Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

stefan iordache portret de annie musca revista teatrala radio

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 14 septembrie 2014, ne amintim de actorul Ștefan Iordache (3 februarie 1941–14 septembrie 2008).

La doar 67 de ani, actorul botezat cu nume de sfânt, care întruchipase peste 100 de personaje, impresionându-și admiratorii cu puternica-i personalitate, se stingea departe de Gruiu, pământul lui românesc, chiar de Ziua Crucii pe care și-o făcea de fiecare dată în intimitate, când își ridica ochii spre cer.

Vibrație.

Rigoare.

Finețe și tensiune într-o armonie perfectă.

Trup grăitor și fascinație.

Ștefan Iordache arzând…

Actorul care își împuternicea eroul în scenă, venind la teatru cu trei ore înainte de spectacol pentru a-și intra în rol.

Actorul și magnetismul său.

Poate explicația neputinței spectatorilor de a părăsi sala la căderea cortinei…

Stefan_Iordache foto yorick

Ștefan Iordache. Foto: Yorick.ro

Cum să te împotrivești să-l păstrezi în amintire pe cel care la doar 22 de ani intra în rubrica remember annie musca revista teatrala radiopielea unui veritabil actor și, timp de câteva decenii, avea să-l facă pe semenul său dependent de teatru și de cinema?!

L-ai putea uita vreodată pe actorul înzestrat cu o forță de nestăvilit pe scenă?! L-ai putea ignora pe cel care încă din studenție risipea printre colegi energii nebănuite?!

Regizorii de teatru și de film i-au pus pe umeri roluri grele pe care le-a purtat cu dăruire și cu o incredibilă forță.

Ștefan Iordache a transferat pe scenă profunzimile fiecăruia dintre personajele sale…

Cronicile erau toate în favoarea lui. Chiar și presa internațională rămânea mută la vitalitatea actorului român care numea noroc ajutorul primit de la Cel de Sus. 

Rahova amintirilor… 

Într-o zi de început de februarie, 3, a anului 1941, pe Strada Lanțului, undeva într-o căsuță modestă din mahalaua Bucureștilor, venea pe lume băiatul care avea să-și bucure părinții într-un mod absolut dumnezeiesc. Mama, Elena, casnică, își trăia fericira maternă alături de soțul ei, Traian, croitor de lux în București, amândoi olteni de treabă veniți din Calafat. După cinci luni, cei trei membri ai familiei Iordache se mutau cu chirie în casa-vagon a familiei Rizea, situată în centrul Rahovei.

stefan iordache cu parintii si sora

Cu părinții și sora sa

Născut în vremuri tulburi, Ștefan n-a uitat niciodată spaimele bombardamentelor din ʹ44, deși avea doar 3 ani. N-a uitat căldura brațelor protectoare ale mamei în care se cuibărea de frică, așa cum nu a uitat-o pe bunica Năstăsia de la Calafat, la care petrecea vacanțele. Nu a uitat când pe la 12-13 ani se antrena în ring la Clubul Dinamo și nici zilele în care îi plăcea să se deghizeze, iar bunica parcă îi sortise să ajungă „scamatoriu”…  Nu și-a uitat nici prietenii din cartier alături de care pe la 17 ani descoperise bulevardele luminate ale civilizației Bucureștiului și nici prima oară când s-a îndrăgostit la țară, în postura de păzitor de plantații de vii.

Ileana, sora lui cu aproape patru ani mai mică, cu rol protector în anii copilăriei, l-a admirat întotdeauna.

În liceul din cartier l-a avut coleg pe celebrul handbalist Gheorghe Gruia. Toți erau copii de muncitori ai anilor ʹ50.

Din dorința părinților, la 17 ani, Ștefan a dat admitere la medicină, dar a picat. Au urmat zilele de muncă la o cooperativă meșteșugărească, unde inventase chiar o grilă de salarii. Cu toată timiditatea lui, Ștefan s-a îndreptat către teatru și a reușit de la prima încercare. Căpătase experiență în brigada artistică de amatori a cooperativei. Admiterea la IATC nu a fost ușoară. Pentru că erau foarte mulți candidați pe un loc, Ștefan a luat câteva lecții de teatru de la profesorul Nicolae Massim și s-a prezentat la examen cu fabula Boul și vițelul de Grigore Alexandrescu și cu Pașaportul sovietic de Maiakovski. Avea 18 ani… Intrase ultimul pe listă.

