Cronică de teatru de EDITH NEGULICI

Să trăiești orice ar fi – Tribut Barbarei cronica de teatru de edith negulici

Când o actriță precum Juliette Binoche și un pianist de anvergura lui Alexandre Tharaud se întâlnesc pentru a-i aduce omagiu unei mari doamne a muzicii franceze, rezultă un spectacol-eveniment dominat de discreție, rafinament și cea mai pură emoție. Pe 24 noiembrie 2017 se împlinesc 20 de ani de când ”La Dame En Noir”, ”La Longue Dame Brune”, ”La Chanteuse de Minuit” se stingea din viață. Influențați deopotrivă de ea, Juliette Binoche și Alexandre Tharaud o invocă și o recreează, readucând în atenția publicului muzica și textele care au făcut-o celebră și combinând-o cu propriile amintiri despre cea care avea să-și lase puternic amprenta asupra amândurora.

binoche_tharaud_barbara

În cartea ”Montrez-moi vos mains” (Editura Grasset, 2017), talentatul pianist rememorează întâlnirea cu cea care i-a bulversat viața. ”Descopăr o prezență vulcanică […] Pași, un dans, un joc unic, care nu seamănă cu al niciunei alte artiste. O manieră de a ocupa scena precum o leoaică, întinzând brațul spre tavan, cu încheietura mâinii îndoită, Barbara susține cerul. Înainte de a se prăbuși”, scrie muzicianul. Acum, muzica sa de pian acompaniază minimalist textele care i-au aparținut cândva Barbarei, rostite cu pudoare de Juliette Binoche. Delicat și poetic, spectacolul ”Vaille que Vivre”/”Să trăiești orice ar fi (Barbara)” a fost prezentat în cadrul FNT luni, 30 octombrie 2017, la Sala Studio a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale” din București. Inspirați de muzica Barbarei, Juliette Binoche și Alexandre Tharaud oferă cu eleganță teatrul vieții sale într-un spectacol magnific, plin de virtuozitate, putere și fragilitate emoționantă. Invocându-i prezența electrizantă, pe scena dominată de pianul de concert masiv, vocea actriței se face auzită, precedând primele melodii triste, anunțând deja tributul solemn. Sobrietatea recitalului dramatic nu  sacrifică în nici un fel la pasiunea interpretării. ,,Nu-mi atinge pianul! Nu-mi atinge zidurile de apărare! Nu-mi atinge privirea!” La grande Dame en Noir, generoasă și sălbatică, îndrăgostită și solitară, este fantoma în jurul căreia, după două decenii de la dispariția sa, gravitează cele două staruri.

spectacol barbara

Între recital dramatic și recviem liric, melodii evocate și versuri sentimentale, spectacolul evocă amintirile și leitmotivele din repertoriul muzical al Barbarei. Iubire, incest, singurătate, oameni, dor, scenă sunt surse de inspirație și stări de spirit din care interpreții se hrănesc și cu care, totodată, se și  confruntă. Urmărind insistent poezia melancolică a Barbarei, duo-ul atinge esențialul într-un punct dramatic culminant: sinceritatea în stare brută.

Alexandre Tharaud vorbește despre Barbara cu emoție infinită. Îl însoțește mereu, aşa cum și el, la rândul său, o acompaniază pe Juliette Binoche. Cei doi artiști au dezvoltat o legătură specială, unică și profundă cu marea doamnă a cântecului francez. ”De ces descentes au fond du fond, j’ai toujours resurgi. Sûr, il m’a fallu un sacré goût de vivre…”/„De fiecare dată când am ajuns în situaţii critice, am reuşit să-mi revin. Asta, pentru că am iubit mult viaţa…”. În ”Il était un piano noir”, biografia sa neterminată publicată în 1997, la un an de la moartea sa, Barbara povesteşte cu modestie şi poezie despre copilăria sa furată de incest şi de ocupaţie, despre anii boemi petrecuţi în Belgia şi despre începuturile carierei sale în cabaretele pariziene. Scrie despre visul care a bântuit-o întreaga viaţă: să cânte, să scrie, să compună, să urce pe scenă în faţa publicului, ”cea mai frumoasă poveste de dragoste” a ei. Aceste pagini stau în centrul poveştii pentru voce şi pian imaginate de Juliette Binoche şi Alexandre Tharaud. Cântecele Barbarei se combină cu amintirile artiștilor despre ea, texte şi piese, de la cele mai cunoscute până la cele mai secrete, pentru a crea un spaţiu senzorial. Un stilou şi un pian care slăvesc viaţa, iubirea, durerea, furia, dar mai presus de orice speranţa, care, fie şi în momentele cele mai sumbre şi mai disperate, i-a fost vibraţie internă şi a ajutat-o să meargă mai departe pe Barbara, legenda care, după cum spunea Juliette Binoche, era în stare să transforme „umbrele în lumină şi catifeaua sumbră în sori”.

