salonul-rosu-eteatru-mihail-sebastian

Vineri, 2 decembrie 2016, pe site-ul eteatru.ro, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați un program August Strindberg  – Mihail Sebastian. Realizatoarea programului zilei de vineri, Crenguța Manea, vă propune în premieră online, Salonul roșu, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul cu același titlu de August Strindberg, teatru serial în episoade, difuzat în premieră absolută la Radio România Cultural în perioada 11–22 aprilie 2016. Traducere de Corneliu Papadopol. Regia artistică: Vasile Manta. În rolul principal, Arvid Falk: Cristian Iacob. În distribuție: Mihai Constantin, Mircea Rusu, Eugen Cristea, Dan Condurache, Marius Manole, Ionuț Kivu, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Nicolae Călugărița, Marius Călugărița, Profira Serafim, Ion Mărgescu, Alina Teianu, George Grigore, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu, Renata Rusu. Regia de montaj: Mirela Anton, Dana Lupu, Florin Bădic, Radu Verdeş. Regia muzicală: Stelică Muscalu.

Cele 10 episoade vor fi difuzate între orele 0.00 și 5.00 și reluate de la ora 12.00 la ora 17.00.

August Strindberg fotografie de Robert Roesler,1881–1882

August Strindberg, fotografie de Robert Roesler,1881–1882 

eteatru-logoDe la ora 5.00/17.00 veți asculta spectacolul din seria „Biografii, memorii”, August Strindberg – Jurnal ocult, scenariu radiofonic de Elsa Grozea și Ilinca Stihi. Regia artistică: Ilinca Stihi. În distribuție: Gheorghe Visu, Anca Sigartău, Costin Enache.  Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Iulian Iancu. Redactor și producător: Magda Duțu. Înregistrare din anul 2004.

mihail-sebastian1

Mihail Sebastian

eteatru-logoÎntre orele 6.00–9.00/18.00–21.00, serialul în șase episoade De două mii de ani de Mihail Sebastian, dramatizare şi adaptare radiofonică de Doina Papp, în regia lui Attila Vizauer. În distribuţie: Marius Stănescu, Ion Lucian, Rodica Negrea, Rodica Mandache, Dan Condurache, Stelian Stancu, Monica Davidescu, Mihai Constantin, Doru Ana, Ionel Mihăilescu, Petre Nicolae, Ana Ioana Macaria, Mihai Bisericanu, Pavel Bartoş, Eduard Bănărescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea. Înregistrare din anul 2007.

De la ora 9.00/21.00, o înregistrare din Fonoteca de aur: Steaua fără nume de Mihail Sebastian Regia artistică: Mihai Zirra. În distribuţie: Radu Beligan, Ştefan Mihăilescu Brăila, Simona Bondoc, Silvia Dumitrescu Timică, Sandu Sticlaru, Marcel Anghelescu, Ion Iliescu, Rodica Suciu, Florin Scărlătescu, Nucu Păunescu, Constantin Brezeanu.  Regia muzicală:Romeo Chelaru. Înregistrare din anul 1965 – urmată, de la ora 10.30/22.30, de Orașul cu salcâmi de Mihail Sebastian, dramatizare radiofonică de Rodica Suciu-Stroescu. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuție: Virginia Mirea, Jeanine Stavarache, Mirela Gorea, Adrian Pintea, Ruxandra Sireteanu, Răzvan Ionescu, Eusebiu Ștefănescu, Ion Punea, Rodica Sanda-Țuțuianu, Ion Siminie, Marina Maican, Violeta Berbiuc, Ion Pavlescu, Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuș Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Înregistrare din anul 1989.

salonul rosu de pusa roth dupa august strindberg

Salonul roșu, superproducție a Teatrului Național Radiofonic

de COSTIN TUCHILĂ

Excelenta dramatizare a Pușei Roth după romanul Salonul roşu de August Strindberg (22 ianuarie 1849–14 mai 1912) a reprezentat o premieră în România şi, montată la Teatrul Naţional Radiofonic, un adevărat eveniment cultural.

pusa-roth

Pușa Roth

Sub formă de teatru serial în 10 episoade, Puşa Roth reţine  esenţialul, din punct de vedere dramatic, din romanul lui August Strindberg, capodoperă a literaturii universale care se dovedeşte şi astăzi un text de mare actualitate prin tematică, observaţia socială şi personajele sale memorabile. Romanul, tradus coperta-editiei-princeps-salonul-rosude Corneliu Papadopol, se pretează de altfel acestei viziuni dramatice sub formă de teatru serial.

