Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

allegro ma non troppo cronica de teatru de mariana ciolan

Allegro, ma non troppo la Naționalul bucureştean              

Poetul faţă în faţă cu dramaturgul se întreba asupra viitorului şi câştig de cauză avea cel din urmă. Posteritatea l-a contrazis, (încă) destulă lume mai ştie astăzi măcar unele versuri  sau câteva titluri de poeme de Ion Minulescu, în timp ce constituie cu adevărat o rara avis acela care se încumetă să scotocească straturi vechi ale literaturii dramaticerazvan popa spre a cunoaşte ori a pune în scenă piesele sale uitate de mult. Iată însă că în mod neaşteptat, dar perfect legitim pentru cea dintâi scenă a ţării, care are menirea să cultive scrierile naţionale, anul teatral s-a deschis sub auspiciile unei astfel de restituiri. Este vorba de premiera cu Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti. A încercat să redescopere valenţele textului scris în urmă cu mai bine de opt decenii Răzvan Popa, actor, absolvent acum zece ani şi al secţiei regie din UNATC. El a montat anterior la Braşov, dar şi în Capitală, la Odeon sau în teatre particulare şi a atras în mod deosebit atenţia prin spectacolele radiofonice, producţia Shylock din 2011 obţinând premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic, cu Ion Caramitru interpret al tulburătoarei monodrame de Gareth Amstrong.

ion_minulescu-portret-de-camil-ressu

Ion Minulescu, portret de Camil Ressu

„…ultima [mea] piesă, Allegro, ma non troppo ?, […] unii au găsit-o admirabilă, iar alţii idioată”, îi răspunea franc dramaturgul lui Ion Valerian într-un interviu apărut în revista „Rampa nouă ilustrată”, în 1928, după premiera absolută din martie 1927, la Teatrul Naţional, în regia lui Victor Bumbeşti, nume rămas de referinţă pentru teatrul românesc. Tot aşa părea împărţit şi publicul premierei de acum, însă în ce priveşte această opţiune repertorială. Piesa are un subiect simplu, croit pe tema adulterului, un deznodământ previzibil, dar farmecul ei stă în replica alertă, spirituală căreia regizorul îi lasă generoasă respiraţie. Un ins căpătuit, cu multă dare de mână, Titu Micşoreanu, îl „cumpără” pe fostul coleg de şcoală, scriitorul Ion Marian, să-i scrie o piesă prin care să guste şi el din fructul succesului. Ca tot omul cu bani, ştie să dicteze şi are pretenţii, aşa încât vrea cu tot dinadinsul ca finalul piesei despre nevasta care îşi înşeală bărbatul cu cel mai bun prieten al acestuia să fie musai „cu două gloanţe, pac, pac!” Ficţiunea glisează din „carte” în viaţă, scriitorul devine amantul Cocuţei, soţia milionarului. La un moment dat, acesta îi surprinde pe cei doi, dar se lasă convins de explicaţia lor cusută cu aţă albă, nerăbdător să fie împreună cu propria lui amantă (Noemi). O lume care îşi poartă singură oglinda înaintea ochilor, fără să înţeleagă ce trebuie, o oglindă pirandellian fluctuantă. Înfruntării de idei în jurul adulterului feminin îi va cădea victimă „colaterală” samsarul Cuţui, în timp ce totul este în plus asezonat cu accente picante prin prezenţa servitoarei Florica.