sa traiesti orice ar fi

Născut din dragostea imensă a pianistului Alexandre Tharaud pentru Barbara, acest spectacol la patru mâini, un spectacol minimalist pentru voce și pian este, de asemenea, rezultatul unei întâlniri rare între pianistul și Juliette Binoche. „Simt că mi-am cunoscut fratele”, spune ea. „Există o dimensiune profundă în Juliette, care are ecou imediat sensibilitatea extremă a Barbarei”, adaugă el. Alexandre Tharaud, creatorul acestui proiect care dă naștere uneia dintre cele mai singulare și așteptate creații din FNT, își amintește: ”Până la împlinirea a 17 ani, am ascultat orele, noaptea, în adolescența mea. În 1987, ne-am întâlnit cu adevărat la Théâtre du Châtelet. Am fost fascinat. Ea s-a îndreptat către noi, spre mine, mi-a atins dreapta, acolo, adânc în inima mea și a rămas acolo pentru totdeauna. O astfel de prezență, chiar din scenă, poate schimba o viață, eu sunt martor.” Juliette Binoche recunoaște, de asemenea, că a fost cucerită de Barbara: „Scena era un loc de comuniune cu Barbara, o întâlnire bizară pe care o știa să o conducă cu vârful degetelor ei. După spectacol, am mers la cabina ei, m-a îmbrățișat. Era liberă, vie, îndrăgostită de viață. Mai târziu, i-am scris o scurtă scrisoare cu câteva luni înainte de a dispărea. Barbara mi-a răspuns, îi păstrez scrisoarea prețioasă ca pe un talisman”, mărturisește actrița.

A face să triumfe viața 

Recital sensibil și intim, regizat sub forma unui delicat omagiu, Să  trăiești orice ar fi (Barbara)” a fost creat în iulie 2017 pentru Festivalul de la Avignon și apoi la Filarmonica din Paris. Deși acest spectacol sfâșietor s-a născut din dor, recitalul nu sună ca un omagiu sentimental realizat de fanii nostalgici, nici ca o sărbătoare tristă. Artiști desăvârșiți, realizați, complecși și magnetici, Binoche și Tharaud, în concordanță cu muza lor, fac să triumfe viața, consolarea și speranța, bucuria de a fi pe scenă. Astfel, titlul spectacolului Vaille que vivre” se inspiră din sublimul cântec ”Le mal de vivre”. ”Legătura noastră, ca o prezență scenică intensă, mi-a schimbat viața. Depardieu la sfârșitul emisiunii sale spunea: «Îi mulțumesc Barbarei pentru cântecele sale, versurile ei  ne aduc alinare». Mi se pare foarte frumos. Barbara m-a însoțit și a însoțit mii de oameni toată viața, cu bucuriile  și mai ales cu necazurile lor Și apoi, această voce, acest mod de a pune totul pe masă, de a nu se  proteja, de a i se oferi publicului în totalitate, cu toate defectele sale – erori care trebuiau arătate, întrucât sunt parte a identității noastre – toate acestea, Barbara a știut cum să le depășească. De fiecare dată când am ascultat-o, a fost o lecție minunată. Barbara a îndrăznit să-și lase garda jos, să ne ajute să trăim cu acest curaj pe care l-a găsit în ea însăși”, declara Alexandre Tharaud. ”Când la sfârșitul memoriilor sale, Il était un piano noir, Barbara scria: «În ciuda izolării mele, în ciuda lungului doliu pe care tocmai l-am început, la sfârșitul vieții mele frumoase și intense, am fost o femeie fericită», ea ne mărturisește de fapt că și-a câștigat această fericire. Umbrele sale au devenit ușoare, catifelele negre i-au devenit soare. Merită să trăiești este imperativul moral urgent aflat in adâncul celei mai negre disperări”, concluzionează Juliette Binoche.

