Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

cronica de teatru dibuk tudor sicomas TES

De mult timp cred şi spun că Teatrul Evreiesc de Stat din București este una dintre cele mai interesante, importante şi de calitate instituţii de spectacole din România. Încerc să conving prieteni, rude şi spectatori obişnuiţi să calce pragul acestui teatru, asigurându-i că orice ar vedea, vor fi pe deplin încântaţi şi satisfăcuţi. Adevărul e că şi trupa teatrului, alături de direcţiune şi de regizorii care au venit să îşi expună viziunile nu m-au dezamăgit niciodată. Poate fi vorba de textele alese. Poate că sunt actorii foarte buni. Poate că montările se îmbină foarte bine cu modul de joc al artiştilor. Poate că toate cele de mai sus la un loc. Cert este că şi de data asta, Teatrul Evreiesc de Stat a reuşit să creeze premisele unui spectacol excepţional şi a închis stagiunea 2015–2016 în forţă, cu o nouă adaptare a piesei lui S. Anski, Dibuk, în viziunea lui Chris Simion, una dintre cele mai cunoscute şi bine cotate regizoare ale momentului.

dibuk tes foto oana monica nae

Considerat cea mai de preț bijuterie a literaturii dramatice idiş, textul lui Anski încă este gustat de publicul contemporan. Şi nu pentru că ar vorbi de cine ştie ce probleme sociale, politice sau economice. Ci pentru că subiectul său reprezintă cele mai universal-valabile trei noţiuni: viaţă, moarte şi iubire. Iar modul cum cele trei se îmbină, se împletesc şi duc spre deznodământ, constituie adevărata valoare a Dibuk-ului lui Anski. De-a lungul timpului, acestei piese i-a fost atribuit şi titlul de Romeo şi Julieta a Estului. Povestea, în aparenţă simplă, a Leei, fiica bogătaşului Sender din Briniţa, şi a lui Hanan, învăţăcelul din Ieşiva, încurcat în tainele de nepătruns ale Kabbalei, ascunde, de fapt, o filosofie mult mai profundă. Cât de mult afectează religia şi habotnicia relaţiile inter-umane? Cât de mult poate influenţa un părinte viaţa copilului său şi în ce măsură îl poate distruge? Cât de puternică este dragostea dintre un bărbat şi o femeie? Întrebări la care spectatorii singuri îşi pot răspunde în urma spectacolului Dibuk, care le oferă numai cheile pentru a desface misterele ce înlănţuiesc viaţa de iubire şi moarte.

Chris-Simion-Fotografie-de-Alex-Gâlmeanu

Chris Simion. Fotografie de Alex Gâlmeanu

Montarea lui Chris Simion se menţine în limitele aşa-numite „clasice”, din punct de vedere al plasării spaţiale şi temporale a piesei. Scenografia realistă (şi extrem de puternică vizual) creată de Adina Mastalier, cât şi inspiratele costume alcătuite de Viorica Petrovici ajută publicul să călătorească în urmă cu mai bine de un secol, într-o Polonie de dinaintea Primului Război Mondial. Întreaga atmosferă scenică tenebroasă şi, pe alocuri, festivă, este subliniată şi de light design-ul realizat de Ştefan Vasilescu şi Ionuţ Marinache.

Un punct forte al spectacolului îl reprezintă mişcarea scenică şi, de asemenea, coregrafia semnată Ioana Marchidan. Tânăra coregrafă a reuşit să le insufle tuturor actorilor, indiferent de vârstă, plăcerea şi importanţa gestului în cadrul actului teatral. Toţi actorii, de la colaboratori până la cei mai vechi din teatru, participă din plin la dansurile specifice şi pline de viaţa ale evreilor de la nunta Leei. Şi, la polul complet opus, se află scena exorcizării Dibukului din actele 3 şi 4, alcătuită tot de coregrafă din momente în care adunarea învăţăceilor rabinului creează imagini corporale tulburătoare în jurul posedatei fiice a lui Sender. Astfel, întregul spectacol ia o turnură complet diferită de ceea ce se poate vedea pe scenele bucureştene şi se transformă într-o creaţie vizuală şi emoţională de mare impact, în interiorul căreia spectatorul însuşi este tras şi atras, spre a trăi, în cele din urmă, catharsisul general.

Chris Simion a adaptat textul lui Anski, eliberându-l de lungimile nejustificate, de replici şi momente care poate nu ar fi vorbit publicului atât de mult pe cât o face scenariul final. În plus, propunerile regizorale au venit natural, în continuarea firească a ceea ce şi-a dorit autorul să transmită prin textul său. Chris Simion a reuşit, îmbinând ideile sale cu cele ale scenografilor şi light designerilor, să redea unitatea logică şi coerentă a unei poveşti cel puţin uimitoare. Cu atât mai mult este de apreciat demersul artistic al regizoarei, cu cât publicul român a ovaţionat în picioare, minute în şir, un spectacol jucat într-o limbă străină. Fapt ce subliniază logica şi coerenţa montării.

