Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

cronica de teatru family affairs

De multă vreme sunt atras ca un magnet de textele de teatru diferite. De tot ce înseamnă ”altfel” în zona artistică. De cărările nebătătorite și mai greu accesibile publicului larg. Poate pentru că am această plăcere masochistă de a mă aventura în zone periculoase. Sau poate că am dorința sadică de a-i vedea pe cei de pe scenă în ipostaze foarte puțin comode. Oricum ar fi, niciodată nu ocolesc un spectacol despre care am auzit, știu sau cred că este complet opus față de ceea ce toată lumea așteaptă de la arta teatrului. Așadar, inevitabil, mă interesează creatorii unor astfel de reprezentații. Și, bineînțeles, unul dintre regizorii a căror viziuni teatrale m-au obsedat încă de la primele întâlniri este unicul și inconfundabilul Radu Afrim. Multe se pot spune despre el. A iscat nenumărate controverse. Unora le displace în mod violent creația sa. Alții, printre care mă număr și eu, sunt intrigați și vrăjiți de profunzimea și dimensiunea vizuale, filosofice, artistice ce stau în spatele spectacolelor lui Radu Afrim. Există și acea categorie de spectatori de-a dreptul revoltați de „îndrăzneala” regizorului de a reintrepreta mari texte ale dramaturgiei clasice universale ori autohtone. Așadar, cum am spus deja, orice se poate spune despre creațiile acestui vizionar teatral, numai că te lasă indiferent nu. Niciodată nu vei pleca de la unul dintre spectacolele sale nepăsător. Va lăsa o urmă în tine. Vei fi schimbat. În bine, în mai puțin bine… Nu asta contează. Contează doar că ideile și abordările sale artistice sunt importante și au schimbat fața teatrului românesc contemporan, aducându-l mult mai aproape de avangarda occidentală.

Family Affairs

Imagine din spectacolul ”Family Affairs”

Ca orice regizor care se respectă și care și-a format un stil pătrunzător și ușor de recunoscut, și Radu Afrim are deja actori-fetiș. Are trupe întregi de actori cu care lucrează extrem de bine, care îi înțeleg dorințele și viziunea, dar și pe care el, la rându-i îi cunoaște, le cunoaște limitele și posibilitățile creative. Una dintre aceste echipe se află la Teatrul Odeon din București, cu care regizorul a realizat o nouă bijuterie spectacologică – Family Affairs de Rosa Liksom. Nu este prima dată când actorii acestei instituții se bucură de roluri frumoase într-un spectacol conceput de Radu Afrim. Și acum, fiecare dintre ei a acordat o atenție maximă personajelor create, astfel încât rezultatul nu poate fi decât aproape de perfecțiune. Textul Rosei Liksom este ofertant de la prima replică până la ultima. Având o construcție bine legată, în care acțiunile rapide primează, în care personajele nu sunt doar schelete inanimate, ci oameni plini de viață, pictați în tot felul de culori, aruncați când în lumină, când în umbră, Family Affairs devine o acidă satiră mai mult decât contemporană. Fixată foarte bine în societatea actuală, care se află într-o continuă descompunere fizică și morală, piesa autoarei finlandeze pare a-și avea rădăcinile în avangarda dramatică europeană de la început de secol XX, prin imaginile unei mizerii umane hiperbolizate, aflându-se în contrast cu puritatea și rafinamentul altor piese din repertoriul uzual. Și aș mai adăuga că am simțit influențe și din zona romanelor-cult ale anilor 1990–2000, ale lui Irvin Welsh (Trainspotting, Jeg, Varză încălzită) și, de ce nu, chiar dinspre sfera unui serial-cult atât de apreciat de generațiile tinere: South Park.

Family Affairs 2

Așa cum se poate citi și pe afiș, spectacolul de la Odeon este o comedie „politically incorrect”. Căci tratează cu o aparentă ușurință și superficialitate, luând în derâdere probleme de care ne împiedicăm zi de zi pe stradă, la televizor și pe internet: inocentul abuz al copiilor, fascinanta lume a drogurilor, plictisitoarea și etern-întâlnită apărare a animalelor și a naturii. Utilizarea unui limbaj licențios, dar care rămâne departe de zona vulgarului, contribuie la crearea unei senzații poate incomode pentru unii dintre spectatori. Cu toate acestea, însă, spectacolul lui Radu Afrim rămâne o spumoasă comedie neagră, valabilă în orice locație de pe fața pământului – deși spațiul mioritic pare a se recunoaște și a se dezvălui cu precădere în dialogurile despre lipsa de moralitate a politicienilor și despre inechitatea problemelor financiare de stat. Poate este acesta unul dintre motivele pentru care fiecare personaj, inclusiv muzica atât de prezentă, capătă influențe puternic autohton-balcanice.

