silvia kerim a incetat din viata

UNITER – Uniunea Teatrală din România anunţă cu profundă tristeţe dispariţia ziaristei şi scriitoarei Silvia Kerim, publicistă pasionată de teatru şi film, una dintre cele mai talentate prozatoare dedicate literaturii pentru copii, autoare a unor emoţionante cărţi de evocări.

Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Franceză, a debutat ca ziaristă la „Contemporanul”. A scris apoi la „România liberă”, precum şi la revista „Cinema” şi prestigioasa revistă „Secolul 20”.

silvia kerim

Silvia Kerim

Vreme de 18 ani (1997–2015) a fost redactor al revistei „Formula AS”, unde publica săptămânal articole pe teme culturale (teatru, film, muzică).

A lucrat la Radio România în redacţia „Teatru la microfon”, „Teatru pentru copii”. Ca producător delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii, a colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Redactor-şef al secţiei scenarii la AnimaFilm, Silvia Kerim este autoarea musicalurilor pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din pădurea adormită, Micuţa Dorothy, Gulliver.  De asemenea, a scris cărţi apreciate de memorialistică: Ponica, o legendă; Vedere din parfumerie; Fereastra de la Veneţia, premiate de Uniunea Scriitorilor.

Silvia Kerim foto credit Maria Stefanescu

Silvia Kerim. Foto: © Maria Ștefanescu

În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural – în grad de Cavaler”, acordat de preşedintele României, iar în 2008 UNITER i-a acordat „Premiul special al Preşedintelui”. Tot în 2004 a fost declarată „Femeia anului”, titlu acordat de American Biographical Institute.

Prietenoasă şi caldă, doamna Silvia Kerim se „îmbogăţea” cu fiecare interviu. A creat profile a zeci de personalităţi din lumea artei (Iurie Darie, Ştefan Iordache, Horea Popescu, Ion Cojar, etc.), interviuri reunite în Amintirea ca un parfum, carte denumită de actorul Marin Moraru „Biblie pentru actori”.

Într-un interviu oferit în 2014 pentru „Transilvania Report”, Silvia Kerim declara: „Mi-ar fi plăcut să merg la Londra, la Premiile Bafta pentru că am o admiraţie nesfârşită faţă de englezi, oameni calzi, prietenoşi şi foarte simpli. Mi-ar fi plăcut să merg la Hollywood nu pentru partea mondenă, ci pentru modul cum organizează ei, ca şi cei de la Bafta, un astfel de eveniment. Mai am un vis al meu pe care o să mi-l fac bogat dincolo. Aş fi vrut toată viaţa mea să ajung în Africa de Sud şi să mă fac prietenă a animalelor mari dintr-o rezervaţie. Sunt fascinată de soare, de căldură, de lei şi de tigri.”

Silvia-Kerim__Fereastra-de-la-Venetia-editie-definitiva

Ultima carte a Silviei Kerin este o reeditare, adăugită şi ilustrată, a unui volum apărut în 1983. Noua ediție, definitivă, a fost publicată după 30 ani. Fereastra de la Veneţia este o fereastră către lume, o fereastră către sufletul scriitoarei Silvia Kerim, către universul şi existenţa-i bogată, atinsă de „febra teatrului”.

Trupul neînsufleţit a fost depus astăzi, 18 ianuarie, ora 15.00 la Capela Cimitirului Calvin din Calea Giuleşti, nr. 101. București. Ceremonia de înmormântare va avea loc marţi, 19 ianuarie 2016, de la ora 13.00 la Cimitirul Calvin.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Comunicat al UNITER

Silvia Kerim, fragment din emisiunea „Scriitori la microfon”. Realizator: Cornelia Marian. Înregistrare din 1994

Mary Poppins, dramatizare de Silvia Kerim dupa Pamela Travers. Regia: Cristian Munteanu, 1981 – fragment 

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Necrolog 

costintuchilaNECROLOGcornelia marian,fereastra de la venetia,marin moraru,necrolog,scriitori la microfon,silvia kerim a incetat din vata,teatru pentru copii,UNITER
UNITER – Uniunea Teatrală din România anunţă cu profundă tristeţe dispariţia ziaristei şi scriitoarei Silvia Kerim, publicistă pasionată de teatru şi film, una dintre cele mai talentate prozatoare dedicate literaturii pentru copii, autoare a unor emoţionante cărţi de evocări. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Franceză, a debutat ca...