zmeul cosmin manolescu replika

Spectacolul Zmeul sau Ce este dansul contemporan, realizat de Cosmin Manolescu va fi jucat joi, 30 iunie 2016, ora 20.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika  din București (str. Lânăriei 93-95).

Zmeul

Imagine din spectacolul Zmeul sau Ce este dansul contemporan

Piesa este prezentată în format solo și traduce în plan artistic întâlnirea coregrafului cu civilizația japoneză, fiind construită pornind de la o experiență simplă de viață, contemplare și reflecție – înălțatul zmeului. Aceasta este mutată în spațiul scenic și privită din punct de vedere coregrafic, al poeziei mișcării și al reflecției pe care actul în sine îl poate genera. Înălțatul zmeului devine în contextul acestui spectacol generator de dialog și de reflecții despre societatea contemporană în România și Japonia, tradiții, istorii personale sau probleme legate de ecologie.

Piesa, care a avut premiera în noiembrie 2015 în format de duet, în cadrul programului de schimburi româno-japoneze Eastern Connection (2013–2015), a reprezentat concretizarea colaborării artistice dintre Cosmin Manolescu și coregraful japonez Zan Yamashita. Artiștii au lucrat începând din 2013 în cadrul unor rezidențe de cercetare la București, Tokyo, Kyoto și Kinosaki, la procesul de lucru participând anterior și coregrafele Mikiko Kawamura și Mihaela Dancs, precum și criticul Takao Norikoshi.

Cosmin Manolescu

Cosmin Manolescu

Zmeul este un război al întrebărilor, uneori plin de umor, alteori absurd, este trist, dar și plin de bucurie, și are o anumită poezie. În cadrul piesei, „chestionarea dansului contemporan, a posibilității de a găsi o definiție pornește de la un substrat puternic social: nu lipsesc mesajele politice, reflecții asupra tragediei de la Clubul Colectiv, a exploziei de la Fukushima, sau asupra mișcării Roșia Montană” (Gina Șerbănescu, „Dilema Veche”).

Filmul Ce este dansul contemporan, realizat de Cosmin Manolescu și Tania Cucoreanu/Veioza arte este parte integrantă a spectacolului. Filmul reprezintă totodată un documentar care reflectă procesul artistic din cadrul programului „Eastern Connection” și integrează o serie de întrebări adresate profesioniștilor, amatorilor și publicului cu care artiștii au venit în contact în diverse contexte de-a lungul proiectului.

Zmeul sau ce este dansul contemporan a primit în decembrie 2015 Premiul „Matei Brâncoveanu” al Fundației Alexandrion pentru secțiunea dans.

Cosmin Manolescu_zmeul_credit foto Alina Ușurelu

Fotografie de Alina Ușurelu

Intrarea la spectacol este liberă, pe bază de rezervare în avans la serial.paradise@artsf.ro, în limita locurilor disponibile.

Eveniment organizat de Fundația „Gabriela Tudor” în parteneriat cu Asociația Culturală „Replika”, în cadrul turneului „Paradis Serial 2016”. Procesul creativ din cadrul proiectului surprins în texte, fotografii și testimoniale poate fi urmărit pe blogul https://cosminmanolescu.wordpress.com/.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact: serial.paradise@artsf.ro, 0722 322 366, http://zonadstudio.wordpress.com.

LOGO RT CU CHENARVezi: arhiva rubricii Teatru coregrafic

costintuchilaTEATRU COREGRAFICcentrul replika,cosmin manolescu,teatru educational,zmeul sau ce este dansul contemporan
Spectacolul Zmeul sau Ce este dansul contemporan, realizat de Cosmin Manolescu va fi jucat joi, 30 iunie 2016, ora 20.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika  din București (str. Lânăriei 93-95). Imagine din spectacolul Zmeul sau Ce este dansul contemporan Piesa este prezentată în format solo și traduce în plan artistic...