Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru scene-din-viata-lumii-mari-de-gogol-adaptare-de-pusa-roth

Scene din viața lumii mari de N. V. Gogol. Regia artistică: Ion Vova, 2000

sigla cronica de teatru radiofonicRealist, original, pe alocuri grotesc, dar alegând mai cu seamă drumul cel scurt al sincerităţii, Gogol cu bonomia sa rusească (cum spunea scriitorul I. D. Sârbu) reprezintă pentru literatura rusă o pagină „nebună”. Afirmaţia mea nu este una peiorativă, ci din contră, am ales din toate înţelesurile acestui cuvânt varianta care se traduce printr-un alt cuvânt „greu”: colosal! Pentru că scrierile lui Gogol, atât de fidele realităţii, sunt cu adevărat colosale, nebune, dar nu nebuneşti.

gogol-scenete-scene-din-viata-lumii-mari

Şi pentru că am pomenit mai sus numele filozofului, eseistului, publicistului, romancierului şi dramaturgului prin excelenţă Ion Desideriu Sârbu, unul dintre cei mai interesanţi oameni de cultură pe care i-am avut şi a cărui moştenire literară profundă şi unică nu este luată în seamă cât de des s-ar cuveni, mi-am amintit de ceea ce scria într-una dintre filele Jurnalului său despre Nikolai Vasilievici Gogol, afirmând că acesta ştia să se autocenzureze şi să se ascundă. M-am gândit ce înseamnă această tăinuire? Această camuflare? De cine şi de ce trebuia Gogol să se ascundă? Ei bine, cred că mizantropul şi scepticul Gogol, cum îl numea Eminescu, se ascundea de realitate prin dosul sinelui. Sufletul lui intuia, gusta şi cântărea minuţios realitatea, dar povara acesteia i-a sfărâmat năzuinţele, nădejdea şi mintea. Acest „cel mai glumeţ scriitor al ruşilor”, cum tot Eminescu scria într-o gazetă ieşeană de prin 1879, „a avut în suflet un fond de nepătrunsă melancolie, care a fost în stare să-i nimicească spiritul sub greutatea ei”.

n-v-gogol-portet-de-f-moller-cca-1840

N. V. Gogol, portet de F. Moller, cca 1840

Iscusinţa lui Gogol de a decoperta realitatea şi de a decupa din interiorul ei, cu o precizie uimitoare, miniaturi dramatice care în mod paradoxal ies din tipar, dar aparţin „tiparului” societăţii ruseşti, este o dovadă a paternităţii unui geniu care a izbutit să mişte literatura slavă folosindu-şi cu îndrăzneală condeiul nedisimulat.

„Râsul e bun, e cinstit, el ne-a fost dat anume, nu ca să râdem de alţii, ci de noi înşine.Acestea sunt cuvintele lui Gogol, devenite poate una dintre devizele sale literare, care l-au ajutat să concentreze aproape imagistic caricatura unei lumi din care făcea parte, dar în care nu se regăsea. Oamenii lui Gogol trăiesc aievea. Contextele în care trăiesc aceştia sunt reale, cu tot ceea ce presupune mărunţişul acestei verităţi. Oamenii lui Gogol nu luptă sufleteşte, ci se luptă în chip ironic cu ei înşişi, cu imperfecţiunile, naivitatea, vanitatea şi nulitatea lor. Gogol nu face portrete literare, ci… „autoportretele” unora sau ale altora, folosind un condei cu două capete. Cu unul dintre capete scrie, cu celălalt desenează crochiuri… fără ramă. Ceea ce rezultă din aceste exerciţii de stil reprezintă quintesenţa unei opere de o poezie necomparabilă, ca o plecăciune a unui hăruit autor în faţa vieţii.

