de DOINA PAPP

Toată suflarea teatrală știe că de anul acesta Mihail Sebastian a ieșit de sub embargoul copyright-ului devenind bun patrimonial al culturii mondiale, deci liber la accesat. O binefacere pentru cei care știu că în materie de moștenitori și drepturi domnea o mare confuzie, pe fir fiind și case de avocatură, și nepoate, și binevoitori de tot soiul.

Mihail Sebastian (18 octombrie 1907, Brăila–29 mai 1945, București)

Cum la recentele manifestări – Festivalul  Mihail Sebastian (3–5 noiembrie 2016)  dedicate scriitorului la Brăila a apărut și enigmatica doamnă Michaela Sebastian, nepoata scriitorului, fiica fratelui său Beno Hechter, pe care n-a chemat-o dintotdeauna Sebastian, sunt semne că lucrurile ies la lumină și ne vom putea bucura de opera cunoscutului scriitor în deplină libertate. (În ce mă privește am negociat cândva cu o altă nepoată, Beatrice, de care nimeni n-a mai pomenit, mai la modă fiind între timp corespondența cu Leni Caler, actrița care i-a inspirat multe eroine, inclusiv pe aceea din Accidentul, romanul iubirilor neîmplinite.)

În fine, lăsând la o parte istoriografia să spunem că date fiind realitățile, anul acesta a plouat cu spectacole după piesele lui Sebastian, cele mai jucate fiind evident Steaua fără nume și Jocul de-a vacanța, deși cunosc și interesul arătat de unii amatori de inedite acelei piese neterminate, Insula, cu un destin înconjurat de mister. S-au reprezentat și dramatizări ale Jurnalului (de notorietate fiind un spectacol fără vârstă realizat de actorul septuagenar Nico Nitai la teatrul său din Tel Aviv, Șalom, d-le profesor, prezentat în mai multe rânduri și în România și premiat, culmea!, la un festival de tineret (Undercloud). Mai rar s-au apropiat dramatizările de romanul De două mii de ani, exemplar și esențial pentru înțelegerea gândirii și sensibilității lui Mihail Sebastian. Când a fost realizat la radio serialul tocmai redifuzat, scriitorul intrase din nou în corzile unor polemici privind poziția sa față de problema evreilor și a iudaismului, așa încât, cu toate dificultățile în a-l explica pe Sebastian în contextul epocii, abordarea romanului poate fi considerată un act de curaj.

Mihail Sebastian, Teatru, ediție din 1946

Rândurile de față le dedic însă, ca o mare iubitoare a teatrului lui Sebastian ce mă aflu, piesei sale Jocul de vacanța, a cărei geneză e explicată pas cu pas și în Jurnal, pagini ce au stat și la baza unei emisiuni radiofonice documentare sub genericul „Biografia unei capodopere” (poate se redifuzează!). Dincolo de exegeza textului, există și exegeze scenice, multe dintre ele menite să pună în lumină lirismul și romantismul drept constante ale unui scriitor atât de virulent altminteri în publicistica și cronicile teatrale ale vremii.

Tamara Buciuceanu și Florin Piersic în Jocul de-a vacanța, regia: Geo Saizescu

Reluarea de curând la TVR a acestei piese într-o montare a anilor ’70, în regia lui Geo Saizescu, văzută sincron cu una dintre cele mai recente realizări pe scena orașului de baștină al dramaturgului, Brăila, relevă rezistența componentei romantice tocmai invocate. Cu Florin Piersic în rolul lui Ștefan Valeriu, iconoclast dar la costum, galant și sentimental în comportări în ciuda afișatului joc… antisistem, spectacolul din anii ’70 nu putea fi altfel decât realist, psihologic și liric, cum a fost pe drept calificat autorul său. Mai toată distribuția, de la Tamara Buciuceanu, de o candoare adorabilă în rolul d-nei Vintilă, la Corina, prototip clasic de ingenuă, așa cum o interpretează Violeta Andrei, sau Bogoiu căruia Matei Alexandru îi conferă o soliditate incompatibilă cu visele sale de navigator… pe hartă, respiră atmosfera acelei pensiuni tihnite unde-și petrec concediul funcționarii mărunți din piesa lui Sebastian, făcându-ne nostalgici și invidioși după asemenea ocazii, ce-i drept, rare.

