Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

mihai constantin in regele lear cronica rolului de ion parhon

cronica rolului de ion parhon rubrica revista teatrala radioPrin altitudinea întrebărilor sale și a semnificațiilor de ordin moral, filosofic, politic, „povestea Regelui Lear” și-a apropiat meritele unei provocări mereu actuale adresate generațiilor de iubitori ai artei spectacolului. Nu trebuie deci să stârnească mirare faptul că această capodoperă a „regelui” dramaturgiei universale a cunoscut înfățișări antologice și pe scenele noastre, așa cum ne-au dovedit-o în ultimele decenii spectacolul lui Radu Penciulescu la Teatrul Național din București, în 1970, cu inegalabilul George Constantin în rolul titular și Constantin Rauțchi în cel al Bufonului, apoi versiunile de la Teatrul „Bulandra”, în regia lui Andrei Șerban, unde în rolul lui Lear s-au evidenţiat pe rând Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț.

regele lear teatrul national bucuresti 2016

Regele Lear, Teatrul Național din București, regia: David Doiashvili. Data premierei: 11 decembrie 2016

Așadar, tot la Naționalul bucureștean, după 46 de ani, ne-am reîntâlnit cu celebrul text shakespearian, întrupat de această dată sub bagheta tinerească a regizorului georgian David Doiashvili „acompaniat” de o echipă alcătuită din David Murman Kartozia (asistent coordonator), Laura Grosu (asistent regie), Liliana Cenean (costume), Florin Fieroiu (coregrafie), Nikoloz Rachneli Memaniashvili (muzica), Mihai Rădinoiu, Alexandru Popescu și Marius Donică (filmări), Cornel Ionescu (editor video) ș.a. Textul a cunoscut din start un tratament remarcabil prin traducerea Violetei Popa și versiunea scenică semnată de Mașa Dinescu, iar punerea în scenă a reiterat actualitatea piesei și profesionalismul regizorului, om de teatru împătimit de „dialogul” cu marele Will, așa cum au arătat și cele trei montări prestigioase cu Visul unei nopți de vară la teatre din Georgia (2012), Croația (2013) și Ungaria (2014), dintre care prima a fost găzduită și în Festivalul internațional NETA de la București, în august 2015, iar ultima a încununat zona performanței din Festivalul „Reflex” de la Sfântu Gheorghe, în aprilie 2015. Individualitatea montării se configurează convingător prin altitudinea mesajelor puse în evidență de regizor, fie că vorbim despre conflictul dintre generații, cu „păcate” ce apasă atât pe umerii tiraniei ori ai slăbiciunilor părinților, cât și a energiei sau chiar a violentei reacții a celor tineri, fie că ne referim la caruselul Răului provocat de vulnerabilitățile Puterii, manipulată și însuşită de două dintre fiicele nefericitului rege, a cărui decizie iscată de eroare va dezlănțui oroare în regat și în viața „noilor actori politici”, nedemni și sângeroși, pregătind domnia haosului. Individualitatea discursului regizoral se dezvăluie puternic și în imaginea spectacolului, de la acel spațiu uriaș de joc, în care este uneori încorporată și sala, mai ales prin abilitățile actoricești ale „bufonului”, ori de la prologul insolit, cu întreaga distribuție devenită personaj de film, până la atenția generos și minuțios acordată tuturor interpreților, chiar dacă unii „profită” prea mult și neproductiv de această optică, în dauna ansamblului. Modernitatea lucrului cu actorii se face și ea simțită prin întrepătrunderea cuvântului cu teatralitatea corporală excelent valorificată în cazul unor actori ca Marius Manole (Bufonul), Mihai Constantin (Lear), Istvan Teglaș (Edgar), Ion Andrei Ionescu (Gloucester) și Lari Giorgescu (intendentul lui Goneril), cu mișcarea scenică alertă, cu valorile expresive dobândite de mimica, gestul și atitudinea personajelor. Acest spațiu de joc uriaș, dominat de confruntarea dintre tată și fiice, ori înnobilat în chip metaforic la întâlnirile regelui cu Kent, Edgar şi Gloucester, dar şi momentele de discontinuitate a filonului narativ devin uneori un obstacol în calea emoției, fapt datorat și exceselor de zel interpretativ ori lungimii unor momente, cum au fost acelea de exaltare nevrotică şi erotică din viaţa celor două fiice. Acestea reprezintă doar „petele în soare” ale unui veritabil eveniment teatral, ce cred că va ocupa un loc distinct în memoria spectatorilor.

Mihai Constantin_Regele LEAR

Mihai Constantin în Regele Lear

Cum a fost însă Mihai Constantin în rolul atât de complex și de dificil al Regelui Lear?

