Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

cronica de teatru wolfgang

Radu Afrim este unul dintre cei mai deschiși regizori români către universurile dramaturgice contemporane din toată lumea, un campion al provocării față de sine și față de teatrul nostru în această direcție. El a adus în premiere naționale și în atenția întregii lumi teatrale de la noi mereu alte și alte nume, precum Sofia Freden, Thorvaldur Thorsteinsson, Peter Asmussen, Petr Zelenka, Vasili Sigariov, Dea Lohar ș.a., împreună cu teme contemporane preocupante pentru interesul său de creator de teatru: criza familială, relația părinți-copii, fețele singularității și ale marginalității, iubirea și comunitatea etc. Cu unul dintre noile sale spectacole, ”Wolfgang”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, revine la un autor care l-a inspirat anul trecut pentru producția Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești cu ”Punctul orb”: Yannis Mavritsakis. O face desigur sub puterea seducției exercitate de acest dramaturg provenit din actor, ale cărui texte suscită importante trimiteri la fapte de un realism zguduitor, teren propice de meditație pentru împlinirea programului estetic al regizorului. Autorul grec de notorietate internațională (foarte apreciat în Franța unde participă la festivaluri și este premiat) a scris piesa ”Wolfgang” în 2007, la un an după știrea care, prin toate sursele media, a făcut înconjurul lumii și a cutremurat-o: într-un oraș austriac, Wolfgang Priklopil a răpit-o pe fetița Natașa Kampusch, de zece ani, și a tinut-o închisă în beciul casei vreme de opt ani. Inspirată de acest caz, piesa devine în spectacolul de la Piatra Neamț osatura pe care se articulează un construct scenic de o mare forță a ideilor, cu un puternic impact vizual și auditiv, în care regizorul lucrează la ponderea unor personaje și introduce altele noi față de textul original. Un spectacol în nota de atitudine și practică regizorală a lui Radu Afrim. Aureolat de reușita inspirației! A avut avanpremiera în iunie 2017, premiera oficială în septembrie, iar reprezentația pe care am văzut-o și eu a deschis Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț din același an.

