de TUDOR SICOMAȘ

richard wagner studiu opera si drama

Lucrarea de tinereţe a lui Richard Wagner, ”Oper und Drama” (”Opera şi drama”, 1851) a fost considerată – şi încă este de unii iubitori de muzică de operă – drept un eseu blasfemiator la adresa unor creaţii îndrăgite şi bine înrădăcinate în sufletele melomanilor. Scris pe când compozitorul avea 38 ani, acest lung eseu pune în valoare atât ideile şi consideraţiile sale asupra marilor opere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, cât şi dorinţa sa de a reforma genul, considerat de el superficial, într-un veritabil teatru muzical, de a întrerupe tradiţia muzicală de până atunci pe care o vedea ca fiind superficială şi de a pregăti terenul pentru ceea ce avea să urmeze după dispariţia lui.

”Mi-a spus un prieten că ideile formulate de mine asupra artei ar fi fost pricină de supărare pentru multă lume, nu atât din cauza strădaniilor mele de a descoperi motivul pentru care creaţiile noastre de azi sunt sterpe şi lipsite de viaţă, ci mai ales pentru încercarea mea de a descoperi în ce condiţii ele pot deveni fecunde în viitor”. (1) Considerate la data la care au apărut periculoase pentru istoria operei, ideile wagneriene au fost, totuşi, foarte repede asimilate de compozitorii-discipoli ai săi şi, astfel, criticii şi spectatorii conservatori nu au mai avut altceva de făcut decât să asiste neputincioşi la schimbarea completă a feţei teatrului liric aşa cum fusese cunoscut până atunci.

Richard Wagner, gravură de C. W. Sherborn

Richard Wagner, gravură de C. W. Sherborn

Pentru a porni discuţia despre ideile teoretice ale lui Richard Wagner, trebuie spus, mai întâi că el este cel care a creat, prin inovaţiile aduse în plan teatral şi scenic, o punte între romantismul secolului al XIX-lea şi curentele de avangardă ce vor urma să apară la începutul secolului al XX-lea. Mai bine spus, compozitorul se situează exact la trecerea dintre romantism şi simbolism – aparţinând, mai mult, acestuia din urmă prin subiectele alese pentru dramele sale muzicale şi prin modul prin care le-a gândit din punct de vedere scenic şi muzical. Ȋn ”Opera şi drama”, Wagner porneşte de la ideea fundamentală a teoriei sale conform căreia există două modalităţi de a gândi teatrul: tragedia antică şi drama shakespeariană. Din ambele surse preia câteva elemente spre a le uni şi a crea o nouă direcţie atât în teatrul dramatic, cât şi în cel liric. Compozitorul german considera tragedia antică elenă o operă de artă completă, o sinteză a tuturor artelor, de fapt – ea înglobează dansul (prin ritmul mişcărilor şi pantomima utilizate în spectacolele de gen), poezia, muzica şi sculptura (din punct de vedere al atitudinii actorilor pe scenă). De asemenea, ditirambul (originea textului de tragedie antică) reprezintă, la rândul său, o sinteză: cuprinde o parte lirică (poezia) şi o parte dramatică (interpretarea). Ȋn plus, Wagner aduce în discuţie ditirambul pentru că el consideră că explică cel mai bine legătura fundamentală dintre muzică şi cuvânt. De la aceste afirmaţii, el merge mai departe în a afirma că prin intermediul ditirambului, între participanţii la actul teatral din Grecia Antică se crea o comuniune spirituală şi, împreună, puteau lua legătură cu divinitatea – care este, de fapt, finalitatea textelor greceşti, acel ”catharsis” fără de care nu se poate concepe termenului în sine de ”tragedie antică”.

Cu privire la teatrul lui Shakespeare, compozitorul îl privea ca pe ceva aflat la polul total opus, prin faptul că textele marelui dramaturg britanic nu aveau ca finalitate uniunea cu divinul, ci punerea în valoarea a personalităţii umane complexe. La el, corul dispare, comentariile sunt făcute – atunci când ele există – de către bufon sau alt personaj şi se pune accent, mai ales în comedii, pe muzică, pe cântec ca formă de expresie scenică. Trebuie spus că, după teatrul shakespearian, abia opera mai este cea care încearcă şi reuşeşte, în mare măsură, să readucă în atenţia şi spiritul publicului catharsis-ul antic. Ȋn cazul teatrului liric, acesta se produce prin intermediul muzicii, aceasta fiind, însă, diferită de cea a teatrului antic grec.

