» » Shakespeare – 400: „Henric al V-lea” la Teatrul Național Radiofonic

Shakespeare – 400: „Henric al V-lea” la Teatrul Național Radiofonic

cronica de teatru radiofonic henric V cristina chirvasie

tnr-logoAstăzi, 23 aprilie 2016, când se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare (născut, 23 aprilie 1564 [?], botezat în 26 aprilie 1564, Stratford-upon-Avon–mort, 23 aprilie 1616, Stratford-upon-Avon), Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultaţi un spectacol cu caracter de superproducție: Henric al V-lea, în traducerea lui Ion Vinea şi adaptarea radiofonică realizată de Domnica Ţundrea. Regia artistică:logo rrc Attila Vizauer. Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, în 2015, la cea de a XXIII-a ediţie a Galei UNITER.

Spectacolul se va difuza sâmbătă, 23 aprilie (partea I) şi duminică, 24 aprilie 2016 (partea a II-a), de la ora 14.00, la Radio România Cultural.

william-shakespeare 400

În distribuţie: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliţă şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.  Data difuzării în premieră: sâmbătă, 29 noiembrie 2014 (partea I) şi duminică, 30 noiembrie 2014 (partea a II-a), la ora 14.00, la Radio România Cultural. 

henric al V-lea w shakespeare regia attiila vizauer

Grafica CD: Ion Andrei Puican

Henric al V-lea de William Shakespeare, în regia lui Attila Vizauer, reprezintă un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet, de o diversitate remarcabilă, cuprinzând o mare varietate de idei, stări, atitudini în faţa vieţii, a morţii, a iubirii, a prieteniei, a lui Dumnezeu… Fiindcă piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditaţia filosofică, gândul la moarte, dar şi lirismul, iubirea ori ironia şi spiritul bufon), toate aceste dimensiuni au fost valorificate din plin în montarea radiofonică semnată de Attila Vizauer, rezultatul fiind un spectacol viu şi percutant, în care fiecare scenă se colorează – emoţional şi senzorial – în chip diferit, deschizând vaste perspective imaginaţiei.

attila-vizauer

Attila Vizauer

Unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, la momentul actual, întruchipează roluri memorabile în spectacolul radiofonic Henric al V-lea – şi se poate afirma, fără îndoială, că distribuţia acestei producţii tinde să se apropie de varianta ideală.  Voci distincte, individualităţi artistice bine conturate, diferite stiluri de joc ori tehnici interpretative s-au armonizat, s-au reunit printr-o acumulare benefică de energii, care a creat o adevărată simbioză între participanţii la spectacol. Actorii joacă atât de firesc şi atât de majestuos – în acelaşi timp –, acolo unde dialogul o cere, iar momentele de bufonerie vin ca un contrapunct sclipitor, amestec de grotesc, fantezie şi spirit ludic.

Lumea shakespeariană din Henric al V-lea ne este redată într-o formulă teatrală vie şi dinamică, plină de forţă, dar şi de sensibilitate, complexă, profundă şi încărcată de semnificaţii. Spaţiul sonor se dovedeşte a fi extrem de precis gândit, cu mare atenţie la nuanţe şi la distribuirea planurilor auditive. Astfel încât, Henric al V-lea se conturează ca un spectacol perfect shakespearian, în toate dimensiunile lui… Ritmul montării este cel potrivit, în funcţie de specificitatea fiecărei scene, iar sonorităţile sunt adecvate locului unde se petrece acţiunea, fie că e vorba despre un palat regal, o tavernă londoneză ori un câmp de bătălie. Muzica intervine doar atât cât trebuie şi acolo unde trebuie, amplificând emoţia ori solemnitatea momentelor. Vocile actorilor creează ele însele atmosferă, prin inflexiunile lor, prin pauze, prin tăceri… astfel, dialogul creşte, capătă intensitate şi profunzime. Prezenţa personajului Chorus, interpretat de Ion Caramitru, cel care enunţă prologurile celor cinci acte şi epilogul, este extrem de sugestivă şi de binevenită, funcţionând ca un liant între întâmplările piesei şi învăluind totul într-o aură de-a dreptul magică.

henric V william shakespeare attila vizauer premiera teatru radiofonic

Henric al V-lea de William Shakespeare reprezintă un spectacol de autentică vibraţie, de o energie contaminantă, o producţie în care cuvântul shakespearian se aude cu o intensitate aparte!

