dan-puican-volum-de-annie-musca

Astăzi, 6 martie 2015, regizorul Dan Puican împlinește 82 de ani. Născut în 6 martie 1933, la Oltenița, Dan Puican a semnat o pagină de aur în istoria Teatrului Național Radiofonic, căruia i s-a dedicat neîntrerupt timp de 50 de ani, începând din 1963.

dan puican

Dan Puican

Așa cum pe bună dreptate remarcă Radu Beligan, „Epoca de aur a teatrului radiofonic îşi datorează strălucirea şi gloria minunatului Dan Puican, a cărui viaţă s-a confundat, timp de o jumătate de secol, cu destinul instituţiei pe care a slujit-o cu fidelitate şi credinţă”. Lansat ca actor în 1956 şi făcând parte din ceea ce posteritatea a numit „Promoţia de Aur” a Teatrului românesc, fiind coleg, printre alţii cu George Constantin, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei şi Victor Rebengiuc, Dan Puican a preferat să se dedice „teatrului invizibil”, teatrul radiofonic, semnând regia a peste 1000 de piese de teatru si emisiuni scenarizate, profile teatrale, recitaluri de poezie etc. Dacă facem o simplă proporție, aproape 10 la sută din totalul de piese de teatru și emisiuni cu profil teatral din Fonoteca de teatru a SRR poată semnătura regizorală a lui Dan Puican, multe dintre ele fiind adaptate pentru radio de regizorul însuși. A colaborat cu mari actori din generații diferite, cărora le-a oferit șansa unor înregistrări de referință, dintre care trebuie amintite, chiar și la o sumară enumerare, integrala Cehov, realizată în perioada 1980–1985, toate piesele lui Caragiale, piese de Molière (Mizantropul, Școala nevestelor), Goldoni (Hangița, Casa cea nouă, O întâmplare ciudată), Shakespeare (Neguțătorul din Veneția, Scorpia îmblânzită), Lope de Vega (Capriciile Fenisei), Schiller (Maria Stuart, Wilhelm Tell), Gogol (Căsătoria), G. B. Shaw (Candide, Maior Barbara), dramaturgie românescă din toate epocile, teatru pentru copii.

logo revista teatrala radioArhiva Dan Puican

Vezi și: Annie Muscă: Anii ’50. Ipostaze mai puțin cunoscute ale regizorului de teatrul radiofonic… Actor la Baia-Mare și Brașov, Personaj de carte… Amintiri…

costintuchilaANIVERSAREannie muscă,dan puican,george constantin,gogol,lope de vega,regizori de teatru radiofonic,schiller
Astăzi, 6 martie 2015, regizorul Dan Puican împlinește 82 de ani. Născut în 6 martie 1933, la Oltenița, Dan Puican a semnat o pagină de aur în istoria Teatrului Național Radiofonic, căruia i s-a dedicat neîntrerupt timp de 50 de ani, începând din 1963. Dan Puican Așa cum pe bună dreptate...