Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

cronica de teatru romania 2050 mariana ciolan

La Teatrul de Artă din București s-a reluat chiar din primele zile ale lui ianuarie spectacolul intitulat România 2050. Textul scris de Radu Popescu a fost remarcat în cadrul concursului de dramaturgie patronat de Editura Nemira în anul 2014 și este înscenat chiar de autorul lui, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte piese ale sale, cu o lungă și apreciată viață scenică, anume Testament ori S-a furat mireasa. Devenit om de teatru dintr-o irepresibilă chemare – poate pentru că, după ce a urmat Facultatea de Medicină, și-a dorit să cunoască mai mult sufletul, iar nu doar trupul omenesc –, Radu Popescu este creatorul teatrului particular „Apropo”, cu o foarte zbuciumată existență, mereu în căutare de noi spații de afirmare scenică și, deloc întâmplător (dacă ne referim fie și strict la această experiență proprie), inițiatorul Maratonului teatrului independent, un festival de succes de câțiva ani buni în perimetrul teatral bucureștean.

radu popescu romania 2050 cronica

Spre deosebire de alte texte ale sale, România 2050 are o structură „modulară”, i-am putea spune, fiind constituit din juxtapunerea mai multor momente, cu unul sau mai multe personaje, în care dramaturgul cu nume de cronicar face un „letopiseț” al unui timp viitor, o distopie, cum singur o denumește, așa încât și montarea acestei scrieri i-a inspirat dramaturgului-regizor un spectacol de genul experimentului itinerant. În acordurile unui foarte bine cunoscut cântec-invitație la cabaret, spectacolul pornește din fața teatrului spre a urma apoi un traseu cu cinci-șase „stații”, în sala pentru reprezentații, obișnuită, dar și prin clădirea-monument arhitectonic alăturată, de la etajul superior, până în subsolul-bar, cu o altă „trecere” când publicul primește adresarea directă a actorului-călăuză, același care, la final, nu se va despărți de el fără a rosti alte cuvinte, în aceeași curte, stăpânită acum de umbrele puternice ale înserării, sub o ploaie măruntă, pătrunzătoare, în acord cu starea apăsătoare pe care ți-o inducea spectacolul, parcă special „pregătită” pentru cei câțiva spectatori din acea zi a culturii naționale de către marele Regizor al universului…

cronica de teatru evista teatrala radio

„Să fim atenți cum construim prezentul”, zice Radu Popescu fără ocolișuri într-un interviu, rezumând succint sensul propriei scrierii. Filonul ideatic care ține textul și spectacolul este însăși imaginea unei societăți, a unei entități culturale minată grav de tare înfricoșătoare, compusă din zeci de flash-uri în care vedem parcă adunate toate relele știute, capabile să genereze altele și altele știute și acealea sau, poate, chiar nebănuite.

romania-2050-fotografie-spectacol

Rând pe rând, spectatorul este „invitat” la serbarea de la grădiniță, unde începe grotescul joc al mistificării, urmărește apoi „panseurile” – învățătură de viață asumată de un agent de servicii secrete, perorația deșănțată a unui politician unde demagogia este dusă la exterm și setea de bani capătă valori jalnic pantraguelice, ajunge în cercurile înalte ale „mafiei” superpotente, cu „drept de viață și de moarte”, la propriu, asupra insului și a valorilor sale de bine frumos, adevăr, are parte și de o porție de delectare cu chefurile celui cu prea mare dare de mână, dar și de un discurs patriotard, spus cu înflăcărare de o „militantă” cu eșarfa tricoloră la gât, spre a ajunge, prin metafora unei temnițe, desprinsă parcă din Orwell, chiar pe tărâmul absurd și cinic al anihilării mentale și fizice a individului care nu intră în regulile impuse. Sunt tipologii și situații pe care le întâlnim în jurul nostru, aici și acum, lupa sau microsopul prin care suntem chemați să le privim dezvoltând reverberații capabile să dezvăluie un carusel de grozăvii incredibile. Chiar dacă nu este unitar valoric (se simt unele lungimi pe care un regizor mai detașat le-ar fi „periat” puțin), textul are umor, un umor subtil insinuat, are ironie, cuvântul e mușcător, dar nu vehement, iar coborârea de multe ori în absurd conferă o cadență atașantă. În bună parte aceste virtuți transpar în spectacolul care, din păcate, câteodată, pierde ritmul și tensiunea, poate și din cauza neexersării, neputinței de a avea reprezentări ritmice.

romania-2050-foto-2

Am apreciat strădaniile (niciodată nu uităm precaritatea resurselor în cazul acestor producții) scenografului Marian Văsîi de a configura spații unde realul și imaginarul coexistă onest și, mai ales, o garnitură de tineri interpreți talentați (încă o dată spre lauda acestor spectacole independente!), pe care îi voi aminti în ordinea afișului: Diana Dumbravă, Ana Maria Olaș, Tamara Roman, Cristina Pleșa, Lavinia Murgoci, Cristiana Luca, George Constantinescu (fondatorul acestui lăcaș care este Teatrul de Artă), Andrei V. Ciopec, Eugen Cozma, Cristian Ioniță, Ștefan Craiu, actori capabili, cei mai mulți în partituri multiple, de acel joc pe muchie între relevarea amănuntului de adevăr psihologic și finețea sugestiei cu trimitere în planul irealității, care conturează o lume terifiantă în stranietatea ei, un coșmar care s-ar putea înlătura, dacă ne-am trezi…

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAna Maria Olaș,Cristiana Luca,Cristina Pleșa,cronica de teatru radu popescu romania 2050,diana dumbravă,editura nemira,george constantinescu,Lavinia Murgoci,lume terifiantă,mariana ciolan,radu popescu,romania 2050,Tamara Roman,teatrul de arta
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN La Teatrul de Artă din București s-a reluat chiar din primele zile ale lui ianuarie spectacolul intitulat România 2050. Textul scris de Radu Popescu a fost remarcat în cadrul concursului de dramaturgie patronat de Editura Nemira în anul 2014 și este înscenat chiar de...