de PUȘA ROTH

mizantropul de moliere pusa roth

tnr-logoDuminică, 7 ianuarie 2017, la ora 14.00, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic va difuza spectacolul Mizantropul de Molière. Adaptare radiofonică de Elena Negreanu. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Ion logo rrcCaramitru, Emil Hossu, Dana Dogaru, Stela Popescu, Alexandru Repan, Florian Pittiş, Şerban Cellea, Mirela Gorea, Dem Savu, Theodor Danetti, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Cristian Molfeta. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din 1987.

moliere portret de pierre mignard

Molière, portret de Pierre Mignard

Intelectualul Molière (15 ianuarie 1622, Paris–17 februarie 1673, Paris) cunoscuse din anii copilăriei lumea pestriţă a unui Paris care cocheta cu forme de viaţă burgheză, fără a fi uitat coloratul spectacol medieval, în care teatrul popular deschidea porţile spectacolului străzii. Cartierul Halelor, în care se născuse Molière, era locul cel mai animat din Paris, centrul care atrăgea ca un magnet energiile. Autorul lui Tartuffe este însă puţin legat de un spaţiu delimitabil sau de psihologia identificabilă a unei categorii sociale. Nefiind expresia unei clase, Molière nu este nici expresia unei epoci anume. La fel ca Shakespeare, Goethe sau Caragiale, opera lui este o expresie a esenţei umane.

cartierul halelor paris mathilde du monceau

Mathilde du Monceau, Cartierul Halelor din Paris

Ce ştia Molière şi ce nu ştia Boileau, care-i sugerase să rămână doar scriitor, este o întrebare la care se pot primi multe răspunsuri. În cazul său, dramaturgul, regizorul şi actorul alcătuiesc în mod fericit şi singular figura creatorului unic. Se determină reciproc în modul cel mai natural cu putinţă. Chiar dacă astăzi nu putem decât intui cum arăta în epocă o reprezentaţie teatrală, în textul molieresc se simte mai întâi de toate practica teatrală, atât în structura dramatică, în felul în care ştie să conducă acţiunea, conferindu-i un caracter scenic „natural”, fără ocolişuri inutile sau excesivă literaturizare, cât şi în expresia propriu-zisă, care nu întâmpină nici o dificultate de rostire pe scenă, aşa cum apare de multe ori chiar la mari scriitori, în perioada barocului şi a clasicismului. Molière scria în versuri sau în proză cu aceeaşi uşurinţă, fapt rar în secolul al XVII-lea. Nu era însă interesat de calităţile poetice ale textului, care pot face din teatru o bună lectură literară, dar care, pe scenă, îşi pierd mult din valoare sau rămân simple ornamente care sună bine. Dimpotrivă, versul nu e la el mai mult decât un instrument natural de exprimare, iar calităţile poetice se reduc de fapt la mijloacele tehnice folosite cu virtuozitate. Faţă de Corneille şi Racine, alexandrinul, vers atât de cultivat de francezi în tot secolul clasic, e mai puţin livresc la Molière, care găsește resurse de naturaleţe uneori nebănuite. Nimic din solemnitatea versului alexandrin nu transpare în felul în care îl foloseşte Molière. Aceasta pentru că interesul lui este eminamente scenic și nu trebuie sacrificat niciodată de dragul frumuseţii literare a unui pasaj.

În această formă ce dobândeşte aparenţa naturaleţii, este turnată cea mai cuprinzătoare radiografie de tipuri, comportamente, mentalităţi, definite însă deloc schematic, pe toată scara creaţiei comice, până la acele amănunte care ies din tipare previzibile şi care fac ca un personaj să aibă farmec ori de câte ori te întorci la el. Molière a fost până în adâncul sufletului un neobosit observator al lumii. Viciul, prostia, urâţenia, făţărnicia, slăbiciunea sunt omeneşti. N-a cruţat pe nimeni şi nimic, conform principiului lui Terenţiu: „Sunt om; nimic din ce-i omenesc nu-mi este străin.”

gravura de horace Vernet enciclopedie larousse

Scenă din Mizantropul, gravură de Horace Vernet, Enciclopédie Larousse

După comedia-balet Amorul doctor (L’Amour médecin), cu muzică de Lully, Molière dă la iveală, în 4 iunie 1666, Mizantropul (Le Misanthrope), în mod inexplicabil puţin apreciată, deşi prin observaţia psihologică este superioară celorlalte piese.

În Mizantropul, Molière înfăţişează o schemă a iubirilor nepotrivite în lumea de la Curte, devenită obiect al satirei. Numai că, prin puterea de analiză, mediul supus observaţiei nu este, ca şi în alte cazuri, restrictiv, conflictul psihologic devenind general-uman. Alceste este iubit de Arsinoé și de Éliante, curtată de Philinte. La rândul său, o iubeşte pe Célimène, în jurul căreia se învârt numeroşi comedii-de-moliere-caractere-mizantropulaspiranţi. Acest scenariu îi permite autorului să dezvolte o problemă esenţială, aceea a sincerităţii. Piesa pune în evidenţă eşecul ambelor soluţii: căutarea adevărului prin mizantropul Alceste şi compromisul ipocriziei, cultivat de cocheta Célimène. Între cele două atitudini, comportamentul bazat pe respectarea lucidă a convenţiilor pare mult mai eficace. Philinte şi Éliante vor avea o căsătorie fericită, în timp ce prea sincerul Alceste va lua drumul exilului, iar cocheta Célimène pe cel al eşecului. „Să fiu cinstit şi sincer, ăsta-i talentul meu”, spune mizantropul lui Molière, care „nu are suflet de curtean” şi observă cu amărăciune: „Şi cine n-are darul gândirea de-a-şi ascunde / În ţara asta locul nu-şi va afla niciunde.” Fuga lui Alceste, a acestui prim mare neadaptat, a acestui învins în lupta cu lumea, a acestei conştiinţe tragice, este oare, în plan superior, fuga a lui Molière? Fuga de lume poate fi tradusă atât de simplu la marele artist: conflictul cu principiile rigide, cu convenţiile sociale în raportul lor cu realităţile vieţii, cu preţiozităţile, prefăcătoria, minciuna, laşitatea, cu tot ceea ce îndepărtează fiinţa umană de adevărata ei natură:

