Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

cronica rolului raluca apodu ion parhon

Cine a văzut spectacolele Teatrului Național din București cu ”Memoria apei” de Shelag Stephenson, în regia lui Erwin Șimșensohn, ”Regele Lear” de W. Shakespeare și ”Livada de vișini” de A. P. Cehov, ultimele două în viziunea regizorului georgian David Doiashvili, cu greu va da crezare faptului că una și aceeași actriță ”se ascunde” sub înfățișarea mezinei atât de libertine și exaltate, capabilă să dinamiteze atmosfera adeseori apăsătoare din prima piesă, apoi sub straiele nebănuitului cinism ce o definește pe Regan, una dintre cele două ingrate fiice ale Regelui Lear, și, în final, delicata ”efigie” a neîmplinirilor Variei, din capodopera lui Cehov, configurate cu pilduitoare stăpânire de sine și aparent echilibru moral, până la acel memorabil anticlimax dramatic, populat de revoltă și disperare, bine integrat naufragiului sufletesc ce își pune pecetea pe destinul personajelor. Gama exemplelor edificatoare pentru disponibilitățile interpretative și pentru individualitatea evoluțiilor actriței Raluca Aprodu este, însă, mult mai bogată, din anul 2005, când a absolvit UNATC, apoi masteratul (2014), după ce își încheiase și studiile la Facultatea de Drept ”Titu Maiorescu” din București, până la această întâlnire cu arta regizorului georgian împătimit în descifrarea și restituirea operei cehoviene într-o manieră personală, dar capabilă de a energiza simțirea și închipuirea spectatorilor.

Raluca Aprodu

Raluca Aprodu

Am apreciat-o tot pe scena Naționalului bucureștean și în spectacolul cu ”UFO” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Bobi Pricop, în ”Avalanșa” de Tuncer Cücenoglu, semnat de Radu Afrim, sau în amuzanta… ”Crimă din strada Lourcine” de E. Labiche, în regia lui Felix Alexa, dar și pe alte scene, așa cum au fost creațiile sale de la Teatrul Evreiesc, în ”Brooklin Boy” de Donald Margulies, în regia lui Cristi Juncu, ”Yentl” de Leah Napolin și Isaac Bashevis Singer, în viziunea regizorului Erwin Șimșensohn, sau în rolul Evelyn din ”Yom Kippur” de Hanna Azulai Hasfari, în regia lui Alex Jitea, performanță răsplătită cu Premiul pentru cea mai bună actriță la Gala absolvenților UNATC, sau în ”Maitreyi”, spectacol semnat de Chris Simion la Teatrul ”Bulandra”, și în ”Fă tu primul pas” de Jean-Claude Carrière, montat de Andrei Munteanu la Teatrul de Artă, la acestea adăugându-se nu puține roluri interpretate pe marele și pe micul ecran.

Să ne întoarcem însă la cea mai recentă și greu de uitat creație actoricească, în opinia mea complexă și fascinantă, rolul Variei din răscolitorul spectacol cu ”Livada de vișini” pe scena Teatrului Național din București. Aici își află locul distinct într-o distribuție de actori remarcabili pentru tinerețea de vârstă ori spirit, talentul și ambiția profesională, ca Irina Movilă și Monica Davidescu (Ranevskaia), Ioan Andrei Ionescu (Lopahin), Gavil Pătru (Gaev), Isvan Teglaș (Charlotta), Crina Semciuc (Ania), Ana Covalciuc (Duniașa), Vitalie Bichir (Piscik), Rareș Andrici (Trofimov), Idris Clata (Epihodov) și Silviu Mircescu (Iașa), companie marcată de această dată surprinzător de compoziția lui Mihai Constantin în rolul lui Firs, la puțină vreme după ce regizorul îi încredințase rolul regelui Lear. Precizarea parcă vine să întărească convingerea directorului de scenă, dezvăluită în caietul-program: ”În această montare nu există roluri principale sau secundare. Fiecare personaj are propria lui livadă, așa că este esențial să știm ce se întâmplă cu fiecare dintre ele. Ce nu e scris devine mai important decât ce este scris, anumite discuții se nasc în urma a ceea ce se întâmplă în afara scenei, dar nu se spune.” Cu gândul mai ales la această notație regizorală, am considerat că Varia este un rol de mare profunzime și neîndoielnică subtilitate, emblematic pentru întreaga lectură scenică, pentru universul uman și pentru ambianța discursului artistic când misterios-seducător, când exploziv, la granița dintre comedia vesel-amară și o dramă ce își refuză însă ispita derapajului într-o zonă melodramatică.

