Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

aniversarea de harold pinter cronica de teatru radiofonic cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicÎn lumea teatrală, ca dramaturg, poți da buzna cu un text important. După aceea aștepți surpriza. Ești blamat sau aclamat. Ambele reacții au o tentă pozitivă, chiar dacă perspectiva celei dintâi ți se pare pentru moment o catastrofă. Atâta vreme însă cât crezi în textul tău atunci acesta își va dezvălui senzația ulterior, poate după următoarea piesă sau după cea de-a zecea… Pentru Harold Pinter, care pășea pe drumul postmodernității dramaturgiei, primul său titlu a fost considerat rezonabil, iar cel de-al doilea un dezastru. Și asta pentru că mesajul său nu trecea de rampă fiind capsulat  într-o manieră considerată stranie și impenetrantă. Textul acesta se numea The Birthday Party, jucat pentru prima dată în 1957 pe o scenă londoneză. Un an mai târziu însă scenele din Cambridge și Oxford aveau să-l aplaude. Să fi fost oare o diferență dintre capacitatea intelectuală de receptare a publicului sau doar despre cea de acceptare a criticilor? Cel mai probabil cred că a fost un recul al debutului său gălăgios, cum l-au considerat unii, și care l-a încadrat în grupul acelor tineri furioși ai dramaturgiei engleze. Înregimentarea aceasta s-a dovedit a fi revelatoare. Acest tânăr furios avea să devină un excelent actor, dramaturg, regizor pentru scenă, film, radio și televiziune, scenarist și un poet remarcabil.

Harold Pinter Premiul Nobel

Harold Pinter

Unii spuneau despre dramatugia lui că își trage seva din textele lui John Osborne, alții din Oscar Wilde, Bernard Shaw, Cehov, Kafka, Beckett sau T. S. Eliot. Ba unii considerau chiar că ar descinde din Shakespeare și Renașterea engleză, cu tente din Molière sau Corneille. La început întotdeauna omul tinde să caute asemănări…

Dacă primele sale patru texte n-au avut deloc succes în Anglia, în restul Europei însă au avut un efect formidabil. Englezii au devenit atenți și, nu după mult timp, aveau să le primească pe post de capodopere. S-a întâmplat așa poate și din cauza misterului, a non-rețetarului și a nesupunerii sale față de tendința generală a dramaturgiei de moment. Cert este că, prin profunzimea textelor sale pline de originalitate, Pinter a reușit să exprime conceptul de viață al celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Anxietățile și amfibolia umanității de după cel de-al Doilea Război Mondial sunt marile teme ale acestui cel mai iubit și hulit, în același timp, autor dramatic postmodern, devenit în mod straniu un clasic, cu el începând și încheindu-se un capitol al contemporaneității teatrale.

harold pinter the birhday party

Teatrul lui Pinter este particular, de o sensibilitate paradoxală. Spaima care colindă textele sale posedă o uluitoare alchimie prin care violența proximă și posibilă nu se etalează, ci rămâne suspendată ca o provocare iminentă. Această stratagemă dramatică a lui Pinter devine cheia sensibilității sale. Conversația mută și dialogurile o asezonează.

Aventura intelectuală a lui Pinter îi transformă operele în capodopere, revoluționând expresivitatea dramatică. Fără îndoială că tematica socială avea să derapeze în politică, ceea ce era și normal pentru Pinter politicianul, cu toate că acest teren era unul  minat pentru dramaturg. Pinter a scris pentru propria sa terapie, pentru a-și consuma angoasele și, de ce nu, chiar și înclinațiile spre violență. Rezultatul a fost unul extraordinar pentru umanitate aducându-i Premiul Nobel în 2005, însă teribilismul său politic l-a aruncat în derizoriul… incompetenței. În celebrul său discurs de mulțumire la primirea premiului, Pinter s-a compromis transformându-și pledoaria într-una cu iz politic, calificându-i în mod vehement pe George W. Bush și Tony Blair drept „criminali de război”. O reacție a militantului activ pentru drepturile omului care însă, în cadrul ceremoniei cu pricina a fost cel puțin deplasată. După această întâmplare a venit și întrebarea… Pinter a făcut politică în teatru sau teatru în politică?

aniversarea de harold pinter teatru radiofonic

Să ne întoarcem însă la cea de-a doua piesă a sa, Aniversarea, retrasă din repertoriul  teatrului londonez la numai câteva zile după premieră. Interesant este să vedem ce făcea dramaturgul la cei 27 de ani pe care îi avea când a scris acest text. Din 1954 începuse să joace pe diferite scene provinciale sub numele de David Baron. N-avea casă. Hălăduia mereu prin turnee. Își câștiga existența uneori ca portar, chelner, îngrijitor sau vânzător de cărți. De un an era căsătorit. Și, peste toate, era un… furios. Pe acest teren a apărut The Birthday Party, un text care traduce în cuvinte misterul, confundat nu de puține ori cu absurdul, și conflictul dintre trecut și prezent, antagonism presărat cu o spaimă constantă și exasperantă.

