ruxandra sireteanu interviu pusa roth rev teatrala radio

Actriţa Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, în 20 decembrie 1943 şi a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din Platon Krecet, în regia lui Alexandru Finţi.

După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, în 1961, a intrat la I. A. T. C. „I. L. Caragiale”, la clasa profesorului Ion Finteşteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din Patima Roşie de Mihail Sorbul şi Fata, Iubita, Nevasta din Omul care s-a transformat în câine de O. Dragun, regia Andrei Şerban.

Între anii 1965–1969 a fost angajată la Teatrul Naţional din Craiova. Pe scena Naţionalului craiovean a interpretat: Catarina din Femeia îndărătnică de W. Shakespeare, regia Miron Niculescu; Dorina din Tartuffe de Molière, regia Miron Niculescu; Şura din Egor Bulîciov de Maxim Gorki, regia Petre Sava Băleanu; Elena din Suflete tari de Camil Petrescu, regia Geta Tomescu.

ruxandra-sireteanu

Ruxandra Sireteanu

Între 1971–1972 Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, unde a jucat rolurile Nina Zarecinaia din Pescăruşul de Cehov (regia Alexandru Colpacci) şi Maria din Omul care… de Horia Lovinescu.

Din anul 1972, este angajată a Teatrului „Nottara” din Bucureşti. Timp de 36 de ani petrecuţi pe scena acestui teatru, actriţa Ruxandra Sireteanu a întruchipat o serie lungă de personaje, printre care: Jennifer din Adio Charlie de G. Alexod, regia George Rafael (1972); Ghizi din Familia Tott de Orkeny, regia Val Paraschiv (1977); Nina din N-am încredere în bărbaţi de Sofronov, regia Dan Micu (1975); Senia din Calandria de D. Babiena (1982); Agripina din 5 romane de amor de Teodor Mazilu, regia George Rafael (1978); Veta din O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia Dan Micu (1986); Doamna Vintilă din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Alexandru Dabija (1984); Charlotta din Livada de vişini de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinschi (1987); Si Pin din Taifun de Ca O Yu, regia Alexandru Dabija (1988); Margareta din Simeyaşul de Gherman, regia Horaţiu Mălăele (1990); Elena Sergheevna din Şantaj de Ludmila Ruzumovskaia, regia D. Dembinschi (1992); Frosina din Avarul de Molière, regia Mircea Cornişteanu (1994); Doamna Pearce şi Doamna Higgins din Misterele Londrei, muzical după Pygmalion de G. B. Shaw, regia D. Dembinschi (1995); Fiokla din Căsătoria de Gogol, regia Gavriil Pinte (1998); Nanny din Nanny de Fenwik, regia Tom Ferriter (1999); Judy din Moştenirea lui Cadâr, muzical de Eugen Rotaru, regia Tania Filip (1999; Teatrul „Nottara” a făcut un turneu cu acest spectacol în SUA şi Canada, în 2001); Dragna, Boiana şi Olivera în Larry Thomson de Kovacevici (2001); Mama din Minciuna din mine de Sam Sheppard, regia Ada Lupu (2002); Tiţa din Prăpăstiile Bucureştilor de Matei Millo, regia Ada Lupu (2003); Chiriachiţa din Titanic Vals de Tudor Muşatescu, regia Dinu Cernescu (2003); Crapart din Jocul dragostei şi al morţii de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2003); Raisa Pavlova şi Ulita din Pădurea de A. N. Ostrovski, regia Tudor Mărăscu (2005); Eileen din Billy Şchiopul de Martin McDonagh, regia Vlad Masacci (2005); Nina Ivanovna din piesa Un pensionar fatal de Al. Galin, regia Tudor Ţepeneag (2008); Madam Roza în Ai toată viața înainte, dramatizare după Romain Gary, regia Alina Rece (2009);  Eva Starsky în Nu vorbiți cu actorii de Tom Dudzik, regia Diana Lupescu (2011).