„Cum s-a ajuns la ciudata alchimie de sensibilitate și violență, vigoare demonică ori neputință, naivitate și sprinteneală, ce provoacă farmecul și individualitatea jocului? Strâns legate de personalitatea actorului sunt instinctul de-a dreptul fenomenal, o permanentă încordare a atenției, mereu la pândă, forța gigantică pe care o transmit atitudinile și gesturile sale, fiecare mișcare sau cuvântul când exploziv, când rostit nazal ori în șoaptă, mobilitatea trecerilor de la lirism la confruntări dramatice, ironie ori sarcasm, de la unele tăceri telurice și înșelătoare, la izbucnirile aproape apocaliptice… Instinctul și tehnica se completează, lăsând deschisă însă permanent și discret o mică poartă spre mister, fără de care nu există emoția, arta cea adevărată. Foarte puțini cunosc și transmit acest mister. George Constantin este unul dintre cei mai buni.” Cu voia dumneavoastră, m-am întors pentru câteva clipe la cronica mea din revista „Familia” dedicată marelui actor, de acum 46 de ani, fapt provocat de noul „rege Lear”, interpretat de fiul domniei sale, dar și de gândul greu de ocolit că trebuie să ferim acea creație magnifică de pânza uitării…

regele teatrul national bucuresti cronica rev teatrala radio

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

Ei bine, pot spune că, deși Mihai Constantin este puțin mai zgârcit cu acea emoție, cu acel mister, decât ilustrul său părinte, evoluția lui ne oferă nu puține momente de adâncă vibrație artistică, de varietate emblematică a trăirilor, fie exprimate vulcanic, fie învăluite în mișcare și gest, sau înfățișate cu calmul, seninătatea și incandescența unei mărturisiri, așa cum se întâmplă cu acel monolog rostit în dialogul manifest cu spectatorii, vegheat de indiscreția spotului de lumină. Mai puțin reflexiv decât „înaintașul” său din teatru și familie, adică, dimpotrivă, mai grăbit spre a-și „trăda” gândul şi de a-i imprima o persuasiune electrizantă, mai puțin înclinat spre acel surprinzător anticlimax, când stăpânirea de sine poate transforma deznădejdea în speranță, iar euforia în vehement protest, dar capabil să dea tăcerii un aer grav și amenințător, ori să zburde fericit, să alerge pe scenă cu disperarea fiarei încolțite și pregătită să atace, Mihai Constantin întrupează și el credibil grozăvia „jocului” perfid cu împărțirea regatului, când decizia eronată a Puterii îl va pierde. Aprig la confruntarea cu Goneril (Monica Davidescu) și Regan (Raluca Aprodu), rănit în orgoliu sau afectuos în relația cu Cordelia (Crina Semciuc) și cu fantasma aparițiilor sale, pătruns de chinul remuşcărilor, apoi de o solidară durere la întâlnirea cu Gloucester, în acea nebunie reală sau jucată, amintind de subtila ambiguitate conferită acestei scene de regizorul Radu Penciulescu și împlinită memorabil de George Constantin, interpretul de astăzi al regelui Lear izbutește adeseori să apropie de noi și imaginea statuară și tâlcurile perene ale acestui celebru personaj. Este meritul său și al regizorului, este semn de talent și chiar de îmbinare magică între „masivitate și sensibilitate lăuntrică”, moștenită poate de la părintele său. Nu m-aș grăbi să spun că este cea mai valoroasă partitură interpretativă între creațiile sale greu de uitat din spectacolele cu Woyzeck, Poveste de iarnă, Trei surori şi Oblomov la Teatrul „Bulandra”, Hamlet (rolul regelui uzurpator) la Naţionalul craiovean, Revizorul la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sfârșit de partidă la Teatrul Metropolis și altele. Mă bucur să pot vorbi despre ea acum la „cronica rolului”, după cum aș vrea să percepeți evocarea creației celor doi „Constantin”, George și Mihai, ca pe un semn binemeritat al continuității momentelor de grație ale teatrului românesc.

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare         

La aniversare

costintuchilaCRONICA ROLULUICordelia (Crina Semciuc),cronică de teatru rtr,cronica rolului ion parhon,David Doiashvili,george constantin,Goneril (Monica Davidescu) și Regan (Raluca Aprodu),ion parhon,king lear,mihai constantin regele lera,radu penciulescu,regele lear teatrul national bucuresti
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON Prin altitudinea întrebărilor sale și a semnificațiilor de ordin moral, filosofic, politic, „povestea Regelui Lear” și-a apropiat meritele unei provocări mereu actuale adresate generațiilor de iubitori ai artei spectacolului. Nu trebuie deci să stârnească mirare faptul că această capodoperă a „regelui” dramaturgiei universale a...