Cu teama de a nu uita de unde a plecat, Ștefan revenea periodic în Rahova copilăriei lui. 

arturo ui stefan iordache

În rolul lui Arturo Ui

Debut actoricesc 

La doar 22 de ani, la examenul de diplomă, Ștefan își uluia profesorii și spectatorii din Studioul „Casandra” în rolul lui Arturo Ui din piesa Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht, în regia lui Dinu Cernescu. Cu adevărat, acum începea ascensiunea lui Ștefan, după ce îl intrepretase și pe faimosul Iago din Othello (1963) de W. Shakespeare, și Artileristul din Ani de pribegie (1963) de A. N. Arbuzov, alături de Sanda Țăranu în rolul Luizei, la A.T.F. sub bagheta profesorului Virgil Popovici. Arturo Ui i-a adus și primul rol în cinematografie. Cineva îi șoptise lui Mihai Iacob că ar fi apărut un actor uimitor la Casandra. Atunci a venit să-l vadă și Vraca, iar Dinu Săraru a scris o cronică teatrală pe măsura jocului său. Nici părinții n-au lipsit de la spectacol.

Pe parcursul carierei sale, Ștefan Iordache revenea de fiecare dată la Arturo Ui, pentru că nu uitase cât de timid era, că avea trac înainte de a intra în scenă, că dormise nopți întregi prin institut doar ca să-și pregătească marele rol, iar profesorul său, Dinu Negreanu, îl sprijinise enorm.

Doi dintre colegii lui din Promoția 63 au devenit, ca și el, celebri și veșnici: Cornel Coman și Irina Petrescu, iar alții au rămas aici să mărturisească – Emil  Boroghină, alături de care va excela în foarte multe spectacole, Dionisie Vitcu, Valentin Uritescu, terapeutul lui din filmul Cel mai iubit pământeni…

Mulți dintre ei se întâlneau în studenție acasă la Ștefan, în Rahova, unde doamna Elena îi primea cu bucate alese.

annie musca stefan iordache

Actor la „Nottara” 

După absolvire, Ștefan Iordache este repartizat la Reșița. Refuză Reșița și primește Timișoara, dar nici acolo nu rămâne. În sfârșit, pentru un an se va stabili la Constanța, unde joacă la Teatrul Municipal, dar și aici foarte puțin. Unul dintre roluri a fost Vedeta Blondă din N-avem centru înaintaș (1964) de Nicuță Tănase, în regia lui Jean Stopler. Peste ani, în 1975, tânărul actor revenea la malul mării alături de regizorul George Rafael în piesa Ultima cursă de Horia Lovinescu.

În 1965, actorul este chemat la București la Teatrul „Nottara” de către Sanda Manu pentru rolul lui Julien din piesa Colombe de Jean Anouilh. Acest lucru îl copleșise. Urma să fie partener de scenă cu Rodica Tapalagă. Pentru acel rol primise lecții chiar de la Marioara Voiculescu. A ajuns în repetiții generale, avea și costumul gata, dar ceva îl neliniștea. S-a dus la Horia Lovinescu, directorul teatrului, și i-a spus că nu-i iese rolul. La care acesta i-a replicat: „Așa ne-am gândit și noi, te înlocuim!”

stefan-iordache-horia-lovinescu

Ștefan Iordache și Horia Lovinescu. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache de Ludmila Patlanjoglu, București, Editura Curtea Veche, 2008.

Apoi Dinu Cernescu i-a încredințat rolul lui Ben din piesa Tigrul (1965) de Murray Shisgall, în compania Ilenei Predescu. Peste puțin timp actorul Ștefan Iordache era angajat, în sfârșit, la Teatrul „Nottara” căruia i se va dedica o perioadă îndelungată.

Pe scena teatrului bucureștean, condus de Horia Lovinescu despre care actorul spunea că „l-a crescut”, a urmat Omul Meu Negru din Omul care și-a pierdut omenia (1965) de Horia Lovinescu, în regia lui Dan Nasta, alături de George Constantin (Manole), Ștefan Radof, Dody Caian Russu, Cristea Avram și Sandu Sticlaru; Mesagerul din Medeea (1965) și Hemon din Antigona, ambele piese de Jean Anouilh, în regia lui Mircea Marosin.

Roger din Cele două orfeline (1966) de A. P. D’Ennery, în regia Sandei Manu, o adaptare scenică semnată de Eugen Mirea, pe muzica lui Henry Mălineanu, piesă în care i-a fost parteneră Liliana Tomescu. Sub îndrumarea aceleași regizoare, Ștefan Iordache a fost și Dinu Prundeș din Jaguarul roșu (1967) de Petre Luscalov, și Geo Grădinarul din O ciorbă de potroace (1969) de Sergiu Fărcășan, culminând cu celebrul Raskolnikov din Crimă și pedeapsă (1970), o dramatizare de Gabriel Arout după Dostoievski.

