Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru radiofonic henric V cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicSe spune despre Shakespeare că marea lui izbândă dramatică a fost aceea de-a fi reuşit să organizeze şi să condenseze timpul, locurile şi personajele, rescriind istoria. Istoria diurnă a unui veac zbuciumat, o istorie văzută aşadar prin lentila ideală a unei teatralităţi care ţinea loc de presă, de spectacol şi de verbozităţi. Ceea ce este fascinant la Shakespeare este un fapt care pentru unii ar putea părea paradoxal. Shakespeare vedea teatru, trăia teatru, respira teatru, îşi hrănea spiritul cu teatru, abordându-l din perspectiva conflictuală, vitală pentru o dramaturgie solidă. Şi cu toate acestea nu era un teoretician al teatrului. Nu-l studia, aşa cum desigur nu-i cunoştea subtilele trasee conceptuale. Probabil că nici nu l-a interesat acest lucru. Motivaţiile personale ţineau mai cu seamă de perspectiva cronicarului. Un cronicar în versuri. Un cronicar care a iubit coloritul şi efervescenţa mizanscenei elisabetane, un cronograf când tranşant, când galant, când precis, când speculant. Aceasta a fost ambiţia dramatică a Omului celui de-al doilea mileniu.

cronici istorice shakespeare

Dacă ar fi să pot transpune în lucrări picturale dramaturgia lui Shakespeare, aş fi tentată să aleg mai mult alb şi negru. Cel puţin în lucrările pe care le-aş dedica dramelor sale istorice. Ar ieşi aşadar o colecţie de 37 de tablouri ce corespund pieselor scrise de el, dintre care 10 lucrări ar fi, cu siguranţă, în alb şi negru. Zece drame cu subiecte din istoria Angliei. Trei dintre acestea însă, Richard al III-lea, Henric al IV-lea şi Henric al V-lea, dramele istorice asimilate de publicul de atunci şi de cel de-acum ca fiind cele mai puternice, drame care de altfel aveau să-i inspire şi pe Goethe, Hugo şi Puşkin, fundamentează ceea ce eu numesc teatrul festiv al lui Shakespeare.

Henry_V_shakespeare editia princeps 1600

Prima ediție a piesei Henric al V-lea, cu indicarea tipografului: Thomas Creede, for Thomas Millington and John Busby. Data: înainte de 14 august 1600

Plină mai mult de aluzii istorice, de sobrietate şi bogată în simbolistică regală, ultima piesă a tetralogiei casei Lancaster, Henric al V-lea este şi ultima cronică istorică dramatizată a Angliei. Scris în penultimul an al veacului al XVI-lea, 1599, acest tablou dramatic are un conţinut profund politizat. Shakespeare avea nevoie de un monarh ideal, aşa cum poporul avea nevoie să-şi proiecteze idealurile prin prisma personalităţii unui rege cu impact la public. Shakespeare ţine cont de această dată de dorinţele poporului. Dacă, în general, pentru el regii erau fie nişte potentaţi, fie nişte ageamii, de data aceasta el face din personalitatea unui suveran un imn naţional. Resorturile construcţiei acestei drame au fost, cu siguranţă, cum bine spunea Haig Acterian, „un imbold patriotic şi multă socoteală dramatică”. Restul este doar pretext. Adevărul istoric nu are prea mare importanţă.

Henry V. Reproduced in The History of England by David Hume (1826). University of Victoria Library.

Henric al V-lea. Portret reprodus în Istoria Angliei de David Hume (1826), Biblioteca Universității din Victoria, Canada

Ce se întâmpla în perioada aceea, politic vorbind? Pe scurt, Anglia dorea o înfrăţire cu Scoţia, Irlanda şi Franţa. Toate patru aveau nevoie de un simbol, de un steag. Henric al V-lea. Cel care pentru scurtă vreme a şi reuşit să înfăptuiască această unire. Ei bine, Shakespeare a intuit cum trebuie să arate acel steag. Un rege care să se identifice cu ţara, miza nefiind dramatismul personajului, ci doar conflictul istoric derulat narativ, descriptiv, uşor de digerat şi asimilat de popor, aşa cum trebuie să arate o cronică ideală. Există totuşi o certitudine istorică în ceea ce-l priveşte pe adevăratul rege Henric al V-lea. Pe harta politică a Angliei de până atunci, acest Henric a fost singurul rege care a căutat să treacă de hotarele poporului său, un popor tulburat din fire, zbuciumat prin apucături şi frământat de un spirit neorânduit. Acest Henric a fost poate cel mai iubit rege englez al perioadei medievale.

henric al V-lea w shakespeare regia attiila vizauer

La sfârşitul lunii noiembrie 2014 – în 2014 s-au împlinit 450 de ani de la naşterea Marelui Will – Teatrul Naţional Radiofonic  a difuzat în premieră absolută o fastuoasă punere în undă a acestui text shakespearian, semnată de regizorul Attila Vizauer, în excelenta traducere a lui Ion Vinea şi remarcabila adaptare radiofonică a Domnicăi Ţundrea. Şi nu folosesc cuvinte mari. Cei care au audiat spectacolul pot confirma.

