de COSTIN TUCHILĂ

stefan-petica-solii-pacii-teatru-costin-tuchila

tnr-logoSolii păcii de Ștefan Petică este un spectacol pe care îl pot considera o raritate repertorială, bazat pe o piesă puțin cunoscută astăzi, dar care are în mod cert însemnătate în istoria dramaturgiei românești. Pare ciudat, deși nu este foarte vechi (are numai două decenii, într-o istorie a înregistrărilor de teatru radiofonic care numără peste 60 de ani), spectacolul regizat de Cristian Munteanu a fost rar difuzat după premiera din 19 ianuarie 1996. Îl veți asculta duminică, 16 octombrie 2016, la ora 14.00, la Radio România Cultural. Adaptarea radiofonică îi aparține lui Noe Smirnov. Distribuția: Răzvan Ionescu (Viorel), Mirela Gorea (Simina), Crina Mureșan (Ileana), Constantin Codrescu (Craiul Glad), Cornel Ciupercescu (Cavalerul Negru), Ion Chelaru (Coman), Nicolae Pomoje (Iuga), Sorin Gheorghiu (Primul boier), Nicolae Călugărița (Al doilea boier), Florin Anton (cei trei soli), Tudor Heica, Anne-Marie Ziegler, Aurelian Georgescu. Redactor: Domnica Țundrea. Regia de montaj: Ani Ștefănescu și Coca Dumitrescu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Simona Tudor. Regia tehnică: ing. Manuella Popescu.

george-marinescu-valsan-pictat-cu-putin-inainte-de-moartea-poetului

Ștefan Petică, portret de George Marinescu Vâlsan, realizat cu puțin timp înainte de de moartea scriitorului

Primul poet român simbolist, așa cum îl consideră istoria literară („întâiul poet simbolist declarat” – G. Călinescu), teoretician al curentului, Ștefan Petică (22 ianuarie 1877, Bucești, jud. Galați–17 octombrie 1904, Bucești) nu este deloc neglijabil ca dramaturg, având și în această privință prioritate la noi. Publicată în „Literatură și artă” (1900–1901), Solii păcii a fost caracterizată pe bună dreptate ca „prima piesă de idei, care e și prima dramă a absolutului din literatura noastră” (Stănuța Crețu, Dicționarul general al literaturii române, P/R, București, Editura Univers Enciclopedic, 2006). Tragedie în cinci acte, cum o subintitulează autorul, ea este o alegorie cu aparență de basm teatral în versuri, cu acțiunea plasată într-o „Vrance legendară”, „pe o înălțime cuprinsă de mister ca Muntele Om din Creanga de aur de Mihail Sadoveanu” (Constantin Ciopraga, Literatura română între 1900 și 1918, Iași, Editura Junimea, 1970). Dacă subiectul ar conduce la început, în mod generic, spre lumea basmului românesc, treptat planul simbolic devine prevalent, personajul principal, prințul Viorel, renunțând „la preamânteana Ileana pentru Simina, epifanie a perfecțiunii abstracte și inaccesibile”. La capătul drumului său simbolic, misterios, nu va putea întâlni însă decât moartea, prefigurată de apariția celor trei soli ai păcii, îmbrăcați în negru, „veniți din depărtarea Ținuturilor negre” și jucând „o comedie cam tristă”. Cei trei soli sunt de fapt un singur personaj simbolic,  opțiunea regizorului Cristian Munteanu de a fi interpretați de un singur actor în versiunea radiofonică a piesei fiind astfel pe deplin justificată.

Pentru Constantin Ciopraga, Viorel e „un mic Faust, Cavalerul negru e un Mefisto sarcastic, al cărui verb destramă și insinuează îndoială” (op. cit.). Ca la Maeterlinck, cu care scriitorul român are certe înrudiri în teatru, legenda este spațiul simbolic cel mai favorabil pentru exprimarea ideii de fatalitate, care de fapt îl urmărește pe Ștefan Petică și în poezie. Dacă atmosfera și într-o măsură personajele ar putea fi asemănate cu cele din Pelléas și Melisande (1893), pe Ștefan Petică îl desparte însă de Maeterlinck elementul esențial: limbajul, mai degrabă apropiat de cel din teatrul eminescian.