stefan iordache portret de prof. Adelaida-Mateescu-

Ștefan Iordache, portret de prof. Adelaida Mateescu

Alte roluri, alte piese…

Landolfo din Henric al IV-lea (1966) de Luigi Pirandello, în regia lui Lucian Giurchescu, cu George Constantin în rolul titular; Bob Cristoveanu din Patimi (1967) de Paul Everac, regia Sorana Coroamă Stanca; inegalabilul Rică Venturiano din O noapte furtunoasă (1966) de I. L. Caragiale, în regia lui George Rafael, alături de Liliana Tomescu (Veta) și Melania Cîrje (Zița). De regizorul George Rafael, pe care într-un interviu realizat de Octavian Sava, îl numea „fanatic al grăirii frumoase”, îl legau amintirile multor spectacole: Cei șase (1973) de F. Dard, Lady X (1974) de Eugen Mirea, Ursul (1977) de A. P. Cehov, sau Jucătorii de cărți (1977) de Gogol.

Anul 1968 este marcat de Actorul și Regele din Viziuni flamande de Ghelderode, în regia lui Dinu Cernescu, spectacole pe o mișcare scenică semnată de regretatul Szoby Cseh, care îi va aduce și lui și celorlați actori din distribuție turnee prin lume: Paris și Nancy, Copenhaga, Odense și Holstrebo, Belgrad și Helsinki; Grig din O casă onorabilă de Horia Lovinescu, în regia lui Lucian Giurchescu, dar și de El, alături de Ea (Liliana Tomescu), din comedia Les vacances rêvées de Marcel Mithois, în regia lui Ion Olteanu. Casius din spectacolul shakespearian Iulius Cezar (1968), montat de Andrei Șerban un an mai târziu și la Teatrul „Bulandra”, rămâne memorabil într-o distribuție excelentă: Ion Caramitru (Cezar), Victor Rebengiuc (Brutus), Cornel Coman (Titanius), Gina Patrichi (Portia), Florian Pittiș (Lucius).

În 1971, în regia lui Ion Olteanu, l-a interpretat pe Louis Laine din Schimbul de Paul Claudel, într-un decor semnat de Theodora Dinulescu.

În același an, Ștefan Iordache devenea vedetă, alături de Florian Pittiș și de bunul său prieten, Emil Hossu, în rolul John Worthing din musicalul regizat de Alexandru Bocăneț, Bună seara domnule Wilde (1971) de Oscar Wilde, acesta fiind unul dintre cele șase musicaluri în care a fost distribuit. Pe muzica lui Henry Mălineanu și mișcarea scenică coordonată de Cornel Patrichi, Ștefan Iordache a avut și alți parteneri de scenă: Carmen Stănescu, Alexandru Repan, Mariana  Mihuț, Ștefan Radof, Emil Hossu, Anda Caropol.

Dansa nebunește… 

stefan iordache Gilda marinescu in Hamlet

Cu Gilda Marinescu în Hamlet. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache 

În 1974, Iordache domina în Hamlet, alături de Gilda Marinescu în Gertruda, și Anda Caropol în Ofelia, în regia lui Dinu Cernescu, un spectacol epuizant. Îl treceau toți fiorii când se gândea că prințul fusese jucat de Grigore Manolescu, de Aristide Demetriade, de Vraca și Tony Bulandra, chiar și de patronul teatrului pe scândura căruia evolua… În straiele prințului, Ștefan a călătorit prin Germania, Franța, Portugalia și Grecia.

stefan iordache si George Constantin in Ultima ora de M. Sebastian

Cu George Constantin în Ultima oră de Mihail Sebastian. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

A fost Borcea din Ultima oră (1975) de Mihail Sebastian, în regia lui Valeriu Moisescu, apoi Filoctet din Întoarcerea lui Micene (1975) de T. Averoff, în regia lui Dan Nasta, și Adam din Ulciorul sfărâmat (1976) de Heinrich von Kleist, în regia lui Dan Micu. Timon din Atena (1978) de W. Shakespeare, în regia lui Dinu Cernescu, este ultimul spectacol în care actorul joacă la Teatrul „Nottara” înainte de o întrerupere de câțiva ani în care îl vom întâlni pe scena Teatrului Mic.

Va reveni la întâiul lui teatru, cu întreruperi, în 1985, în rolul Pitou din Amintirile Sarei Bernhardt de John Murell, la propunerea lui Mihai Berechet, alături de Olga Tudorache, apoi în rolul Bradley Pearson din Prințul negru (1994) de Iris Murdoch, în regia lui Cornel Todea.

