Cronică de teatru de PUȘA ROTH

gelu nitu in poveste despre tatal meu odeon radu f alexandru

În săptămâna care tocmai s-a încheiat, la Sala Studio a Teatrului Odeon au avut loc primele reprezentaţii ale spectacolului Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru. Regia: Gelu Colceag. Scenografia: Constantin Ciubotariu. Cu: Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mircea N. Creţu, Dan Bădărău, Crina Mureşan, Ioana Anastasia Anton.

radu f alexandru gelu colceag gelu nitu mircea constantinescu

Piesa a fost scrisă în 2005 şi face parte din volumul de teatru Poveste despre tatăl meu, apărut în anul 2006, la Editura Universalia. Într-un decor simplu, în alb şi negru, am asistat la o poveste a unei familii, o poveste tragică ce vine dintr-o realitate pe care autorul a cunoscut-o, aşa cum el însuşi mărturiseşte: „Am cunoscut bine câteva dintre personajele care vă spun de pe scenă povestea vieţilor lor. Cât este realitate şi câtă ficţiune s-a mai adăugat peste ea nu mai are azi importanţă aproape pentru nimeni. Tot ce îmi doresc este ca măcar o fărâmă din emoţia sub care am trăit scriind Poveste despre tatăl meu să ajungă la dumneavoastră, spectatorii.”

radu f alexandru gelu colceag teatrul odeon cronica de pusa roth

Sigur, spectatorul care vine din secolul trecut, din mileniul trecut şi a trăit sau măcar a aflat asemenea poveste, simte cum trecutul îl copleşeşte, că trecutul rămâne prezentul conştiinţei sale. Este de ajuns o clipă ca trecutul cu rănile lui considerate închise să dărâme cealaltă construcţie, cea în care personajul s-a adăpostit. Pentru că iubirea, iubirea celuilalt poate fi punctul de sprijin al unui om a cărui viaţă a fost marcată de o tragedie. Se poate vorbi aici despre vina tragică, despre greşelile aparent mărunte care au distrus un destin. Referindu-se la vinovăţia sistemului social reflectată în această piesă, Virgil Nemoianu remarca faptul că „vinovăţia cea mai adâncă a totalitarismelor o întrezărim: este vorba de violentarea, de rănirea, de brutalizarea însuşi interiorului uman, dincolo de suferinţele exterioare, pur sociale. O violentare care trece pragul generaţiilor, care îi face vulnerabili şi pe urmaşi, nu numai pe cei vizaţi de autorităţi”. Drama tătalui este povestită de fiica acestuia, care are doar 12 ani, dramă pe care copilul o simte, o trăieşte la intensitate maximă. Cu această piesă, sau cu subiectul acestei piese autorul se înscrie „într-o lume în care la modă sunt preocupările legate de probleme minoritare (etnice, sexuale, sociale), acest dramaturg este oarecum atipic şi îşi alege ca țintă minoritatea intelectuală; astfel, Radu F. Alexandru se plasează în familia lui Albee, Pinter, La Butte, a Yasminei Reza, a lui Bogosian și a altor dramaturgi contemporani, care sunt atenți la nevrozele contemporane ale intelectualului, scriu întotdeauna cu umor și, nu de puține ori, cu cinism. Într-o lume superficială, Radu F. Alexandru este un scriitor profund, care ne ia și se ia în serios”, concluzionează regizorul Gelu Colceag.

