de TUDOR SICOMAȘ

richard wagner studiu opera si drama

De-a lungul timpului, s-au scris nenumărate cărţi, eseuri şi studii atât despre opera literară şi filosofică, cât şi despre muzica lui Richard Wagner. De ce am aborda acum, în secolul XXI, lucrări despre compozitorul german? Ce ar putea să mai aducă nou o privire atentă şi o cercetare asupra operei sale teoretice şi muzicale? Ȋn primul rând, din punct de vedere teoretic, inovaţiile pe care Wagner le-a adus în domeniul artistic, nu numai spectacular-vizual, ci şi teatral şi muzical, au avut menirea de a schimba radical modul de a percepe desfăşurarea scenică a unei piese, precum şi gândirea asupra modului de a crea. El a fost liantul dintre romantismul secolului al XIX-lea şi toate curentele de avangardă ce au urmat la începutul secolului al XX-lea, începând cu simbolismul.

Creaţia lui Richard Wagner se situează la graniţa dintre un romantism târziu – prin subiectele inspirate din legende medievale care constituie baza operelor sale –, un realism poetic, fantastic şi mistic – prin filosofia şi modul de a compune libretele – şi simbolismul care abia începea să apară în arte – din nou, datorită alegerii subiectelor şi a tratării acestora într-un anumit mod simbolistic, punând în valoare prin metafore aspecte ale vieţii, sentimente, credinţe, religie.

wagner oper und drama

Fiecare dintre articolele ce le voi prezenta de aici înainte, materialul obţinut în urma cercetărilor asupra lucrărilor lui Wagner şi a celor aflate în strânsă legătură cu tematica tratează un aspect important al creaţiei compozitorului şi teoreticianului german. Ȋn primul rând, am dorit o prezentare amănunţită a principalului studiu asupra modului de gândire despre teatru, şi anume ”Opera şi drama”, volum apărut în anul 1851, în perioada sa de maximă fecunditate creatoare – este momentul când concepe planul pentru tetralogia ”Der Ring des Nibelungen” (”Inelul Nibelungilor”) şi când compune alte două foarte cunoscute şi apreciate lucrări: ”Die Meistersinger von Nürenberg” (”Maeştrii cântăreţi din Nürenberg”) şi ”Tristan und Isolde” (”Tristan şi Isolda”). Astfel, în primul dintre articole, intitulat ”Opera şi specificul muzicii”, atenţia se opreşte asupra câtorva noţiuni introductive privind tipul respectiv de artă. Discuţia continuă, apoi, cu analizarea ideilor wagneriene asupra istoriei operei universale, de la începuturi până în momentul când a conceput studiul său. După cum se ştie, o caracteristică fundamentală a personalităţii compozitorului a fost spiritul revoluţionar care a contribuit la decizia de a se implica în viaţa politică a ţării sale pentru a promova ideea unei unităţi statale, dar care a fost un element decisiv şi în alegerea sa de a propovădui un nou stil de teatru. Această pornire de revoltat se face vizibilă încă din primele rânduri ale primului capitol ale studiului său. De-a lungul întregii prime părţi, el contestă creaţiile din domeniul teatrului liric de până atunci, atacând compozitori consacraţi precum Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart, ba chiar şi pe Ludwig van Beethoven (într-o măsură mult mai mică, e adevărat), care i-a servit drept model. Ȋn contrast cu ei, se plasează el însuşi ca promotor al unei noi tendinţe în operă, care îşi doreşte crearea unei noi forme de expresie muzicală, dramatică şi spectaculară.

richard-wagner foto

Richard Wagner

Ȋn cel de-al doilea articol, intitulat ”Spectacolul şi specificul poeziei dramatice”, voi face o analiză asupra modului în care Wagner şi-a dorit spectacolul ideal pentru creaţiile sale. El face nenumărate referiri la tipul de teatru antic grec, pentru că, spune el, este tipul de spectacol care îmbină cea mai mare parte din artele existente: pictura, arhitectura, sculptura, literatura, muzica şi poezia. Pornind de la aceste elemente, compozitorul îşi doreşte readucerea în actualitate a tipului de îmbinare dintre ele pentru realizarea unei noi opere de artă, opera de artă totală, ”gesamtkunstwerk”. Pentru aceasta, este nevoie ca cei care creează opere – compozitorii – să renunţe la supremaţia pe care au deţinut-o atâta timp asupra poeţilor libretişti şi să le permită şi acestora să lucreze la acelaşi nivel cu ei. Numai printr-o îmbinare a cuvântului liric cu muzica se poate atinge o performanţă dramatică perfectă în teatrul liric. Apoi, după ce se încheie discuţia despre tragedia antică greacă, se trece la observarea atentă a influenţei care a avut-o asupra dramei wagneriene teatrul lui William Shakespeare. Din punct de vedere al modului în care sunt create personajele din operele lui Wagner, din punct de vedere al profunzimii psihologice şi al tridimensionalităţii acestora, sursa cea mai puternică a fost drama shakespeariană. Ȋn plus, compozitorul vede teatrul realizat de dramaturgul britanic ca prima încercare de reconsiderare a valorilor clasice eline şi de îmbinare a poeziei cu muzica. Iată, deci, cele două fundamente ale teoriei despre teatru wagneriene. Ȋn ultimul dintre subcapitolele primei părţi, ce poartă titlul de ”Poezia şi muzica în drama viitorului”, se punctează mult mai mult necesitatea apariţiei noului gen de dramă muzicală. Termenul de operă trebuie să fie ocolit, pentru că genul de spectacol pe care Wagner îl doreşte depăşeşte cu mult orice creaţie de teatru liric existentă până atunci. De asemenea, se prezintă, din punct de vedere tehnic, modalitatea în care trebuie realizată noua dramă wagneriană, pornind de la a discuta felul în care se compune libretul – din punct de vedere al versificaţiei, metrilor şi ritmului – până la montarea spectacolului propriu-zis – scenografie, tip de îmbinare a artelor pe scenă. Ȋn plus, apare şi prezentarea teatrului de la Bayreuth, Bayreuth Festspielhaus, locul pe care Wagner şi l-a dorit şi construit pentru a-şi reprezenta dramele muzicale, lăcaşul sacru, templul în care publicul poate veni, se poate refugia şi poate medita asupra vieţii prin intermediul poeziei şi al muzicii.