Primul roman suedez modern, Salonul roşu este cartea care l-a impus pe August Strindberg în 1879, reprezentând un succes extraordinar. Strindberg avea 30 de ani când a publicat acest roman. Era autorul unei culegeri de povestiri și al mai multor piese, Cadou de ziua onomastică, Gânditorul liber, În Roma, jucată la Teatrul Regal din Stockholm şi întâmpinată favorabil de presa literară, Haiducul. Mäster Olof (1872), dramă istorică în cinci acte, fusese respinsă de Teatrul Regal, motiv de amărăciune şi dispreţ din partea scriitorului faţă de instituţiile oficiale, pe care le va ridiculiza în Salonul roşu. Este perioada în care Strindberg frecventează Restaurantul Bern din centrul orașului Stockhol­m, a cărui sufragerie numită „Salonul roşu” devenise locul de întâlnire al scriitorilor şi artiştilor, un fel de cafenea literară care reunea boema „insurgentă”. Restaurantul, înfiinţat în 1863, există şi astăzi, conservând în parte atmosfera de odinioară a Salonului roşu, locul atâtor dispute estetice şi, mai ales, martor al atâtor destăinuiri.

restaurantul-bern-salonul-rosu

Restaurantul Bern din Stockholm

Stilul autorului, nelipsit de ironie cinică și satira sa atât de cuprinzătoare, devenită denunț social, au creat un șoc de proporții, pe care şi ascultătorul de astăzi îl poate retrăi. Nimeni nu mai avusese, în literatura suedeză, talentul de a surprinde atâtea medii sociale dintr-o singură privire, de a le cerceta cu un ochi atât de sigur și de a pune sub lupă un întreg mecanism sufocant, de a lansa cu atât curaj imaginea ipocriziei și a corupției, neținând seamă de prea multele constrângeri dintr-o societate conservatoare, care știa foarte bine să-și ascundă eșecurile și să-și mascheze propria disoluție. De fapt chiar disoluția socială, la acel sfârșit de secol, este miezul analizei complexe pe care o întreprinde scriitorul într-un roman în bună parte autobiografic, vorbind de propriile iluzii și refugii. Experiența personală se întrevede în construirea personajului principal, Arvid Falk și mai cu seamă în mediile pe care el le străbate și în modul specific de a le ilustra. Fermecător în Salonul roșu este unghiul stilistic folosit de autor, surprinderea, ca într-un crochiu, a reacției prin comentariul replicilor personajelor, acesta fiind adesea mijlocul cel mai sigur de a da expresie unui tip sau altuia. Intenția caricaturală a devenit aproape un reflex. Galeria de chipuri grotești, similară parcă cu micii monștri de argilă colorată ai lui Daumier, e nelipsită din recuzita satirică a lui Strindberg.

Cristian-Iacob

Cristian Iacob la înregistrarea piesei Salonul roșu, Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii Române, 2 februarie 2016. Fotografie de Renata Rusu

Mediul funcționăresc, pe care Arvid Falk îl părăsește îngrozit pentru a-și încerca norocul într-o carieră literară, e de-a dreptul hilar, „suprarealist” prin organizare, depășind imaginea gogoliană. Satira corupției, a superficialității, a birocrației ajunse la paroxism, critica acidă a mercantilismului lipsit de scrupule, răsfrânt și în lumea editorilor și a jurnaliștilor, a absurdităților dintr-o viață parlamentară care atinge ilaritatea prin penibilul situațiilor, sunt de o reală actualitate și astăzi, reliefată expresiv în dramatizarea Pușei Roth.

Revista Teatrală Radio, 3 aprilie 2016

salonul-rosu-pusa-roth-dupa-strindberg

O piesă minunată despre… dictatura regulilor

Premiera absolută a superproducției Salonul roșu, teatru radiofonic serial

de MARIA TIMUC

Luni, 11 aprilie 2016, la Hotel Ramada Majestic din București, a avut loc premiera absolută a piesei Salonul roșu, o superproducție a Teatrului Radiofonic, cu un scenariu de Pușa Roth, după romanul scriitorului August Strindberg. Lansarea piesei a fost însoțită de audiția a două dintre cele 10 episoade, respectiv episoadele 1 și 5, în prezența unora dintre „artizanii” importanți ai acestui eveniment cultural deosebit. Regizorul artistic, Vasile Manta, și redactorul și producătorul, Costin Tuchilă, au vorbit despre geniul scriitorului August Strindberg și despre culisele scrierii scenariului pe structura de teatru radiofonic, apreciind în mod special munca doamnei Pușa Roth pentru scrierea inspirată a acestuia, dar și forța și profesionalismul actorilor și al tuturor celor implicați în crearea evenimentului.

