hamlet ciulei tvr

În perioada următoare, Casa de Producţie a TVR vă propune un text clasic în două variante: în luna februarie 2018 ”Hamlet” de W. Shakespeare pus în scenă de Liviu Ciulei, în 2000, la Teatrul ”Bulandra” din Bucureşti, iar în luna martie 2018, spectacolul „Hamlet”, o montare a zilelor noastre a lui Bocsárdi László, la Teatrul ”Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe.

Marcel Iureș în ”Hamlet”. Sursa foto TVR

Marcel Iureș în ”Hamlet”. Sursa foto: TVR

”Hamlet” de William Shakespeare. Traducere de Nina Cassian. Regia şi adaptarea: Liviu Ciulei. Distribuţia: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Irina Petrescu, Ion Cocieru, Ion Pavlescu, Adriana Titieni, Ştefan Banica jr., Andrei Araditis, Răzvan Vasilescu, Cornel Scripcaru, Petre Lupu, Mihai Constantin, Adrian Ciobanu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Costel Caşcaval, Igor Chistol, Valentin Popescu, Mihai Cibu, Mircea Gogan, Silviu Geamănu, Alina Berzunţeanu, Oana Tudor, Alina Elena Dărvăreanu, Răzvan Postolache. Ilustraţia muzicală: Ildiko Fogarassy. Scenografia decor: Octavian Neculai. Scenografie costume: Nina Brumăşilă. Imaginea: Cristian Nicolau. Redactor: Doina Teodoru. Regia TV: Silviu Jicman.

Program de difuzare:

TVR Internațional: vineri, 9 februarie, ora 23.00; sâmbătă, 10 februarie, ora 17.00
TVR Moldova: duminică, 11 februarie, ora 15.00
TVR3: duminică, 1 februarie, ora 20.00

Liviu Ciulei (1923–2011) regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar. A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului ”Bulandra”, între anii 1963 și 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera ”Revizorul”, montată de Lucian Pintilie, care a fost interzisă după doar câteva spectacole. Sub conducerea sa, Teatrul ”Bulandra” devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp marii regizori de teatru David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu.Liviu Ciulei

A realizat scenografia a 125 de spectacole. Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului ”Bulandra”, precum și a sălilor Studio ale teatrelor din Târgu Mureș și Pitești.

A fost distins cu numeroase premii şi distincţii, printre care amintim Ordinul Muncii clasa a II-a (1964), Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, Globul de Cristal, Karlovy Vary, 1969, pentru filmul ”Valurile Dunării” şi premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, 1965, pentru filmul ”Pădurea spânzuraților”, Premiul UNITER, 1996, Premiul de Excelență în cinematografia română, 2002, Membru de onoare al Ordinului Arhitecților, 2006, Premiul Tony.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect al Casei de Producție a TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro. Producător coordonator: Demeter András István.

Comunicat al Casei de Producție a TVR

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Teatru TV 

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

costintuchilaTEATRU TVAdrian Ciobanu,Adriana Titieni,Alina Berzunţeanu,Alina Elena Dărvăreanu,Andrei Araditis,casa de producție a tvr,Cornel Scripcaru,costel cașcaval,gheorghe ifrim,hamlet,Igor Chistol,Ion Cocieru,ion pavlescu,irina petrescu,liviu ciulei,marcel iureș,Mihai Cibu,mihai constantin,Mircea Gogan,Oana Tudor,Petre Lupu,Răzvan Postolache,răzvan vasilescu,şerban pavlu,Silviu Geamănu,stefan banica jr,teatru tv,teatrul bulandra,Valentin Popescu,valeria seciu,victor rebengiuc
În perioada următoare, Casa de Producţie a TVR vă propune un text clasic în două variante: în luna februarie 2018 ”Hamlet” de W. Shakespeare pus în scenă de Liviu Ciulei, în 2000, la Teatrul ”Bulandra” din Bucureşti, iar în luna martie 2018, spectacolul „Hamlet”, o montare a zilelor noastre...