Richard WagnerȊn următoarele articole, voi prezenta trei dintre cele mai importante lucrări pentru scenă ale lui Richard Wagner: ”Parsifal”, opera cu care şi-a încheiat cariera, ”Lohengrin”, al cărei subiect se află în strânsă legătură cu cea dintâi, şi ”Tannhäuser”, care prezintă aceleaşi elemente ideologice şi filosofice de credinţă creştină ca şi cea de-a doua. Ideea de la care am pornit în analizarea respectivelor creaţii a fost cea a prezenţei religiei în drama wagneriană şi a împletirii misticismului cu sentimentele profane. Nu numai atât, dar îmi propun şi prezentarea filosofiei care l-a condus pe Wagner spre construirea unui anumit tip de personaje – filosofie care constă în plasarea pe un piedestal a Omului, în toată splendoarea lui. După cum se va vedea, protagoniştii lui Wagner nu mai sunt eroii perfecţi ai tragediei antice, supra-oamenii care pot să îşi asume faptele şi gesturile cu împăcare sufletească. Ei devin oameni de rând, capabili de sacrificii, de acţiuni nobile, dar mereu întâmpinând obstacole şi nefiind împăcaţi cu ei înşişi decât în momentul final şi suprem al părăsirii vieţii de pe pământ. Mai mult decât atât, nici măcar zeii prezenţi în dramele wagneriene nu mai sunt în stare să facă faţă tentaţiilor profane, astfel încât compozitorul îi umanizează, le conferă o aură de banalitate plăcută, pentru a-i apropia şi a-i face acceptaţi de către public. Pentru Wagner, spectatorii reprezintă măsura adevărată a muncii sale intelectuale şi artistice. Cu toate că este adeseori privit ca o personalitate dificilă şi orgolioasă, el nu şi-a dorit decât apropierea de auditoriul său, de cultivarea acestuia în sensul în care să le pună în faţă, metaforizate, problemele cu care se confruntă zi de zi fiecare din ei şi, prin intermediul poeziei şi al muzicii, să devină conştienţi de forţa lor personală şi de capacitatea de a îndura destinul. Mai mult, dorinţa lui a fost aceea de a contribui şi de a lăsa o moştenire culturii universale.

În cele din urmă, îmi voi îndrepta atenția asuprea scrierii celui mai bun prieten, dar și celui mai mare rival și contestatar al lui Richard Wagner, Friedrich Nietzsche: ”Cazul Wagner”. Pentru a pune în valoare şi într-o lumină favorabilă creaţia wagneriană, a fost necesară şi analizarea studiului filosofului nihilist. Acesta din urmă contrazice cu vehemenţă absolut tot ce compozitorul încercase să construiască. Ȋncepând de la muzica şi orchestraţia considerată greoaie, complicată, fără o susţinere clar psihologică, continuând, apoi, cu defăimarea lui Wagner ca individ şi ca teoretician şi ajungând până la a nega teatrul ca artă, din cauza a ceea ce ajunsese în perioada respectivă şi din cauza compozitorului, Nietzsche nu face altceva decât să sporească faima prietenului său şi, peste timp, să conturze ideea că Richard Wagner a fost şi va rămâne unul dintre cei mai mari oameni de teatru, estetician şi teoretician al tuturor timpurilor.

În concluzie, articolele ce vor urma se doresc a fi nu numai o analiză atentă asupra creaţiei wagneriene, ci şi o apologie a ei, datorându-se valorii şi amprentei cu adevărat importante şi de netăgăduit pe care a lăsat-o asupra teatrului modern şi contemporan şi, în special, asupra tipurilor de spectacole de operă (în special noul val german – Regietheater) și teatru care se practică în ziua de astăzi.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radio

Alte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

Doamna cu o mie de fețe

Magia copilăriei, cronică de teatru

Artă contra putere sau despre sclavii ideilor, cronică de teatru

Dulcea nostalgie amară a tinereții, cronică de teatru

Despre dragoste și artă, cronică de teatru

Arhiva rubricii Dialoguri independente 

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaSTUDIUBayreuth Festspielhaus,Cazul Wagner,Friedrich Nietzsche,Lohengrin,opera si drama,Opera und Dram,Parsifal,richard wagner,Tannhäuser,tudor sicomas
de TUDOR SICOMAȘ De-a lungul timpului, s-au scris nenumărate cărţi, eseuri şi studii atât despre opera literară şi filosofică, cât şi despre muzica lui Richard Wagner. De ce am aborda acum, în secolul XXI, lucrări despre compozitorul german? Ce ar putea să mai aducă nou o privire atentă şi o cercetare...