DOMNICA ȚUNDREA

[Istoria regelui „evlavios şi plin de bunătate”]

Cele trei figuri distincte de regi din tragediile care le sunt dedicate, Richard al III-lea, Richard al II-lea şi Henric al V-lea, sunt de departe cele mai proeminente din categoria purtătorilor de coroană din cronicile engleze. Henric al V-lea este singura figură luminoasă din această lungă serie, un veritabil erou naţional. Atât prin trăsăturile monarhului eroic, prin reflexele bogate ale sentimentului patriotic, cât şi prin compoziţia ei, Henric al V-lea ocupă o poziţie aparte. Toate cele cinci acte în care este înfăţişată istoria regelui „evlavios şi plin de bunătate”, care poartă campania victorioasă din Franţa, se deschid cu un prolog, fapt unic în dramaturgia shakespeariană. Prologuri rostite de un personaj cu această funcţie, dar numai la actul I – cu excepţia lui Romeo şi Julieta (câte 14 versuri în actul I şi al II-lea) şi a Poveştii de iarnă (prologul la actul al IV-lea) – mai există doar în Henric al IV-lea, partea a doua şimoneda henric V Pericle (rostit de Gower, similar lui Chorus). Simetria din Henric al V-lea nu poate fi întâmplătoare. Desigur, într-o ordine strict genealogică, procedeul provine din teatrul antic şi medieval, putând fi considerat şi o influenţă a contemporanilor elisabetani ai lui Shakespeare, dar acestea nu explică mai nimic. Mai mult decât oriunde, se pare că prin tiradele rostite aici neobosit de Chorus (Prologul), Shakespeare a simţit nevoia de a încadra ficţiunea sa dramatică într-o ramă poetică, având funcţia de a sensibiliza spectatorul pentru a trăi măreţia faptelor ce urmau a fi înfăţişate, pentru a convinge aşadar pas cu pas că onoarea şi eroismul nu erau valori piedute. În plus, de a-i cere, cu subtilă nuanţă de autoironie, un efort suplimentar de imaginaţie, fără de care totul ar fi fost în van, povestea „atât de mândră” ar fi părut falsă pe „bietele scânduri” ale scenei: „Cum se poate / Să-ncapă-ntr-un coteţ / Nemărginirea şesurilor Franţei, / Iar într-un cerc de lemn să-nghesuim / Atâtea coifuri ce-ngrozeau văzduhul / La Azincourt? Iertaţi! Când pe-un locşor, / Un gârbov semn arată-un milion, / Atunci şi noi, doar nule-n marea sumă, / Să vă-nmiim puterea-nchipuirii. […] Pliniţi cu gândul lipsurile noastre / Şi-n fiecare om văzând o mie / Oştiri închipuite plăzmuiţi.” (Actul I). Aceasta cu atât mai mult cu cât lipsa decorurilor din teatrul elisabetan devenea, mai ales într-o asemenea restituire de vaste peisaje istorice, un handicap. Exceptând monologul Prologului care prefaţează actul al II-lea, celelalte au aceeaşi funcţie. F. E. Halliday (1) remarcă plasticitatea deosebită a prologului la actul al III-lea, care evocă „măreaţa flotă” engleză traversând Canalul Mânecii, „o secvenţă de tablouri la fel de pline de lumină şi culoare (deşi nu este amintită vreuna) ca şi un tablou marin de Constable sau Monet şi intensificate de zgomotele zarvei, de fâlfâitul drapelelor, de tremurul pânzelor şi de plescăitul valurilor care se lovesc de carenele de lemn.   Într-adevăr, ai impresia că participă aici toate simţurile […].”

Henry_V_shakespeare editia princeps 1600

Prima ediție a piesei Henric al V-lea, cu indicarea tipografului: Thomas Creede, for Thomas Millington and John Busby. Data: înainte de 14 august 1600

Henric al V-lea impune aşadar modelul regelui ideal: echilibrat, înţelept, patriot, ţintind cu claritate victoria şi ştiind să ducă totul la bun sfârşit. E adevărat, naţionalismul piesei poate fi într-o măsură supărător. Pasajele de bravură, ca tirada din prima scenă a actului al III-lea, când regele încurajează trupele înaintea bătăliei de la Azincourt (Agincourt, în documentele engleze, 25 octombrie 1415), nu sunt însă nici un moment exagerat de patetice, nici pândite de retorism. Dimpotrivă, poezia dramatică fără egal, cu imagini explozive, e cea care trece în prim-plan:

„Fă-ţi trupul coardă, toarnă-ţi foc în sânge,

Mânia să-ţi ascundă blânda fire,

Cumplit să-ţi fie ochiul în orbită:

Cum prin sabordul vasului pândeşte

Un tun de-aramă. Apere-l sprinceana,

Cumplită ca o stâncă ce se pleacă

Deasupra temeliei cotropite

De cruntul şi sălbaticul talaz.