Gavril Pătru și Marius Rizea

Gavril Pătru și Marius Rizea

Graţie costumelor şi decorului aerisit, realist, cu sugestii limpezi (scenografia: Florilena-Popescu Fărcăşanu, Maxim Corciovă), spectacolul respectă timpul scriiturii, un soi de post-belle époque, evocată, potenţată prin cortine video, prologuri pentru actele piesei, constituite din scurte secvenţe de arhivă cinematografică pregătind într-un fel din punct de vedere psihologic spectatorul pentru povestea mai de demult. În spatele cascadei de situaţii care mai de care mai ambarasante, aceasta lasă însă să se întrevadă, în spiritul textului (mai degrabă spumos decât incisiv), fine săgeţi care îşi găsesc din plin ţinte actuale cu privire  la sfidările îmbogăţiţilor în stil mare din jurul nostru, la tare pe care omenirea nu se mai satură să le tot repete: vanitate, frivolitate, stupizenie şi aşa mai departe. În armonie cu o surdină voită desigur, jocul actorilor devine controlat, sunt ocolite stridenţele şi personajele ne apar mai degrabă simpatice decât odioase chiar dacă nu am fi de acord cu ele. Partiturile cele mai  generoase  le-au fost încredinţate lui Marius Rizea (Titu Micşoreanu) şi Gavril Pătru (Ion Marian), actori aflaţi astăzi la evidentă maturitate creatoare. Personajele lor se conturează temperamental ca un binom ce susţine filonul principal al acestei comedii (aparent doar de moravuri) care devine şi ideea centrală a spectacolului, anume, condiţia artistului, a creaţiei înseşi, în speţă  a piesei de teatru, a raportului acesteia cu realitatea, cu moralitatea, cu potentaţii lumii. Spectacolul se deschide, de altfel, cu imaginea unei biblioteci imense în casa milionarului care stă atârnat pe o scară în faţa ei aidoma unei gângănii rătăcite, pierdut în slalomul său prin noianul titlurilor celebre şi al citatelor faimoase pe care le „învaţă” împreună cu prietenul său, scriitorul. Înzestrat cu simţul comicului, prin subtilă gradare a mijloacelor pe care este stăpân, Marius Rizea îşi conturează personajul în cascadă  de stări explozive, de la iluminarea tâmpă la izbucniri de orgoliu ridicole, alternând cu momente de acumulare a tensiunii, bine calculate spre a-şi face efectul, în timp ce Gavril Pătru joacă interiorizat starea de reală superioritate intelectuală (chiar dacă nu şi morală) faţă de „cel mai bun prieten” şi tot aşa se păstrează şi în ghiduşiile şi tachinările cu Cocuţa. Ca o copie palidă, ridicolă, derizorie a cuplului Don Quijote-Sancho Panza, pe care ar putea să o nască în minte şi diferenţa de corporalitate a celor doi. Spectacolul este un ping-pong adaptat replicii sprinţare, muşcătoare cu măsură. Se încadrează formulei multexperimentatul Eugen Cristea (Cuţui), ca întotdeauna savuros ludica Victoria Dicu (Florica), Costina Ciuciulică, în această aparent decorativă şi supusă consoartă Cocuţa, dar năbădăioasă amantă care ţese iţele cu sînge rece, fără a i se clinti un muşchi pe frumosul ei chip, Aylin Cadîr (Noemi) şi Costică Lupşa (Jandarmul).

Costina Ciuciulică

Costina Ciuciulică

Este un spectacol bine ritmat (allegro, ma non troppo), echilibrat, stenic, un spectacol care survolează cu eleganţă ceea ce poate fi depăşit de timp. Nu putem decât să salutăm ca pe un act de cultură curajul direcţiunii Naţionalului bucureştean de a ne reaminti de existenţa unui autor dramatic şi a ne îndemna să-l (re)descoperim pe Ion Minulescu, acela care a propus deopotrivă incitante, originale specii dramaturgice, a scris pentru astăzi legendara Marioara Voiculescu, a semnat cronici teatrale, eseuri despre arta scenică şi traduceri de piese în vogă la vremea lor şi a condus câteva luni bune chiar Teatrul Naţional.   

Următoarele spectacole cu Allegro, ma non troppo sunt programate astăzi, duminică, 18 ianuarie, joi, 22, vineri, 23, miercuri, 28 ianuarie 2015, ora 20.00, Sala Pictura a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București.

Bilete online la adresa: http://www.tnb.ro/ro/bilete-online  

Eugen Cristea

Eugen Cristea

Marius Rizea

Marius Rizea

Victoria Dicu și Costina Ciuciulică

Victoria Dicu și Costina Ciuciulică

Gavril Pătru și Aylin Cadîr

Gavril Pătru și Aylin Cadîr

foto spectacol allegro ma non troppo tnb

Sursa foto: Teatrul Național din București

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru

                                                                 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUallegro ma non troppo ion minulescu,comedie interbelică,costina ciuciulică,gavril pătru,mariana ciolan,marioara voiculeascu,marius rizea,răzvan popa,restituiri dramaturgie ion minulescu,teatrul lui minulescu,teatrul național bucurești,titu micșoreanu
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Allegro, ma non troppo la Naționalul bucureştean               Poetul faţă în faţă cu dramaturgul se întreba asupra viitorului şi câştig de cauză avea cel din urmă. Posteritatea l-a contrazis, (încă) destulă lume mai ştie astăzi măcar unele versuri  sau câteva...