Pe scena Teatrului Mic 

În 1977, Ștefan Iordache va începe o colaborare cu Teatrul Mic din București, la invitația lui Dinu Săraru, director al teatrului. Acolo se vor naște roluri mari, dar și prietenia cu Dinu Săraru, pe care îl numea „cel mai mare fanatic al teatrului” din câți cunoscuse. Urca pe scenă sub îndrumarea regizoarei Cătălina Buzoianu în rolul AA din Emigranții lui Slawomir Mrożek, în regia lui Mircea Daneliuc, cu Mitică Popescu în rolul XX; în rolul Consulului Grotti din Să îmbrăcăm pe cei goi (1978) de Pirandello, cu silueta înveșmântată în costumul alb și gâtul înfășurat în neagra eșarfă prelungă; în rolul El din modernul spectacol Nu sunt Turnul Eiffel (1979) de Ecaterina Oproiu, alături de Carmen Galin, când scena era doar a lor, a celor doi, care își impresionau spectatorii prin acrobații și grație. Apoi în două ipostaze: Maestrul și Yeshua din Maestrul și Margareta (1980) de M. Bulgakov în care cuplul scenic Ștefan Iordache și Valeria Seciu era copleșit de aplauzele spectatorilor. Despre cele două interpretări din piesa lui Bulgakov mărturisea actorul înaintea premierei într-un articol:

„Am de-a face cu un rol extrem de complex, sub raport dramatic, cu nenumărate fațete, investit în raport cu întregul operei cu funcția extrem de impotrtantă de catalizator de sensuri; ca experiență de cunoaștere, conține ceva neliniștitor, o taină care refuză să se lase deslușită până la capăt.” (Viitorul rol  – Ștefan Iordache de Maria Marin în revista „Teatrul”, nr. 4, aprilie 1980, p. 81).

iordache cotescu maestrul si margareta

Alături de Octavian Cotescu în Maestrul și Margareta. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

Colaborarea cu celebra regizoare a continuat și în 1981, la piesa lui Dinu Săraru, Niște țărani, în rolul Dumitru Dumitru, apoi în 1984 la Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu, și Lolita (2003) de Vladimir Nabokov, o dramatizare făcută de soția sa, Mihaela Tonitza Iordache, în care Ștefan l-a jucat pe Humbert Humbert.

În regia lui Silviu Purcărete l-a întruchipat pe Richard al III-lea (1983) de W. Shakespeare, un spectacol extraordinar și extenuant în același timp, care dura aproape cinci ceasuri, iar actorul slăbea câteva kilograme, ca și la Hamlet și Barrymore… A rămas antologică prezența Salvării aduse de Dinu Săraru la poarta teatrului în timpul lui Richard al III-lea, pentru ca actorul să primească în pauze oxigenul vital pentru continuarea spectacolului. În 1988, Purcărete îl distribuia în Astă seară stau acasă, un one man show de Toni Grecu și Doru Antonesi, scenografia semnată de Carmen Mihaela Trifu, pe muzica lui Nicu Alifantis, după ce, cu doi ani în urmă regizorul Dan Pița îi încredința rolul Ignațiu din Amurgul burghez (1986) de Romulus Guga.

stefan-iordache-alex-si-moris

În Alex și Morris 

Ultimul personaj întruchipat pe scena Teatrului Mic a fost Alex din piesa Alex și Morris (2004), de Michael Elkin, în regia lui Gelu Colceag, alături de Mitică Popescu (Morris) și Dana Dembinski-Medeleanu (Rose), o reîntâlnire în scenă cu actorul Mitică Popescu după 27 de ani…

La Comedie și la Național

Dacă în 1980, Ștefan Iordache îl întruchipa pe Sparger din Copiii lui Kennedy de Robert Patrick, în regia lui Dragoș Galgoțiu, pe scena Teatrului Foarte Mic, pe la  jumătatea anilor ʹ90, actorul începea o colaborare sporadică cu Teatrul de Comedie și cu Teatrul Național.

A înregistrat un enorm succes în Fuga (1995) lui Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu, apoi la Național, cu Nae Cațavencu din Scrisoarea pierdută (1999) a lui Caragiale, în regia lui Alexandru Tocilescu, și mai ales cu rolul din Barrymore (1999) de William Luce, în regia lui Gelu Colceag, pentru care a primit Premiul UNITER în 2001.

stefan-iordache-maia-morgenstern-ecaterina-cea-mare

Cu Maia Morgenstern în Ecaterina cea Mare. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

Ultimul rol al marelui artist a fost Prințul Potemkin din Ecaterina cea Mare de G. B. Shaw, în regia lui Cornel Todea, alături de Maia Morgestern.

Din ianuarie 1990, când Dinu Săraru a fost dat afară din teatrul unde juca Iordache și pe care îl adusese la un râvnit nivel, actorul nostru, împreună cu regizorul Silviu Purcărete, a plecat la Craiova, la teatrul prietenului și colegului de institut, Emil Boroghină.