wolfgang 2

Wolfgang, eroul central al spectacolului, întâmpină publicul care își ocupă locurile în sală în postura unei metafore-efigie: nemișcat, ține strâns în brațe o colivie. Pe fundalul unui peisaj apocaliptic, o lume în avansată degradare: frigidere, aragaze stricate, un întreg arsenal casnic care umple scena, alandala, sinistru, în care te izbește imaginea florilor ”înghețate” și unde vom vedea că ”locuiesc” personajele, cele mai multe înveșmântate țipător, aflate în zguduitoare și violentă căutare a unui drum, a unui liman. Este o aglomerare care sugerează o stare de sufocare, un mediu factice, care și-a pierdut naturalețea pe care a avut-o poate odată, un spațiu cu geometrie nu doar stranie, ci aproape agresivă, dominat de un Trabant dezafectat, în centru. Este un spațiu al transfigurării simbolice care șochează imediat publicul (decor: Romulus Boicu, costume: Erika Márton), construit pe ideea unui balans de tip cinematografic între plăcerea, bucuria estetică de cizelare a detaliului și un soi de aspirație către ubicuitate prin facilitarea derulării simultane a imaginii personajelor, a acțiunilor/inacțiunii lor fără o relație imediat aparentă între ele. Aici Wolfgang are dialoguri ireverențioase cu mama sa care se plânge mereu de infidelitatea soțului defunct. O tânără femeie foarte libertină și-a pus în cap să îl seducă și se cam îndrăgostește de el. Prietenul lui zigzaghează prin paradisuri artificiale fără a-și găsi multă vreme rostul. Un bijutier cam incert sexual are ca unic companion un câine (împăiat)… Iar vecinii nu reușesc să se mențină pe pojghița subțire a aparențelor ca atunci când îi vizitează prietenii, așa că se ceartă continuu sub ochii fetiței lor Fabiana. Soțul caută evadarea din haosul familiei ”cultivându-și grădina”, soția (personaj doar sugerat de text, aici suculent creionat), în beție, încât armonia cuplului devine o evidentă utopie. Wolfgang o urmărește și el pe această fetiță de după geamuri și de după gard. Și ea îl vede. În acest cartier cu persoane aparent ciudate, unele chiar excentrice, în contextul marcat de ură, de violență, de ignoranță și de neputință, în acest mediu sufocant în care nu se vede cerul, în această lume impregnată de destrămarea familiei, unde se simt eșecurile unei societăți neputincioase, debusolarea individuală, Wolfgang nutrește gândul iubirii perfecte:  ”Ar trebui să poți să smulgi pe cineva din mulțime și să poți rămâne cu el pentru totdeauna”. Este ”crezul” în numele căruia o va claustra pe Fabiana în acel Trabant-metaforă. Dincolo de înălțimea aspirației, de elanul său, pozitiv, la urma urmei, se profilează întunecata forță irepresibilă a posesiei cu orice preț, orbirea sa care o transformă pe fetiță în obiect, anulându-i datele reale, dimensiunea subiectivă. Personajul Wolfgang este un fel de receptacul al hibelor și bubelor acestei lumi, unde și el este un produs nefericit al crizei familiale, cum lasă de înțeles ”tiradele” mamei. Iar pe această temă, regizorul articulează o alta, ca o tușă izbitoare, un fel de complex al tatălui. Cu o apariție episodică în piesa originală, ca gând trecător al lui Wolfgang, defunctul părinte al acestuia devine aici Fantoma tatălui (desigur, aluzie livrescă mustind de ironie afrimiană!), a unui tată care a fost aureolat în viață de oarecare succes ca star rock, iar acum îl urmărește de dincolo de moarte, de unde îi impune nu doar un soi de respect timorat, ci, bântuindu-l ca un chip al geloziei și al frustrărilor sale, îi controlează până și clipele de maximă intimitate a relațiilor cu ceilalți. Omniprezent nu doar în postura de cadavru într-un cosciug transparent așezat în prim-plan – sursă de savuros umor negru, ci și ca prezență consistentă în spectacol, ca un contrabalans muzical, posibil grație înzestrărilor actorului Andrei Merchea Zapotoțki (membru de altfel și al unui apreciat band), și ca suport care ajută la conturarea dimensiunii metaforice și metafizice a întregului construct scenic, ca un soi de dublu al eroului.

wolfgang 1

În spectacolul lui Radu Afrim, socialul și chiar patologicul explică doar până la un punct acțiunile, în primul rând săvârșirea răpirii și sechestrarea îndelungată a fetei care era mințită că afară e război și toți au murit, mânată astfel să îl venereze pe Wolfgang ca pe o entitate unică, supremă, pe el, pe salvator. Accentul în spectacol cade nu pe urmărirea unui deznodământ al acestor fapte, pregnant de altfel conturat prin succesiunea scenelor, nu pe registrele perfidiei și rafinamentului violenței lui Wolfgang, de asemenea atent devoalată în evoluția ascendentă până la insuportabil a relației dintre cele două personaje, nuanțat potențată de aglutinarea prezenței și rostului celorlalți în conturarea acestei legături, ci dincolo de toate acestea suntem invitați să descoperim o zonă a inefabilului eterat, a unor straturi de gândire și de simțire, ba chiar a unor zone și mai profunde ale ființei capabile să confere sens pentru ceea ce pare fără sens. Antologică mi se pare astfel o scenă de excepțională tensiune, amestec de pândă reciprocă, de seducție și respingere simultane, dătătoare de ambiguitate, ce anulează opoziția călău/victimă sau o răstoarnă pentru câteva clipe. ”Acest spectacol ne arată cât de fragili suntem, notează regizorul, dar vorbește și despre captivitate, care nu e neapărat un beci, un portbagaj, ci poate fi propria familie, propriul oraș, țara cu care dezvolți o relație de dragoste și ură, interoghează care sunt limitele suportabilității noastre și dacă nu cumva, în loc să ne salvăm, preferăm o coabitare nocivă”.