Ei bine, unui regizor de teatru, oricât de bogat i-ar fi palmaresul, nu rareori i se pune întrebarea: „Ei, ce poţi să aduci tu nou într-un spectacol pe un text jucat şi «răsjucat»?” Chiar dacă nu e enunţată pe faţă această întrebare, desigur că ea planează mereu undeva între critici, regizor şi public. Nu mi-a fost greu să intuiesc şi în cazul propunerii lui Attila Vizauer că această chestionare retorică îşi aştepta răspunsul. Aşa încât, din spirit de breaslă, voi încerca să formulez, din punctul meu de vedere, un răspuns la această întrebare.

attila-vizauer

Attila Vizauer

Aşadar, ce aduce nou spectacolul regizorului Attila Vizauer?

Primo. Este una dintre cele mai profunde dezbateri dramatice, pe un text shakespearian, pe care am văzut-o sau auzit-o şi în care se simte gustul particular al unei cronici englezeşti veritabile.

Secundo. Attila Vizauer a intuit cu precizie acele părţi din text care îi certifică potenţialul unei valoroase pledoarii pentru istorie, lucru care transformă spectacolul său într-o aventuroasă pagină dramatică.

Tertio. Propunerea sa regizorală trece peste bariera fadă a rigorii istorice şi restituie publicului într-o manieră cât se poate de actuală unul dintre cele mai grele texte shakespeariene, dacă ne gândim numai la multiplele motive care-i formulează conţinutul… problematica puterii, meditaţia filozofică, raporturile cu istoria şi, peste toate, un lirism aş spune impetuos.

Batalia de la Azincourt

Bătălia de la Azincourt, 25 octombrie 1415

Quarto. Istoriceşte vorbind, se spune că bătălia de la Azincourt, în urma căreia Henric al V-lea ar fi zdrobit armata franceză, n-ar fi existat. Mulţi istorici susţin că Shakespeare a fost cel care a perpetuat mitul. Ei bine, Attila Vizauer reuşeşte să creeze intenţionat o atmosferă într-un fel excesivă, în privinţa acestui fragment de istorie, extrăgând cu minuţiozitate esenţa mitului. Lucru deloc uşor.

Quinto… şi nu în ultimul rând, propunerea regizorului Attila Vizauer impresionează prin plasticitatea tablourilor dramatice, o plasticitate cu gust tipic englezesc, palpând parcă  ritmul, emoţiile, simţurile, atingerile, zarva, lumina şi sonorităţile. Şi asta, într-un spectacol care se aseamănă cu acel alb şi negru despre care vă vorbeam mai devreme, ceea ce, după mine, îi dă o eleganţă aparte.

henric V shakespeare premiera tnr

La toate acestea se adaugă argumentul unei distribuţii de excepţie. O distribuţie „eminentă” care face ca istoria să se transforme în realitate şi realitatea să devină istorie. Din aparentul haos al istoriei se naşte armonia unui… regal radiofonic. Ion Caramitru (Chorus), Marius Stănescu (King Henry V), Constantin Dinulescu (Sir Thomas Erpingham), Mihai Constantin (Pistol), Marius Rizea (Michael Williams), Mihai Bisericanu (Duke of Orléans), Mihai Dinvale (Duke of Exeter), Virgil Ogăşanu (Carol VI, King of France), Marian Râlea (Captain Fluellen), Ionuţ Kivu (Duke of Gloucester), George Ivaşcu (Montjoy), Valeria Ogăşanu (Queen Isabel), Dorinacoroana-regala-cronici-istorice-shakespeare2 Chiriac (Katharine) şi Rodica Mandache (Katharine’s lady). Aceste voci vorbesc de la sine despre premiera Teatrului Naţional Radiofonic. Am ales să nu spun nimc despre fiecare rol în parte, chiar dacă s-ar cuveni. Spectacolul acesta trebuie ascultat, nu disecat! Rândurile mele au menirea de a vă invita la o pregustare sau la o digerare a unui festin teatral.

Monarhie, patriotism, război, onoare, măreţie, doi regi, o regină, o prinţesă, soldaţi, căpitani, lorzi şi duci, măreţie, muzică, umor, ambiţii şi urzeli, toate acestea sunt oglinzile pe care regizorul Attila Vizauer le-a mânuit cu rafinament pentru a oferi publicului Teatrului Naţional Radiofonic al anului 2014 un… Shakespeare festiv, care va rămâne în Fonoteca de Aur ca un spectacol modern pe un text cu parfum de… Stratford.

Henric al V-lea de William Shakespeare. Traducere de Ion Vinea. Adaptare radiofonică de Domnica Ţundrea. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Marius Stănescu, Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu. Regia de montaj: Dana Lupu, Robert Vasiliţă şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea. Data difuzării în premieră: sâmbătă, 29 noiembrie 2014 (partea I) şi duminică, 30 noiembrie 2014 (partea a II-a), la ora 14.00, la Radio România Cultural.

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea I – fragment

Henric al V-lea de William Shakespeare, regia artistică: Attila Vizauer, partea a II-a – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONIC1415,attila vizauer,batalia de la Azincourt,casei Lancaster,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic,cronograf,henric al V-lea,ion caramitru,ion vinea,marius stănescu,mihai dinvale,monarhie,premieră absolută,shakespeare 450,Stratford-upon-Avon,Thomas Creede,virgil ogășanu
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Se spune despre Shakespeare că marea lui izbândă dramatică a fost aceea de-a fi reuşit să organizeze şi să condenseze timpul, locurile şi personajele, rescriind istoria. Istoria diurnă a unui veac zbuciumat, o istorie văzută aşadar prin lentila ideală a unei teatralităţi care...