Jocul de-a vacanța, regia:  Erwin Şimşensohn, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, 2015

Mai interesant e că o variantă 2015, cea de la Brăila cu nonconformistul Emilian Oprea (interpretul procurorului Panait din filmul De ce eu) în rolul lui Ștefan Valeriu și Corina Moise – Corina, o tânără a generației disco, au același aer nostalgic, transmițând o liniște interioară și un apetit sentimental aproape de neînțeles la generația pe care o reprezintă.

La polul opus, cu ani în urmă când, cum vă spuneam, abordarea lui Sebastian era o problemă, regizorul Radu Afrim, copilul teribil al regiei românești la vremea aceea, a realizat la Baia Mare un Joc de-a vacanța pur și simplu bezmetic. Acțiunea se petrecea în birourile unei corporații unde, sufocați de reguli și steif, corporatiștii dau frâu liber imaginației petrecându-și vacanța într-un vis halucinant în care totul devine posibil oricât de suprarealiste și fanteziste ar fi soluțiile. Hazul monstruos al acelui spectacol nu l-am mai regăsit vreodată, lirismul violat al lui Sebastian opintindu-se degeaba să mai rămână în viață. Dar ce-am mai râs! Și la TVR au fost încercări de a-l scoate pe Sebastian din tiparele lui și mă gândesc la varianta regizoarei Olimpia Arghir cu George Alexandru și Elvira Deatcu încercând să reabiliteze neoromantismul cu ajutorul cadrelor naturale, dar semănând mai degrabă cu eroii lui Salinger din De veghe în lanul cu secară.

Iată că între timp ni s-a făcut dor de Sebastian cel adevărat, după cum ne dovedește și regizoarea Sânziana Stoican în spectacolul brăilean protejat de ghirlandele de iederă ale unui decor romantic unde personajele se întâlnesc ca odinioară. Cert e că în orice fel ar fi montat, Mihail Sebastian sună suav, calm și generos asemenea muzicii pe care o asculta la nesfârșit la radioul său pe vremea când asta îl păzea de vijeliile istoriei. Lista montărilor cu Jocul de-a vacanța se îmbogățește mereu. Mai avem o variantă… tânără și la Teatrul de Comedie, și una nouă la Teatrul TV, unde regizoarea Anca Colțeanu a semnat de curând regia unui teleplay cu Demeter András în rolul principal și un memorabil Bogoiu în interpretarea lui Gheorghe Visu. Să sperăm că nu vom trăi o inflație menită să bagatelizeze una dintre cele mai frumoase pagini interbelice ale teatrului românesc.

De două mii de ani, dramatizare de Doina Papp după Mihail Sebastian, regia artistică: Attila Vizauer, 2007 – fragment 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

doina papp

Doina Papp

logo revista teatrala radioAlte articole de Doina Papp: Irina, regina

Un regal feminin, o realizare pentru toate timpurile, cronică de teatru radiofonic

Viitorul este feminin, dar depinde din ce parte privești, cronică de festival

Ultima haltă în Paradis, cronică de teatru tv

Cristi și jocul închipuirii

„Reunificarea celor două Corei”, un titlu capcană și o piesă despre iubire, cronică de teatru

Dramaturgie de Balcani, cronică de festival

Ildikó Kovács, omagiată la Festivalul Internațional al Teatrului de Animație

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva Mihail Sebastian

Arhiva rubricii Profil teatral

costintuchilaPROFIL TEATRALdoina papp,festivalul mihail sebastian,florin piersic,geo saizescu,mihail sebastian,montari cu jocul de-a vacanta,profil teatral rtr,tamara buciuceanu
de DOINA PAPP Toată suflarea teatrală știe că de anul acesta Mihail Sebastian a ieșit de sub embargoul copyright-ului devenind bun patrimonial al culturii mondiale, deci liber la accesat. O binefacere pentru cei care știu că în materie de moștenitori și drepturi domnea o mare confuzie, pe fir fiind și...