Deci umflă-ţi nările şi-arată-ţi colţii,

Răsuflul ţine-ţi-l, şi ia-ţi avântul.

Din răsputeri: pe ei, englezi preavrednici!” (2) 

Henric al V-lea e totuşi departe de a fi un rege port-drapel, o mască eroică, lipsită de substanţă omenească, de îndoieli, de temeri, într-un fel chiar de conştiinţa zădărniciei, aşadar de dimensiune introspectivă. Este convins că „dacă dai la o parte toate podoabele regeşti, rămâne omul în toată goliciunea lui”. Rămas singur, după un lung dialog cu câţiva dintre ostaşii săi, rosteşte un monolog despre condiţia de rege („Upon the King!”). Preţul măririi nu este altceva decât o profundă nefericire, un veşnic chin:

„[…] nici sfântul mir şi nici coroana,

Nici sceptrul, globul, spada, buzduganul,

Hlamida-n fir şi perle-ntreţesută,

Nici toate-acele denumiri umflate

Ce-ntâmpină un rege, şi nici tronul

Pe care stă, nici valul de onoruri

Ce bate-n ţărmul ’nalt al ăstei lumi,

Nu! Tot acest de trei ori falnic fast

Şi tot ce-ncape-n patu-i de paradă

Nu poate-adânc dormi ca bietul rob

Ce fără gânduri, cu stomacul plin,

Sătul de-a trudii pâne, se-odihneşte,

Şi-n veci nu vede groaznicele bezne

– Aceste ale iadului odrasle.”

Ca şi în alte piese, în paralel cu perspectiva înaltă, nobiliară, apare planul pitoresc al lumii populare, colcăind de picanterii, grosolănii şi vorbe de duh deocheate: Pistol, Nym, Bardolph, „pramatii simpatice”, codoaşa Quickly (din Nevestele vesele din Windsor), măritată acum cu Pistol şi ajunsă hangiţă în Eastcheap, care povesteşte cu duioşie dar şi cu sarcasm cum a murit Falstaff. Pitoresc fără exces, mai mult prin vorbirea stâlcită, este căpitanul galez Fluellen, slujitor credincios şi imaginativ, care ştie să-i facă plăcere regelui când e întrebat câţi oameni a pierdut în luptă: „Pierterile tuşmanului au fost foarte mare, nezpus de mare; tar în ce mă prifeşte, creţ că tucele n-a piertut nici un om afară te acel care trepuie să fie spânzurat, fiintcă a prătat o piserică, unul Bardolph, tacă-l ştie cumva măria ta: toată faţa îi e numai pupuliţe şi coşuri şi negi şi parcă-i pârşolită; şi pusele îi suflă spre nas care e ca un tăciune abrins cânt roş, cânt albastru; iar acum i s-a tăiat nasul şi focul i s-a stins.” O scenă întreagă (III, 4) şi alte câteva replici sunt scrise în franceză, probabil pentru autenticitate.

COSTIN TUCHILĂ, PUȘA ROTH

Fragment din capitolul Universul Shakespeare, în vol. Clasicii dramaturgiei universale (I), București, Editura Academiei Române, 2010

________________

(1) The Poetry of Shakespeare’s Plays, London, Duckworth, 1954.

(2 )Traducere de Ion Vinea.

Shakespeare festiv

sigla cronica de teatru radiofonicSe spune despre Shakespeare că marea lui izbândă dramatică a fost aceea de-a fi reuşit să organizeze şi să condenseze timpul, locurile şi personajele, rescriind istoria. Istoria diurnă a unui veac zbuciumat, o istorie văzută aşadar prin lentila ideală a unei teatralităţi care ţinea loc de presă, de spectacol şi de verbozităţi. Ceea ce este fascinant la Shakespeare este un fapt care pentru unii ar putea părea paradoxal. Shakespeare vedea teatru, trăia teatru, respira teatru, îşi hrănea spiritul cu teatru, abordându-l din perspectiva conflictuală, vitală pentru o dramaturgie solidă. Şi cu toate acestea nu era un teoretician al teatrului. Nu-l studia, aşa cum desigur nu-i cunoştea subtilele trasee conceptuale. Probabil că nici nu l-a interesat acest lucru. Motivaţiile personale ţineau mai cu seamă de perspectiva cronicarului. Un cronicar în versuri. Un cronicar care a iubit coloritul şi efervescenţa mizanscenei elisabetane, un cronograf când tranşant, când galant, când precis, când speculant. Aceasta a fost ambiţia dramatică a Omului celui de-al doilea mileniu.cronici istorice shakespeare

