Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de teatru placinta cu mere razvana nita

Plăcintă cu mere de Isaac Buton, regia: Dan Tudor, Teatrelli, Bucureşti 

Josef Bungalor are ceva expertiză în relaţia cu autorităţile pentru recuperarea proprietăţilor rechiziţionate de către nazişti de la evrei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aşadar nu este deloc surprins când în apartamentul său îşi face apariţia un tânăr necunoscut care îi solicită ajutorul pentru a reintra în posesia unor case şi terenuri deţinute de părinţii săi.

placinta cu mere teatrelli

Expertul nostru îl învaţă cu multă răbdare şi farmec cum să mituiască judecătorul în decizia căruia stă rezolvarea afacerii. Ca un fin cunoscător al sistemului dar şi al naturii umane, Bungalor predă o lecţie despre darea de mită, cu multe simulări şi disimulări, scheme care nu dau greş, elemente obligatorii care asigură lovituri câştigătoare. Evident, la final, un mic procent din valoarea proprietăţilor recuperate va ajunge şi la el, în calitate de principal strateg al întregii operaţiuni.

Aceasta reprezintă prima treime din spectacolul regizat de carismaticul Dan Tudor, cel care de altfel interpretează cu economie de mijloace rolul lui Nok, vocea conştiinţei, tânărul aparent naiv dar care, în realitate, are un plan diabolic, acela de a-l pune pe Josef faţă în faţă cu propriul trecut. Prin urmare, cum spuneam, această primă jumătate de oră din spectacol este o comedie agreabilă, construită cu minuţiozitate în care contribuţia majoră o are Costel Constantin. Personajul său ni se prezintă ca un burghez cu tabieturi, mulţumit de viaţa lui comodă, care se menţine în formă punând la cale mici planuri de „business”. Marele merit al textului şi al spectacolului este transformarea întregii poveşti într-un denunţ dramatic, o demascare dublată de o acuzaţie de crimă. Căci Bungalor nu este un fost partizan, ci o unealtă naziştilor, care i-a trădat pe evrei pentru a-şi asigura sieşi liniştea şi confortul.

costel constantin adela marculescu dan tudor

Costel Constantin, Adela Mărculescu, Dan Tudor

Lucrurile se precipită când în scenă intră Veronika (experimentata actriţă Adela Mărculescu, căreia rolul îi vine mănuşă), soţia lui Josef, cea care încearcă să îl mituiască pe Nok pentru a da totul uitării. În zadar însă. Tânărul acuzator nu vrea bani, nici măcar nu vrea să se răzbune. El doar atenţionează: „Ştiu tot. Acum şi soţia ta ştie. Asemenea fapte nu se prescriu pentru că nu se uită. Continuaţi să trăiţi cu asta. Dacă puteţi.” Este ceea ce remarcă şi Veronika de altfel, situarea într-un punct mort, ca într-un hău uscat şi fără ieşire în care nu încape înţelegere sau compasiune.

Textul lui Isaac Buton este surprinzător, are tensiune şi te pune pe gânduri. O mostră fină de-a râsu’-plânsu’ pe o temă etern sensibilă, mereu cutremurător de actuală. Un spectacol construit cu credinţă, dăruire şi într-o cheie justă. 

Şi, da… Undeva, nu foarte departe se încearcă pentru prima dată o reţetă de plăcintă cu mere. Suspans!

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUadela mărculescu,business,carismatic,costel constantin,dan tudor,Plăcintă cu mere de Isaac Buton cronica,teatrelli
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Plăcintă cu mere de Isaac Buton, regia: Dan Tudor, Teatrelli, Bucureşti  Josef Bungalor are ceva expertiză în relaţia cu autorităţile pentru recuperarea proprietăţilor rechiziţionate de către nazişti de la evrei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aşadar nu este deloc surprins când în apartamentul său...