Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

În vizită la domnul Green cronica de teatru

Cred că uneori e nevoie și de puțină comedie în viețile fiecăruia dintre noi. Sigur, e frumos să cazi pe gânduri, să analizezi totul din cât mai multe unghiuri. Dar sunt momente când, pur și simplu, ai nevoie de o relaxare a cortexului. Când trebuie să te concentrezi și pe aspectele plăcute ale vieții și să îți amintești să zâmbești. Așa că am hotărât că e timpul să îmi aleg și un alt tip de spectacole pe care să le admir și să le aplaud. Voi începe șirul unor cronici mai puțin obișnuite. Și anume, voi discuta pe larg despre segmentul mai puțin abordat al comediilor – unele mai serioase, altele ușoare, chiar bulevardiere. Dar, vai, cât de necesare în viața unui spectator avid.

Pentru ca trecerea să nu fie una bruscă, încep cu un spectacol tragi-comic, o abordare diferită a problemei evreiești și a vieții atât de încărcate a iudeilor din ziua de astăzi. În vizită la domnul Green, poate cel mai cunoscut text al dramaturgului american Jeff Baron, este una dintre cele mai frumoase dedicații de dragoste și una dintre cele mai reușite discuții teatrale despre libertatea de a fi la care am asistat. Și unde altundeva puteam fi martorul unei asemenea bijuterii artistice dacă nu la Teatrul Evreiesc de Stat, o instituție teatrală bucureșteană care poate cu ușurință concura cu ”colege” de renume ca Bulandra, Odeon sau Național.

Tudor Istodor si Virgil Ogasanu (3)

Așadar, scena proaspăt renovatei săli a Teatrului Evreiesc a fost locul în care s-a desfășurat un adevărat recital actoricesc, susținut de doi actori frumoși, fiecare fiind un reprezentant de seamă al generației sale: Virgil Ogășanu și Tudor Istodor. Doi artiști care au îmbrăcat pentru o oră și 15 minute hainele domnului Green și a lui Ross Gardiner. Doi bărbați atât de diferiți și, totuși, atât de asemănători. Atât de îndepărtați unul de celălalt și, totuși, atât de apropiați – prin origini, prin religie, prin poveștile de viață. Domnul Green, un bătrân de 86 de ani, trecut prin cele mai cumplite experiențe ale vieții de evreu. Ross Gardiner, un puști, aproape, un tânăr cu pasiunile specifice vârstei și cu un ”defect” (așa cum mulți ar privi o înclinație sexuală diferită). Ce pot avea ei în comun? Atât de multe.

Virgil Ogasanu

Virgil Ogășanu realizează un rol strălucit și strălucitor. Sub chipul de evreu bătrân și rece ascunde, de fapt, un suflet mare și bun. Aspect ce reiese din întregul joc de scenă al experimentatului actor. Un joc ce a fost pus la punct extrem de minuțios, cu o atenție deosebită dată fiecărui gest, fiecărui accent. Poate părea că, pe alocuri, actorul devine nesigur de text, însă chiar și acest lucru face parte din studiul asupra rolului, parcă tocmai pentru a sublinia vârsta înaintată a lui Green. Numai un actor cu o foarte mare experiență scenică, dar și cu o intuiție extraordinară, putea să își creioneze partitura în asemenea fel. Și cât de diferit îl descopăr acum pe Virgil Ogășanu, un histrion în adevăratul sens al cuvântului. Un actor pe care nu l-am văzut aproape niciodată râzând cu poftă sau plângând din suflet. Un actor care mereu pare jucăuș, ghiduș sau foarte mânios; dar care nu își dezvăluie cu ușurință laturile sensibile. Și iată că în spectacolul TES a lăsat la o parte masca neutră și a dat la iveală lacrima ce emoționează atât de mult. Nimic forțat, nimic exagerat. Totul cu măsură, într-atât cât să îți lase un dulce gust ție, spectatorule.

Tudor Istodor cronica

Tudor Istodor

Și apoi Tudor Istodor. O bucurie să descoperi un actor din tânăra generație care reușește să fie atât de cameleonic precum el. Tinerețea și prospețimea jocului și a prezenței scenice, claritatea gândurilor ascunse în spatele replicilor și gesturilor, toate acestea îl recomandă ca pe un exponent de seamă nu doar al generației sale, ci și al scenei românești, în general. Pe parcursul spectacolului, actorul a reușit să lege o relație specială cu partenerul său, Virgil Ogășanu, construindu-și, în același timp, un personaj cât se poate de credibil, real și palpabil.

Erwin Simsensohn

Erwin Șimșensohn

Cei doi actori au fost susținuți în evoluțiile lor artistice de regia atât de bine condusă de Erwin Șimșensohn – un regizor deja recunoscut pentru rafinamentul și subtilitățile sale și, mai ales, pentru faptul că știe să lucreze cu actorii, punându-i în valoare. De cele mai multe ori, ai fi tentat să crezi că la spectacolele lui Erwin Șimșensohn, regizorul se ascunde. Însă tocmai acest aspect îl face pe artist cu atât mai apreciat – faptul că nu se pune în valoare exclusiv pe sine, ci știe să își modeleze actorii, subliniindu-le fiecăruia calitățile. Mai mult, trebuie să aduc în discuție și numele Irinei Moscu, realizatoarea decorului atât de bogat, dar atât de simplu, și pe cel al maestrului A. G. Weinberger, cunoscutul compozitor și interpret de jazz, care, prin muzica originală, aduce spectacolului un plus de savoare, de autenticitatea iudeo-new yorkeză și de farmec de-altădată.

Tudor Istodor si Virgil Ogasanu (2)

Fotografii de Oana Monica Nae

Așadar, un nou succes de casă al Teatrului Evreiesc de Stat. O instituție culturală care nu se dezice de statutul său calitativ. Un teatru încercat de soartă și de capriciile societății bucureștene. Un teatru cu un program bine definit, care nu face niciodată rabat de la adevăratele valori culturale și care, iată, are în repertoriu un nou recital actoricesc a două generații atât de diferite, reprezentate cu brio de doi actori atât de diferiți și, totuși, atât de complementari: Virgil Ogășanu și Tudor Istodor. O poveste unitară, bine condusă regizoral și excelent interpretată scenic, pe care o recomand tuturor iubitorilor de teatru adevărat, simplu, fără artificii. Nu ocoliți această montare. Pășiți cu încredere în sala de pe strada Dr. Iuliu Barasch, acest modest, dar strălucit templu al artei scenice iudaice, idiș și universale.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUa g weinberger,cronică de teatru rtr,Dr. Iuliu Barasch,erwin șimşensohn,generații de actori,jeff baron,teatrul evreiesc de stat,tudor istodor,virgil ogășanu
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Cred că uneori e nevoie și de puțină comedie în viețile fiecăruia dintre noi. Sigur, e frumos să cazi pe gânduri, să analizezi totul din cât mai multe unghiuri. Dar sunt momente când, pur și simplu, ai nevoie de o relaxare a cortexului. Când...