Titus Andronicus stefan iordache

În Titus Andronicus. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

De Craiova va rămâne veșnic legat prin Titus Andronicus din piesa omonimă a dramaturgului englez W. Shakespeare, montată aici, în Oltenia, în 1992, pe scena Teatrului Național. Cu Titus Andronicus , „piesa satanică”, cum o numea regizorul, va călători mult prin lume și va fi răsplătit cu aplauze binemeritate. Iar acasă la Academia Română, actorul va fi gratulat cu Premiul „Aristizza Romanescu” (1992).

Femeia plăsmuită pentru el… 

A trăit pasiuni fulgerătoare, a iubit și a fost iubit, dar afecțiunea și dragostea pentru soția sa, Mihaela, mai avea ceva: acel ceva care avea forța de a împlini un destin în doi.

În dialogul din cartea scrisă de Ludmila Patlanjoglu (Regele Scamator Ștefan Iordache, București, Editura Curtea Veche, București 2008) amintește trei nume feminine legate de trei despărțiri: Stela, Irina și Liliana. Se considera vinovat în poveștile lui pentru intervenția în destinul lor. Pe Stela o cunoscuse în Rahova. Ei îi stricase nunta. Dar a fost o deziluzie. Se măritase cu altul în timp ce el era în armată la Iași. Irina? Era Irina Petrescu, colega sa de promoție și parteneră în primul lui film, Străinul… Era deja vedeta din Valurile Dunării de Liviu Ciulei. Irina îl iubea enorm, dar părinții ei nu au fost de acord cu mariajul lor. Rangurile părințești erau diferite, nu consonau. Poate nici n-ar fi fost de durată. Apoi a apărut celebra Liliana Tomescu. Îl fascina pe scenă. Dar cu ea n-a fost decât patimă – spunea el. O patimă care s-a stins în scurt timp.

Ștefan avea nevoie de altceva, ceva care să-l țină în iubire pentru unica femeie.

michaela-tonitza-iordache

Michaela Tonitza-Iordache

Cea căreia i s-a dăruit întru-totul a fost Mihaela Tonitza pe care a cunoscut-o în 1969 pe Litoral. George Banu le făcuse cunoștință. Pe această femeie deosebită, stabilă, harnică și iubitoare a numit-o mereu șansa lui.

Mihaela, nepoata pictorului Nicolae Tonitza, absolventă de Filologie în 1964, a fost director adjunct la Teatrul Mic, apoi director la Teatrul „Țăndărică” și profesoară la IATC. Coco, așa cum o numea, i se alătura dincolo de astre după un an și jumătate de suferință.

Cei doi deveniseră soț și soție în ziua de 30 aprilie 1970. S-au cununat religios la Biserica Boteanu, iar nași le-au fost Adriana Călinescu și soțul ei, celebrul critic literar Matei Călinescu. Petrecerea a avut loc la Restaurantul Berlin. Și-au celebrat și Nunta de Argint pentru că actorul era foarte sensibil la astfel de evenimente. În absența familiei Călinescu, Dinu Săraru și soția sa, Viviana, le-au devenit martori ai tainei cununiei. Ca un joc al destinului, în ziua nunții apărea de peste granițe George Banu cu un buchet imens de flori din care aveau să se întruchipeze cele două buchete de mireasă și nașă de care uitaseră pur și simplu.

Ștefan și Mihaela iubeau animalele. Aveau câini și pisici în Edenul lor de la Gruiu, un loc miraculos, fără lux, pe care și-l construiseră singuri din temelii. Aici își găseau liniștea printre flori și viță de vie, ocrotiți de veșnicia Nucului din ogradă. Ștefan era un tip singuratic, enigmatic chiar. Ochii lui căpătau tristeți nemărginite când le spunea unora sau altora că nu are copii. Apariția pruncului a fost mereu amânată în iureșul tinereții și al profesiei. Apoi a venit un timp, timpul acela… ireversibil.

stefan iordache din cartea mihaescu

Ștefan Iordache împreună cu Dan și Simona Mihăescu și Sebastian Papaiani. Fotografie din vol. Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist de Annie Muscă, Focșani, Editura Terra, 2010

Pe micul ecran

Ștefan Iordache era actorul care cucerea nu doar inimile spectatorilor, dar și pe cele ale telespectatorilor în serile de teatru pentru televiziune. În Dom Juan (1967) de Molière, în regia lui Dinu Cernescu, și în Vanina Vanini (1968), adaptare tv după Stendhal de Cornel Popa, în care i-a stat alături Irina Petrescu, în Micii burghezi (1973) de Maxim Gorki, în regia Soranei Coroamă Stanca, apoi în Hernani (1973) de Victor Hugo, în regia lui Petre Sava Băleanu. O producție tv de succes a anilor ’70 a fost serialul Mușatinii (1972) în regia Soranei Coroamă-Stanca, în care actorul nostru l-a întruchipat pe Petru Rareș. Din distribuție au făcut parte Silvia Popovici, Radu Beligan, Vladimir Găitan și alții…

stefan iordachePe micul ecran a apărut și în rolul Barmanului din Speranța nu moare în zori (1974) de Romulus Guga, în regia fostului său coleg de institut, Nae Cosmescu, răsplătit cu premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Internațional al Filmului de Televiziune de la Praga (1976), apoi în rolul titular din piesa Constantin Brâncoveanu (1974) de Nicolae Iorga, regia George Teodorescu.