Roluri la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Luiza din Fierarii de M. Nicolici, regia Răzvan Săvescu (2000); Lady Bracknell din Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, regia Răzvan Dincă.

familia tot ruxandra sireteanu

Ghizi în Familia Tott

Roluri în filme: Cursa, regia Mircea Daneliuc; Septembrie, regia Timotei Ursu; Speranţa, regia Şerban Creangă; Imposibila iubire, regia Constantin Vaeni; Între oglinzi paralele, regia Mircea Veroiu; Baladă pentru fiul meu, regia Constantin Dicu; Divorţ din dragoste, regia Andrei Blaier; Crucea de piatră, regia Andrei Blaier; Marea lehamite, regia Mircea Daneliuc; Terente, regia Andrei Blaier; Aici nu mai locuieşte nimeni, regia Malvina Urşianu; Niki Ardelean, colonel în rezervă, regia Lucian Pintilie; Păcală se întoarce, regia Geo Saizescu.

Actriţa Ruxandra Sireteanu a jucat în peste 30 de spectacole de televiziune şi în peste 300 de piese la Teatrul Naţional Radiofonic. A înregistrat câteva sute de poveşti pentru emisiunea „Noapte bună, copii!”.

Între 1996–1997, a interpretat unul dintre rolurile principale din „Piaţa rotundă”, SOAP OPERA produs de Radio România Actualităţi în colaborare cu BBC, finanţat de Phare.

Din 1996 face dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune Suflet de femeie.

În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti.

A susţinut multe recitaluri de poezie atât în România cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.

În prezent este profesoară de teatru la Şcoala de teatru pentru copii „Karisma”.

Puşa Roth: M-am gândit că am putea sta de vorbă, la un taifas aproape sentimental, despre ceea ce înseamnă teatrul pentru actriţa Ruxandra Sireteanu.

Ruxandra Sireteanu: Pentru mine, teatrul este dragostea şi chinul meu. Nici nu ştiu cum au trecut atâţia ani de când am urcat pe scenă. Cred că am fost pentru prima oară la teatru când aveam trei ani, ca să-l văd pe tatăl meu, marele om şiruxandra sireteanu portret marele actor Nicolae Sireteanu, care juca în „Hoţii” de Schiller, la Teatrul Naţional din Craiova. Atunci… m-am hotărât să devin actriţă, şi m-am ţinut de cuvânt. N-am avut niciodată alternativă fiindcă actorie mi-am dorit să fac întotdeauna.

P. R. : Teatrul este pentru foarte mulţi, adică pentru noi, spectatorii, o lume deschisă. Pentru actori este la fel? Sau este o lume tainică?

R. S.: E tainică, pentru că este foarte greu să-ţi mărturiseşti cuceririle, bucuriile, tristeţile. Eu îi invidiez pe cei care pot vorbi atât de lesne şi atât de fluent despre cum îşi creează rolurile, despre colaborarea lor deplină cu regizorii, cu colegii. Pentru mine este un chin atât de minunat, iar aceasta înseamnă multe nopţi nedormite. Pentru mine este cea mai cuceritoare profesie, pentru că dai mâna cu atâtea necunoscute, şi mă refer la personajele pe care le joc, le-am jucat şi cu care am relaţii excelente şi atunci sigur că este o lume fabuloasă.

P. R.: Credem noi, în simplitatea noastră, că teatrul este o sintagmă ce acoperă foarte mult din lumea aceasta de dincolo de cortină. Teatrul poate fi un ingredient care poate fi aşezat pe masa vieţii, aşa ca o ofrandă?

martin-mc-donagh-pusa-roth-ruxandra-sireteanu-dramatugie-irlandeza-vlad-masacci-teatrul-nottara

Eileen în Billy Şchiopul

R. S.: Ah, ce-mi faceţi! Păi, ce să spun? Atunci când omul îşi lasă la garderobă fărâmele lui sau hălcile lui, sau, nici nu ştiu cum să spun, fiindcă fiecare vine la teatru, mă refer la spectatorul care vine la teatru şi îşi lasă înfrigurările sau neliniştile, sau micile bucurii pe care şi le-a consumat până în clipa în care se aşează pe fotoliu şi aşteaptă primul gong. El, spectatorul, dacă vine la teatru, vine să se aline. Dacă plânge, plânge cu tine, dacă râde, râde cu tine. Ar fi minunat să îşi lase şi prejudecăţile acasă.