gelu nitu poveste despre tatal meu

Gelu Nițu în Poveste despre tatăl meu. Foto: Teatrul Odeon

Povestea bărbatului care vrea să trăiască încercând să se ascundă de propriul său trecut, care o ia de la capăt în căutarea adevărului, care intuieşte că a fost minţit, care ştie că a fost forţat, hăituit, are puterea să se întoarcă în trecut pentru aflarea adevărului, chiar dacă asta îl va costa viaţa. Personajului principal, Andrei, îi dispare soţia fără urmă. În momentul în care reprezentanţii Miliţiei îl pun să recunoască, la morgă, cadavrul, acesta refuză fiindcă femeia moartă era desfigurată şi nu avea aluniţă pe lobul urechii. Acest amănunt, ce pare neînsemnat la prima vedere, a sădit îndoiala în mintea bărbatului, cum că soţia sa a murit. După trei ani de investigaţii şi hărţuiri, Andrei renunţă la aflarea adevărului şi se căsătoreşte cu Anca, o tânără muziciană îndrăgostită sincer de el. Cuplul are o fetiţă, Irina, care mai târziu va spune povestea tatălui. Într-o zi, Andrei este sigur că o zăreşte pe Lucia, la volanul unei maşini şi liniştea familiei se destramă, deşi trecuseră ani mulţi de la dispariţia fostei sale soţii. Andrei începe căutarea, agasând foştii angajaţi ai Securităţii, dar şi pe urmaşii acestora. Bărbatul realizează că totul a fost o înscenare grotescă, că a fost ademenit într-o cursă murdară, el considerându-se o victimă a unui sistem politic care dispeţuieşte valorile umane.

mircea constantinescu in poveste despre tatal meu

Mircea Constantinescu și Crina Mureșan

În rolul arhitectului Andrei a fost distribuit un mare actor, un actor rafinat care are ştiinţa rolurilor, înţelegerea profundă a textului dramatic. Gelu Niţu ştie să joace firesc, ştie să fie convingător, natural. Naturaleţea pe scenă e un dar pe care doar un mare talent îl posedă. Prietenul lui Andrei, Imy, este interpretat de un alt mare actor al Teatrului Odeon, Mircea Constantinescu. Mircea Constantinescu este uimitor ca actor, creând stări din fiecare replică, rostind totul într-un fel personal, elegant, surprinzător şi convingător. Prin jocul lor firesc şi inteligent, cei doi actori au recreat cu succes atmosfera anilor de frică, ură şi mizerie umană, cea a unei epoci totalitare care a lăsat urme uriaşe în conştiinţa multora din noi, fiindcă acest trecut este totuşi atât de aproape. Crina Mureşan, în rolul soţiei îndrăgostite, realizează drama bărbatului ei, dar vrea cu orice chip să-şi salveze căsnicia, salvându-şi soţul. Liniştea căminului pe care a clădit-o cu migală se destramă într-o clipă, iar femeia realizează că totul a fost o iluzie. Crina Mureşan a creat un personaj frumos, elegant, luminos, dar conştient de faptul că liniştea este doar o pânză de păianjen. Deşi au avut roluri episodice, Mircea N. Creţu, Dan Bădărău şi Ioana Anastasia Anton au jucat convingător partiturile deloc uşoare. Coloana sonoră (Mozart – Sonata în Re major pentru pian la patru mâini, KV 381, Gaspar Cassadó – Suita pentru violoncel; Julie Kent – Overlook; Giovanni Sollima – Aquilaroo, The Architect, Un violoncello per Satie; Apocalyptica-Nothing Else Matters) completează şi potenţează atmosferă acestui spectacol, scris şi jucat într-un registru dramatic original.

Videoclip

logo revista teatrala radioArticole și interviuri de Pușa Roth:  „Capriciile Fenisei” de Lope de Vega

Lucian Giurchescu: „Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie”

Ruxy

Actriţa Ruxandra Sireteanu a încetat din viață

Ruxandra Sireteanu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”

„Comedia măgarilor” de Plaut

Caragiale – 162

Anotimpuri de teatru

„Orestia” de Eschil

„Cel ce se pedepsește singur” de Terențiu

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

Ştefan Iordache – lecţia despre simplitate şi firesc

Remember Irina Petrescu

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalbee,epoci totalitare,gelu colceag,gelu nițu,ioana anastasia anton,mircea costantinescu,nevroze,poveste despre tatăl meu la teatru odeon,radu f alexandru,securitate,teatru de idei,tema intelectualului in societatea contemporana,vigil nemoianu,yasmina reza
Cronică de teatru de PUȘA ROTH În săptămâna care tocmai s-a încheiat, la Sala Studio a Teatrului Odeon au avut loc primele reprezentaţii ale spectacolului Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru. Regia: Gelu Colceag. Scenografia: Constantin Ciubotariu. Cu: Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mircea N. Creţu, Dan Bădărău, Crina...