Harold Pinter 2

Harold Pinter

În general piesele lui Pinter, din punct de vedere regizoral, nu implică un decor amplu, strategia sa dramatică bazându-se pe o moderație vizuală și pe o amplificare a situației scenice. Vorbim așadar despre un spațiu gol, asfixiant și anxios, în care se converg,  pentru câteva clipe, destinele unor personaje pline de vulnerabilități și neputințe, folosite de autor ca arme de distrugere a fiarelor sufletești și care lasă impresia unei traiectorii inexistente. Posibil ca acest lucru să vină din faptul că Pinter însuși spunea că nu știe mare lucru despre personajele sale. Din acestă obscuritate și neclaritate a tipologiilor  se propagă misterul. Personajele lui vin de nu se știe unde și merg nu se știe încotro, bântuind o tramă posibilă, dar mereu imposibilă. Acest lucru face din textele sale o ofertă excelentă pentru o punere în undă. Acesta a fost, probabil, și motivul pentru care regizorul Dan Puican a ales imediat după Revoluție, Aniversarea sigla fnt on airlui Pinter. În elanul acelei libertăți râvnite și întrezărite a fost o alegere excelentă. 1990 era de altfel momentul oportun pentru ca un asemenea text să câștige undele Teatrului Național Radiofonic și avea șanse ca impactul său să fie unul sonor. Și iată că, după 25 de ani, secțiunea On Air a Festivalului Național de Teatru 2015 s-a deschis cu spectacolul lui Dan Puican.

„Pinter a readus teatrul la elementele lui de bază: un spațiu închis și dialoguri imprevizibile unde oamenii sunt unii la mila altora și prefăcătoriile se năruie.” Așa suna una dintre motivațiile juriului Premiului Nobel pronunțată după 20 de ani de la premieragrafica the birthday party radiofonică românească a Aniversării și care s-a pliat perfect, avant la lettre, pe acest concept regizoral.

O distribuție de mare clasă, moneda viageră a lui Puican, pune în mișcare roata pinterescă, rulând-o dincolo de ziduri, într-o iluzie cu gust de interogatoriu inept. Interesant este că ascultând spectacolul radiofonic simți cumva prezența lui Pinter, senzație care nu provine doar din puterea cuvintelor jucate, ci mai cu seamă dintr-o tactică bine plănuită de echilibratul tandem distribuție-regizor, marca specifică a creațiilor lui Dan Puican.

Opera lui Pinter este, îndeobște, împărțită de critici în mai multe etape, pornind de la o fază lirică și ajungând la una politică, trecând printr-un dramatism profund și printr-un caracter polemic uneori exacerbat. Ei bine, Dan Puican ține cont de plasarea textului în cronologia creativă a lui Pinter și păstrează nealterat lirismul textului, care fără doar și poate există. Poezia aceasta l-a ajutat pe Puican să dea un anume ritm dialogului, transformând o conversație aparent banală într-o enigmă spectaculoasă. Autorul și regizorul se regăsesc și în faptul că amândoi știu ce înseamnă actoria. Aș îndrăzni să spun că, din această perspectivă, Puican îl ajută pe Pinter, marșând pe dialogul invizibil, îmbrăcând conflictul inexistent și sporind suspansul.

Dragos Paslaru

Dragoș Pâslaru

Cele șase personaje, interpretate impecabil de o pleiadă de actori pentru care teatrul radiofonic a fost și este încă, pentru unii dintre ei, o a doua casă, comunică dincolo de disperare, cu tandrețe și violență, în acea manieră profund pinterescă. Petey Boles (Mitică Popescu), Meg (Elena Nica Dumitrescu), Golberg (George Constantin), McCann (Virgil Ogășanu) și Lulu (Dana Dogaru) gravitează în jurul lui Stanley Webber (Dragoș Pâslaru), crescând misterul printr-o vibrație unică și consonantă.

Unii dintre critici numeau piesele lui Pinter „comedii ale amenințării”. Spectacolul lui Dan Puican este, chiar și după atâta vreme, o excelentă comedie în care teama, spaima și umorul se contopesc într-o superbă demonstrație à la Pinter și care își atinge misiunea de a ne îmbia să respirăm, fie și pentru un ceas, aerul seducător și particular al operei unuia dintre cei mai interesanți dramaturgi pe care i-a dat modernitatea.

sigla fnt on airFNT 2015 – Secțiunea On Air. Aniversarea de Harold Pinter. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Mitică Popescu, Elena Nica, George Constantin, Virgil Ogăşanu, Dragoş Pâslaru, Dana Dogaru. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare difuzată în premieră în 16 iulie 1990. Redifuzată vineri, 23 octombrie, ora 22.30, la Radio România Cultural.

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Cristina Chirvasie rubrica RTR cronica de teatru radiofonic

Cristina Chirvasie

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile urii

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

Caragiale înainte de… Caragiale

Oximoronul conjugal e… cool

O cvintă teatrală sau Contrastele lui Albulescu

Rendez-vous cu finul lui Pepelea

Călătorie pe harta cerului

Ciorapul… platonic

George Banu. Căutări în 4 acte

„Mantaua” sau „Fâșia Gogol”

Imensul Enescu

Circ într-un pahar cu apă

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICaniversarea de harold pinter,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic de cristina chirvasie,dan puican,dana dogaru,fnt on air 2015,harold pinter si politica,john osborne,oxfor,premiul nobel harold pinter,teatru radiofonic,The Birthday Party
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE În lumea teatrală, ca dramaturg, poți da buzna cu un text important. După aceea aștepți surpriza. Ești blamat sau aclamat. Ambele reacții au o tentă pozitivă, chiar dacă perspectiva celei dintâi ți se pare pentru moment o catastrofă. Atâta vreme însă cât crezi...