Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF

retro bucuresti micul paris serban cionoff

Facem noi ce facem şi tot nostalgici rămânem… Uite, nu mai degrabă decât acum, când Bucureştii împlinesc 555 de ani( de fapt, de la prima atestare documentară), ne apucă un dor arzător după vremile Micului Paris. De fapt, după ceea ce am învăţat de la cei mai mari ca noi că ar fi fost acest Mic Paris al versurilor lui Ion Minulescu şi George Topârceanu, al cântecelor lui Zavaidoc şi ale lui Cristian Vasile sau al cupletelor lui C. Tănase. Sau, dacă vreţi, după ceea ce am construit în mintea şi în inima noastră a fi fiind mirificul Mic Paris.

imagine bucuresti interbelic

Uite aşa, încet dar sigur, iar ajungem la vorba magistrului de la Cărăbuş:  „Şi ,cu asta, ce-am făcut?” Păi am făcut că am fost la Teatrul „Nottara” ca să vedem Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti, spectacolul de teatru, dans şi muzică în regia şi după scenariul Dianei Lupescu.

Un spectacol viu şi captivant în care lirismul şi visarea alternează cu umorul şi cu ironia, aducând pe scenă, pentru un ceas şi ceva, o lume a coniţelor cochete şi a berbanţilor cu ştaif şi cu manşetă. Un spectacol pe care îl urmăresc numai ochi şi urechi, cu egală plăcere, tineri sau mai puţin tineri, unii dintre ei nostalgici, iar alţii curioşi să afle cum anume erau oamenii şi viaţa lor în acele vremuri ale Bucureştilor de odinioară.

Umor-amor-fior-de-dor-in-Bucuresti teatrul nottara

Cu un cuvânt foarte la modă (şi încă nu de azi de ieri), asta se numeşte „retro”. Nimic rău în toată povestea! Dimpotrivă… Pentru că, aşa după cum o mărturiseşte Diana Lupescu: „Ne îmbrăcăm retro, vintage, apreciem bijuterii retro, ne place muzica retro, dar oare, cum am putea să simţim retro? Să iubim retro?” După care tot Diana Lupescu lansează provocarea: „Cum poate aprecia un messinger-ist aşteptarea unei scrisori, în timp ce mintea poate imagina enorme delicii sau suferinţe… Realitatea e atât de pragmatică! Între mâine şi ieri, azi-ul s-a comprimat şi ratăm clipa.”

Pentru a încheia, în cel mai curat registru nostalgic: „Şi totuşi, ce frumos era cândva!”

Pentru un ceas şi încă ceva, pe scenă, actriţe şi actori, cu şarm şi cu „vino-încoace”, se joacă de-a cochetăria şi de-a flirtul, cântă şi dansează, glumesc şi flirtează, suspină, oftează şi iarăşi râd de tot şi de toate. Iar, în tot acest timp, pe un ecran din fundalul scenei se derulează imagini de epocă, unele cunoscute nouă iar altele abia acum cunoscute.

spectacol diana lupescu cronica de teatru de serban cionoff

Toată această feerică panoramă prinzând viaţă prin talentul şi iscusinţa unei strălucite echipe actoriceşti care îi reuneşte pe Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Cristina Păun, Roxana Colceag, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolaie, Lucian Ghimişi, Alexandru Mike Gheorghiu şi Vlad Corbeanu, sub bagheta regizorală a Dianei Lupescu, căreia i se alătură coregrafia imaginată de Roxana Colceag şi direcţia muzicală a prof.dr. Dan Ardelean.

Şi pentru că, vorba lui Marin Sorescu, toate acestea trebuiau să poarte un nume li s-a spus pur şi simplu aşa: Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti.

logo revista teatrala radioCronici și articole de Șerban Cionoff: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

Dialoguri între două singurătăți paraleleserban cionoff

Despre „Loser”-i numai de bine!

Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

Cinci personaje în căutarea unei mâini de ajutor

Gina Patrichi: o actriță ca o metaforă, ca un fior, ca o iubireDouă personaje care și-au găsit autorul

Niște oameni care stau de vorbă. Punct!

Irina Petrescu, asemenea unei unde, asemenea unui vis

Un vis de vară în raza marelui Will 

La Institutul Cultural Român din Londra, se povestesc adevăratele povești despre români

Ştefan Iordache – omul și actorul nemuritor

„Banii din cer” nu aduc (numai) fericirea!

costintuchilaCRONICA DE TEATRUamor,bucurești,cronica de teatru revista teatrală radio,diana lupescu,dor,feerie,retro,roxana colceag,serban cionoff,teatrul nottara,umor,vintage
Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF Facem noi ce facem şi tot nostalgici rămânem… Uite, nu mai degrabă decât acum, când Bucureştii împlinesc 555 de ani( de fapt, de la prima atestare documentară), ne apucă un dor arzător după vremile Micului Paris. De fapt, după ceea ce am învăţat de...