Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

rubrica-spectator-ca-la-teatru-razvana-nita

Se dedică rândurile de mai jos celor doi căţeluşi beagle de pe canapeaua din living

rubrica-spectator-ca-la-teatru-revista-teatrala-radioAm copilărit în ceauşism. Pe-atunci mi se părea că jucăriile sunt puţine (oricum pentru orice copil jucăriile nu sunt niciodată prea multe) şi urâte. La 6 ani, Moş Gerilă mi-a adus (fără să fi existat o precomandă în acest sens) o păpuşă, prima de care îmi amintesc. Era prin urmare, prima păpuşă din viaţa mea. Brunetă, păr ondulat, plastic tare, fustă scurtă bleu, pantofiori albi, bluză maronie. Dacă îi ridicai bluza observai că avea ştanţat pe spate numele ei: Ionela. În scurt timp am început să o detest.

papusa-perioada-comunista

Ionela era cea mai îndărătnică păpuşă din comerţul socialist. O lăsai pe spate la nani şi un ochi îi rămânea înţepenit deschis, astfel încât trebuia să îl închid cu degetul. O aşezam în fund, cădea pe spate. Ca să nu mai spun că şi la faţă nu era cine ştie ce, anostă spre urâtă. Poate făcea parte din lotul refuzat la export. Avea ceva din încrâncenarea şi frustrarea celor refuzaţi. Aşa că, nici nu ajunsesem la Bobotează când am hotărât să-i dau Ionelei şansa unui nou look, respectiv să-i retez din bucle şi să o machiez cu pixul. Am reuşit să-i ciopârţesc o coafură (ceva între Mireille Mathieu şi Sanda Ţăranu). Mi s-a părut şi mai banală aşa că am tuns-o zero (aproximativ). Dezastrul nu s-a oprit aici, căci în maxim două săptămâni a rămas şi ciungă. Un val de violenţă s-a abătut asupra ei. Nici măcar nu protesta. Oricum nu era genul de păpuşă care lăsată brusc pe burtă să urle candid: „Mamaaaa!”. Nici nu avea mamă. Eu nu mă simţeam mama ei. În consecinţă, am abandonat-o fără pic de scrupule sau ulterioare remuşcări.

papusi-jucarii

Azi, de câte ori ajung într-un hipermarket, nu-mi refuz curiozitatea diabolică de a mă plimba printre rafturile raionului de jucării. De fiecare dată sunt traversată de un sentiment straniu, ca şi cum aş face o vizită într-o mini-uzină de asamblat componentele unei navete spaţiale. Mult plastic, metal, mecanisme, sunete obsedante, lumini intermitente. Pluşurile sunt monştrii în faţa cărora îţi vine să spui asemenea ardeleanului în faţa cămilei: „Aşa ceva nu există”. Când vine vorba de păpuşi, am senzaţia că toate acele prinţese, regine, crăiese mă fixează, mă studiază şi mă domină. E clar, nu sunt de rangul lor.

tractoras-tricolor

Pe vremea copilăriei mele, jucăriile erau asemenea copiilor: naive. Cuburi de carton, raţe de plastic cu discuri colorate la gât, tractoraşe în culorile tricolorului, broscuţe săritoare acţionate la cheiţă etc. Azi jucăriile sunt serioase, complexe şi simandicoase. De curând un băieţel a îndreptat spre mine o puşcă sofisticată cu intenţia generoasă de a mă lăsa să o încerc. Sincer nu m-am prins unde era ţeava şi unde era patul. Mă rătăcisem atât de profund în meandrele complicatului mecanism – ce să mai vorbim, mă uitam ca Oedip la Sfinx, ca viţelul la poarta nouă – încât proprietarul armamentului s-a răstit la mine: „Apasă pe buton! Trage de chestia aia verde! Atinge în dreapta!”. M-am pierdut cu firea, nu ştiam ce să fac mai întâi.

Pe timpuri, toate fetiţele vroiau să fie Scufiţa Roşie şi Albă ca Zăpada. Sau în cel mai rău caz Nadia Comăneci. Azi toate fetiţele sunt Elsa. Sigur le-aţi văzut la metrou în rochii lungi de voal, peruci blonde şi bagheta magică sub braţ. Vor pantofi cu toc şi aripi mari de înger. Şi – natural – vor să fie cele mai frumoase şi mai puternice.

jucarii-contemporane-spiderman

O jucărie este cu atât mai valoroasă cu cât seamănă mai bine cu ceva real. Astfel, avem echipamente  războinice, costume de Batman, Spiderman, Superman, maşini cu telecomandă, trenuri cu gări şi avioane în zbor, bucătării, case şi ateliere de reparaţii, păpuşi în mărime înspăimântător de naturală. Şi pentru că toate astea nu erau de-ajuns, s-a inventat consola cu jocuri. Şi pentru a avea aceste jocuri tot timpul cu tine, au apărut aplicaţiile cu jocuri pe telefonul mobil sau tabletă. Zilnic văd părinţi şi copii umăr lângă umăr jucând pătimaş, captivi, ca în transă, câte un joc pe telefon. Altădată, jucăriile ne ajutau să ne prefacem că suntem oameni mari, azi jucăriile (cărora li se mai mai spune şi gadgeturi) ne ajută ca, fără să vrem, să ne îndepărtăm de oameni. Şi adesea chiar de noi înşine.

Şi uite-aşa, am început de la un timp, să simt mustrări de conştiinţă. Ce avusesem de fapt cu Ionela? De ce m-am purtat atât de ingrat, atât de sălbatic cu ea? În încercarea mea disperată de a o transforma într-o Barbie nu ştiam un adevăr esenţial: fundamental, păpuşile – ca şi oamenii – nu pot fi „înfrumuseţate” artificial.

papusa-ionela-tableta-de-razvana-nita

Asemenea primei iubiri, prima păpuşă nu se uită niciodată. Mă folosesc de acest prilej pentru a spune: „Ionela, oriunde te-ai afla, încearcă să mă înţelegi şi să mă ierţi! Amăgeşte-te şi tu cu gândul că, aşa ciungă şi tunsă chilug, tu ai rămas veşnic mică. În schimb eu…” Aşadar, aveţi grijă cum vă purtaţi cu jucăriile! Nu uitaţi că timpul trece în favoarea lor.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUjucarii com uniste,jucarii de azi,proză satirică,răzvana niță,rubrici rev teatrala,spiderman,tableta umoristica
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Se dedică rândurile de mai jos celor doi căţeluşi beagle de pe canapeaua din living Am copilărit în ceauşism. Pe-atunci mi se părea că jucăriile sunt puţine (oricum pentru orice copil jucăriile nu sunt niciodată prea multe) şi urâte. La 6 ani,...