Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

fiscalizarea bacsisului

rubrica spectator ca la teatru revista teatrala radioDe la 1 mai încoace lumea nu mai vorbeşte despre altceva: s-a impozitat bacşişul, fraţilor! S-a dus ambiţu’, tocmai la ce-am ţinut, a murit francu’, a pierit bucuria. S-a distrus cea mai frumoasă complicitate, aceea dintre prestatorul de servicii şi clientul pentru care se prestează. El îţi aducea nota între coperţi uzate, tu puneai banii munciţi – plus o mică atenţie – între aceleaşi coperţi. El venea şi te întreba echivoc zglobiu: „Se poate?” Tu răspundeai galant: „Sigur că da.” El, isteţ: „Imediat vă aduc restul.” Tu, jignit: „Nu-i nevoie!” Gata, bacşişul era la el, impresia bună era creată, el te privea cu admiraţie, tu te simţeai boier, Mecena, Ţiriac. Dar de-acum… adio! Ne uităm unul la altul ca doi copii cărora li s-a luat jucăria pe care se certau – suntem stingheri şi pustii. 

Am un vecin frizer – de cartier – şi o mătuşă prin alianţă, chelnăriţă la restaurantul din colţ. Considerând că datorită lor pot avea acces la o părere avizată, i-am întrebat cum se împacă cu noile reglementări fiscale. 

frizer montaj

„O mare porcărie, domniţă!”, mi-a răspuns nea Sandu, din capul locului. „Ce se bagă statu’ sau anafu să îmi strice mie şmenu bazat pe respect cu clienţii care se tunde la mine în prăvălie? Păi, asta e o tradiţie multiseculară, e ca căluşu sau mămăliga. Eu îi servesc, ei mă serveşte şi aşa merge biznisu’. Nu cer, dar omu se simte, domne, că are obraz nu ca statu care numai cere şi de dat ne dă canci. Dar şi eu sunt culant… Vrea să îi fac cărare pe mijloc, îi fac pe mijloc. Vrea tunsoare bob, mă execut. Vrea pierdut la spate, la spate îl pierd. Păi, eu am pacienţii mei de ani de zile, ne-am legat pe viaţă. Respectul e respect şi bacşişul e tot respect. Şi acuma ce crede ăştia? Că ne strică nouă prieteneala? Chit că ne vedem după servire, în parc, la leagăne şi eu atenţia tot mi-o iau, adică aşa, să nu fie în incinta săvârşirii faptei, la locul evaziunii cum s-ar zice. Dar altfel, nu stric eu tradiţii pentru care s-au sacrificat generaţii întregi că vrea fiscu’. Anafura lui de anaf cui l-a inventat!” 

chelnerita bacsis satira razvana nita

Tanti Cici e şi mai fermă. „Iau şi voi mai lua şi nu scot bon, uite-aşa fiindcă sunt şmecheră şi feministă! Să mă lege în cătuşe, să văd care are tupeu să mă ia din câmpu’ muncii. Că cică s-a mărit evadarea fiscală. Aşa, şi? Eu ţi-am mărit-o care muncesc de dimineaţa până seara şi la închiderea programului intru şi la vase că avem o fată cu circulaţia periferică proastă pe care o ajut din generozitate, dar şi pentru că are socru’ ei stupi şi mai lingem şi noi miere adevărată, nu clei. Păi, la noi bacşişul e ca un fel de contract pe drepturi de autor. Adică ni se răsplăteşte servirea, nivelul de ataşament, zâmbetul, decolteul larg, glezna subţire. Sau credeţi că e simplu să te menţii în echilibru cu o tavă pe care sunt 5 boluri de supă, 3 beri şi două cafele? Şi uneori mi se pune un cârcel de îmi vine să o dau dracului de alimentaţie publică. Dar trec peste, că aşa face un sportiv de performanţă, nu ţine cont de limitele corporale, strânge din dinţi şi merge mai departe şi când îi cântă tricoloru’ pe catarg, plânge, că ştie că ţara se gândeşte la el şi e mândră.” 

Da, lucrurile sunt complicate, rana e încă deschisă, inspectorii peste tot. Totuşi e neplăcut să intri într-un local public şi odată cu nota de plată chelnerul să-ţi arunce o privire criminală gen „Nu cumva… Să nu cumva să nu…” Ce să mai vorbim de frizerie… Parcă niciodată foarfeca nu a fost mai aproape de beregată.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

 

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUproză satirică,răzvana niță,rtr,spectator ca la teatru,tabletă,tableta revista teatrală radio
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ De la 1 mai încoace lumea nu mai vorbeşte despre altceva: s-a impozitat bacşişul, fraţilor! S-a dus ambiţu’, tocmai la ce-am ţinut, a murit francu’, a pierit bucuria. S-a distrus cea mai frumoasă complicitate, aceea dintre prestatorul de servicii şi clientul...