Letiția Popa îi încredința în 1976 rolul principal din Regele Ioan de W. Shakespeare, iar Eugen Todoran pe cel al lui Peter din O întâmplare (1984) de Horia Lovinescu.

În 1985, regizorul tv Sergiu Ionescu îl distribuia pe Ștefan Iordache în două dintre schițele lui Caragiale: Căldură mare și Amici. 

După 1989, Ștefan Iordache a fost și protagonistul unor clipuri muzicale de succes la TVR, semnate de Luminița Dumitrescu, Eugen Dumitru, Sergiu Ionescu și Ovidiu Dumitru.

Vocea lui nu putea fi ignorată de compozitori. Dan Iagnov a fost unul dintre cei care a creat special pentru actor: Între noi nu mai e decât un pas, care va deveni titlul unui compact disc ce conține 11 piese interpretate împreună cu Sanda Ladoși și Elena Cârstea, Eu vreau să-ți spun că te ador, Nu mă iubi, În noi visează un copil, Sunt doar un poet…

cantece de petrecere stefan iordache

Vocea actorului se păstrează astăzi și pe încă două discuri: Cântece de petrecere (2003) care conține romanțe interpretate alături de Gheorghe Dinică, Nelu Ploieșteanu, Monica Anghel și Marius Mihalache, pe muzica lui Henry Mălineanu, Radu Teodorescu, Ion Vasilescu, Ioan Băjescu Oardă și Ramona Tavernier, și „Magazinul meu de vise”, pe muzica lui Dan Iagnov, în duet cu Monica Anghel, apărut cu un an înaintea plecării.

În 1990, la Teatrul Odeon, Ștefan Iordache, alături de Angela Similea, îl juca în săli arhipline pe Cel mai… din Adio, femei!, un spectacol pe muzica lui Dan Iagnov, în regia lui Mihai Berechet.

Și tot la un Odeon, de astă dată parizian, grație teatrologului George Banu, nemuritorul actor întruchipa o serie de eroi shakeaspearieni în regia lui Alexa Visarion…

Ștefan Iordache – Să-mi cânți, cobzar

Ștefan Iordache și Angela Similea – E viața mea, TVR

Erou al Marilor Ecrane 

Dacă primul contact cu lumea filmului a fost ocazionat de rolul unui criminal dintr-un  film făcut de Procuratură pentru detectivii elevi, în regia profesorului său, Traian Nițescu, primul său adevărat rol cinematografic a fost tânărul Andrei Sabina din pelicula lui Mihai Iacob, Străinul (1964), ecranizare a romanului omonim semnat de Titus Popovici, pentru care a primit și un premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. Ștefan își amintea de lipsa hainelor de gală din stațiunea cehă, de invitația la dans a actriței Betsy Blair, soția președintelui juriului, și de trimisul acasă de către Mihnea Gheorghiu, furându-i poate bucuria de a se auzi strigat la premiul cel mare. Nu uita să-i poenească pe marii actori alături de care debuta pe marele ecran: George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle…

actorul stefan iordache Miala din filmulIntoarce-te si mai priveste o data de Dinu Tanase

În rolul lui  Miala din filmul Întoarce-te și mai privește o dată de Dinu Tănase. Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

Filma în țară pentru Gaudeamus igitur cu regizorul Gheorghe Vitanidis, alături de Șerban Cantacuzino și Sebastian Papaiani, fratele său de cruce. De atunci s-a legat prietenia cu operatorul Nicolae Girardi, care va deveni în scurt timp al treilea element al juratei lor prietenii.