P. R.: Cum procedează Ruxandra Sireteanu atunci când este spectator?

R. S.: Eu încerc să fiu un spectator înţelegător, să las acasă aşa-zisele principii, pentru că luând parte la un eveniment – chiar dacă mergi la un spectacol pe care îl cunoşti, pe care l-ai mai văzut-o într-o altă montare – primeşti un dar, dar îl şi trăieşti ca spectator. Şi atunci, odată ce l-ai primit, trebuie să te bucuri de el şi să-l foloseşti cumva. Sigur că pleci cu el acasă, fiindcă aproape te obligă să-l iei cu tine, şi în felul acesta devine un ingredient care îţi îmbunătăţeşte hrana spirituală.

P. R.: Se spune că actorul ar fi doctorul de suflete…

R. S.: Aşa o fi! Nu ştiu sigur… dar cred că există şi un sâmbure de adevăr.

P. R.: V-aţi simţit vreodată, de-a lungul carierei, că aţi fost un fel de doctor pentru cei aflaţi în sala de spectacol?

R. S.: Da. Trebuie să mărturisesc ca m-am simţit de multe ori în această ipostază. Nu pot să spun nici după atâţia ani că mă simt împlinită , fiindcă eu cred că mai am ce spune… altfel ar trebui să trag cortina. Cât timp o să am voce, ochi, picioare şi o să pot să joc, şi o să mai fie nevoie de mine, o să continuu să pipăi viaţa, să caut soluţii, să dau viaţă unui personaj, să-l adulmec, să-l cunosc, până ajung la clipa de graţie şi spun: „Gata, l-am prins! E al meu!” Cred că este starea pe care o are fiecare actor care se dăruieşte profesiei. Spectatorul te răsplăteşte atunci când vii la aplauze şi nu numai atunci. Chiar şi în timpul spectacolului simţi că spectatorii te apreciază, că simt efortul tău de a face un personaj plauzibil. Nu pot să spun cum anume se simte acest lucru, dar este un fluid care ajunge pe scenă până la tine, se simte că tu eşti acolo pentru ei. De multe ori se vede bucuria, se observă lacrimile. Este plăcut când oamenii te opresc pe stradă şi te felicită pentru un rol sau altul.

Ruxandra Sireteanu in Nu vorbiti cu actorii

Eva Starsky în Nu vorbiți cu actorii

P. R.: Acesta ar fi bonusul… biletul de favoare…

R. S.: Puţin spus, bonusul.

P. R.: Mă gândeam că atunci când aveaţi doar trei ani şi l-aţi văzut pe tata pe scenă, aţi hotărât să-i continuaţi drumul. După nişte ani aţi ajuns pe aceeaşi scenă. Ce aţi simţit atunci când aţi ieşit în faţa publicului cu primul dvs. rol?

R. S.: Spuneam că atunci când m-am născut, tatăl meu era actor la Teatrul Naţional din Craiova. După ce am terminat Institutul de teatru, fiindcă aşa se numea atunci, am fost repartizată la Teatrul Naţional din Craiova. Aceasta a fost într-un anume fel şi dorinţa mea. Primul meu rol a fost Catarina din Femeia îndărătnică de Shakespeare. Eram inconştientă, dar m-am bucurat, fiindcă mi s-a părut că mi se cuvine. Să joci un asemenea rol la numai 21 de ani e aproape o nebunie. Am jucat cu câţiva actori care au jucat şi cu tatăl meu, pe scena unde a jucat tatăl meu…

P. R.: „Îngrozitor de bine” ar spune unii…

R. S.: Culmea este că a fost bine şi pentru mine. A fost bine vreo trei ani, până când am vrut să vin acasă. Acasă era şi acolo, într-un fel, pentru că am revăzut casa în care am locuit câţiva ani. Când mă întreba cineva ce vreau să fiu când am să cresc, răspundeam invariabil că vreau să fiu actriţă. Mi-aduc aminte că la acea vreme eram peltică.

