„Să fim atenți cum construim prezentul!”
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN
La Teatrul de Artă din București s-a reluat chiar din primele zile ale lui ianuarie spectacolul intitulat România 2050. Textul scris de Radu Popescu a fost remarcat în cadrul concursului de dramaturgie patronat de Editura Nemira în anul 2014 și este înscenat chiar de autorul lui, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte piese ale sale, cu o lungă și apreciată viață scenică, anume Testament ori S-a furat mireasa. Devenit om de teatru dintr-o irepresibilă chemare – poate pentru că, după ce a urmat Facultatea de Medicină, și-a dorit să cunoască mai mult sufletul, iar nu doar trupul omenesc –, Radu Popescu este creatorul teatrului particular „Apropo”, cu o foarte zbuciumată existență, mereu în căutare de noi spații de afirmare scenică și, deloc întâmplător (dacă ne referim fie și strict la această experiență proprie), inițiatorul Maratonului teatrului independent, un festival de succes de câțiva ani buni în perimetrul teatral bucureștean.
Spre deosebire de alte texte ale sale, România 2050 are o structură „modulară”, i-am putea spune, fiind constituit din juxtapunerea mai multor momente, cu unul sau mai multe personaje, în care dramaturgul cu nume de cronicar face un „letopiseț” al unui timp viitor, o distopie, cum singur o denumește, așa încât și montarea acestei scrieri i-a inspirat dramaturgului-regizor un spectacol de genul experimentului itinerant. În acordurile unui foarte bine cunoscut cântec-invitație la cabaret, spectacolul pornește din fața teatrului spre a urma apoi un traseu cu cinci-șase „stații”, în sala pentru reprezentații, obișnuită, dar și prin clădirea-monument arhitectonic alăturată, de la etajul superior, până în subsolul-bar, cu o altă „trecere” când publicul primește adresarea directă a actorului-călăuză, același care, la final, nu se va despărți de el fără a rosti alte cuvinte, în aceeași curte, stăpânită acum de umbrele puternice ale înserării, sub o ploaie măruntă, pătrunzătoare, în acord cu starea apăsătoare pe care ți-o inducea spectacolul, parcă special „pregătită” pentru cei câțiva spectatori din acea zi a culturii naționale de către marele Regizor al universului…
„Să fim atenți cum construim prezentul”, zice Radu Popescu fără ocolișuri într-un interviu, rezumând succint sensul propriei scrierii. Filonul ideatic care ține textul și spectacolul este însăși imaginea unei societăți, a unei entități culturale minată grav de tare înfricoșătoare, compusă din zeci de flash-uri în care vedem parcă adunate toate relele știute, capabile să genereze altele și altele știute și acealea sau, poate, chiar nebănuite.
Rând pe rând, spectatorul este „invitat” la serbarea de la grădiniță, unde începe grotescul joc al mistificării, urmărește apoi „panseurile” – învățătură de viață asumată de un agent de servicii secrete, perorația deșănțată a unui politician unde demagogia este dusă la exterm și setea de bani capătă valori jalnic pantraguelice, ajunge în cercurile înalte ale „mafiei” superpotente, cu „drept de viață și de moarte”, la propriu, asupra insului și a valorilor sale de bine frumos, adevăr, are parte și de o porție de delectare cu chefurile celui cu prea mare dare de mână, dar și de un discurs patriotard, spus cu înflăcărare de o „militantă” cu eșarfa tricoloră la gât, spre a ajunge, prin metafora unei temnițe, desprinsă parcă din Orwell, chiar pe tărâmul absurd și cinic al anihilării mentale și fizice a individului care nu intră în regulile impuse. Sunt tipologii și situații pe care le întâlnim în jurul nostru, aici și acum, lupa sau microsopul prin care suntem chemați să le privim dezvoltând reverberații capabile să dezvăluie un carusel de grozăvii incredibile. Chiar dacă nu este unitar valoric (se simt unele lungimi pe care un regizor mai detașat le-ar fi „periat” puțin), textul are umor, un umor subtil insinuat, are ironie, cuvântul e mușcător, dar nu vehement, iar coborârea de multe ori în absurd conferă o cadență atașantă. În bună parte aceste virtuți transpar în spectacolul care, din păcate, câteodată, pierde ritmul și tensiunea, poate și din cauza neexersării, neputinței de a avea reprezentări ritmice.
Am apreciat strădaniile (niciodată nu uităm precaritatea resurselor în cazul acestor producții) scenografului Marian Văsîi de a configura spații unde realul și imaginarul coexistă onest și, mai ales, o garnitură de tineri interpreți talentați (încă o dată spre lauda acestor spectacole independente!), pe care îi voi aminti în ordinea afișului: Diana Dumbravă, Ana Maria Olaș, Tamara Roman, Cristina Pleșa, Lavinia Murgoci, Cristiana Luca, George Constantinescu (fondatorul acestui lăcaș care este Teatrul de Artă), Andrei V. Ciopec, Eugen Cozma, Cristian Ioniță, Ștefan Craiu, actori capabili, cei mai mulți în partituri multiple, de acel joc pe muchie între relevarea amănuntului de adevăr psihologic și finețea sugestiei cu trimitere în planul irealității, care conturează o lume terifiantă în stranietatea ei, un coșmar care s-ar putea înlătura, dacă ne-am trezi…
Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:
„Solitaritate”, un strigăt contemporan
Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti
„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”
„Construim poduri, trecem graniţe”…
Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii
Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret
Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”
Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”
FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă
FITS 2014. Flash – Omul-spectacol
FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul
Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin
Annie Muscă – biograful și personajele sale
Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova
Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”
Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca
Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc
Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila
Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic
Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu
„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”
La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru
Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu
Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj
Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival
Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth
Ecouri FITS 2015, cronică de festival
Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea
Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu
Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu
Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni
Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu
Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj
În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru
Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru
„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu
Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu
Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu
„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu
Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș
Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec
Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu
Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață”, interviu
Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru
La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru
Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru
„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru
George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu
Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival
Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru
Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru
Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu
În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru
Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu
Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj
Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru
