Teatru și educație, rubrică de MIRELA NICOLAE

ora de educatie teatrala in scoli mirela nicolae

2 rubrica teatru si educatie de mirela nicolae rev teatrala radioÎn aceste săptămâni, dezbateri aprinse în spaţiul public educaţional au adus din nou în atenţia părinţilor şi elevilor situaţia unor discipline care contribuie, cel puţin teoretic, la formarea personalităţii copiilor, le structurează gândirea şi le dezvoltă imaginaţia. Materii precum limba şi literatura română (numită pompos „limbă şi comunicare”), limba şi literatura latină, muzica, ora de educaţie plastică, educaţia fizică sau ora de educaţie teatrală au adepţi şi combatanţi. Lupta pentru supravieţuirea tuturor disciplinelor actuale din programa şcolară se face cu bătălii verbale şi scrise crâncene şi, din păcate, puţini părinţi şi profesori ţin cont de opinia cercetătorilor în psiho-pedagogie ori de dinamica societăţii în care trăim şi îi educăm pe cei mici.

Pledoarie pentru ora de educatie teatrala

Dacă planul-cadru propus de specialiştii de la Institutul de Stiiinţe ale Educaţiei va fi aprobat fără modificări majore, am putea avea în următorii ani conţinuturi flexibile, moderne şi modernizate în spaţiul şcolar. Elevii de toate vârstele ar putea studia ce trebuie şi când trebuie. Deocamdată se discută, se fac hârtii, memorii, analize şi sinteze.

Una dintre materiile prevăzute a fi opţională în viitoarele curricule de gimnaziu şi liceu este Ora de educaţie teatrală. Programul se implementează deja la clasele a III-a şi a IV-a şi, acolo unde sunt posibilităţi, are mare succes indiferent de formatorii care-l pun în practică.

sus-cortina-pentru-viata-pedagogie-teatrala

Un instrument auxiliar pentru predarea lui a fost publicat în anul 2014 de Editura Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”. Lucrarea Sus cortina… pentru viaţă! Pedagogie teatrală – jocuri şi exerciţii, semnată de Sylvia Rotter şi dr. Brigitte Sindelar poate fi o bună pledoarie pentru introducerea acestei discipline în programul şcolarilor. Cea dintâi autoare este o cunoscută actriţă austriacă de teatru, absolventă a Royal Academy of Arts din Londra, care a locuit şi performat inclusiv pe scenele din Marea Britanie, iar a doua este un apreciat psiholog clinician şi psihoterapeut care a lucrat cu elevi din Austria, Elveţia şi Germania. Împreună au demarat în 1994, un proiect intitulat „Teatru vienez pentru copii” pe care, din 2006 l-au adus şi în România. Cartea tradusă în limba română în urmă cu un an şi jumătate (trad. Sabina Topală Ardelean) le propune formatorilor, învăţătorilor şi profesorilor pasionaţi de metodele teatrale de educaţie, o serie de exerciţii şi jocuri, de la cele de ritm şi muzică până la jocuri de pantomimă, energizare sau de societate. Sunt inserate informaţii valoroase despre modul în care se pot face exerciţii de relaxare, respiraţie sau sensibilizare. Sunt create exerciţii speciale de mişcare sau de concentrare, de coordonare şi control. În fine, cartea are câteva indicaţii pentru profesori şi învăţători, un aparat biobibliografic şi multă… speranţă. Exprimarea ei se face aproape în fiecare pagină scrisă de autoare, speranţa că arta teatrală îi ajută pe copii să-şi dezvolte aptitudinile, să scape de timiditate, de ticurile nervoase, să le trezească pasiuni pentru citit, scris şi vorbit.

ora de educatie teatrala proiect rrc mirela nicolae

Ora de educație teatrală, proiect al Radio România Cultural în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, care se derulează în școli începând din anul 2011. Fotografii de Mirela Nicolae 

Pe mine, una, acest ghid metodic de pedagogie teatrală m-a convins că disciplina Ora de educaţie teatrală este necesară în şcolile şi liceele noastre. N-ar fi rău s-o acceptăm chiar dacă pentru asta va trebui să renunţăm la o oră de… ceva. Educaţia teatrală înseamnă câte puţin din comunicare, poezie, muzică, mişcare, logică, psihologie, filosofie, limbă, comportament, matematică. Dacă argumentele mele sunt insuficiente, ale autoarelor aşijderea, gândiţi-vă la cum v-ar plăcea să arate, să se mişte, să vorbească, să ofteze sau să râdă viitorul adult care este azi, copilul dumneavoastră. Apoi decideţi.

Vezi și: Începe un nou sezon al proiectului „Ora de educaţie teatrală” de Mirela Nicolae

mirela-nicolae

Mirela Nicolae

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Teatru și educație de Mirela Nicolae

Alte articole de Mirela Nicolae: Reîntoarcerea la valori poate determina progresul, reportaj 

Ora de educație teatrală 

Între mesajul educaţional şi cel protestatar – NETA 2015, cronică de teatru

Realitatea dintre vis şi coşmar, cronică de teatru

Teatru la superlativ – „Noaptea lui Helver” de Ingmar Vilkvist la NETA 2015, cronică de teatru

Umor negru și parodie amară la Sala Mică a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, cronică de teatru

Poveşti şi învăţăminte pentru adulţi în spectacolul „Omul-pernă” de Martin McDonagh, cronică de teatru

Un studiu memorabil: „«Tovarăşul de luptă» Caragiale”, cronică de carte

Citindu-l pe clovnul iubitor de viaţă, cronică de carte

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Educație teatrală

costintuchilaTEATRU ȘI EDUCAȚIEdr. Brigitte Sindelar,Institutul de Stiiinţe ale Educaţiei,mirela nicolae,Ora de educaţie teatrală,pledoarie pentru educatie teatrala,Royal Academy of Arts din Londra,Sabina Topală Ardelean,Sus cortina... pentru viaţă! Pedagogie teatrală – jocuri şi exerciţii,Sylvia Rotter,teatru in scoli,„Teatru vienez pentru copii”
Teatru și educație, rubrică de MIRELA NICOLAE În aceste săptămâni, dezbateri aprinse în spaţiul public educaţional au adus din nou în atenţia părinţilor şi elevilor situaţia unor discipline care contribuie, cel puţin teoretic, la formarea personalităţii copiilor, le structurează gândirea şi le dezvoltă imaginaţia. Materii precum limba şi literatura română...