Dialoguri independente, rubrică de TUDOR SICOMAȘ

interviu cu stefan iancu

”Dialoguri independente” a pornit ca un proiect dedicat tinerilor actori. Și pentru că nu doresc să uit de ei, astăzi am decis să vă facilitez întâlnirea cu unul dintre cei mai tineri și talentați actori români – care a fost denumit și ”speranța filmului românesc”. A fost o încântare să stau de vorbă cu Ștefan Iancu, invitatul meu de azi, cu atât mai mult cu cât am putut să vă permit și dumneavoastră, cititorilor noștri, o altă față a unui actor la început de drum.

Ștefan Iancu

Ștefan Iancu

Tudor Sicomaș: Ca de fiecare dată, încep Dialogul independent prin a te ruga să ne povestești câte ceva despre parcursul tău artistic – de ce teatru, când a apărut pasiunea pentru arta scenei și cum ai ajuns să dai examen la UNATC?

Ștefan Iancu: Parcursul până la teatru a durat ceva mai mult. Am început cu filmul, când aveam 3 sau 4 ani. Am avut un rolișor într-o producție străină la Castel Film, filmată în România. Printre alții, rolul principal era jucat de Keira Knightley. Păcat că nu mai țin minte mare lucru. Apoi lucrurile s-au legat. Au continuat să vină propunerile pentru reclame și din ce în ce mai multe apariții în film. Primul contact real cu teatrul l-am avut în clasa a noua când am intrat în trupa de teatru a liceului, Brainstorming. De acolo am început să mă dezvolt în zona asta și să merg pe la tot felul de festivaluri de adolescenți. Gândul că voi da la UNATC presupun că a fost mereu… acolo. Ce-i drept, s-a concretizat undeva printr-a zecea și a rămas bine întipărit până când am și intrat, de altfel.

Ștefan Iancu și Vlad Ivanov

Ștefan Iancu și Vlad Ivanov

T. S.: Ai vreun model dintre actorii români din trecut sau prezent? Și dacă da, de ce acel actor/acea actriță?

Ș. I.: Pot spune că sunt mulți actori cu care am avut ocazia să lucrez, atât români cât și străini care mi-au stârnit interesul și din a căror experiență am avut cumva de învățat. Cred că cea mai recentă rămâne și cea mai pregnantă și de aceea am să spun Vlad Ivanov. Probabil este și actorul de care m-am apropiat cel mai tare, chiar dacă nu suntem de vârste apropiate. Îmi doresc sincer să mai lucrăm împreună la un moment dat. Fie în teatru, fie la film.

T. S.: Sunt sigur că veți avea oportunitatea de a mai colabora și va ieși ceva deosebit, ca și în cazul filmului. Ai devenit cunoscut publicului larg prin performanța ta din filmul Un pas în urma serafimilor. Povestește-ne câte ceva despre această experiență cinematografică. Ce a însemnat pentru tine această poveste mai puțin obișnuită pentru filmul românesc?

Ș. I.: A fost cea mai dificilă, frumoasă și totodată importantă experiență cinematografică din cariera mea. Am avut oportunitatea să joc un rol principal și mi-am dat seama că urma să fie o provocare care pentru mine, până la acel punct, era nemaiîntâlnită. Îți dai seama atunci când apari în aproape fiecare cadru și secvență că ai o oarecare responsabilitate pe umerii tăi și că nu ai voie să o dai în bară. M-a călit, cumva, toată treaba cu Serafimii. Am învățat mai multe la filmări despre mine și mi-am construit niște resorturi actoricești la care nu m-aș fi gândit cu ani în urmă.

T. S.: Care este, pentru tine, diferența dintre a fi actor de teatru și a fi actor de film? Care dintre aceste două aspecte te atrage mai mult, pe care îl consideri mai ofertant?

Ș. I.: E greu de spus exact ce e un actor de film și ce e un actor de teatru. Cumva, la bază, nu e nicio diferență. Mi se pare că există un soi de naturalețe și de fluiditate a felului în care te miști și joci care poate să facă diferența, dar asta se poate lucra doar făcându-le pe amândouă. Unii se simt mai bine pe scenă, alții în fața camerei. Cred că despre asta e vorba. Mi-ar plăcea să mă axez pe film dar nu aș putea să uit de teatru, întrucât ca experiență e total diferită și te solicită și pe tine ca actor într-un mod diferit.

Ștefan Iancu și Mihai Mitrea în ”Împăratul muștelor”

Ștefan Iancu și Mihai Mitrea în ”Împăratul muștelor”

T. S.: Nu de foarte mult timp, apari pe scena Teatrului Excelsior în Împăratul muștelor, o adaptare după William Golding. Cum a fost întâlnirea cu un asemenea text iconic și istoric? Crezi că ceea ce Golding prezintă în povestea sa reprezintă societatea noastră actuală? Și cum crezi că rezonează tinerii spectatori cu ceea ce se întâmplă în acest spectacol?

Ș. I.: Imediat după toată nebunia cu Serafimii a venit această ocazie în care să văd cum e să joci pe o scenă a unui teatru din postura de actor, nu de elev. Mă rog, chiar dacă eu încă sunt student, asta nu schimbă cu nimic experiența în sine. La început poate să pară copleșitor, întrucât ce mă făcea să mă simt comod, confortul unei camere și a posibilității de a face mai multe duble a dispărut și mi-am dat seama că din anumite puncte de vedere poate să fie o muncă mult mai mare, mai ales dacă implici și partea fizică mai mult ca de obicei, lucru care se întâmplă în spectacol. Sărituri, bătăi și mișcări exacte au luat locul unor lucruri mai mici, mai subtile, din cadrul filmului. M-am bucurat să fac parte din proiect și datorită echipei, dar și pentru că îmi plăcea foarte tare textul, pe care de altfel îl studiasem și în liceu. Mi se pare că Golding reușește să construiască un cadru atât de crud, dar totodată foarte fragil ca să prezinte niște tipuri umane și niște ideologii care sunt prezente chiar și acum, în societatea noastră. E un text despre tineri care de cele mai multe ori are un impact puternic tot asupra tinerilor, în momentul în care își dau de gândit și poate analizează mai în detaliu toată situația prezentată.

T. S.: La final de interviu, aș dori să le adresezi câteva gânduri cititorilor noștri.

Ș. I.: Primul lucru care mi-a venit în minte… să-și ia o pisică! Sau un animal de companie. Spun asta pentru că am scris acest interviu printre micuțele picioare ale pisicii mele care după ce a încercat să mă saboteze, acum doarme și toarce liniștită la mine în poală. Nici n-aveți idee ce bucurie aduce un animăluț.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

Arhiva rubricii Dialoguri independente 

logo revista teatrala radio

Alte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

Doamna cu o mie de fețe

Magia copilăriei, cronică de teatru

Artă contra putere sau despre sclavii ideilor, cronică de teatru

Dulcea nostalgie amară a tinereții, cronică de teatru

Despre dragoste și artă, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaDIALOGURI INDEPENDENTEinterviu rtr,Stefan Iancu,teatrul excelsior,tudor sicomas,William Golding
Dialoguri independente, rubrică de TUDOR SICOMAȘ ”Dialoguri independente” a pornit ca un proiect dedicat tinerilor actori. Și pentru că nu doresc să uit de ei, astăzi am decis să vă facilitez întâlnirea cu unul dintre cei mai tineri și talentați actori români – care a fost denumit și ”speranța filmului...