Toate izbânzile cinematografice se trăiau la crâșmă. Prietenia între actori era la mare cinste. Era adevărată. Cu unii dintre ei se întâlnea Șarpele Roșu. Și Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică erau băieți de cartier care iubeau chefurile și lăutarii. Nelu Ploieșteanu era unul dintre lăutarii chemați la petreceri. Cântecul care-i rămăsese la suflet era La Chilia-n port, care făcuse minuni și în filmul Cel mai iubit dintre pământeni (1993), o capodoperă cinematografică semnată de Șerban Marinescu, care venea la Gruiu să pună la punct amănunte ale scenariului. Un regizor care va avea grijă de posteritatea sa prin realizarea unui documentar despre protagonistul filmului său, intitulat Autoportret, o selecție a 80 de interviuri realizate de-a lungul existenței sale.

margareta-paslaru-stefan-iordache

Cu Margareta Pâslaru, Un film cu o fată fermecătoare

În 1966, Ștefan Iordache a avut o apariție interesantă în pelicula lui Lucian Bratu, Un film cu o fată fermecătoare (1966), alături de Margareta Pâslaru. Au urmat și alte filme, printre care Adio, dragă Nela! (1972) de Cornel Todea, un film interzis; Proprietarii (1973) de Șerban Creangă, singura întâlnire cu Amza Pellea. Doctorul Poenaru (1978), în regia lui Dinu Tănase, cu Victor Rebengiuc în rolul principal.

in filmul noiembrie ultimul bal stefan iordache

În filmul Noiembrie, ultimul bal 

Ediție specială (1977) de Mircea Daneliuc și Bietul Ioanide (1979) în regia lui Dan Pița. Bună seara, Irina! de Tudor Mărăscu a fost filmul anului 1980, în care Ștefan se întâlnea cu bunul său prieten, Emil Hossu. În 1981 adunau lumea în cinematografe Pruncul, petrolul și ardelenii de Dan Pița, în care Ștefan Iordache era un gangster care trebuia să vorbească englezește. Iată de ce l-a dublat Sergiu Celac. Cu regizorul Dan Pița va colabora și la Concurs (1982), dar și la Noiembrie, ultimul bal (1989), un film interzis deoarece lansarea lui coincidea cu ultimul congres al PCR, apoi la Hotel de lux (1991) de Dan Pița, un film distins cu „Leul de Argint” la Festivalul de Film de la Veneția în 1992; Eu sunt Adam (1996) inspirat din proza fantastică a lui Mircea Eliade, un film încărcat de mijloace de expresie, și Omul zilei (1997), după un scenariu de Radu F. Alexandru.

stefan iordache De ce trag clopotele Mitica de Lucian Pintilie

În filmul De ce trag clopotele, Mitică? Fotografie din vol. Regele Scamator Ștefan Iordache

Înghițitorul de săbii (1981) de Alexa Visarion sau Întoarce-te și mai privește o dată (1982) de Dinu Tănase, și De ce trag clopotele, Mitică? (1982) de Lucian Pintilie.

Cinefilii nu l-au putut uita pe Ștefan Iordache în rolul psihiatrului Aioanei din Ciuleandra (1985), în regia lui Sergiu Nicolaescu, alături de Ion Rițiu și Gheorghe Cozorici, dar nici pe autenticul Glissando din filmul omonim a lui Mircea Daneliuc, evoluând alături de actrița Tora Vasilescu, rol pentru interpretarea căruia a primit Premiul ACIN.

Ștefan Iordache în Cel mai iubit dintre pământeni, regia: Șerban Marinescu (1993) – filmul integral

Anii ʹ90 au adunat câteva producții în palmaresul actorului, Cel mai iubit dintre pământeni (1992) și Ticăloșii (2007) de Șerban Marinescu, alături de care filmase și pelicula Cei care plătesc cu viața (1988), cu Adrian Pintea; Faraonul (2004) de Sinișa Dragin, o reîntâlnire așteptată cu Olga Tudorache. 

Maeștri, emisiune de Lenormanda Florențiu, Atlas TV, Focșani, 2001 

Dincolo de microfonul radioului

Timbrul vocii i-a înlesnit colaborarea cu regizorii Teatrului Național Radiofonic. A lucrat cu Paul Stratilat în Pavilionul cu umbre (1972) de Gib Mihăescu, cu Petre Sava Băleanu în Hoții (1975) de Schiller, și cu Titel Constantinescu la piesa În apărarea lui Galilei (1979) de Octavian Paler.

Glasul actorului s-a confundat cu El din piesa După amiaza unui autor (1986) de E. Hemingway, sub bagheta lui Leonard Popovici, unde Ea era Simona Bondoc; cu cel al lui Jean din Neînțelegerea (1981) de Albert Camus, și al lui Franz din Sechestrații din Altona (1985) de Jean-Paul Sartre, ambele piese puse în undă de Elena Negreanu.