n-v-gogol-la-iesirea-din-teatru-după-reprezentarea-unei-comedii-noi

Obsesia nulităţii ca anticameră a absurdului din teatrul aşa-zis modern, ce avea să-i urmeze la câteva zeci de ani distanţă, este poate cheia pe care Gogol o învârte în broasca unei umanităţi sterile intelectual, dar virile la nivelul banalului molipsitor. Fie că vorbim de Nasul sau celebra sa Manta, fie că ne oprim la Suflete moarte, fie că ne referim la Taras Bulba sau la Revizorul, realitatea lui Gogol are acest numitor comun al „nulităţii”, al inutilului, al lipsei de sens, al absenţei vervei şi a falsităţii unui eroism penibil. Nu e de mirare că în epocă scrierile sale au trezit comentarii şi gesturi vehemente, fiindu-i cenzurată opera, uneori pornind de la titluri, alteori ajungându-se la interziceri. Era firesc atâta vreme cât în oglinda pe care o scotea la iveală se proiectau imaginile burleşti ale unor figurine de carton, care nu sunt altceva decât acele autoportrete despre care vorbeam mai sus.

În anul 2000, fonoteca Teatrului Naţional Radiofonic avea să-şi întregească repertoriul gogolian cu un spectacol complex nu numai din prisma textului, ci şi a formulei regizorale a maestrului Ion Vova. Sub titlul Scene din viaţa lumii mari, scriitoarea Puşa Roth, cu delicată măiestrie, a reunit trei piese scurte apărute în 1842 în secţiunea Fragmente dramatice şi scene izolate în cel de-al IV-lea volum al Operelor lui Gogol, scenete care iniţial făceau parte dintr-o comedie la care autorul însă a renunţat.

statueta de honore daumier

Statuetă de Honoré Daumier

Dimineaţa unui om ocupat, Procesul şi Fragment. Stilistic vorbind toate cele trei texte se înscriu pe aceeaşi linie a satirei dramatice, având însă o lirică de înaltă clasă. Astfel, Teatrul Naţional Radiofonic deţine punerile în undă ale textelor „căpeteniei literaturii ruse” cum îl numea filozoful şi criticul literar Vissarion Belinski pe contemporanul său, despre care avea certitudinea că este cel care „suie spre locul lăsat gol de Puşkin”.

pusa-roth

Pușa Roth

Ingeniozitatea literară cu care Puşa Roth construieşte textul spectacolului radiofonic, în excelenta traducere a Ilenei Neacşu, se dovedeşte şi de această dată generatoarea unei plastici teatrale aparte. Păstrând cu fidelitate textul original, Puşa Roth foloseşte ca liant pentru legarea dramaturgică a celor trei scenete două monoloage despre râs pe care Gogol le-a inserat în piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi, după ce premiera Revizorului crease un scandal de proporţii.

ion vova

Ion Vova

Admirabilul regizor Ion Vova, Domnul Radio cum i se spunea, şi-a construit spectacolul folosind trei ingrediente dramatice aparent simple: a marşat pe efectul sigur dat de caracterul satiric al textelor, a ales o distribuţie cu voci şi interpretări de un comic excepţional şi a apelat la colaborarea cu regizorul muzical George Marcu, cel care a izbutit, cu subtilitate, să condimenteze atmosferă.

S-ar putea spune că personajele celor trei scenete, caracterial vorbind, sunt  asemănătoare. Toţi pierd într-un fel sau altul timpul, dar toţi sunt ocupaţi. Toţi tind spre parvenitism. Toţi au orgolii mai mici sau mai mari şi vicii mai evidente sau mai ascunse.

Prea ocupatul Ivan Petrovici, cartofor înrăit şi execrabil parvenit, unul dintre cele patru personaje ale Dimineţii unui om ocupat, şi-a găsit în interpretarea minunatului actor  Matei Alexandru întreaga gamă de valenţe dramatice, depăşind poate în profunzime chiar textul autorului. Tandemul Ivan Petrovici – Alexandr Ivanovici, cel din urmă interpretat de una dintre cele mai bune voci ale Teatrului Naţional Radiofonic, inimitabilul actor Valentin Uritescu, şi-a găsit o excelentă ilustrare teatrală în spectacolul lui Ion Vova, un spectacol care nu doar se aude, ci se şi vede.