opera_si_drama_richard_wagner_ed_muzicala

Ȋn prima parte a textului său teoretic, ”Opera şi specificul muzicii”, Richard Wagner aduce grave acuze la adresa operei care era cunoscută în perioada respectivă şi a câtorva compozitori care, după părerea sa, au făcut foarte mari deservicii genului: ”Esenţa operei ne-a apărut ca fiind pevertită şi plină de frivolitate atunci când nefirescul şi urâţenia ei s-au dezvăluit în toată monstruozitatea lor dezgustătoare” (2). El militează încă din primele rânduri pentru un nou tip de spectacol liric, ce trebuie să şocheze şi să zguduie din temelii gustul publicului care fusese, până atunci, îndrumat greşit. Ȋn demersul său, compozitorul porneşte de la o critică a criticilor – ei fiind, de fapt, cei responsabili pentru popularizarea unor lucrări lipsite de însemnătate şi valoare şi pentru pervertirea cu bună-ştiinţă a ceea ce apreciau spectatorii: ”Marele defect al criticii constă, aşadar, chiar în esenţa ei. Criticul nu trăieşte în sine nevoia chinuitoare care îl poartă pe artist către îndărătnicia plină de ardoare cu care proclamă: «Aşa, şi nu altfel!» […] Critica trăieşte, aşadar, din progresul treptat, adică din permanenta adăpare a terorii” (3). Astfel, este de datoria artistului şi, în speţă, a lui Wagner însuşi, să îndrepte greşelile pe care ani de-a rândul le-au făcut colegii săi de breaslă, precum şi critica de specialitate. Pentru a face acest lucru, trebuie să se revină la originile teatrului liric, ceea ce compozitorul şi face, realizând o analiză minuţioasă a istoriei genului, atacând acolo unde i se pare că este necesar, pe acele personalităţi muzicale care, prin dorinţa lor nestăvilită de a crea, au dus pe o pantă greşită opera.

Ȋn primul rând, afirmaţia de la care porneşte privind istoria universală a operei este aceea că ”opera nu are origine istorică sau, mai bine spus, naturală. N-a apărut din popor, ci dintr-un capriciu artistic”. (4) Ȋntr-adevăr, genul teatrului liric este o formă de artă mult mai artificială decât cel dramatic. Acesta din urmă a apărut în urma unei nevoi pentru frumos şi pentru exprimare estetică a unei populaţii, în timp ce opera este produsul dorinţelor personale ale unor nobili de a fi încântaţi de un spectacol complex şi complet şi al năzuinţelor spre creaţia totală a unor artişti mai mult sau mai puţin înzestraţi cu talent. Nu trebuie uitat faptul că într-o compoziţie de teatru liric cuvântul şi muzica trebuie să coexiste, să se afle pe aceeaşi treaptă a importanţei lor în imaginea de ansamblu. Niciodată, un creator nu trebuie, nu are voie să pună unul dintre elemente mai presus de celălalt – de aici şi ideea lui Wagner de a prelua de a nu lăsa pe nimeni altcineva să intervină în compoziţiile sale şi, astfel, şi-a creat singur atât partitura, cât şi libretul. Ȋn teatrul dramatic, prima cuvântul rostit şi, astfel, muzica nu poate avea niciodată primatul într-o operă. Muzica trebuie să completeze textul, trebuie să fie un comentator al lui, un însoţitor şi un ghid pentru spectator în înţelegerea acţiunii desfăşurate pe scenă. ”Eroarea în genul numit operă porneşte de la felul în care un mijloc de expresie (muzica) a fost transformat în scop, în timp ce scopul expresiei (drama) a fost transformat în mijloc” (5).

___________

(1) Richard Wagner”Opera şi drama”, Bucureşti, Editura Nemira, 2011, p. 17.

(2) ibidem, p. 23.

(3) ibid., p. 24.

(4) ibid., p. 26

(5) ibid., p. 28

Vezi: Richard Wagner și teatrul. O introducere

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radio

Alte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

Doamna cu o mie de fețe

Magia copilăriei, cronică de teatru

Artă contra putere sau despre sclavii ideilor, cronică de teatru

Dulcea nostalgie amară a tinereții, cronică de teatru

Despre dragoste și artă, cronică de teatru

Arhiva rubricii Dialoguri independente 

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaSTUDIUC. W. Sherborn,opera si drama,richard wagner,shakespeare,teatru antic,teatru si muzica,tudor sicomas
de TUDOR SICOMAȘ Lucrarea de tinereţe a lui Richard Wagner, ”Oper und Drama” (”Opera şi drama”, 1851) a fost considerată – şi încă este de unii iubitori de muzică de operă – drept un eseu blasfemiator la adresa unor creaţii îndrăgite şi bine înrădăcinate în sufletele melomanilor. Scris pe când...