Amintiri picante, rubrică de DINU GRIGORESCU

poveste incredibila amintiri picante de dinu grigorescu

rubrica amintiri picante revista teatrala radio dinu grigorescuO ghicitoare de la Paralela 45, cu copil în braţe, mi-a prezis într-o zi sfântă de vineri că voi trage cortina peste mine, în trei zile, dacă umblu în locul secret unde individa îmi strecurase bancnota de o sută lei pe care i-o dădusem tocmai ca să scap de ea. N-am ţinut cont de avertisment; banconta mă stânjenea la condus! Scotocind în locul cu pricina… observ că nu era bancnota. Luni, a treia zi de la incident, m-am întors la Bucureşti cu o sută la oră. Pe Calea Rahovei, la intersecţia cu Arionoaiei, era să dau colţu’. M-am înecat cu un sendvici, bol alimentar. A fost cumplit. (Uitasem de prezicere.) Instantaneu am simţit că… adio! Ştiţi care e senzaţia? Nu ştiți. Organismul intră în maximă alertă şi reacţionează mai ceva ca ”nevestele disperate” din serialul american.  

M-a ajutat îngerii care m-au sfătuit să fug din maşină să beau apă! Spitalul era departe, pe Șoseaua Viilor şi moartea dramaturgului încă nejucat – la doi paşi. Alergam ca un animal pe care îl vedeţi la National Geographic hăituit de regele fiarelor până la Unitatea nr. 13 a coşarilor din cartierul  lui Urmuz. Fiind luni, dimineaţă, coşarii se adunaseră toţi în şedinţa de lucru. Norocul adunat în păr, aş putea zice. Nu mai puteam vorbi şi arătam speriat ca dracu! Coşarii, speriaţi, au fugit toţi de mine şi câteva minute am ramăs singur în odaie – antecamera morţii – gândind că voi sfârşi pe acel ciment blestemat şi că mă vor duce la morgă. Apoi, din ceaţa munţilor, chipul angelic al băieţaşului meu, Darie. Şi norocul imens mi-a surâs nesperat. Nu mai aveam rezerve de oxigen. Dopul de pâine îmi astupase traheea. Şeful coşarilor mi-a deschis uşa ca să pot cădea în stradă. N-am cerut ajutorul spectatorilor adunaţi ca la teatru. Unii comentau: ”Domle, e om serios!…” Inspirat, n-am cerut ajutorul nimănui. Am dat colţul Căii Rahovei în drum spre Calea Lactee, unde am găsit un magazin de legume-fructe. Era iunie, pe la sfârşit. O zi senină, super. M-am aruncat, cu ultimele puteri, peste taraba cu cartofi şi Dumnezeu m-a ajutat! Corpul meu (dramatic şi funcţionăresc) a luat poziția semnului de exclamare pe dos. Am auzit un zgomot ca al dopului de şampanie rejectat din gâtul unei sticle: pac! Şi-am scăpat.

amintiri de dinu grigorescu dramaturg strada arionoaiei

Strada Arionoaiei, 1980. Foto: Dan Perry

Doctorul Tache (cardiologul care a decedat apoi de inimă) mi-a spus că dintr-o poveste ca asta foarte puţini oameni supravieţuiesc şi că datorez salvarea forţei gravitaţionale pe care am pus-o – prin saltul meu disperat – să acţioneze benefic. De-atunci mi s-a întors pe faţă toată viaţa. Am debutat în dramaturgie peste 4 ani la un mare teatru din Bucureşti, cu ghinion şi noroc, la o dată de neocolit: 13 mai 1978. Apoi am primit aprobarea să fac o excursie cu maşina la Paris, cu soţia şi m-am întors repede ca să emigrez în provincie. Începeau să mi se joace comediile. Examenul criticilor l-am trecut cu dificultate. Succese piramidale nu am avut decât la casele de bilete atunci când nu mi s-au minimalizat, cenzurat sau eliminat spectacolele de pe afiş. Fiind născut în gemeni cu ascendent în vărsător de replici, am şansă în ghinioane. Tot e ceva, nu?

Casa banilor nu a fost bine aspectată la data naşterii –   4 iunie 1938, pierzând toate oportunitaţile de a mă îmbogăţi din funcţii şi din teatru – şi nu mă crede nimeni ca aşa a fost să fie.

*

Nu ştiu şi nu spun bancuri. Îmi rezerv hazul pentru scris. Nici astăzi, după foarte multe stagiuni, n-am înţeles de ce ”prezicătoarea de la Băicoi” mi-a pus banii în pantaloni! Regele Cioabă senior şi împăratul rromilor, Iulian, interogaţi de mine asupra practicilor ghicitoreşti, au fost de aceeaşi părere – ”o hoaţă”. Singurul care mi-a oferit o explicaţie metafizică şi plauzibilă a fost Marin Sorescu: ”Te-au desfundat coşarii, Dinule!”

Îngerii mei păzitori au contracarat forţa malefică a ţigăncii coborâte din nuvela lui Eliade.

Mă feresc de prevestiri, de cronicarii înverșunați, de prietenii interesului şi  încerc să nu mai înghit pe nemestecate.

dinu grigorescu amintiri starea civila

Port mult noroc altora şi mulţi din anturaj pot confirma. Într-o zi m-am decis să oficiez o căsătorie, aveam calitatea de delegat al Stării Civile (am făcut de toate și pentru toți). Trecuseră zece ani de când văzusem moartea cu ochii, foarte de aproape. Sâmburele de vişină ascunsă în bomboana servită de naşu’ s-a oprit la portiţa esofagului. Disperare! M-am aruncat cu capul în  jos chiar în salonul de cununii! Mirii și invitații au rămas muți ca la teatru. A fost o nuntă cu happy end.

noua rubrica revista teatrala radio amintiri picante

Grafică de Costin Tuchilă

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

logo revista teatrala radioVezi și: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii de Dinu Grigorescu, la rubrica Portrete

costintuchilaAMINTIRI PICANTECalea rahovei,dinu grigorescu,ghicitoare,marin sorescu,National Geographic,nevestele disperate,Paralela 45,strada arionoaiei,urmuz
Amintiri picante, rubrică de DINU GRIGORESCU O ghicitoare de la Paralela 45, cu copil în braţe, mi-a prezis într-o zi sfântă de vineri că voi trage cortina peste mine, în trei zile, dacă umblu în locul secret unde individa îmi strecurase bancnota de o sută lei pe care i-o dădusem...