Dacă ar fi să pot transpune în lucrări picturale dramaturgia lui Shakespeare, aş fi tentată să aleg mai mult alb şi negru. Cel puţin în lucrările pe care le-aş dedica dramelor sale istorice. Ar ieşi aşadar o colecţie de 37 de tablouri ce corespund pieselor scrise de el, dintre care 10 lucrări ar fi, cu siguranţă, în alb şi negru. Zece drame cu subiecte din istoria Angliei. Trei dintre acestea însă, Richard al III-lea, Henric al IV-lea şi Henric al V-lea, dramele istorice asimilate de publicul de atunci şi de cel de-acum ca fiind cele mai puternice, drame care de altfel aveau să-i inspire şi pe Goethe, Hugo şi Puşkin, fundamentează ceea ce eu numesc teatrul festiv al lui Shakespeare.

Plină mai mult de aluzii istorice, de sobrietate şi bogată în simbolistică regală, ultima piesă a tetralogiei casei Lancaster, Henric al V-lea este şi ultima cronică istorică dramatizată a Angliei. Scris în penultimul an al veacului al XVI-lea, 1599, acest tablou dramatic are un conţinut profund politizat. Shakespeare avea nevoie de un monarh ideal, aşa cum poporul avea nevoie să-şi proiecteze idealurile prin prisma personalităţii unui rege cu impact la public. Shakespeare ţine cont de această dată de dorinţele poporului. Dacă, în general, pentru el regii erau fie nişte potentaţi, fie nişte ageamii, de data aceasta el face din personalitatea unui suveran un imn naţional. Resorturile construcţiei acestei drame au fost, cu siguranţă, cum bine spunea Haig Acterian, „un imbold patriotic şi multă socoteală dramatică”. Restul este doar pretext. Adevărul istoric nu are prea mare importanţă.

Henry V. Reproduced in The History of England by David Hume (1826). University of Victoria Library.

Henric al V-lea. Portret reprodus în Istoria Angliei de David Hume (1826), Biblioteca Universității din Victoria, Canada

Ce se întâmpla în perioada aceea, politic vorbind? Pe scurt, Anglia dorea o înfrăţire cu Scoţia, Irlanda şi Franţa. Toate patru aveau nevoie de un simbol, de un steag. Henric al V-lea. Cel care pentru scurtă vreme a şi reuşit să înfăptuiască această unire. Ei bine, Shakespeare a intuit cum trebuie să arate acel steag. Un rege care să se identifice cu ţara, miza nefiind dramatismul personajului, ci doar conflictul istoric derulat narativ, descriptiv, uşor de digerat şi asimilat de popor, aşa cum trebuie să arate ocronică ideală. Există totuşi o certitudine istorică în ceea ce-l priveşte pe adevăratul rege Henric al V-lea. Pe harta politică a Angliei de până atunci, acest Henric a fost singurul rege care a căutat să treacă de hotarele poporului său, un popor tulburat din fire, zbuciumat prin apucături şi frământat de un spirit neorânduit. Acest Henric a fost poate cel mai iubit rege englez al perioadei medievale.

Monedă de aur din perioada domniei lui Henric al V-lea

Monedă de aur din perioada domniei lui Henric al V-lea

La sfârşitul lunii noiembrie 2014 – în 2014 s-au împlinit 450 de ani de la naşterea Marelui Will – Teatrul Naţional Radiofonic  a difuzat în premieră absolută o fastuoasă punere în undă a acestui text shakespearian, semnată de regizorul Attila Vizauer, în excelenta traducere a lui Ion Vinea şi remarcabila adaptare radiofonică a Domnicăi Ţundrea. Şi nu folosesc cuvinte mari. Cei care au audiat spectacolul pot confirma.

Ei bine, unui regizor de teatru, oricât de bogat i-ar fi palmaresul, nu rareori i se pune întrebarea: „Ei, ce poţi să aduci tu nou într-un spectacol pe un text jucat şi «răsjucat»?” Chiar dacă nu e enunţată pe faţă această întrebare, desigur că ea planează mereu undeva între critici, regizor şi public. Nu mi-a fost greu să intuiesc şi în cazul propunerii lui Attila Vizauer că această chestionare retorică îşi aştepta răspunsul. Aşa încât, din spirit de breaslă, voi încerca să formulez, din punctul meu de vedere, un răspuns la această întrebare.