cristina chirvasie gogol-procesul-sceneta

O alegere perfectă a fost distribuirea excepţionalul actor Petre Lupu în rolul înşelătorului şi răzbunătorului ober-secretar de la Senat, Alexandr Ivanovici Proletov. Aparent un rol mic, dar în interpretarea sa personajul a căpătat rotunjime şi profunzime. Din nou vorbim despre un tandem dramatic încântător, de cealaltă parte balanţa fiind ţinută de un alt colaborator apropiat al Teatrului Radiofonic, actorul Alexandru Bindea care îşi conduce personajul, Cristofor Petrovici Burdiukov, cu o abilitate unică, folosind toate pedalele registrului vocal al comediei pure. (Procesul).

mari actori romani gogol

Maria Alexandrovna, Mihail Andreevici şi Sobacikin. Un trio cu tente ilare, dar în fond şi cu accente dramatice grave. Din nou urzeli, din nou parvenitism. Trei voci strălucite. Trei interpretări incomparabile. Excelentissima actriţă Tamara Buciuceanu-Botez dăruieşte inegalabila sa forţă personajului aristocratei parvenite care vrea să-şi facă fiul ofiţer, numai de ochii chiori ai unei lumi moleşite. Un fiu plin de platitudine, care trăieşte ca într-un epizoar, interpretat cu bucurie şi vigoare de actorul Vasile Muraru. Sobacikin, un personaj clar-obscur, cu întunecimi dincolo de aparenţe, un şarlatan viager interpretat imperturbabil de maninul Damian Crâşmaru, cu vocea sa plină de nuanţe şi tonuri comice de neconfundat.

Nu pot să închei fără a rosti câteva cuvinte despre un personaj care la început poate părea bizar şi care gardează spectacolul radiofonic prin cele două monoloage ale Autorului, interpretat cu o graţie intuitivă, aş spune, şi în acelaşi timp cu o fină simplitate de actorul Viorel Baltag.

viorel baltag

Se spune despre Gogol că ar fi avut rădăcini româneşti, că unul dintre bunicii săi ar fi fost român neaoş, ofiţer al armatei ruseşti exilat de împărăteasa Ecaterina a II-a. Se spune că Gogol se prea poate să fi ştiut acest lucru. Oricum, după audiţia de la sfârşitul lunii iulie a producţiei Teatrului Naţional Radiofonic am remarcat că tipologiile caracteriale îşi pot găsi cu uşurinţă corespondentul şi în societatea noastră actuală. Asta denotă universalitatea operei dramatice a lui Gogol şi poate, cine ştie, confirmă faptul că în sângele său existau şi câteva picături de… realitate românească.

Scene din viața lumii mari de N. V. Gogol. Traducere de Ileana Neacşu. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. Regia artistică: Ion Vova. În distribuţie: Tamara Buciuceanu, Damian Crâşmaru, Matei Alexandru, Cristina Stamate, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alexandru Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2000. Redifuzată  în seria „Mari spectacole” sâmbătă 26 iulie, ora 0.30 și, în reluare, la ora 13.15, la  Radio România Cultural.

Fragmente din spectacol

 La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi

 Procesul

 Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Alte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICcondei,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic de cristina chirvasie,Damian Crâșmaru,eminescu despre gogol,figurine de honore daumier,ion vova,mantaua gogol,mari,n v gogol,nasul gogol,originea romaneasca a lui ion vova,Petre Lupu,procesul,râsul la gogol,revizorul,scene din viata lumii,tamata buciuceanu,taras bulba,tnr,vasile muraru
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Scene din viața lumii mari de N. V. Gogol. Regia artistică: Ion Vova, 2000 Realist, original, pe alocuri grotesc, dar alegând mai cu seamă drumul cel scurt al sincerităţii, Gogol cu bonomia sa rusească (cum spunea scriitorul I. D. Sârbu) reprezintă pentru literatura rusă...