salonul-rosu-cd

Fotografie de Cristina Chirvasie

Salonul roșu mi s-a părut o satiră la adresa societății, al cărei personaj principal este „Funcționarul”. Toate personajele sunt „funcționari” la propriu, dar și la figurat. La propriu, funcționarii se mișcă pe scena lumii într-un ritm caragialesc, gândesc irațional și sfârșesc prin a transforma problemele dramatice ale lumii în… „comedii”. Singurul personaj care încearcă să iasă din lumea funcționarilor, să evadeze de pe scena cu reguli absurde, iraționale și ineficiente, să iasă din schemă și să creeze ceva nou este Arvid Falk, personajul principal, care intră într-un carusel al funcționarilor la modul propriu tocmai în încercarea de a ieși din el. Scriitorul Arvid Falk se lovește de limitele, de regulile, de iraționalitatea și de absurdul unei societăți a cărei crispare trece drept valoare, a cărei tensiune trece drept adevăr, a cărei virtute este respectul pentru reguli – de exemplu, nimeni nu mai muncește dacă trec două minute după închiderea programului de lucru – dar toate acestea devin demne de râs. Plânsul nu mai este posibil, drama e prea adâncă pentru a-ți pierde energia cu ea, așa încât nu-ți rămâne decât să râzi și să-ți dai seama că trăiești într-o lume în care speranța de a scăpa din sistemul „funcționarilor” este pierdută. Șansa de a trăi liniștit într-o lume guvernată de reguli iraționale este aceea de a te alinia lor. Iată un mesaj cât se poate de actual, ascultătorii piesei Salonul roșu se vor simți ca-n anul 2016, vor regăsi problemele lumii noastre în preocupările unui scriitor care a trăit înainte de anul 1900. Acesta este geniul: puterea de a reda trăsături ale societății și ale lumii și a le regăsi în orice timp, în orice spațiu și-n orice societate.

honore-daumier-portrete-caricatura-argiila-colorata-muzeul-orsay-paris

Honoré Daumier, Portrete-caricatură, argilă colorată, Muzeul Orsay, Paris

Salonul roșu este – cred eu – o piesă despre dictatura regulilor, care absorb creativitatea (nu întâmplător scriitorul este victima societății), forța spiritului și tulbură profund frumusețea ființei și a lumii în care trăim, aruncând-o în tipare pe cât de iraționale, pe atât de rigide și inutile.

vasile-manta

Vasile Manta, Majestic, 11 aprilie 2016. Foto: Domnica Țundrea

Muzica din această piesă însoțește armonios anumite scene, subliniind parfumul epocii și al personajelor. Regizorul Vasile Manta a izbutit să creeze scenele în așa fel încât să sugereze prin auz atmosfera unei lumi, a unei societăți și frământările unor suflete pierdute prin hățișurile aparențelor. Salonul roșu e o piesă interesantă, spumoasă, frumoasă, bine făcută, iar jocul actorilor este chiar spectaculos în anumite scene. Realizatorii și actorii merită aplauze!

Revista Teatrală Radio, 14 aprilie 2016 

cronica-de-teatru-salonul-rosu-pusa-roth-august-strindberg-1

Idealuri de salon sau Alchimistul din Turnul albastru

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

sigla-cronica-de-teatru-radiofonic[…] „M-am gândit adesea că politica este o treabă prea serioasă ca s-o încredințăm politicienilor”, scria la un moment dat Eugène Ionesco. Politica și politicienii au așadar un sâmbure teatral, ofertant pentru un dramaturg care joacă pe degete absurdul, darămite pentru un literat rebel și radical, cu un gustaccentuat al satirei, ale cărui scrieri, nu de puține ori, au provocat scandaluri. „Scriitorul lunaticilor”, cum îl numeau unii critici, trăitor într-o lume populată cu dușmani, reali sau imaginari, suedezul August Strindberg a lăsat literaturii universale o operă generoasă. Cred însă că cea mai câștigată a fost dramaturgia europeană căreia i-a lăsat nu mai puțin de 60 de texte adunate în 15 volume. Autor fecund așadar, alchimistul Strindberg, care și-a dedicat talanții și Cărților albastre ale ocultismului, creator al primei drame moderne suedeze, a devenit cunoscut însă printr-un roman excepțional, Salonul roșu.

