirii, al dezlănţuirii efuziunii libertăţii, care se confundă cu rebeliunea în numele supremei independenţe (fără program, fără şefi, fără responsabilităţi) este urmată, inevitabil, de conştienţa eşecului, a ratării. Iar fiul rătăcitor prin propriul labirint existenţial, se întoarce lângă tatăl senil. O asemenea capitulare merită un coniac bun, de 200 de euro.

Alexandru Mâzgăreanu a construit mai ales în zona acestei distorsionări a relaţiilor interumane. Actorii stau umăr lângă umăr vorbind unii cu alţii la telefon, se intersectează în scenă în chiar momentele în care, emoţional, sunt mai departe ca niciodată. Însuşi schimbul de replici este uşor blurat de pâcla mesajelor subliminale şi a lipsei de încredere. Confesiunile se anulează, compasiunea rămâne în sfera unui exerciţiu mental.

serban gomoi omul care manca lumea

Fotografii din spectacol de Romulus Boicu

Şerban Gomoi reuşeşte un personaj nuanţat, marcat în egală măsură de propria însingurare dar şi de noianul de responsabilităţi exterioare, un copil care îşi trăieşte cu ochii deschişi intrarea în maturitate abia acum, târziu, când tatăl îmbătrâneşte, când se eliberează un loc în ierarhia familială şi raportul de inversează. La final, fiul îşi îmbracă tatăl pentru o plimbare tihnită în parc. Semn că revolta se domoleşte. O revelaţie care aşează lucrurile în matca lor, într-un peisaj uman în care suferinţele, teama şi emoţiile sunt adesea exhibate. Lumea îşi pune trăirile pe speaker, în numele unei false con-vieţuiri.

Uneori discreţia poate fi un semn al curajului iar a merge mai departe poate fi sinonim cu ieşirea din încăpătorul mormânt al orgoliului şi ignoranţei.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru mâzgăreanu,antoaneta cojocaru,cronică de teatru rtr,Nis Momme Stockmann,romeo pop,serban gomoi,teatrul de arta bucuresti
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Omul care mânca lumea, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Artă, Bucureşti  Cum se face trecerea de la statutul de cetăţean onorabil – în rând cu lumea, căsătorit, cu doi copii, fiu şi frate grijuliu, angajat model – la cel de fiinţă bântuită de întrebări, hărţuită...