Alceste

Trădării, nedreptăţii – le-am îndurat supliciul.

Voi părăsi mocirla unde triumfă viciul.

Un loc, departe-n lume, sunt sigur, voi găsi

În care-un om de-onoare să poată vieţui.”

(Actul V, scena 8, traducere de Nina Cassian)

moliere mizantropul editie secolul XVII

Comicul serios şi aspru, gustul pentru măsură şi simplitate, dispreţul pentru exagerările comportamentale, dragostea nepotrivită, devenită ţintă a comicului, incomunicabilitatea, toate susţin tonalitatea dramatică a piesei. „Există o sfântă şi dureroasă tristeţe a comediei, a marii comedii, căci râsul despovărător şi justiţiar creşte din pământul negru al păcatului omenesc, scrie Dumitru Solomon. (*) comedii-de-moliere-caractere-mizantropulTristeţea marilor autori comici răspunde unei drame a lucidităţii: ei descoperă urâtul, mai deplin decât alţii, îl denunţă cu înverşunare dar nu-l pot învinge decât în câmpul ficţiunii. Urâtul persistă şi proliferează, chiar dacă acolo, în lumea ideală a artei, a fost înfierat, pedepsit, pulverizat. Comedia îndreaptă, într-adevăr, dar îi îndreaptă pe cei drepţi. Optimismul comediei ascunde scepticismul creatorului ei, iar verva explozivă a lui Molière maschează, poate, conştiinţa iremediabilului. […] Să faci binele mai mult decât crezi în el şi să priveşti omenirea ca pe un bolnav incurabil, ce poate fi mai deprimant pentru un artist? Altul ar fi plâns la căpătâiul acestui copil bătrân şi bolnav. Molière l-a făcut să râdă. Omenirea nu se poate salva prin râs, e adevărat, dar îşi poate prelungi copilăria.

Există o comedie, una din cele mai triste comedii pe care le-a cunoscut teatrul, o capodoperă de rigoare şi profunzime caracterologică, comedia în care Molière a dat cea mai umană imagine a scepticismului său: Mizantropul.”

———————

(*) Prefaţă la vol. Molière, Teatru, II, Dragoste cu toane, Preţioasele ridicole, Bucureşti, Editura Minerva, colecţia BPT, 1974.

Fragment din Mizantropul de Molière, cu Ion Caramitru (Alceste) și Emil Hossu (Philinte), regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 8 iunie 1987

Pușa Roth

Pușa Roth

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Prin teatrele pariziene de Pușa Roth

Arhiva rubricii Corespondență 

Alte articole și interviuri de Pușa Roth:  Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

„Capriciile Fenisei” de Lope de Vega

Dumitru Radu Popescu: „Am scris multe piese plecând de la actori”

Lucian Giurchescu: „Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie”

Ruxy

Actriţa Ruxandra Sireteanu a încetat din viață

Ruxandra Sireteanu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”

Caragiale – 162

Anotimpuri de teatru

„Orestia” de Eschil

„Cel ce se pedepsește singur” de Terențiu

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

Ştefan Iordache – lecţia despre simplitate şi firesc

Remember Irina Petrescu

Coca Andronescu în „Peribañez şi comandorul de Ocaña” de Lope de Vega

Ștefan Iordache în „Amphitryo” de Plaut

Un zâmbet pentru un iris

Săli de teatru în Bucureşti în secolul al XIX-lea

Profesiunea doamnei Warren, cronică de teatru

Mata Hari – Dincolo de legendă, cronică de teatru

Allegro, ma non troppo, cronică de teatru

39 de trepte, cronică de teatru

Cristian Munteanu

Costache Caragiale

Anotimpul de aur

Švejk în al doilea război mondial, cronică de teatru radiofonic

Nicu Nitai, dramaturg, regizor și actor israelian

Florian Zeller

Masca 25, cronică de teatru

Casa cu pisici, cronică de teatru

Viața Capitalei, la rubrica Rarități

Ovidiu Iuliu Moldovan în „Tragica istorie a doctorului Faust” de Christopher Marlowe 

„Fântâna sfinţilor” de John Millington Synge la Teatrul Principal din Palma de Mallorca

Homo homini lupus

Poezie de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Național Radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICCartierul Halelor din Paris,dan puican,dumitru solomon,elena negreanu,moliere mizantropul,nina cassian,pusa roth,teatrul national radiofonic
de PUȘA ROTH Duminică, 7 ianuarie 2017, la ora 14.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va difuza spectacolul Mizantropul de Molière. Adaptare radiofonică de Elena Negreanu. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Ion Caramitru, Emil Hossu, Dana Dogaru, Stela Popescu, Alexandru Repan, Florian Pittiş, Şerban Cellea, Mirela Gorea, Dem Savu, Theodor...