Ștefan Iordache și George Constantin în Sechestrații din Altona de Jean-Paul Sartre, traducere de George Vraca și  Anca Gonțescu, adaptarea radiofonică și regia artistică: Elena Negreanu. Data difuzării în premieră: 22 aprilie 1985 – fragment

Regizorul Dan Puican l-a îndrăgit de la începuturi pe marele actor și i-a oferit rolurile principale din Amphitryo (1976) de Plaut, și din Bel-Ami (1981) de Maupassant, apoi rolul din Un week-end de adio (1979) de Marc Gilbert Sauvajon, alături de Radu Beligan, Sanda Toma, Melania Cîrje și Tamara Buciuceanu-Botez.

Dacă în 1984, vocea actorului era cea a lui Astrov din Unchiul Vanea de Cehov, și avea prilej de a se întâlni cu cea a Irinei Petrescu în Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee, în 2001 răzbătea din shakespearianul Richard al III-lea.

Ștefan Iordache în Richard al III-lea de William Shakespeare, traducere de Andrei Bantaș, adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican, 2001 – fragment

Cu regretatul regizor Cristian Munteanu, actorul a avut o strânsă colaborare la piese memorabile din literatura română și universală: Intrusul (1981) de Marin Preda, Avram Iancu (1982) de Lucian Blaga, Privește înapoi cu mânie (1983) de John Osborne, Cezara (1983) de Mihai Eminescu, Adela (1983) de Garabet Ibrăileanu, și Othello (1983) de W. Shakespeare, Crinul de Mousse Boulanger. A trecut de la vocea lui Faust al lui Goethe la cea a lui Niculae din Tinerețea lui Moromete de Marin Preda; de la cea a lui Orin din piesa Din jale se întrupează Electra (1985) de Eugene O’Neill până la Oberon din Visul unei nopți de vară (1987) de Shakespeare. Graiul său s-a păstrat în Fonoteca de Aur și în Duhul pădurii (1985) de A. P. Cehov, alături de alte voci celebre: Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Irina Mazanitis, Alexandru Repan, Carmen Galin, Ştefan Sileanu, Corado Negreanu, Vasile Niţulescu, Telly Barbu, Mirela Gorea, Jean Reder, Valentin Teodosiu.

Ștefan Iordache în Faust de J. W. Goethe, traducere de Lucian Blaga, adaptare radiofonică de Georgeta Răboj, regia artistică: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 22 februarie 1985 – fragment

Ștefan Iordache și Gina Patrichi în spectacolul Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 6 aprilie 1985 – fragment

Dacă în 1990, Cristian Munteanu i-l încredința pe Noe din Arca lui Noe, creație a filozofului Lucian Blaga, în 2003, fără ca nimeni să știe, se pregătea în studiourile teatrului radiofonic ultima repetiție moldovenească sub semnătura lui Costache Caragiale și sub semnul unei voci fără egal.

Ștefan Iordache în O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi de Costache Caragiale, adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Muzica originală și versurile cântecelor: George Marcu. Regia: Cristian Munteanu  (2003) – fragment

„Fără a poseda o orgă în glas, Iordache a știut să cânte, ca nimeni altul, pe toate registrele personajelor sale. El are acest har proteic de a-și schimba vocea după fețele interioare ale personajelor. El este vioara – un Amati de preț -, dar și lutierul care mânuiește arcușul.” (Regizorul Cristian Munteanu în cartea Ștefan Iordache – Regele Scamator de Ludmila Patlanjoglu, București, Editura Curtea Veche, 2008).

În 2011, în memoria marelui actor, Teatrul Naţional din Caracal a organizat, la iniţiativa jurnalistului Marius Tucă și din dorința Mihaelei Tonitza-Iordache, o impresionantă gală a teatrului românesc. De atunci, Teatrul din Caracal poartă numele distinsului actor.

teatrul-din-caracal stefan iordache

Teatrul din Caracal

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna septembrie 2014 actorului ȘTEFAN IORDACHE 

stefan iordache revista teatrala radio septembrie 2014

annie musca revista teatrala radio

Annie Muscă

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva rubricii Remember

costintuchilaREMEMBERadelaida mateescu,angela similea,annie muscă,barrymore,biografii de annie muscă,c i nottara,dan mihăescu,ecaterina cea mare,faust cu stefan iordache,filmologie stefan iordache,g b shaw,gruiu,horia lovinescu,interpreti ai lui hamlet,lenormanda florențiu,magnetism,marin preda,mitică opescu,monologul lui faust,nelu ploieșteanu,originile lui stefan iordache,remember,rolurile lui stefan iordache,rtr,sanda ladoși,sebastian papaiani,ștefan iordache,ziua crucii
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 14 septembrie 2014, ne amintim de actorul Ștefan Iordache (3 februarie 1941–14 septembrie 2008). La doar 67 de ani, actorul botezat cu nume de sfânt, care întruchipase peste 100 de personaje, impresionându-și admiratorii cu puternica-i personalitate, se stingea departe de Gruiu, pământul lui românesc, chiar...