de PUȘA ROTH

revista-teatrala-radio-3-ani-de-existenta

pusa-rothCă a împlinit trei ani de la apariția în spațiul virtual e o realitate, că a câștigat bătălia în această lume infinită, unde sunt milioane de oferte, este un merit. Revista Teatrală Radio a devenit un reper în această perioadă, a devenit o rampă de lansare, a devenit, prin structura ei, un manifest cultural excepțional. Lui Costin Tuchilă i s-au alăturat rând pe rând condeieri de prim rang, oameni care slujesc teatrul, oameni care au scris o viață despre lumea Thaliei, îmbogățind repertoriul acestei publicații, creată special pentru a promova evenimentele culturale teatrale, pentru a da o șansă în plus promovării actului artistic, referindu-mă aici și la scena clasică, scena de scândură, la cea invizibilă a Teatrului Național Radiofonic, dar și la cea de Teatru TV.

Revista Teatrală Radio a oferit șansa reală tinerilor de a se exprima, de a scrie, fiecare așa cum percepe fenomenul teatral în integralitatea lui, iar această alăturare de generații înseamnă un pas uriaș pentru o continuitate firească. De la simple anunțuri de spectacole la cronică de teatru, cronică de teatru radiofonic, cronica rolului (excepțională inițiativă!), interviuri, cronica de teatru TV, teatru și educație, remember –mari actori români, festivaluri de teatru, premiere, sunt tot atâtea posibilități de a afla, ca simplu spectator-cititor, ce se întâmplă în această fascinantă lume, numită generic ,,lumea teatrului” .

După părerea mea, teatrul, mai mult decât alte arte, reprezintă realitatea transfigurată în ficțiune, iar această lume fabuloasă este mai aproape de publicul său și prin intermediul acestei reviste teatrale ce și-a câștigat pe merit locul pe care îl ocupă astăzi în conștiința publicului, dar și a specialiștilor. Aproape 3500 de postări în trei ani. Simplu.

LA MULȚI ANI!

logo-revista-teatrala-radioArhiva rubricii Aniversare

costintuchilaANIVERSAREcronica de teatru,pusa roth,revista teatrala radio 3 ani,reviste online de teatru,thalia
de PUȘA ROTH Că a împlinit trei ani de la apariția în spațiul virtual e o realitate, că a câștigat bătălia în această lume infinită, unde sunt milioane de oferte, este un merit. Revista Teatrală Radio a devenit un reper în această perioadă, a devenit o rampă de lansare, a...