Aşadar, ce aduce nou spectacolul regizorului Attila Vizauer?Primo. Este una dintre cele mai profunde dezbateri dramatice, pe un text shakespearian, pe care am văzut-o sau auzit-o şi în care se simte gustul particular al unei cronici englezeşti veritabile.Secundo. Attila Vizauer a intuit cu precizie acele părţi din text care îi certifică potenţialul unei valoroase pledoarii pentru istorie, lucru care transformă spectacolul său într-o aventuroasă pagină dramatică.

Tertio. Propunerea sa regizorală trece peste bariera fadă a rigorii istorice şi restituie publicului într-o manieră cât se poate de actuală unul dintre cele mai grele texte shakespeariene, dacă ne gândim numai la multiplele motive care-i formulează conţinutul… problematica puterii, meditaţia filozofică, raporturile cu istoria şi, peste toate, un lirism aş spune impetuos.

Batalia de la Azincourt

Bătălia de la Azincourt, 25 octombrie 1415

Quarto. Istoriceşte vorbind, se spune că bătălia de la Azincourt, în urma căreia Henric al V-lea ar fi zdrobit armata franceză, n-ar fi existat. Mulţi istorici susţin că Shakespeare a fost cel care a perpetuat mitul. Ei bine, Attila Vizauer reuşeşte să creeze intenţionat o atmosferă într-un fel excesivă, în privinţa acestui fragment de istorie, extrăgând cu minuţiozitate esenţa mitului. Lucru deloc uşor.

Quinto… şi nu în ultimul rând, propunerea regizorului Attila Vizauer impresionează prin plasticitatea tablourilor dramatice, o plasticitate cu gust tipic englezesc, palpând parcă  ritmul, emoţiile, simţurile, atingerile, zarva, lumina şi sonorităţile. Şi asta, într-un spectacol care se aseamănă cu acel alb şi negru despre care vă vorbeam mai devreme, ceea ce, după mine, îi dă o eleganţă aparte.

henric V shakespeare premiera tnr

La toate acestea se adaugă argumentul unei distribuţii de excepţie. O distribuţie „eminentă” care face ca istoria să se transforme în realitate şi realitatea să devină istorie. Din aparentul haos al istoriei se naşte armonia unui… regal radiofonic. Ion Caramitru (Chorus), Marius Stănescu (King Henry V),Constantin Dinulescu (Sir Thomas Erpingham), Mihai Constantin (Pistol), Marius Rizea (Michael Williams), Mihai Bisericanu (Duke of Orléans), Mihai Dinvale (Duke of Exeter), Virgil Ogăşanu (Carol VI, King of France), Marian Râlea (Captain Fluellen), Ionuţ Kivu (Duke of Gloucester), George Ivaşcu (Montjoy), Valeria Ogăşanu (Queen Isabel), Dorinacoroana-regala-cronici-istorice-shakespeare2 Chiriac (Katharine) şi Rodica Mandache (Katharine’s lady). Aceste voci vorbesc de la sine despre premiera Teatrului Naţional Radiofonic. Am ales să nu spun nimc despre fiecare rol în parte, chiar dacă s-ar cuveni. Spectacolul acesta trebuie ascultat, nu disecat! Rândurile mele au menirea de a vă invita la o pregustare sau la o digerare a unui festin teatral.

Monarhie, patriotism, război, onoare, măreţie, doi regi, o regină, o prinţesă, soldaţi, căpitani, lorzi şi duci, măreţie, muzică, umor, ambiţii şi urzeli, toate acestea sunt oglinzile pe care regizorul Attila Vizauer le-a mânuit cu rafinament pentru a oferi publicului Teatrului Naţional Radiofonic al anului 2014 un… Shakespeare festiv, care va rămâne în Fonoteca de Aur ca un spectacol modern pe un text cu parfum de… Stratford.

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

Revista Teatrală Radio, 25 februarie 2015

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea I – fragment

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea a II-a – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

 logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Anul Shakespeare

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaANUL SHAKESPEAREanul shakespeare 2016,batalia de la Azincourt,costin tuchilă,cristina chirvasie,cronici engleze shakespearwe,domnica tundrea,halfpenny,henric V,marius stănescu,pusa roth,UNITER
Astăzi, 23 aprilie 2016, când se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare (născut, 23 aprilie 1564 , botezat în 26 aprilie 1564, Stratford-upon-Avon–mort, 23 aprilie 1616, Stratford-upon-Avon), Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultaţi un spectacol cu caracter de superproducție: Henric al V-lea, în traducerea lui...
Revista Teatrală RadioUn proiect Radio România Cultural2019