gustave-moreau-himera

Gustave Moreau, Himera

Mihai Zamfir a remarcat cu exactitate locul pe care îl ocupă Solii păcii în istoria dramaturgiei noastre: „[…] intensa poezie dramatică din lungile replici are drept rezultat crearea unei atmosfere halucinante şi transmiterea mesajului filozofic, ca o altă Mira, în decor şi limbaj simboliste. Faţă de dramele istorice compuse cu rigla şi compasul, în versuri de un retorism găunos (precum Ovidiu al lui Alecsandri ori Vlaicu Vodă al lui Davila), drama lui Petică atestă o nouă vârstă literară, vârsta lui Maeterlinck ori Strindberg. Exact ca la acesta din urmă, elementele expresioniste survin spontan (în Solii păcii, ca şi în drama mai puţin reuşită Fraţii), reeditându-se un continuum stilistic european modernist, intuit şi realizat de Petică doar prin forţa talentului literar ieşit din comun, aliat cu o cultură literară fără echivalent în epocă. Interesanta sa inovaţie dramaturgică va rămâne însă, ca şi la Eminescu, uitată în noaptea manuscriselor.” (Ştefan Petică – suavul visător, România literară”, nr. 42, (23.10.2009–29.10.2009).

regizorul-cristian-munteanu

Cristian Munteanu

Adaptarea radiofonică a lui Noe Smirnov, autor al unui studiu dedicat Teatrului lui Ștefan Petică („Revista de istorie şi teorie literară”, tomul 17, nr. 1, 1968), urmează cu fidelitate compoziția dramatică a autorului. Reliefând expresiv atmosfera și caracterul personajelor, cu o distribuție excelentă, viziunea regizorală a lui Cristian Munteanu se impune și de această dată prin rafinament și echilibru.

Fragment din spectacol

Solii păcii de Ștefan Petică – citește aici.

costin tuchila

Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioAlte articole de Costin Tuchilă:

„Muntele” de D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

„Scene din viaţa lumii mari” de N. V. Gogol

Domnișoara Iulia

De la teatru la operă sau câteva curiozităţi

Shakespeare şi Ziua Sfântului Valentin

Colecție de mușatisme

Gina Patrichi în „Livada de vișini”

Semicentenar George Vraca

20 de ani de la plecarea lui George Constantin

„Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic

Coca Andronescu sau „tainica minune a râsului”

Sică Alexandrescu – vocația capodoperei

Coca Andronescu în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega

Coca Andronescu în sceneta „Un scos din pepeni”

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Mihai Popescu în „Egmont” de Goethe

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

Mircea Albulescu în piesa „Ieri după Shakespeare” de Puşa Roth

Evocare Adrian Pintea la Majestic

„Hagi-Tudose”, cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

„Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”

Cehov – 155

Medalion Cristian Munteanu 

Moartea lui Ivan Ilici

„Stăpân pe mine sunt, stăpân pe Univers”

Pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic

În pregătire la Teatrul Național Radiofonic: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Eminescu la Radio România

Ruxandra Sireteanu în „Discurs într-un ciorap”, dramatizare radiofonică de Pușa Roth după volumul „Confidențe fictive” de Nina Cassian

V-ar plăcea un stat condus exclusiv de femei?

„La Vulpea Roşie” de Puşa Roth la Radio România Cultural

Un monolog tulburător: „Aiax” de Hristos Ziatas

Teatrul Național Radiofonic: „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

Bravul soldat Švejk

Aniversare Dumitru Radu Popescu la Teatrul Național Radiofonic

Privire asupra teatrului lui D. R. Popescu

Reîntâlnire cu Édith Piaf

Actorul poet

Un „nevinovat” ringhişpil…

Lumea ca moft

Ion Vova, „Domnul Radio”

„Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker la Teatrul Naţional Radiofonic

În pregătire la Teatrul Naţional Radiofonic: „Pisica verde” de Elise Wilk

Urmuz, „profetul revoltei literare internaţionale”

De la Trigeu la Falstaff – recital Dorel Vișan

O savuroasă farsă clasică: „Doctorul zburător” de Molière

În curând, „Salonul roșu”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul lui August Strindberg

„Tirania, o boală ciclotimică a istoriei”

Program dedicat lui Mircea Albulescu la Teatrul Național Radiofonic

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Național Radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICbasm teatral,constantin ciopraga,costin tuchilă,creanga de aur,cristian munteanu,legenda teatru,maeterlinck,mihai zamfir,solii pacii,stefan petica dramaturg,strindberg,teatrul national radiofonic
de COSTIN TUCHILĂ Solii păcii de Ștefan Petică este un spectacol pe care îl pot considera o raritate repertorială, bazat pe o piesă puțin cunoscută astăzi, dar care are în mod cert însemnătate în istoria dramaturgiei românești. Pare ciudat, deși nu este foarte vechi (are numai două decenii, într-o istorie...