livada 3

Raluca Aprodu și Crina Semciuc

Fiică vitregă devenită o mică stăpână la moșia unde Ranevskaia se întoarce din nevoia unei reîntâlniri cu propriile trăiri din alte timpuri, Varia își afirmă condiția unei vieți terne cu un consecvent autocontrol și nedisimulată severitate, din care parcă nu lipsește acel grăunte de speranță într-un viitor când și-ar putea găsi rostul și bucuria ca soție a lui Lopahin. Aparențele ne-o dezvăluie mai tot timpul ”crispată și rece”. După propria mărturisire a interpretei, din același caiet-program, Varia este ”minimalistă”. Numai că dincolo de acest ”minimalism”, așa cum se întâmplă uneori în celebrele picturi, dacă ”privim și iar privim spre a înțelege”, cum ar spune Brâncuși, vom descoperi și ”ceea ce nu se spune”, adică resursele extraordinare de sangvinitate, generozitate și invulnerabilitate, de tandrețe ori de furie oarbă și de durere sufocantă, cu greu potolită prin forța iertării și a îmbrățișării unui destin lipsit de șansă… Actrița este animată de o deplină și convingătoare fidelitate față de acele schimbări dese de ritm și de tonalitate efectuate de regizor, de la entuziasmul uriaș și zgomotos ce invadează și scena și sala odată cu sosirea nostalgicei Ranevskaia și reîntâlnirea nerăbdătoare a celor de la moșie cu adorații oaspeți, ori de la acele scene dominate fie de nevinovate cochetării, fie de neliniște ori de fulgurante efuziuni sentimentale și chiar erotice, în mod deliberat și discret ”sabotate” de umor, până la momentele când jocurile, scamatoriile și șăgălniciile proprii atmosferei dinaintea vânzării moșiei vor ceda locul unor atitudini și reacții de o seismică și dureroasă eliberare a tensiunilor lăuntrice. Instinctul actoricesc remarcabil o ajută pe Raluca Aprodu să-și desfășoare partitura cu migăloasă supraveghere de sine, cu acea sensibilitate mereu ”la pândă”, mereu implicată în relația cu partenerii, dar și în dialogul dintre aceștia, delicată sau persuasivă prin puterea verbului, dar nu mai puțin generatoare de emoție intelectuală dincolo de cuvinte, când și mimica și atitudinea și expresia gestuală se încarcă de semnificații și rosturi, de interogații și tensiune dramatică. Ca un inspirat și edificator contrapunct la cele mai consistente elanuri și răbufniri ale celorlalte personaje, Varia impune tocmai prin haloul ei ”minimalist”, dar capabil să dea seama de acele taine ale sufletului învăluite de misterul chipului uman, ori trădate de privirile sale, în care o feminitate vioaie și necăutată se însoțește când și când cu puterea de a râde și a plânge fără zgomot.

