de PUȘA ROTH

sali vechi de teatru in bucuresti sala momolo sala bossel

În peisajul actual al Bucureştilor au apărut o serie de teatre particulare care nu numai că fac concurenţă marilor teatre, dar oferă posibilitatea ca iubitorul de teatru să poată alege o piesă cu mai mare uşurinţă, fiindcă  fiecare companie, fie ea particulară sau de stat, se străduieşte să fie pe placul celor pentru care teatrul este hrană spirituală.

Cred că se cuvine să ne întoarcem  în timp şi să ne reamintim de teatrele sau, mai bineConstantin_Bacalbasa spus, de sălile unde se juca teatru în secolul al XIX-lea. Pentru aducere aminte am apelat la lucrarea Bucureștii de altădată a lui Constantin Bacalbaşa, ziarist, memorialist și om politic român. A fondat ziarele: „Țara”, „Patriotul”, „Românimea” și revista umoristică „Ghiță Berbecul”. A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris lucrarea Bucureștii de altădată (4 volume,  între 1927 și 1932), cea mai importantă operă a sa, dar şi cea mai valoroasă sub raport documentar. Tot Bacalbaşa a mai scris:  Capitala sub ocupaţia dușmanului (1921); 1001 feluri de măncări, 1934; Dictatura gastronomică. 1501 feluri de măncări, Editura Universul, 1935 – reeditată la Editura Cartex, în 2009; Chestia cârciumarilor; Răvașe de plăcinte; Peticul lui Berechet. 

casa capsa sala momolo sala bossel

„În colţul bulevardului Academiei cu Calea Victoriei a fost clădită casa Greceanu. În spatele clădirii în care funcţionează şi azi restaurantul Capşa (Calea Victoriei nr. 34, cu o firmă modestă la intrare: „Casa Capşa, fondată 1852”), s-a aflat, înainte de 1840, o altă clădire a boierilor Slătineanu în care, la etaj, s-a ame­najat o mare sală de bal şi de spectacole (sala Slătineanu sau Momolo, după numele proprietarului, italianul Eronimo Momolo). În clădirea din faţa sălii Slătineanu, închiriată şi apoi cumpărată de ei în 1871, fraţii Capşa, români macedoneni, au deschis o cofetărie în anul 1866, iar după 1880 restaurantul, hotelul şi cafeneaua, devenite curând locul preferat de întâlnire al lumii politice şi culturale bucureştene, până în timpul celui de al doilea război mondial. Actualul Hotel Capşa nu era pe atunci, iar casa, care nu avea decât un etaj, cuprinde şi sala Slătineanu atât de cunoscută şi vestită. Era cunoscută fiindcă în această sală se dădeau cele mai frumoase baluri mascate ale epocii, foarte căutate pe atunci, foarte mult frecventate de către toată societatea înaltă. Multe intrigi sentimentale se înnodau în sala aceasta. […] Localul în care este instalat ziarul „L’Independance Roumaine” este cu totul altul. Pe acea vreme era o casă veche cu un etaj: sus, sala Bossel, sală de teatru cu tavanul scund şi cu un rând de loji la nivelul sălii, în genul sălii Majestic; era şi sală de bal mascat. După dispariţia sălii Slătineanu, această sală a rămas cea dintâi şi mai şic întâlnire de bal mascat. Tapiţerul sas Frederich Bossel a deschis în 1849, într-o construcţie nouă sau poate într-o aripă a fostului palat domnesc amintit mai sus, refăcută de el, o sală de bal şi de teatru care a dăinuit timp de trei decenii; aflată în apropierea Teatrului cel Mare, sala Bossel a fost, vreme de mai mulţi ani, a doua sală de teatru a Bucureştilor, în care dădeau spectacole trupe româneşti şi străine.” (Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, volumul 1, 1871–1877, ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, București, Editura Eminescu, 1987, pag. 55–56).

pusa-roth

Pușa Roth

Articole și interviuri de Pușa Roth:  Poveste despre tatăl meu

„Capriciile Fenisei” de Lope de Vega

Dumitru Radu Popescu: „Am scris multe piese plecând de la actori”

Lucian Giurchescu: „Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie”

Ruxy

Actriţa Ruxandra Sireteanu a încetat din viață

Ruxandra Sireteanu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”

„Comedia măgarilor” de Plaut

Caragiale – 162

Anotimpuri de teatru

„Orestia” de Eschil

„Cel ce se pedepsește singur” de Terențiu

„Mizantropul” de Molière la Teatrul Național Radiofonic

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

Ştefan Iordache – lecţia despre simplitate şi firesc

Remember Irina Petrescu

Coca Andronescu în „Peribañez şi comandorul de Ocaña” de Lope de Vega

Ștefan Iordache în „Amphitryo” de Plaut

Un zâmbet pentru un iris

 

costintuchilaEVOCĂRIcapsa,constantin bacalbasa,Eronimo Momolo,hotel capșa,majestic,pusa roth,reclama capșa,sala bossel,sala momolo,sala slatineanu,săli de teatru in bucuresti secolul XIX,teatrul cel mare
de PUȘA ROTH În peisajul actual al Bucureştilor au apărut o serie de teatre particulare care nu numai că fac concurenţă marilor teatre, dar oferă posibilitatea ca iubitorul de teatru să poată alege o piesă cu mai mare uşurinţă, fiindcă  fiecare companie, fie ea particulară sau de stat, se străduieşte...