wolfgang 3

Povestea sau mai bine zis poveștile se articulează pe scenă într-o tulburătoare suprapunere a planurilor real/imaginar, o alternanță între concretul păstos al faptelor și background-ul lor în mintea personajelor focusate în situații-limită. Ele trăiesc la cota unei temperaturi înalte, la cota unui paroxism care frizează insuportabilul, imposibilul. Totul trece cu mare impact la public grație jocului vibrant al actorilor, exprimat prin gest, mișcare, voce și privire, prin fiecare fibră, printr-o expresivitate corporală grăitoare către care îi conduce cu forță magnetizantă regizorul, dând respirație și vizibilitate fiecărui personaj, fiecărui interpret, cu mare generozitate. Și aici, ca și în alte spectacole ale regizorului, se poate vorbi (iar actorii o și mărturisesc) de un inconfort, de truda la care i-a îndemnat acesta, dar pepita de aur, șlefuirea diamantului este strălucitoare în fiecare partitură. Este antrenată în distribuție o parte dintre cei mai tineri membri ai trupei de la Teatrul Tineretului: Cătălina Bălălău (Fabiana), Florin Hrițcu (Wolfgang), Andrei Merchea Zapotoțki (Fantoma tatalui), Mircea Postelnicu (Vecinul), Loredana Grigoriu (mama lui Wolfgang), Emanuel Becheru (Prietenul), Cristina Mihăilescu (Femeia), Valentin Florea (Bijutierul), Sabina Brândușe (Mama Fabianei). Lor și jocului nuanțat, credibil, tușant și mai ales unitar, ca veritabilă echipă artistică, li se datorează în foarte mare parte reușita coerenței evidente a acestui spectacol, dozajul optim imaginat de regizor în împletirea dramaticului cu liricul, a tonalităților grave, persistente cu fulgurantele detașări de seninătate pe acest fond întunecat, a anormalității și monstruozității cu licărul de înțelegere, de compasiune, contribuind la sublinierea unei anumite delicateți a fiecărui personaj dincolo de aparențele sumbre. Spectacolul are un ritm susținut, care efectiv ține publicul cu sufletul la gură, ca la un thriller clocotitor, înfiripat mai ales de dincolo de vizibilul care capătă o transparență plină de înțeles în interiorul personajelor, grație unei gramatici scenice de simboluri și elemente metaforice în decor, costume, atitudini… Spre deosebire de unele spectacole semnate de regizor în ultimii ani, în care uneori apasă încărcătura unor digresiuni, a unor variațiuni pe aceeași temă poate generând uneori chiar senzația de lungime, aici Radu Afrim optează pentru concentrare, aș putea zice, pentru o anume voluptate a sintezei. Asta conferă o vigoare aparte care trece excepțional rampa. Adjuvant permanent – universul sonor (chiar cu sintagma asta numit în caietul-program) imaginat de directorul de scenă mereu împătimit de muzică (și) în spectacolele sale unde ea capătă valențe speciale, muzică nu ca un ambient acustic, ci ca un personaj fluid, mereu insinuant. Contrapunct reconfortant – umorul cu treptele minuțios constituite, de la savuroasele jocuri lingvistice trădându-l pe filologul Afrim mereu jucăuș cu vorbele, până la zonele unde capătă unele accente în registrul grotesc, sinistru, macabru. Spectacolul lui Radu Afrim reușește să descopere și să arate mărgăritare de suflet dincolo de mocirla cotidiană. O face cu argumente estetice puternice fără să își propună un discurs ”de amvon”, să dorească să justifice ori să absolve.

wolfgang 4

Regizorul Radu Afrim se simte bine la Piatra Neamț! În teatrul de aici a izbutit unul dintre primele spectacole prin care s-a lansat la modul personal și frapant în teatrul românesc, ”Ocean Café” (2000), aici a revenit și a realizat o bijuterie estetică și de explorare a spațiului de joc, ”Poveste despre nebunia noastră cea de toate zilele” (2007) și a creat un spectacol de referință și pentru istoria scenei nemțene și pentru propria traiectorie artistică, ”Herr Paul” (2009). După opt ani, acum, s-a întâlnit efectiv cu o trupă nouă alături de care alchimia creației dă la iveală o altă reușită a domniei sale și a Teatrului Tineretului ce legitimează speranța unui spectacol de cursă lungă pe afișul din oraș și în spațiul teatral românesc.

