maia morgenstern lucian iftime

Vineri, 24, sâmbătă, 25 şi duminiă, 26 februarie 2017, la ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat din București prezintă premiera spectacolului Şofer/Pictor de Hillel Mitelpunkt. Traducere de Lucian Iftime. Regia: Alexandru Dabija. Distribuţia: Maia Morgenstern, Lucian Iftime. Scenografia: Andrada Chiriac.

sofer pictor tes

Teatrul Evreiesc de Stat continuă familiarizarea publicului cu dramaturgia unuia dintre cei mai valoroşi dramaturgi israelieni contemporani, Hillel Mittelpunkt. După comedia Varşovia. Ghid turistic, Şofer/Pictor aduce în scenă doi protagonişti complet diferiţi, forţaţi să trăiască împreună într-un spaţiu închis.

Hillel Mittelpunkt

”Mira este pictor. După patruzeci de ani de carieră artistică în America de Sud, revine în Israel, în casa copilăriei sale. Acasă, Mira descoperă că fratele i-a murit, iar în locul lui trăieşte prietenul acestuia, Aaron, şofer de camion, care şi-a pierdut memoria din cauza unui accident. Mira este un artist complet egoist. Aaron este singur şi fără ţintă, cu o viaţă ratată. Amândoi sunt dificili, incomozi, nemiloşi, dar amândoi descoperă că au nevoie unul de altul.” – Hillel Mittelpunkt.

premiera tes sofer pictor

Fotografii din spectacol de Oana Monica Nae

Sarcasmul Mirei denotă existenţa sa nefericită. În urma accidentului care l-a eliberat de trecut şi de amintiri, Aaron contestă afirmaţiile false ale Mirei, despre bogăţia şi importanta sa poziţie socială. Aaron este un om inteligent, deşi pare doar un simplu şofer de camion care a condus imprudent și care a stat şase luni în comă, şi are o cultură generală bazată pe emisiuni radiofonice. Mira îl ironizează şi îl ridiculizează pe Aaron pentru a-l împiedica să afle adevărul despre ea, dar Aaron se dovedeşte a fi perspicace şi plin de compasiune. Odată ce Mira capitulează şi i se prezintă în adevărata sa lumină, cu toată vulnerabilitatea sa, relaţia lor ajunge într-un punct de cotitură. Prăpastia socială dintre ei dispare treptat, fiind înlocuită de speranţă, compasiune, înţelegere şi respect reciproc.

Comunicat al Teatrului Evreiesc de Stat din București

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Evreiesc de Stat

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂaaron,alexandru dabija,Andrada Chiriac,emisiuni radiofonice,Hillel Mitelpunkt,Lucian Iftime,maia morgenstern,mira,premiera rtr,Şofer/Pictor,teatrul evreiesc de stat
Vineri, 24, sâmbătă, 25 şi duminiă, 26 februarie 2017, la ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat din București prezintă premiera spectacolului Şofer/Pictor de Hillel Mitelpunkt. Traducere de Lucian Iftime. Regia: Alexandru Dabija. Distribuţia: Maia Morgenstern, Lucian Iftime. Scenografia: Andrada Chiriac. Teatrul Evreiesc de Stat continuă familiarizarea publicului cu dramaturgia unuia dintre cei mai valoroşi dramaturgi...