Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ

samuel beckett la roma

rubrica roma caput culturaeCompania teatrală condusă de Glauco Mauri şi Roberto Sturno a propus pe scena Teatrului Eliseo din Roma (iar din 24 octombrie 2017, într-un lung turneu în peninsulă) poate cel mai dramatic şi mai complex text al lui Samuel Beckett: Fin de partie” (”Sfârşit de partidă”) în regia lui Andrea Baracco.                         

Dramaturgul obişnuia să spună că în viaţă nu există nimic mai comic ca nefericirea dar şi că erorile noastre sunt viaţa. Aceste considerații stau la baza spectacolului.

”Am încercat mereu, am dat greş tot timpul. Nu contează, voi mai încerca încă o dată şi voi eşua din nou. Voi eşua mai bine. Altminteri nu aş fi putut continua, nu aş fi putut să trec prin acest lamentabil bordel care este viaţa, fără să las o amprentă tăcerii.” (Beckett)

”Dacă dramaturgul, să spunem tradiţional, creează acţiunea scenică plecând de la o situaţie, Beckett o face plecând de la o imagine, scrie Baracco în Notele sale de regie. Copacul în Aşteptându-l pe Godot, lăzile de gunoi în Sfârşit de partidă, magnetofonul în Ultima bandă a lui Krapp, gura în Not I, femeia cu umbreluţă în Ce zile fericite.

fin de partie beckett roma

Considerată una din piesele de referinţă atât pentru ansamblul viziunii teatrale beckettiene, cât şi pentru întreaga revoluţie literară şi scenică propusă de teatrul ab­surdului de la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, Sfârşit de partidă” continuă, în aceeaşi manieră abstractă, în care alternează tonalitatea neutră cu cea a unui umor negru, amar, linia dramatică trasată de prima piesă de mare succes a lui Samuel Beckett, Aşteptându-l pe GodotDupă patru ani de la prima reprezentaţie a lui Godot”, ”Sfârşit de partidă” a avut parte de o lansare mai puţin obişnuită, premiera sa mondială fund jucată la Royal Court Theatre din Londra, pe data de 3 aprilie 1957, în franceză, limba sa originală de creaţie. Abia mai târziu, piesa a fost tradusă în engleză de către însuşi autorul, cu mici modificări, titlul devenind din ”Fin de partie”printr-o generalizare voită, Endgame”.

Piesa ne dezvăluie un cuplu de bătrâni fără picioa­re, cărora li se schimbă nisipul din lăzile de gunoi pre­cum animalelor, un tiran orb şi neputincios într-un scaun cu rotile şi un servitor ce nu se poate aşeza.

sfarsit de partida eliseo roma

Ceea ce se întâmplă în Sfârşit de partidă” este, aşa cum o afirmă însuşi autorul, ”şi mai grav, şi mai inuman decât în Godot. Şi totuşi, atunci când lucrează la punerea în scenă a acestei piese la Berlin (1967), Beckett recunoaşte că îi este ”cea mai dragă” dintre piesele sale. Se prea poate ca Sfârşitul de partidă să aducă cel mai bine pe scenă omul timpului său, precum şi noua formulă a artei, aşa cum şi-o imagina şi cum şi-o dorea dramaturgul.

Glauco Mauri este un actor dedicat complet teatrului. Poate unicul, la cei 87 de ani ai săi, care s-a dedicat complet activităţii teatrale. Mai întâi ca actor, apoi regizor şi co-director al companiei teatrale înfiinţate împreună cu Roberto Sturno, Compania Mauri-Sturno. 

Născut la Pesaro, în regiunea Marche, la 1 octombrie 1930, orfan de tată la o vârstă încă fragedă, micul Glauco este mai întâi îndrăgostit de muzica clasică, în special de operă, unde merge extrem de des însoţit de mama sa, o femeie simplă dar plină de demnitate, o infirmieră cunoscut de toţi, sprijinul său, prima sa susţinătoare. 