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu

Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte

Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu

Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu

În oglinda sufletului, cronică de teatru

Liviu Timuș: „Tinerii actori, acești copii ai unui Dumnezeu mai sărac, trebuie ajutați”, interviu

Helmut Stürmer a primit Premiul „Vlad Mugur” la Festivalul „Interferențe”

Festivalul „Interferențe” a împlinit zece ani, interviu cu Tompa Gábor

Emil Boroghină despre Anul „Shakespeare – 400” în România, interviu

Bucurie și speranțe redeșteptate

Caruselul premierelor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, interviu cu Ștefana Pop Curșeu

S-a născut un autor dramatic, reportaj

Anul 400. Shakespeare trăiește!

Centrul Independent Coregrafic LINOTIP lansează primele spectacole, interviu

Vlad Cristache: ”Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind este poate cel mai important text despre adolescență din dramaturgia universală, interviu

Alexandru Mâzgăreanu: ”«Somnambulism» este o metaforă care se referă la o întreagă societate”, interviu

Adrian Roman: ”«Yen», un spectacol pe o temă provocatoare”, interviu

Controversa de la Valladolid… a ajuns la Timișoara, cronică de teatru

”Întâlniri la arlechin”, cronică de carte

O cronică a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, în deschiderea celei de-a 95-a stagiuni, cronică de carte

Regizorul Mc Ranin despre spectacolul ”Mofturile lui nenea Iancu”, interviu

Alexandru Boureanu: ”În ultimul timp, repertoriul Teatrului Național «Marin Sorescu» din Craiova este bazat pe tineri regizori”, interviu

Doru Mareș despre noua ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest-Monodrame”, interviu

Lucian Vărșăndan: ”«Antigona» de Bertolt Brecht, un spectacol, sper, cu viață lungă”, interviu

Bacău Fest-Monodrame – un festival în evoluţie, cronică de festival

Codruța Popov: ”Identitatea, un subiect pe care istoria ne forțează să-l repunem în discuție”, interviu

Mc Ranin: ”Obligația unui om de cultură este de a crea un Babel al înțelegerii”, interviu

FITS 2017, cronici de festival

Ovidiu a fost omagiat în Festivalul Internațional de Teatru ”Miturile cetății”, cronică de festival

Showcase: Tineri regizori, cronică de festival

Doina Lupu despre Gala HOP 2017, interviu

”Eine Kleine Nacht Musik. O metaforă”, cronică de teatru

Fete/Băieți, cronică de teatru

Chris Simion: ”Festivalul «Undercloud» este o inițiativă de susținere și promovare a teatrului independent”, interviu

Să nu admitem!

Alexandru Colpacci: ”Mi-am pus foarte des întrebarea cum evoluează commedia dell’arte în timpul nostru”

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO): Privire înainte, cronică de festival

Ștefana Pop-Curșeu despre expoziția ”Extremele cărții”, interviu

„Teatrul: intrigă și iubire”, cronică de carte

Matei Vișniec și chipurile lumii, cronică de festival

Bambi a venit la… Țăndărică, cronică de teatru

Eliza Noemi Judeu: ”M-a atras în primul rând tipul de limbaj abordat de Matei Vișniec în «Țara lui Gufi»”, interviu

Teatrul ”Nottara” – ”100 de ani împreună”, cronică de teatru

Ziua porților deschise la Teatrul de Artă din București

Festivalul Național de Teatru și lumea (artistică), cronică de festival

”Visul unei nopți de iarnă” – o nouă premieră la TVR, cronică de teatru tv

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUamvon,cronică de teatru rtr,cronici de teatru de mariana ciolan,mariana ciolan,Natașa Kampusch,radu afrim,teatrul tineretului piatra neamț,Wolfgang,Wolfgang Priklopil,Yannis Mavritsakis
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Radu Afrim este unul dintre cei mai deschiși regizori români către universurile dramaturgice contemporane din toată lumea, un campion al provocării față de sine și față de teatrul nostru în această direcție. El a adus în premiere naționale și în atenția întregii lumi teatrale...