August Strindberg in 1897

August Strindberg în 1897

Aș vrea să deschid o paranteză, poate ușor romanțată, dar care cred că este elocventă pentru personalitatea lui Strindberg și, mai cu seamă, pentru umanitatea lui și în siajul creativ pe care s-a clădit dramaturgia suedeză modernă. Se știe că Strindberg n-a avut tocmai o viață ușoară. Căsătorit în trei rânduri, bântuit de episoade depresive greu de gestionat, atras de partea ascunsă a lumii, autoexilat pentru o perioadă și sihăstrit apoi într-o clădire din Stockholm căreia lumea îi spune și astăzi Turnul albastru, criticat de conservatori și privit de elita culturală cu mare scepticism, autorul Domnișoarei Iulia a purtat cu sine idealurile Suediei moderne, cea care tânjea să iasă de sub plafoanele Academiei care se complăcea încă în clopotul ei de sticlă. Acest Strindberg, negat de elită, fapt care a atras după sine imposibilitatea de a fi nominalizat la Nobel, a primit însă un dar din partea poporului său cu mult mai mare decât orice alt premiu. Temperamentul său detonant și iscusința cu care a radiografiat umbra lumii moderne, mocirloasă și josnică, i-au fost răsplătite cu 50.000 de coroane suedeze, adunate de susținătorii săi, rămânând în istoria culturii europene ca fiind singurul scriitor care a primit din partea poporului său un Nobel. Într-o seară de iarnă a anului 1912, cu numai patru luni înainte de-a muri, pe Strada Reginei înțesată cu mii de lumânări aprinse, peste 10.000 de studenți și muncitori i-au adus omagiul lor Suedezului zburător.

edvard-munch-august-strindberg-portret

Edvard Munch, Portretul lui August Strindberg, 1892

Motivul autoexilului său are legătură cu povestea Salonului roșu, poate cea mai articulată și vastă frescă a societății suedeze de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ceea ce individualizează în general creația sa, dar mai cu seamă acest roman, este faptul că Strindberg n-a vrut să fie tributar formelor tradiționale. Or, acest lucru este unul dintre motivele principale pentru care a ales exilul, trăind cu sentimentul că cele pe care le scrie nu sunt cu adevărat apreciate în țara lui. Era și firesc, atâta vreme cât deținea un bogat arsenal de păreri pertinente și cuvinte acide la adresa putorii Suediei, după cum spunea.

Chiar dacă vorbește mai mult despre boema Suediei, Salonul roșu este, fără doar și poate, un roman politic vorbind pe șleau despre snobismul elitei din preajma anului 1900. Cu dense accente autobiografice, făcând apel la anii săi de tinerețe, pe când răzvrătitberns-hotel_stockholmgazetar fiind, Strindberg încerca să-și facă un nume, Salonul roșu este, în fapt, un rezultat. Un rezultat al unei căutări de sine într-o societate pervertită, un soi de moară de vânt care merge în gol și de la care, abracadabrant, ai impresia că nu-ți poți dezlipi ochii. Contextul personal în care Strindberg a scris romanul este și el extrem de important. Gazetar așadar, apoi bibliotecar la Biblioteca Regală, August se alătură boemilor care își duc veacul în Salonul roșu al faimosului restaurant „Berns Salonger” din Stockholm (care există și astăzi), se îndrăgostește de o actriță măritată cu un baron și care, după ce își părăsește soțul, îi devine soție. Toate aceste detalii contextuale și literare dau substanță romanului adaptat pentru radio și pus în undă anul acesta de una dintre echipele Teatrului Național Radiofonic.

A structura 29 de capitole într-o dramatizare e cel puțin un lucru curajos pe care scriitoarea Pușa Roth îl izbutește cu temeritate. Ascultând cele 10 episoade ale serialului propus cu ingeniozitate și inteligență de această experimentată autoare de texte teatrale radiofonice, m-am lăsat purtată într-o întoarcere în timp, într-o Suedie aflată la granița dintre nou și vechi, dintre vetust și modern, dintre prăfuit și suveran. Și de această dată întâlnirea dintre prolificul regizor Vasile Manta, mereu surprinzătoarea scriitoare Pușa Roth și neobositul producător al Redacției Teatru a Radiodifuziunii Române, Costin Tuchilă, a fost de bun augur, reușind să formuleze împreună un spectacol evocator și plin de umor.

