Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

carnavalul chisinau cronica de teatru

Un succes al Teatrului Național din Chișinău pe scena Teatrului Național din București: Carnavalul” dupăD’ale carnavalului de I. L. Caragiale. Adaptare, dramatizare şi regie: Alexa Visarion

Iubesc D’ale carnavalului pentru umorul torenţial şi mesajul subliminal. Toată viaţa este un carnaval.

Dacă Horaţiu Mălăele monta acum o vreme ”Scrisoarea lui Caragiale, din care lipsea actul al treilea (făcând un hatâr autorului şi oferind un regal publicului), Alexa Visarion face invers: adaugă piesei scene antologice din proza scurtă, definitorie ca mesaj, pentru a depăşi graniţa carnavalului de cartier, sugerând, pe bune dreptate (aveam de mult această convingere), că nu doar politicul sinistru este marca României, ci, mai ales, carnavalul. Divertismentul, ţopăială perpetuată. Domnul Alexa Visarion face parte din şcoala veche a regiei care lucrează cu migală de bijutier la relaţia dintre personaje. Se simte tot timpul că nimic nu e de dragul de a fi, ci totul este cum vrea Visarion să fie. Multe momente, atât de tocite în emoţia spectacolului, capătă sub bagheta maestrului o strălucire şi o efervescenţă sclipitoare. Dar, ca în orice aventură, e şi câştig, e şi pierdere. Cum vrei s-o iei…

Actorii se dedică jocului frenetic cu entuziasm. Petru Hadârcă (nefiind Birlic ori Louis de Funès), în rolul celebrului fanfaron Mache Razachescu (ce-i mai zice şi Crăcănel), reinventează modelul consacrat. E caraghios altfel: mototolit, jignit, rublă ştearsă, cheltuieşte multă energie în zadar, e amantul bătut măr, prostul ”Carnavalului”, demonetizat, recuperat, din comic devine tragic. Multele scene de un ridicol total l-ar fi satisfăcut şi pe cinicul şi imbatabilul Nenea Iancu! El nu a stat să se ia la trântă (post-mortem) cu detractorii, ponegritorii şi bătăuşii, oferindu-le o straşnică răzbunare.

carnavalul

În celebrul bătăuş al cartierului, Iancu Pampon, fost lucrător la dezordinea publică, Ion Mocanu etalează atributele brutei abjecte, imbecile, răzbunarea extremistă a ţopârlanului român, iar bâta lui devine personaj! Gelosul Othello al mahalalei termină cu brio inepta lui tevatură, ca un Hamlet al meditaţiei stradale, în braţe cu nea Crăcănel şi, în loc de schilodit, e gata să se facă iubit. Tandemul geloşilor înşelaţi non-stop este un ax al spectacolului turbionar.

Miţa Baston trăieşte şi în zilele carnavalului nostru. La fel şi Didina. Visarion actualizează frapant, sugerează rafinat. Scandalului apocaliptic din zilele noastre îi spune carnaval mediatic. Ana Tkacenko joacă agresiv, posesiv, intempestiv, e o Miţă deprimată, înşelată, torturată, îşi lasă la vedere nurii şi îşi dezgoleşte sentimentele cu energie debordantă, inepuizabilă. Artista creează momente comice de excepţie. Gelozia nu e oarbă, ci total justificată.

Iurie Focşa este un Iordache argint-viu, înfometat de mezeluri, slugărnicie şi distracţie. Se mişcă precum un titirez, ca un saltimbanc. Mişcarea scenică dăunează însă dialogului, în cazul celui cu Pampon din prima scenă. Excesul de mişcare oboseşte publicul care trebuie să fie foarte atent la replici pentru a pricepe bine povestea vetustă a falsului de la frizerie.

Anatol Durbală e mai mult decât un frizer, e un stilist, un Don Juan invincibil, tuns, frezat şi pomedat, o lighioană masculină, un pervers uns cu toate alifiile şi când trece la contraatac şi mătură pe jos cu Miţa, luând-o în braţe, pe umeri, moment antologic. Zbaterea Miţei în cârca amantului Nae are un haz enorm!

Asimetrică, Didina Mazu (Olesea Sveclă) este înaltă, suplă, apetisantă, terorizată de fantoma lui Pampon, a cărei escortă a fost şi va fi în continuare. Împreună cu Miţa şi cu amantul comun creează un trio caragialian de excepţie.