livada 2.raluca aprodu

Îi intuim nefericirea abisală în acel cumplit episod când, ascunsă și aproape adormită sub veșmintele sale și o pătură aruncată peste banca din fața casei (element de decor statornic, cu valoare de laitmotiv în ”dialogul” imaginilor de interior și de exterior ale scenografiei corespunzătoare și ele construcției ”de exterior” și ”de intimitate” a personajelor), eroina devine martorul tăcut și nedorit la cele întâmplate între Ranevskaia și Lopahin. O urmărim apoi în acea ingenioasă și antrenantă simultaneitate a situațiilor și acțiunilor scenice, ce multiplică spațiul de joc (scenografia semnată de Tamara Kvesitazde și Gabi Albu), prezentă ca un discret ”seismograf” al sentimentelor celor din jur, întâmpinate fie cu severitate, fie cu o afectuoasă și bine cenzurată satisfacție, dar mereu și mereu populată de propria ei poveste, din propria ei ”livadă de vișini”, bântuită de temeri și îndoieli premonițiale sau de iscodirile speranței, până la finalul apocaliptic al relației cu Lopahin, noul stăpân al moșiei. În acest final, lămuritor atât pentru soarta livezii, cât și pentru destinul ”cuplurilor” din piesă, scena incandescentă, de o neobișnuită duritate dintre Lopahin și Varia pare sinonimă cu mariajul insolit dintre poezia vișinilor în floare și loviturile înspăimântătoare de topor aplicate pe trunchiurile lor de Ranevskaia, încununând incompatibilitățile, neputințele de comunicare sau singurătatea eroilor, fiecare prizonier al ”livezii” lui, și despărțirea lor de ”edenul” vișinilor înfloriți, sau pregătind sfârșitul poveștii lui Firs, retras cu căluțul de lemn pe genunchi în ”livada” gândurilor lui, în bătrânul dulap magic al timpului. Această scenă antologică dintre Varia și Lopahin are ea însăși consistența conflictuală ușor eclectică, dramatismul și farmecul unui veritabil spectacol. Atracția electrizantă, de această dată spontană și irepresibilă, impulsionată de disperare, sugerată însă de Varia ca un început timid, prin simpla dezgolire a umărului, iar de Lopahin printr-o grăbită și aproape sălbatică dezgolire de toate veșmintele sale, urmată de eșecul devastator al ”trăirii erotice”, este încheiată de acel succint dar fabulos ”ritual” al îmbrăcării (ce memorabilă lecție de teatru!) când aprigul și acum neajutoratul Lopahin este ajutat prin gesturile moi ale Variei, înnobilată nu numai de dorință și suferință, ci și de o uluitoare comprehensiune. Urmează ”jocul” cu cheile moșiei, aruncate de la unul la altul, poate reiterând amestecul de furie și neputință, de renunțări și orgolii, lovit însă și el de geniala proximitate cehoviană dintre gravitatea unui deznodământ și neînchipuita lu alunecare în derizoriu, parcă menită să-l ferească de un patetism sofisticat ori de o teatralitate comod mincinoasă.

livada 1

Crina Semciuc, Gavril Pătru, Raluca Aprodu. Fotografii din spectacol de Florin Ghioca

Este o scenă performantă din finalul unui spectacol modern și tulburător, nelispit de unele sinuozități discutabile în raportul dintre filonul realist și cel metaforic sau în insistența conferită unor efuziuni și cochetării ce populează relațiile dintre personaje. El cred că se dovedește izbânditor și prin faptul că ”decapitează” clișeele caracterologice tradiționaliste și lentorile somnolente din numeroase spectacole cehoviene. Un spectacol de cert rafinament regizoral și de nobilă cheltuire de talent și de energie creativă actoricească, contextul fericit în care Varia, purtând chipul trăirilor scenice ale Ralucăi Aprodu, ne-a permis să deslușim câte ceva din universul lăuntric misterios și fascinant al Personajului, al Actriței și al Teatrului în stare de grație.

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare

La aniversare

costintuchilaCRONICA ROLULUIcehov,cliseu,crina semciuc,livada de vișini,raluca aprodu,Raluca Aprodu in Varia,teatru,teatrul național bucurești,UFO
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON Cine a văzut spectacolele Teatrului Național din București cu ”Memoria apei” de Shelag Stephenson, în regia lui Erwin Șimșensohn, ”Regele Lear” de W. Shakespeare și ”Livada de vișini” de A. P. Cehov, ultimele două în viziunea regizorului georgian David Doiashvili, cu greu va da...