Salonul roșu radiofonic are mai multe chei. Desigur unele dintre acestea pot fi găsite din lectura prealabilă a romanului. Dar cheia principală în care cred că ar trebui audiat acest spectacol este cheia libertății, o libertate spre care tindem și care are o semantică proprie, derivând din încercarea izbutită de a găsi corespondențe cu o actualitate cu care ne confruntăm (tentacular) și noi, europenii de azi. Corupție, birocrație, fățărnicie, valori răsturnate, afaceri îndoielnice, sărăcie și, nu în ultimă instanță, o ruinare spirituală care ne scoate din normalitate și ne face să devenim zburători peste viețile noastre.

Cristian Iacob, Vasile Manta și Dan Condurache

Cristian Iacob, Vasile Manta și Dan Condurache la înregistrarea spectacolului Salonul roșu, Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii, februarie 2016 

Idealistul și tânărul funcționar Arvid Falk are o traiectorie impecabil construită și în formula radiofonică. Pentru mine nu a fost o surpriză interpretarea plină de franchețe a lui Cristian Iacob pentru că el este unul dintre acei actori care se pot scufunda și înota în străfundul apelor unui personaj cu o ușurință specială, simțind suișurile și coborâșurile, acutele și gravele și păstrându-și prospețimea de la un capăt la altul al spectacolului. Întâlnirea lui cu boemii Salonului Roșu, pictorul Sellén (căruia Ionuț Kivu îi etalează cu gentilețe sensibilitățile și poetica proprie), nefericitul sculptor Olle Montanus (pe care Eugen Cristea îl conturează cu entuziasm și umor), pictorul Lundell (al cărui caracter slugarnic este transpus în undă cu o bună intuiție și generozitate de Marius Manole) și apoi relația dintre Arvid și Carl Nicolaus, despoticul său frate (interpretat cu fermitate și forță de Mihai Constantin), fac din noua producție a Teatrului Național Radiofonic o propunere teatrală inedită și o savuroasă mostră de teatru politic.

Regizorul Vasile Manta asezonează povestea cu o suită actoricească bine calibrată și izbutește să construiască un spectacol care descinde din… spectacolul lumii cu plictiseala, banalitățile, curiozitatea, indiscreția și toanele ei, dozând când egal, când inegal, cusururile acestei lumi care refuză sistematic să se maturizeze.

august_strindberg_fotografie salonul rosu cronica de teatru radiofonic

August Strindberg (22 ianuarie 1849–14 mai 1912)

Strindberg și-a dorit cu tot dinadinsul să găsească piatra filozofală. Un visător iremediabil, desigur, care și-a etalat utopia prin celebrul adagiu Visez, deci exist. Probabil că această visare i-a dat dreptul la genialitate. După apariția Salonului roșu, în 1879, unul dintre importanții politicieni și critici ai vremii, Edvard Brandes, scria că romanul îl face pe lector „să-și dorească să se alăture luptei împotriva ipocriziei”. La aproape 14 decenii distanță, propunerea Teatrului Național Radiofonic continuă acest strigăt în marea învolburată a postmodernității printr-un spectacol viu, trist și vesel totodată (ca o linguriță de șerbet într-un pahar cu apă), despre o omenire care nu încetează să-și reclame dreptul la fericire.

Revista Teatrală Radio, 16 iunie 2016

 Fragmente din spectacolul Salonul roșu

Episodul 1

Episodul 4

Episodul 5

Episodul 7

Salonul roșu de August Strindberg, premieră excepțională la Teatrul Național Radiofonic, emisiune tv, Realitatea Plus, realizator: Amedeo Ene, 21 aprilie 2016

de doua mii de ani teatru radiofonic serial

O dimensiune excepţională a spiritualităţii interbelice: De două mii de ani de Mihail Sebastian, la Teatrul Naţional Radiofonic 

de DOMNICA ȚUNDREA

Spectacolul radiofonic regizat de Attila Vizauer, [De două mii de ani de Mihail Sebastian], conţine înţelesuri adânci şi aduce o dimensiune excepţională a spiritualităţii interbelice, vorbind despre condiţia evreului în societatea românească din acele timpuri, despre prietenie şi solidaritate, dar în egală măsură despre singurătate, intoleranţă şi durerea de a fi respins şi înglobând, ca într-un act revelator, multiplele semnificaţii ale romanului publicat de Mihail Sebastian în 1934 – după cum ştim, însoţit de o prefaţă violent antisemită, semnată de Nae Ionescu, însuşi mentorul lui Sebastian şi iniţiatorul acestuia în tainele filosofiei.

