festivalul-teatru-strada-si-copil

25 iunie–3 iulie 2016

Cea de-a doua parte a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copil și Întreaga Familie „Teatru, Stradă și Copil”, ediția a 5-a va debuta sâmbătă, 25 iunie, la ora 11.00 cu un spectacol inedit, susținut de Compania „Petit Monsieur” din Franța, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni.

Organizat de Teatrul „Ţăndărică” din București, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti și al Consiliului General al Municipiului București, sub egida ASSITEJ Internațional, această parte a festivalului se va desfășura în perioada 25 iunie–3 iulie 2016, în 8 locații (Sala Lahovari, Sala Anima Studio, Teatrul Itinerant Țăndărică din Parcul Herăstrău – intrarea principală din Piața Charles de Gaulle, Aeroportul Henri Coandă, Parcul Sebastian, Parcul Lumea Copiilor, curtea sediului postului de radio Itsy Bitsy și explanada din fața Primăriei din Buftea).

festival teatru strada si copil

Vor fi 9 zile de sărbătoare, timp în care bucureștenii se vor putea bucura, la preț de doar 1 leu, de spectacole de teatru dedicate întregii familii, susținute de trupe din tară (București, Ploiești, Târgoviște) și din străinătate (Franța, Bulgaria, Belgia).

De asemenea, Teatrul „Țăndărică” invită părinții, bunicii și persoanele implicate în creșterea armonioasă a copiilor la conferința cu tema „Cum gestionăm comportamentele dificile și inadecvate ale copiilor”, susținută de psihologul Irina Petrea.

Conferința va avea loc miercuri, 29 iunie, de la ora 18.00, la Sala Lahovari din strada Eremia Grigorescu, nr 24. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile pe baza unei rezervări la tel 021 315. 23.77 sau pe e-mail pr@teatrultandarica.ro.

Scopul Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil” este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant „Țăndărică” se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din București. Așadar, în perioada 25 iunie–24 iulie se vor juca spectacole de teatru în Parcul Herăstrău.

Pe toată perioada Stagiunii de vară, la spectacolele care se vor juca la Teatrul Itinerant „Țăndărică”, prin proiectul „Țăndărică pentru toți”, prețul biletului va fi de 1 leu.

PROGRAM TEATRU STRADA SI COPIL

logo teatrul tandarica bucurestiBiletele se pot achiziționa online pe www.teatrultandarica.ro
sau se pot rezerva telefonic la 021.315.23.77

Directorul teatrului: Călin Mocanu

Relații publice: tel. 0737 262 112
email pr@teatrultandarica.ro
www.teatrultandarica.ro

Parteneri: Institutul Francez, Delegația Wallonie-Bruxelles, Aeroporturi București, Itsy Bitsy, Primăria Buftea

Parteneri media: Itsy Bitsy, Radio România București Fm, Radio România Cultural, Media Advertising, Blitz Tv, Zile si nopți, Sapteseri, Revista 22, Observator Cultural, Agerpres, Ziarul Ring, Revista paptot, Ziarulmetropolis.ro, QBebe.ro, Calendarevenimente.ro, Liternet.ro, Bewhere.ro, Gradinite.com, Melc-Codobelc.ro, Listegradinite.ro, Gradinitebucuresti.com, Suntparinte.ro, Copiisimamici.ro, Copilul.ro, Mamica.ro, Agendaculturalapentrucopii.ro, Onlinegallery.ro, Orasulmeu.ro, Goingout.ro, Anidescoala.ro.

Comunicat al Teatrului „Țăndărică” din București

LOGO RT CU CHENARVezi și: Festivalul Internațional „Teatru, Stradă și Copil”

Arhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFESTIVALURIFestivalul Internațional „Teatru,parcul herastrau,Stradă și Copil”,teatru pentru copii,tetrul tandarica bucuresti
25 iunie–3 iulie 2016 Cea de-a doua parte a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copil și Întreaga Familie „Teatru, Stradă și Copil”, ediția a 5-a va debuta sâmbătă, 25 iunie, la ora 11.00 cu un spectacol inedit, susținut de Compania „Petit Monsieur” din Franța, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Organizat...