P. R.: De câte ori a învins-o actriţa Ruxandra Sireteanu pe femeia Ruxandra Sireteanu?

R. S.: De multe ori. Dar este foarte greu să povestesc despre acest lucru. Este greu pentru că au însemnat momente importante din viaţa mea şi renunţări la care nici nu mai vreau să mă mai gândesc. Înseamnă că a meritat, aşa cred.

P. R.: Mă gândeam înainte de această conversaţie să fac o sumă a rolurilor dar m-am lăsat păgubaşă fiindcă lista e foarte lungă.

R. S.: Atunci aleg eu câteva. Aşa cum am spus, am debutat în Femeia îndărătnică, jucând Catarina, au urmat apoi Dorina din Tartuffe de Molière, Şura din Egor Bulîciov. Apoi am plecat de nebună la Oradea, iar după doi ani şi ceva m-am angajat la Teatrul Nottara. La Oradea, la invitaţia lui Alexandru Colpacci am jucat rolul Ninei din Pescăruşul lui Cehov şi am zburat când pe aripa avionului, când pe roata trenului. A fost un spectacol pe care nu l-am uitat şi un rol pe care mi-l amintesc cu umilinţa bucuriei sau bucuria umilinţei. La Nottara, am jucat atât de mult, că nu am o ordine a preferinţelor. Poate Veta din O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Lady B din Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, Rosine din Avarul de Molière, Fiokla din Căsătoria de Gogol, Raisa din Pădurea de Ostrovski, Chiriachiţa din Titanic vals de Muşatescu, Eileen din Billy Şchiopul de Martin McDonagh, Doamna Higgins din Pygmalion, Miss Pearce din aceeaşi piesă.

P. R.: Roluri de compoziţie, roluri frumoase, roluri foarte grele pe măsura unei mari actriţe.

R. S.: Ei, mă flataţi…

P. R.: Aşa spune critica, aşa susţine publicul, şi cine suntem noi să-i contrazicem!? Glumeam serios.

R. S.: E o stare pe care nu o poţi descrie atunci când realizezi că ai publicul tău. E bine… e minunat.

discurs intr un ciorap ruxandra sireteanu nina cassian senariu de pusa roth

P. R.: Unde se situează teatrul radiofonic în existenţa actriţei?

R. S.: Teatrul radiofonic este în inima mea, într-o cămăruţă specială. Mi-e dor mereu de acest teatru pentru ca aici am făcut multe roluri. Tot aici am fost adusă de mână de tatăl meu. Aş vrea să reamintesc doar de Moartea lui Ivan Ilici după Tolstoi, în regia regretatului Cristian Munteanu, unde am jucat rolul Praskoviei Fiodorovna, apoi dramatizarea după proza Ninei Cassian, Discurs într-un ciorap, recital pentru un singur personaj în care textul mi-a cerut mai multe voci. Un loc aparte îl ocupă teatrul pentru copii fiindcă şi aici, sau mai bine zis, mai ales aici, ai nevoie de multe voci. Este un exerciţiu formidabil pentru un actor. Este o retrăire a propriei copilării.

Interviu realizat de Puşa Roth

costintuchilaINTERVIUbilly șchiopul,confidențe fictive,crucea de piatră. filmografie ruxandra sireteanu,cursa mircea daneliuc,dramaturgie irlandeză,malvina urșianu,nina cassian,pușa roth interviu cu ruxandra sireteanu,recital ruxandra sireteanu teatrul radiofonic,roluri ruxandra sireteanu in teatru si film,ruxandra sireteanu,teatru radiofonic ruzandra sireteanu
Actriţa Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, în 20 decembrie 1943 şi a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din Platon Krecet, în regia lui Alexandru Finţi. După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, în 1961, a intrat la I. A....