de MAGDA DUȚU

premiera biografii memorii marieta sadova

Luni, 19 iunie 2017, de la ora 9.30, la clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public, în avanpremieră, a unui spectacol-document, realizat în două părți, dedicat Mariettei Sadova, personalitate a teatrului românesc, cu puternice amprente lăsate asupra artei interpretării dramatice, regiei de teatru și pedagogiei teatrale.

vera molea marietta sadova

Marietta Sadova – Arta de a trăi prin teatru” și Marietta Sadova – De la libertatea de creaţie, la creaţia impusă” sunt cele două spectacole prezentate în cadrul proiectului ”Biografii, memorii”, realizate după scenarii radiofonice semnate de Vera Molea și Magda Duțu, în regia lui Petru Hadârcă.

Premiera radiofonică va avea loc marți, 20 iunie 2017, în intervalul orar 19.00–21.00, la Radio România Cultural.

Portretul Mariettei Sadova este reconstituit din mărturiile cuprinse în cărțile de memorii ale celor care au cunoscut-o, din interviurile apărute în presa vremii, din cronicile teatrale ale spectacolelor în care a jucat sau pe care le-a montat, din documentele adăpostite de Arhivele Naționale ale României, Consiliul Național al Studierii Arhivelor Securității, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Metropolitană București și nu în ultimul rând, înregistrări din Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic (interviuri, roluri).

Marietta Sadova și-a început activitatea teatrală sub influenţa ”unor supraoameni”, după cum ea însăşi îi numea pe actorii Constantin Nottara, Aristide Demetriade, Maria Ciucurescu, Ion Petrescu, Ion Brezeanu şi mulţi alţii. În formarea ei ca om de cultură a avut norocul să se mişte în mediul unor spirite alese, aşa cum au fost Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ion Marin Sadoveanu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Mihai Polihroniade, Emil Cioran, Mihail Sebastian. S-a dovedit a fi o femeie plină de forţă atunci când a condus colectivele artistice ale Teatrului Odeon şi Studioul actorului de film „C. I. Nottara”.

”Incandescentă actriţă a scenei româneşti, slujitoare a teatrului de factură clasică, Marietta Sadova a fost frământată mereu de problemele acestei arte. Ca actriţă a strălucit în diferite roluri; ca regizoare s-a remarcat prin forţa şi inteligenţa ei de a găsi şi a da noi sensuri unor lucrări dramatice, recunoscându-i-se semnătura pe pânza spectacolelor sale pentru că ele conţineau inefabilul poeziei teatrale, oferind publicului seri de neuitat; ca profesor a sădit în rândul studenţilor săi o dragoste imensă pentru arta teatrală, educându-i în spiritul respectului de sine şi faţă de public.” – apreciază Vera Molea.

coperta cd marietta sadova

Primul episod, Arta de a trăi prin teatru”se va difuza în premieră, marți, 20 iunie, de la ora 19.00. În distribuţie: Ilinca Tomoroveanu, Mihai Bica, Adrian Păduraru, Liliana Pană, Mircea Constantinescu, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Petru Hadârcă, Patricia Prundea.

S-au folosit fragmente din înregistrări cu Marietta Sadova, păstrate în Fonoteca Radioului: ”Om cu om” şi ”Lingoare” de Tudor Arghezi, Mă rog” de Mihai Beniuc, ”O, rămâi” de Mihai Eminescu. Din Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic – emisiunea ”Profil teatral – Marietta Sadova”, realizată de Dan Nasta, în anul 1978 – a fost selectat un fragment din ”Strigoii” de Henrik Ibsen, cu Marietta Sadova și Ion Manolescu. Regia de montaj: Dana Lupu și Robert Vasiliță. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.

Marietta Sadova

Marietta Sadova

Marietta Sadova a rămas pentru cultura noastră un personaj controversat, nu pentru arta pe care a slujit-o cu pasiune, ci pentru convingerile ei politice. A fost o fiinţă scindată între arta teatrală şi convingerile ei politice, victorioasă în prima şi învinsă în a doua. A avut o putere de muncă ieşită din comun, dovadă numeroasele spectacole montate după 1963, anul eliberării sale din închisoare.

Participarea ei în cadrul grupărilor avangardiste din anii ’20, Poesis, Insula, Atelier, apoi în anii ’30 la gruparea Criterion, precum și în cadrul unor seri dedicate rostirii versurilor unor mari poeți, o făceau să depășească lumea strictă a teatrului.

Întreaga sa activitate dusă pe tărâmul culturii i-a fost umbrită de convingerile ei politice. Speriată permanent de o posibilă arestare s-a conformat, aparent, ideilor noului regim. Nu i-a reușit multă vreme și în octombrie 1959 este implicată în cel mai odios proces fabricat vârfurilor intelectualilor români, procesul Noica-Pillat.

Ispășind trei ani de detenție, din cei opt, și-a reluat activitatea de regizoare montând spectacole prin toată țara. Acolo, în teatrele de provincie, le-a fost actorilor nu doar regizoare, ci adevărată profesoară de arta actorului, după cum au lăsat mărturii mulți dintre ei.

Adulată de unii, detestată de alții, Marietta Sadova rămâne una dintre cele mai remarcabile figuri ale teatrului românesc.

Marietta sadova biografii memorii

Cel de-al doilea episod, ”De la libertatea de creaţie, la creaţia impusă”, se va difuza marţi, 20 iunie 2017, de la ora 20.00, în cadrul aceluiași proiect, ”Biografii, memorii”. În distribuţie: Ilinca Tomoroveanu, Mihai Bica, Adrian Păduraru, Liliana Pană, Mircea Constantinescu, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Petru Hadârcă.

Din Fonoteca Teatrului Național Radiofonic s-au folosit fragmente cuprinse în emisiunea ”Profil teatral – Marietta Sadova”, realizată de Dan Nasta, în anul 1978:Viteazul” de Paul Anghel – Monologul Maicii Teofana, Mizantropul” de Molière, Dintre sute de catarge” de Mihai Eminescu, Liniște” de Lucian Blaga. Din Fonoteca de aur au fost selectate fragmente din spectacolele regizate de Marietta Sadova la Teatrul Național Radiofonic: Pescărușul” de Anton Pavlovici Cehov, în anul 1954, ”Rețeta fericirii” de Aurel Baranga în anul 1957 şi un fragment din spectacolul radiofonic ”Dincolo de zare” de Eugene O’Neill, realizat în anul 1957, în regia lui Constantin Moruzan, cu: Marietta Sadova, George Calboreanu, Nicu Dimitriu. Din Fonoteca Radioului: poezia ”Plouă” de George Bacovia, rostită de Marietta Sadova. 

costintuchilaPREMIERĂadrian paduraru,annemary ziegler,Dincolo de zare de Eugene O’Neill,fonoteca de aur,George Bacovia,george calboreanu,ilinca tomoroveanu,Liliana Pană,Marcelo Cobzariu,marietta sadova,mihai bica,mircea constantinescu,mizantropul de moliere,Nicu Dimitriu,patricia prundea,pescărușul,petru hadarca,procesul Noica-Pillat,Vera Molea
de MAGDA DUȚU Luni, 19 iunie 2017, de la ora 9.30, la clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public, în avanpremieră, a unui spectacol-document, realizat în două părți, dedicat Mariettei Sadova, personalitate a teatrului românesc, cu puternice amprente lăsate asupra artei interpretării...