de RALUCA NIȚĂ

stiri externe peter brook spectacol italia

The Valley of Astonishment nu este un loc real, ci un lăcaş al gândurilor. Pentru a intra şi a analiza meandrele minţii omului, Peter Brook şi Marie Hèlène Estienne povestesc vieţile persoanelor care suferă de diferite patologii psihiatrice, realizând astfel un spectacol extrem de complex şi sensibil.

spectacol de peter brook

Spectacolul The Valley of Astonishment a deschis miercuri, 1 octombrie stagiunea 2014–2015 a Teatrului Cucinelli din Solomeo. Premiera oficială va fi pe 20 noiembrie la Teatrul Il Funaro din Pistoia.

The-Valley-of-Astonishment

Nu este vorba despre un „teatru patologic” tout court, ci despre patologii care datorită manifestării lor surprinzătoare, uneori ciudată, devin artă scenică. Decorul este esenţial: două scaune şi o masă. Doi actori în halate albe (Marcello Magni şi Jared McNeill), o pacientă îmbrăcată în negru (Kathryn Hunter). O femeie simplă nu reuşeşte să îşi găsească un loc de muncă pentru că este considerată un „fenomen” mult prea special. Este dotată cu o memorie excepţională datorită căreia este în stare să îşi amintească liste nesfârşite de cuvinte şi numere fără legătură între ele. Din cauza acestui talent nedorit şi imposibil de eliminat, femeia nu reuşeşte să îşi programeze o existenţă normală. Doar în televiziune îşi găseşte un loc, unde sensibilitatea şi discreţia se transformă în cruzime şi spectacol ca de circ.

The Valley of Astonishment

Imagini din spectacol

În producţia lui Peter Brook multe întrebări insistente îşi fac loc cu aroganţă. Posibilele răspunsuri le poate da doar publicul.

Corespondenţă de la Roma

raluca nita

Raluca Niță

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000  

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

costintuchilaȘTIRImarie helene estienne,patologie psihiatrică,peter brook,pistoia,raluca niță,solomeo,stiri italia,teatro il funaro,The Valley of Astonishment
de RALUCA NIȚĂ The Valley of Astonishment nu este un loc real, ci un lăcaş al gândurilor. Pentru a intra şi a analiza meandrele minţii omului, Peter Brook şi Marie Hèlène Estienne povestesc vieţile persoanelor care suferă de diferite patologii psihiatrice, realizând astfel un spectacol extrem de complex şi sensibil. Spectacolul...