metamorfoza-premiera-teatrul-national-radiofonic

Spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka, a primit Medalia de argint la categoria Best Drama Special, în cadrul New York Festivals International Radio Program Awards 2014. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc luni seara, 23 iunie 2014, la Manhattan Penthouse in New York.

festival radio new york

Festivalul Internațional de la New York este cel mai amplu festival de profil prin numărul de producţii participante din întreaga lume. Tradiţia premiilor newyorkeze începe din 1982 şi a onorat până acum cele mai prestigioase posturi de radio din lume.

Acest premiu reconfirmă valoarea spectacolului radiofonic Metamorfoza, care a primit Medalia de aur la Festivalului International de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, București, 16–22 iunie 2014, clasând astfel Radio România din nou pe podium.

metamorfoza-dupa-kafka

Metamorfoza aduce în contemporan ideea nuvelei kafkiene: marginalizarea şi izolarea individului într-o societate sociopată, transformarea personalităţii şi a laturii umane în funcţie de cerinţele sistemului şi a scării valorice care guvernează o comunitate şi implicit întreaga lume.

Spectacolul radiofonic subliniază încă o dată actualitatea nuvelei lui Franz Kafka. Dacă la momentul apariţiei, nuvela a creat controverse prin stranietatea şi utopismul pe care le degaja, astăzi omul, societatea şi relaţionările umane se regăsesc întocmai imaginaţiei autorului.

Metamorfoza trage un semnal de alarmă asupra societății de azi și alienarea care ne pândește pe fiecare într-o asemenea societate.” (Ion Andrei Puican).

ion-andrei-puican

Ion Andrei Puican

În distribuţie: Alexandru Potocean, Andreea Grămoşteanu, Costel Caşcaval, Mirela Zeţa, Cătălin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob Pewtress, George Moise, Răzvan Zeţa, Iustina Tărăboanţă.

Echipa de producţie: Janina Dicu – regia de studio, Mădălin Cristescu – regia muzicală, Mihnea Chelaru – sound design, Ion Andrei Puican – regia artistică.

Fragment din spectacol

Vezi și: Premieră la Teatrul Național Radiofonic: „Metamorfoza” de Ion Andrei Puican, după Kafka

„Metamorfoza” teatrului radiofonic, cronică de Loredana Goagă

costintuchilaPREMIIfestival new york,ion andrei puican,kafka,loredana goagă,metamorfoza,premieră tnr
Spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka, a primit Medalia de argint la categoria Best Drama Special, în cadrul New York Festivals International Radio Program Awards 2014. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc luni seara, 23 iunie 2014, la...