Absolvent al Academiei Naţionale de Artă Dramatică, aflată sub conducerea marelui om de cultură Silvio d’Amico, în 1949, Mauri i-a avut ca profesori pe Orazio Costa, Sergio Tofano şi Wanda Capodaglio. Va lucra cu cei mai importanţi actori: Memo Benassi, Renzo Ricci, André Barsacq, Anna Proclemer, Giorgio Albertazzi, Luigi Vannucchi, Valeria Moriconi, Emanuele Luzzati, Mario Scaccia, Lilla Brignone, Gianni Santuccio, Enrico Maria Salerno. 

Printre rolurile sale cele mai importante rămase în memoria publicului iubitor de teatru sunt: Smerdiakov în Fraţii Karamazov” de Dostoievski, în regia lui Andrè Barsacq, care încă din 1954 îi conferă un succes naţional greu de imaginat. În 1955, Lucio Ardenzi organizează cu sprijinul Ministerului italian al Culturii un turneu epocal în America de Sud. O serie de spectacole vor fi prezentate în Argentina, Brazilia, Uruguay. Printre participanţi vor fi nume celebre ca Luigi Vannucchi, Anna Proclamer, Giorgio Albertazzi, Renzo Ricci, Eva Magni, Tino Buazzelli, Davide Montemurri, Franca Nuti şi Bianca Toccafondi. 

În afară de Regele Lear” de Shakeaspeare, în care jucau toţi actorii Companiei, repertoriul era italian: Corruzione al Palazzo di Giustizia” (”Corupţie la Palatul de justiţie”) de Ugo Betti, Beatrice Cenci” de Alberto Moravia, în premieră mondială, ”Il Seduttore” (”Seducătorul”) de Diego Fabbri. 

Mauri va colabora timp de câţiva ani cu Compania Proclemer-Albertazzi. În 1961 creează împreună cu Valeria Moriconi, Franco Enriquez, Emanuele Luzzati (ulterior va intra şi Mario Scaccia) Compagnia dei Quattro, care va forma gustul publicului italian. 

Glauco Mauri și Roberto Sturno

Glauco Mauri și Roberto Sturno

După numeroase turnee, activităţi foarte puţin căutate, deci şi foarte puţin dorite, ca director de teatru, în 1981 Glauco Mauri şi Roberto Sturno, cu care Mauri lucra deja de ani de zile, dau naştere Companiei teatrale Mauri-Sturno. Împreună creează o stagiune cu un repertoriu extrem de vast, care cuprinde în special autori clasici: Sofocle, Shakespeare, Molière, Goethe, Cehov, Pirandello, Brecht dar şi autori contemporani ca Beckett, Müller, Mamet, Schmitt, Shaffer. 

Glauco Mauri este Grande Ufficiale al Ordinului de Merito al Republicii Italiene. 

Spectacolul Sfârşit de partidă” se înscrie într-un proiect mult mai complex, un parcurs multimedia, creat de Glauco Mauri şi Roberto Sturno în colaborare cu Andrea Baracco şi intitulat En attendant Beckett”. Proiectul este o producţie a Companiei Mauri-Sturno şi are sprijinul Fundaţiei Teatro della Toscana – Teatro Nazionale, Universitatea de Studii Roma Tre şi Teatri e Umanesimo Latino din Treviso.

Corespondenţă de la Roma

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

Un ”Vis de toamnă”, în care eroii sunt morţi de la început

”Madame Pink” şi o viaţă de câine 

Paola Borboni, ”domnişoara teribilă” a teatrului italian

Când regizorii de film se îndrăgostesc de teatrul liric

Yasmina Reza, o artistă discretă, îndrăgostită de Veneţia

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Portrete

Arhiva rubricii Corespondență

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEasteptandu-l pe godot,beckett,brecht,cehov,fin de partie,Glauco Mauri şi Roberto Sturno,goethe,moliere,pirandello,raluca niță,shakespeare,sofocle,teatro eliseo roma
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ Compania teatrală condusă de Glauco Mauri şi Roberto Sturno a propus pe scena Teatrului Eliseo din Roma (iar din 24 octombrie 2017, într-un lung turneu în peninsulă) poate cel mai dramatic şi mai complex text al lui Samuel Beckett: ”Fin de partie” (”Sfârşit...