Ruxandra Maniu, Antoaneta Zaharia, Virginia Rogin, Mihai Smarandache

Ruxandra Maniu, Antoaneta Zaharia, Virginia Rogin, Mihai Smarandache

Partiturile piesei au fost împărțite cu iscusință de Radu Afrim câtorva dintre actorii de seamă ai Teatrului Odeon. Astfel, cuplul care conduce familia dezaxată este întrupat cu umor, dar și forță de doi artiști care formează un cuplu și în viața de zi cu zi: Antoaneta Zaharia (de curând nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru prestația sa din Soldatul de ciocolată) și Marius Damian. Actrița dă viață Jannei, adevăratul cap al familiei, subliniind cu rafinament și vervă comică statutul de matroană și mater suprema în această dominație feminină a casei; în același timp, soțul ei este doar o păpușă în mâinile femeilor ce-i umplu viața, iar Marius Damian știe exact cât să dozeze atât umilința îndurată de personaj, cât și ieșirile bruște de masculinitate reprimată. Plozii căminului prind viață prin trupurile și personalitățile Ruxandrei Maniu, Nicoletei Lefter și a lui Vlad Bîrzanu. Prima dintre ei este o fiică supraponderală și îndrăgostită de propria sexualitate abia cunoscută, actrița aducându-și contribuția binecunoscută de comic și patos. Nicoleta Lefter se dovedește și de această dată de o imaginație creativă uimitoare, asezonându-și evoluția scenică în personajul Tinei cu o expresivitate corporală și facială ieșite din comun – caracteristici ce au adus-o de mult timp în linia întâi a reprezentanților importanți ai teatrului bucureștean. Vlad Bîrzanu este la pièce de résistance a acestei familii bizare. Este cel mai mare dintre copii, dar dă dovadă de o paradoxală trecere bruscă de la comportamentul infantil la duritatea tipică adultului stresat de o viață monotonă. Și actorul dă dovadă de o maturitate artistică rar întâlnită în rândul actorilor de vârsta lui, așa cum face cu ocazia fiecărui rol interpretat. În completarea veselei familii vin cele două ”doamne” octogenare: doamna Buni, baba rave a casei, înnebunita după party-uri nocturne, interpretată excelent în registrul comic de către una din adevăratele doamne ale Odeonului – Virginia Rogin, care demonstrează că nu se dă în lături de la niciun fel de creație actoricească, mai ales când este vorba de un asemenea rol spumant și ofertant de compoziție; iar alături de dumneaei o regăsim pe mâna dreaptă a Jannei, Nina – rol care încă o dată subliniază calitățile de transformare fizică ale lui Cezar Antal, acest actor-cameleon pe care Radu Afrim a știut și știe să îl valorifice la maximul potențialului său. Bineînțeles, pentru a echilibra familia normală de drogați, nimfomane și absurzi, vin câteva figuri exterioare care se integrează atât de bine în acest tablou atipic și, totuși, atât de obișnuit. Mihai Smarandache dă viață negrului Fernando, un imigrant ”din Basarabia Saudită” (iată o primă usturătoare notă ironico-autohtonă introdusă de regizor). Actorul portretizează cu multă atenție la detaliile limbajului și ale expresiei corporale un personaj ce vine ca o pată de culoare plăcută în peisajul deja destul de înțesat de griuri nuanțate. Apoi, Pavel Bartoș apare și dispare din când în când, în Mohaci, ex-soțul-animal-de-casă al Jannei – un nou prilej pentru versatilul actor de a-și demonstra înclinația spre comedie și, uneori, chiar parodie de bună calitate. Rodica Mandache întregește fresca unei lumi anormale, dar actuale, prin două apariții scurte, dar de mare efect, întruchipând o Sexygenară mereu tânără și avidă de victime minore, asemenea unei Cat-Woman nesătule. Nu în cele din urmă, doi dintre reprezentanții echipei tehnice a teatrului își fac apariția în două roluri episodice, dar pline de savoare: Nicu Coman și Dan Iosif.

Vlad Birzanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Cezar Antal

Vlad Bîrzanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Cezar Antal

Spațiul scenografic care înglobează destinele ciudate și întortocheate ale veselei familii este creat de Tudor Prodan, unul dintre scenografii cei mai imaginativi ai momentului. Casa reprezintă un amestec de haos și ordine, un paradox ce guvernează atât textul Rosei Liksom, cât și spectacolul lui Radu Afrim. Împreună cu costumele excelente ce subliniază atmosfera pop-hippie în stil ABBA, create de Cosmin Florea, scenografia contribuie din plin la crearea unei lumi aproape fantastice pe care regizorul a știut, ca de obicei, să o construiască și să o conducă din poignet, pentru a ajunge la sufletul publicului, dar și (poate) pentru a deschide ochii multora dintre cei ce asistă la desfășurarea istoriei scenice. Așa că… mai multe nu trebuie a fi dezvăluite. Ele vor fi descoperite de Măria Sa, Publicul, la Teatrul Odeon.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUantoaneta zaharia,Cat-Woman,cezar antal,comedie neagră,Cosmin Florea,Family Affairs de Rosa Liksom,Irvin Welsh,Jeg,la pièce de résistance,Marius Damian,mihai smarandache,nicoleta lefter,pavel bartos,radu afrim,schelete inanimate,South Park,spațiul mioritic,Teatrul Odeon din București,Trainspotting,tudor prodan,Varză încălzită,virginia rogin,Vlad Bîrzanu,„politically incorrect”
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ De multă vreme sunt atras ca un magnet de textele de teatru diferite. De tot ce înseamnă ”altfel” în zona artistică. De cărările nebătătorite și mai greu accesibile publicului larg. Poate pentru că am această plăcere masochistă de a mă aventura în zone periculoase....