Alexandra Fasolă

Alexandra Fasolă

Din punct de vedere al echipei artistice, din nou Chris Simion este de lăudat, căci a reuşit să adune jumătate din actorii Teatrului Evreiesc, alăturându-le tineri artişti aflaţi la început de carieră şi creând o distribuţie legată şi potrivită atât cu viziunea sa, cât şi cu mesajul textului lui Anski. Astfel, Alexandra Fasolă este remarcabilă în Leah, actriţa demonstrând din nou (oare mai e nevoie de vreo demonstraţie?) că îşi controlează foarte bine emoţiile şi stările, ducându-le – în scena exorcismului – până la paroxism. Alături de ea, este de remarcat Veaceslav Grosu, în rolul lui Hanan – iubitul nefericit al Leei şi cel ce îi posedă trupul. Actorul a dat dovadă de o înţelegere profundă a personajului său, precum şi a situaţiei sufleteşti incerte în care acesta se scaldă.

veaceslav grosu alexandra fasola dibuk

Apoi, apare ca o surpriză Mihai Ciucă în Rabi Azriel, un personaj cu influenţe mistice şi cu o puternică forţă dramatică – o faţetă nouă a actorului obişnuit doar cu repertoriul de comedie şi pe care, totuşi, o interpretează cu mult rafinament şi atenţie la cele mai fine detalii de mişcare şi expresivitate. Andrei Finţi este Sender, tatăl Leei. Un rol pe care experimentatul actor îl controlează cu măiestrie, ajungând prin emoţie şi trăiri intense la sufletul spectatorilor. Un alt personaj demn de observat este Rabi Şimşin, în care evoluează Mircea Dragoman. Prin apariţia impunătoare şi vocea specială, actorul creionează o prezenţă demnă de reţinut în acest rabin mai tânăr, dar la fel de impresionant ca şi colegul său mai înţelept.

dibuk

Mihai Ciucă

Alături de ei, se află întreaga distribuţie, care a lucrat îndelung pentru acest spectacol. Fiecare dintre actorii menţionaţi în continuare îşi are partea sa de glorie, cu atât mai mult cu cât Dibuk este un spectacol de echipă, de ansamblu şi lipsa oricărui om sărăceşte reprezentaţia. Aşadar, trebuie aplaudaţi: Vlad Logigan, Nicolae Călugăriţa, Luana Stoica, Marius Călugăriţa, Mihai Prejban, Viorel Manole, Darius Daradici, Neculai Predica, Nicolae Botezatu, Anka Levana, Alina Tomi, Dana Rogoz, Lucia Maier, Geni Brenda, Cristina Cîrcei, Cristina Pleşa, Mihai Niţu, Alexandru Sinca, Teodora Toader, Mihaela Cuniţă, Antonio Tadeus Mincă, Ştefan Eparu, Alexandru Apostol, George Lepădatu, excelenţii copii Raisa Dragomir, Miral Solcanu, Raluca Mastalier, Martin Cuniţă, Radu Mastalier, Tudor Toroiman, Mariana Iliescu şi, nu în cele din urmă, minunata orchestră TES – Bogdan Lifşin (acordeon), Rodica Doija (vioară), Sergiu Marin (violoncel), Sorin Dobrotă (clarinet), Radu Gheorghe (percuţie).

imagini din spectacolul dibuk teatrul evreiesc de stat

Nu întâmplător am lăsat la final menţionarea părţii muzicale a spectacolului. Căci aceasta, alături de coregrafie, contribuie în proporţie ridicată la atmosfera specială a reprezentaţiei. Şi tocmai de aceea, acum o menţionez pe Cabiria Morgenstern (fiica Maiei Morgenstern), căreia i-a fost încredinţat un rol de o dificultate crescută: spiritul Leei. Fără replici, doar cu song-uri şi multă mişcare şi pantomimă, rolul Cabiriei vine ca o subliniere a destinului tragic al Leei. Desprinsă parcă din trupul de carne al Alexandrei Fasolă, Cabiria Morgenstern întrupează delicateţea şi sensibilitatea spirituale ale personajului. Pentru a nu mai pune la socoteală vocea foarte bine lucrată şi condusă, pe care şi-o expune admirabil în solo-uri (uneori chiar à capella). De asemenea, încă două actriţe îşi etalează talentul muzical pe parcursul spectacolului: Geni Brenda, în două momente solistice de mare forţă, în care demonstrează frumuseţea unei voci grave şi Mihaela Cuniţă, uimitoare prin acutele şi vocea de operă pe care le deţine.

dibuk 2

Fotografii din spectacol de Oana Monica Nae

În cele din urmă, după ce mi-am reamintit un spectacol cu adevărat ca un miracol, după ce am retrăit toate stările şi tunelurile memoriei şi ale conştiinţei prin care m-au purtat personajele din Dibuk, nu pot decât să sper că publicul bucureştean va veni în număr cât mai mare la Teatrul Evreiesc de Stat pentru a vedea această realizare. Să sper, de asemenea, că spectacolul va fi invitat în cât mai multe turnee şi festivaluri naţionale şi chiar internaţionale. Şi, bineînţeles, un „chapeau bas” pentru directorul instituţiei, Maia Morgenstern, un adevărat iniţiator şi animator al vieţii culturale evreieşti, idiş şi româneşti. Iar dumneavoastră, dragi cititori, vă urez următoarele: mazl tov şi lechaim!

Alte imagini din spectacol. Foto: © Oana Monica Nae: 

https://www.facebook.com/oanamonicanae/media_set?set=a.10209817716383416.1073742068.1347492579&type=3

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandra fasolă,cabiria morgenstern,chris simion,cronică de teatru rtr,cronica la spectacolul dibuk,dibuk teatrul evreiesc de stat,dramaturgie idis,mihai ciuca,song,tudor sicomas,veaceslav grosu,vlad logigan
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ De mult timp cred şi spun că Teatrul Evreiesc de Stat din București este una dintre cele mai interesante, importante şi de calitate instituţii de spectacole din România. Încerc să conving prieteni, rude şi spectatori obişnuiţi să calce pragul acestui teatru, asigurându-i că orice...