doua loturi de caragiale alex dabija

După o lungă pauză, Două loturi – unul din cele mai premiate spectacole ale Teatrului Național din Bucureşti – va putea fi văzut din nou de spectatori, de astă dată pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, joi 9 și vineri, 10 februarie 2017, de la ora 20.00.

Spectacolul realizat de regizorul Alexandru Dabija după nuvela cu același titlu a lui Caragiale, Două loturi inaugura în octombrie 2012, în plin An Caragiale (centenarul morții), noua Sală Mică a Teatrului Național.

doua loturi caragiale tnb

Două loturi

În decursul timpului avea să se bucure de  un  remarcabil succes, atât în țară cât și în străinătate, fiind apreciat drept o bijuterie simfonic teatrală despre capriciile norocului […] poate cel mai bun spectacol cu o scriere de I. L. Caragiale văzut de mine în anul Caragiale” , considera Mircea Morariu în ”Familia”, nr. 12/2012.

Această montare i-a adus lui Alexandru Dabija, în 2013, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Gala UNITER, iar scenografului Helmut Stürmer, alte două distincții: Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER și Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Românești.

Gavril Patru

Gavril Pătru

În 2014, spectacolul Două loturi a participat la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta în perioada 26 martie–7 aprilie 2014, în cadrul tradiţionalului Budapest Spring Festival, unde s-a bucurat de o excelentă  primire: ”Performanţa actorilor, energia spectacolului şi sălile arhipline, reacţia la detaliu a celor din sală, aplauzele, entuziasmul oamenilor de teatru (…sau surprinderea în faţa unui Caragiale pe care nu-l cunoşteau în acest fel expresionist, vizual, tragic) au făcut ca prezenţa Teatrului Naţional Bucureşti la Madach International Theatre Meeting să fie un succes.” 

Marius Manole. Doua loturi

Marius Manole

În distribuție îi veți regăsi atât pe cunoscuții actori ai TNB: Gavril Pătru, Marius Manole, Ana  Ciontea, Axel Moustache, cât și pe mai tinerii  Corina Moise, Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Nicoleta Lefter/Valentina Zaharia, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniță, Eduard Cârlan, Ionuț Toader, Dragoș Dumitru – aproape debutanți la momentul premierei, aflați azi, la rândul lor, pe drumul consacrării. Costumele au fost create de  Liliana Cenean, iar mişcarea scenică este condusă de coregraful Florin Fieroiu.     

Ana Ciontea

Ana Ciontea. Fotografii de Augustin Bucur. Sursa foto: TNB

Următoarea reprezentaţie va avea loc  vineri 24 februarie, ora 20.00. Detalii despre bilete, pe  site-ul TNB şi pe MyStage.ro.

Comunicat al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva Teatrul Național din București

Arhiva rubricii Știri

Arhiva Caragiale

costintuchilaȘTIRIalexandru dabija,ana ciontea,anul caragiale 2012,Axel Moustache,corina moise,Eliza Păuna,gavril pătru,helmut sturmer,ilona brezoianu,marius manole,nicoleta lefter,stiri rtr,teatrul național bucurești,UNITER
După o lungă pauză, Două loturi – unul din cele mai premiate spectacole ale Teatrului Național din Bucureşti – va putea fi văzut din nou de spectatori, de astă dată pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, joi 9 și vineri, 10 februarie 2017, de la ora 20.00. Spectacolul...