Tulburătorul omagiu pentru voce și pian strălucește ca o lumină sensibilă asupra cuvintelor Barbarei, cea care a cântat dragostea, durerea, furia și speranța.

juliette binoche al tharaud

Spectacolul crește pe măsură ce Juliette Binoche preia melodiile, trece de la versuri la muzică  și invers, nu în felul Barbarei, ci cu vocea sa gravă. Binoche pe scenă o urmează pe Barbara în viață. Începe timid, își întinde aripile din ce în ce mai mult, până la excentricitate – diva poartă un costum negru cu mâneci largi, transparente, senzuale, evocând intimitatea rochiei de seară și a neglijeului. Paradoxal, cu cât actrița se transpune mai mult în melodii fără a încerca să se identifice cu Barbara, cu atât mai mult Barbara prinde viață aducând în scenă povestea despre episodul prostituției (în piesa ”Hop là”) sau despre legătura nefericită cu familia sa. Juliettei Binoche nu-i este teamă să prezinte publicului cea mai întunecată parte a vieții cântăreței: violul, incestul și imposibilitatea de a ajunge la timp pentru a-și ierta tatăl, aflat pe patul de moarte. ”Se spune că sunt tristă. Nu sunt deloc tristă. Pur și simplu, toată viața este doar o trecere. Toți vom muri.” Actrița stă grațioasă pe pian și îl acompaniază pe Alexandre. Plăcere. Dorință. Știe că poate să cadă. Să se împiedice. Să doară. Dar urcă. Deși există riscul să se prăbușescă, abia așteaptă! Nimic nu este greu în acest spectacol-reverență, acest colaj de texte realizat de către două staruri care sunt aici fani și dramaturgi, cu complicitatea lui Vincent Huguet și Chris Gandois. Nu este un spectacol-concert de performanță, ci este mult mai sensibil și mai îndrăzneț. Juliette Binoche cântă desculță, într-o simbioză perfectă cu  pianul pe care-l mângâie și care parcă îi devine o a doua natură. Cântă și ne încântă grav, poetic, pe silabe, cu moliciuni și  zvârcoliri, imprimându-ni-se în memorie și reverberat obsedant în orice somn de zi și de noapte. Pentru ce tot efortul ăsta? Pentru câteva clipe de extaz? Se va opri timpul în loc să le savureze, să le simtă prelingându-se dulce pe buze și în jos, pe gât, apoi…? Va ajunge să le guste atât cât vrea, ca să se sature de ele, să nu-și mai dorească altele și amintirea lor să-i umple dorințele pentru toată viața? Juliette Binoche (Barbara) cântă și ți se așterne în suflet și o respiri și o trăiești, orice ar fi! Arta de a trăi dincolo de aparențe. Să trăiești orice ar fi înseamnă să trăiești fără să-ți mai controlezi emoțiile, tremurul şi lacrimile. Pentru că oamenii cu adevărat puternici sunt oamenii care se transpun în situațiile celor din jur şi plâng aceleaşi lacrimi cu ei, cei ce simt îmbrățişările ca o contopire, cei ce încurajează, nu judecă, iubesc şi sprijină necondiționat. 

Edith Negulici

Edith Negulici

logo revista teatrala radioAlte cronici de Edith Negulici: „Viaţa mea a fost un spectacol bun!”

„Sunt al dracu’ de fericită! Încă o vodcă!!!”

Totul despre sex

„E ca şi cum corpul meu ar simţi!”

„Am un chef incredibil să înjur şi acum am şi curaj. Te-am iubit mai mult decât orice pe lume!”

”Ținutul din miezul verii”/”cimitirul vesel” al familiei destrămate

Polina – danser sa vie

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru  

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAlexandre Tharaud,Barbara,edith negulici,fnt,Il était un piano noir,Juliette Binoche,Să trăiești orice ar fi (Barbara),”La Chanteuse de Minuit”,”La Dame En Noir”,”La Longue Dame Brune”,”Vaille que Vivre”
Cronică de teatru de EDITH NEGULICI Când o actriță precum Juliette Binoche și un pianist de anvergura lui Alexandre Tharaud se întâlnesc pentru a-i aduce omagiu unei mari doamne a muzicii franceze, rezultă un spectacol-eveniment dominat de discreție, rafinament și cea mai pură emoție. Pe 24 noiembrie 2017 se împlinesc...