Titu Maiorescu se întreba retoric dacă asemenea specimene ar exista în realitate. Când eşti prea aproape de tablou, nu ai perspectivă, oricât de savant ai fi. Ilustrul critic cerea un gram de moralitate, dar cinicul scriitor, pe bună dreptate, îi refuza pretenţia şi a plătit pentru asta. Nimic nou sub soarele istoriei literare. În viaţă − criticat, în moarte − aplaudat!

Foarte inspirată schimbarea de sex a ipistatului care nu apelează la o purtătoare de cuvânt a poliţiei ancestrale, ci la o purtătoare de fustă, cu mult haz. Angela Ciobanu realizează cu aplomb un foarte reuşit rol comic.

Alexa Visarion adaugă tot din fauna lui Caragiale scene din ”Moşii, secvenţe din ”Momente şi schiţe (din celebra ”Inspecţiune), îi aduce în ”Carnaval” pe Veta şi pe Chiriac (ceea ce este plauzibil), acordă atenţie şi ”Nopţii furtunoase, şi Scrisorii pierdute. Este tot lumea lui Caragiale, în vorbe şi spirit, enormizată printr-o montare gigantescă, cu un final halucinatoriu care amplifică grotescul, dramele umane. Dar povestea e întreruptă şi ascultăm o altă naraţiune. Nimic nu i-a scăpat comediografului ca să îi adăugăm noi ceva. Caragiale sancţiona pecuniar şi o virgulă omisă la tipografie, dar o piesă întreagă modificată?! Sinuciderea lui Anghelache şi îngroparea lui într-o pubelă pun capacCarnavalului”! Mai lipsesc maidanezii evocaţi de dramaturg în insomnia lui de la Hotel Victoria, dar măturătorii sunt aduşi de la Romprest. Acceptăm extensia şi apreciem reuşitele care afectează totuşi comicul buf ce-şi pierde ceva din suflu (în actul al doilea), burlescul total fiind cheia farsei. Năpasta e în altă lucrare.

Catindatul de la percepţie (Ghenadie Gâlcă), care încheie actul întâi cu brio, este exact ce trebuia să fie. Şi intuiţia lui Caragiale s-a dovedit vizionară. Moralul nu se schimbă; se modifică proporţiile.

Nicolae Ghereg (Nenea Anghelache), Angela Ciobanu (Veta), Valentin Zorilă (Lache), Mihai Zubcu (Costică), Dan Melnic (Chelnerul) şi Cornelia Maros-Suveică (O mască) contribuie la atmosfera de epocă cu rezultate remarcabile. Fiecare cu partitura lui şi cu prestanţa care se reţine. Ei sunt lumea lui Caragiale văzută prin prisma textelor alese de Ionel Nicolaev.

Scenografia (Irina Gurin) aduce, în primul act, frizeria de cartier, neracordată la apă şi canalizare, cu mobilier jalnic − o canapea unde se petrec mici evenimente, o masă de toaletă şi accesorii uzate, iar în actul al doilea − o anexă a salonului de coafură, unde se scot măştile şi se poate întâmpla orice, în drumul spre două toalete (feminin şi masculin) şi într-un minibar, unde fac dragoste Veta şi Chiriac. În actul al treilea, viziunea este cosmosul lui Caragiale, un spaţiu al nimănui şi al tuturor. Atât scenografia, cât şi aranjamentul muzical (Şerban Fleancu) servesc un spectacol neortodox, incitant, cu un repertoriu muzical eteroclit. Şi dacă la premiera absolută, Caragiale, huiduit copios, a urcat pe scenă şi a fluierat gaşca mitocanilor oglindiţi, zicând: ”Autor fluierat din sală s-a mai văzut, dar autor fluierând publicul ba!, de data aceasta, publicul aplaudă textul nemuritor. Pacificul nu poate separa ceea ce Prutul încă este, o barieră artificială de care se mai cramponează diverşi Bibici, Caţavenci, Miţe şi Mangafale politice, care pot încăpea foarte bine şi sub mantaua ucrainianului Gogol.  

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

Strălucirea unui eveniment, cronică de teatru

”Exemplară deschidere de stagiune la Teatrul Național din București”, cronică de teatru

Un nou spectacol de succes la Teatrul Național din București: ”A fost odată în România”, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexa visarion,caragiale,cronică de teatru rtr
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU Un succes al Teatrului Național din Chișinău pe scena Teatrului Național din București: ”Carnavalul” după ”D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale. Adaptare, dramatizare şi regie: Alexa Visarion Iubesc ”D’ale carnavalului” pentru umorul torenţial şi mesajul subliminal. Toată viaţa este un carnaval. Dacă Horaţiu Mălăele monta acum...