După apariţia acestui roman, Mircea Eliade a comentat spectaculoasa şi controversata lui receptare, în articolul Iudaism şi antisemitism – preliminarii la o discuţie: „Mărturisesc că aşteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii şi a generozităţii opiniei publice româneşti. Nu a opiniei publice de pe stradă, fireşte. Dar cel puţin a unor anumite elite, a oamenilor, hai să le spunem, inteligenţi şi de inimă. Pentru că romanul aceasta semnat de un scriitor evreu şi prefaţat de un profesor universitar creştin – aduce cu sine nu numai o serie de calităţi literare, nu numai o sumă de documente sufleteşti contemporane şi o problematică tragică, dar însăşi apariţia lui, aşa cum a apărut, este un semnal şi îşi are o profundă semnificaţie.”

de-doua-mii-de-ani-mihail-sebastian

Problema iudaismului naşte, în cartea lui Mihail Sebastian, confesiuni tulburătoare, paradoxuri, consideraţii despre repetabilitatea unor întâmplări petrecute acum două mii de ani, dezvăluind ipostaze tragice ale existenţei, lansând interogaţii profunde, dând mărturie despre nedreptatea legilor istoriei, despre drama intelectualului într-o societate superficială şi mercantilă, despre conflictele – interioare şi exterioare – care aduc atâta suferinţă.

Caracterul de jurnal al scrierii lui Mihail Sebastian este menţinut în spectacolul radiofonic, universul atât de aparte al romanului fiind valorificat prin aşezarea secvenţelor dramatice într-o succesiune emoţionantă, prin subtilitatea relaţiilor care se nasc între personaje, prin tensiunea ideatică, la care dialogul ajunge, prin fineţea alcătuirii sonore. Vocea actorului Marius Stănescu ne poartă într-o lume fascinantă, remarcabile fiind firescul şi nuanţele interpretării, trăirile convingătoare, sensibilitatea şi interiorizarea jocului.

Revista Teatrală Radio, 6 martie 2016

Fragment din spectacolul De două mii de ani 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo-eteatru-ro-fond-albastruCu o nouă structură și într-o nouă prezentare grafică, site-ul eteatru.ro, realizat de Redacția Teatru a Societății Române de Radiodifuziune, vă oferă non-stop, 24 de ore din 24, spectacole de teatru radiofonic, fiecare dintre zilele săptămânii având un program cu profil distinct, de la spectacole din dramaturgia universală și românească, din Fonoteca de Aur, la creația contemporană, cicluri tematice, seria „Biografii, memorii”, teatru-document, spectacole de teatru pentru copii, spectacole de divertisment  care au fost difuzate sub genericele „Unda veselă”, „Ora veselă”, „Mari actori de comedie”. Spectacolele programate în intervalul orar 0.00–12.00 se repetă în aceeași zi de la ora 12.00 la ora 24.00.

Eteatru.ro este un site unicat în media online din România.

Ascultă: eteatru.ro

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Program dedicat scriitorului D. R. Popescu pe site-ul eteatru.ro

Teatru antic pe site-ul eteatru.ro

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Vezi pagina de facebook Salonul roșu

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICarvid falk,attila vizauer,corneliu papadopol,crenguța manea,cristian iacob,cristina chirvasie,dan condurache,domnica tundrea,eteatru.ro site de teatru radiofonic,jurnal ocult august strindberg,mihail sebastian de doua mii de ani,salonul rosu pusa roth august strindberg,scriitorul lunaticilor,teatru radiofonic serial unicat media,teatrul national radiofonic,vasile manta
Vineri, 2 decembrie 2016, pe site-ul eteatru.ro, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați un program August Strindberg  – Mihail Sebastian. Realizatoarea programului zilei de vineri, Crenguța Manea, vă propune în premieră online, Salonul roșu, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul cu același titlu de August Strindberg, teatru serial în episoade,...